Essen matters

Aproape 200.000 vizitatori, peste 1.000 jocuri noi lansate, câteva sute de standuri și zeci de mii de Euro care schimbă mâini în numai 4 zile. Am putea sumariza târgul de jocuri din Essen într-o singură frază, dar ce se întâmplă acolo în fiecare octombrie transcede simplele numere şi trebuie analizat în mult mai multe cuvinte.

În funcție de rolul pe care vizitatorul târgului îl are, putem discuta pe larg de mai multe perspective:

  • Cumpărătorul ”obișnuit” care vine la Essen să se aprovizioneze cu jocuri;
  • Publisher-ul care pune pe tarabă ultimele apariții și dorește să-și mențină reputația sau să se afirme într-un mediu foarte competitiv;
  • Designer-ul cu experiență curtat de marile edituri sau tânărul temerar dornic să găsească un publisher;
  • Distribuitorul ce dorește să se întâlnească cu partenerii vechi și să stabilească relații noi.

Am vizitat târgul din Essen de numai două ori, dar am avut norocul să observ din interior ultimele trei perspective și să o experimentez pe propria piele pe prima. Nu am cum să surprind în detaliu tot ce se întâmplă în cadrul târgului, dar voi încerca să analizez cele mai interesante aspecte legate de primele două perspective.

Iată de ce îți recomand să vizitezi Essen în viitor, dar în același timp îți ofer motive să stai acasă.

Continue Reading

2.0: the new old games

Am început să mă delectez cu jocurile moderne în 2010. Ca orice om “de rând”, am început simplu, primele jocuri au fost Catan, Carcassonne și Ticket to Ride. Consideram pe atunci că lumea jocurilor e vastă și greu de înțeles, cu multe variațiuni pe aceeași temă, versiuni diverse ale jocurilor și ediții încâlcite. În ultimii 6 ani lucrurile s-au complicat tot mai mult și cred că e din ce în ce mai greu pentru jucătorii noi să înțeleagă și să se familiarizeze cu ce oferă piața.

Alături de jocurile noi și originale apar destul de multe jocuri din categoria pe care am numit-o “2.0”. Versiuni noi, retipăriri, reimplementări. Uneori de la același publisher, alteori nu. Uneori cu schimbări majore, alteori foarte mici sau chiar deloc. Cred că se pot distinge 6 categorii distincte, fiecare cu specificul ei, unele dintre ele cu ramificații în celelalte. Haideți să le analizăm pe rând și să vedem dacă putem să dăm sens acestui amalgam încâlcit. Iar apoi tragem și niște concluzii.

Continue Reading

Tendințe în boardgame design și analiza industriei în 2015

S-a încheiat 2015 și peste tot se fac bilanțuri. Nu cred că e nimeni curios (în afară de mine) că am jucat 120 jocuri noi sau că am ajuns la 600 jocuri diferite încercate în 5 ani sau că am reușit să descopăr în total peste 100 jocuri foarte bune. Dar dacă vă interesează aceste numere, acum le aveți. Iar dacă vreți detalii, cereți. :)

Hai mai bine să vorbim despre cum văd eu jocurile și piața în acest moment, despre cum evoluează gusturile consumatorilor și înspre ce se îndreaptă viziunea designer-ilor și a publisher-ilor. Am creat câteva subiecte distincte, unele dintre ele similare cu cele din articolul de anul trecut, altele noi – și toate extrem de interesante.

Here we go!

Continue Reading

Signorie – dice drafting for the pros

Mulți dintre noi avem impresia că în ultimii ani jocurile bazate pe dice placement au explodat. E vorba despre acele jocuri în care acțiunile jucătorilor sunt alese pe baza unui zar în loc să fie selectate dintr-un grup de acțiuni “fixe”. E adevărat, mecanicile bazate pe zaruri s-au diversificat în ultimii 3 ani și suficiente jocuri au fost publicate, dar nu se poate vorbi nici pe departe de o explozie sau de aceeași popularitate pe care a cunoscut-o worker placement, de exemplu, în perioada 2010-2014.

Mai întâi trebuie să clarificăm niște nuanțe. Există 3 tipuri de astfel de jocuri:

  1. Jocurile cu re-roll gen yahtzee – jucătorii au un grup de zaruri la care pot face re-roll de mai multe ori atâta timp cât după fiecare rostogolire cel puțin un zar e pus deoparte. Zarurile sunt folosite apoi individual sau în grup pentru unul sau mai multe lucruri. Exemple: Roll Through the Ages (2008), Elder Sign (2011), CV (2013), Favor of the Pharaoh (2015), Tiny Epic Galaxies (2015), Artifacts Inc (2015).
  2. Jocurile cu pool personal în care fiecare jucător are zarurile lui și ceilalți nu le pot influența numărul sau valoarea. Zarurile se rostogolesc la începutul rundei și sunt folosite apoi individual sau în grup pentru unul sau mai multe lucruri. Exemple: Kingsburg (2007), Shanghaien (2008), Roma/Arena (2005-2009), Claustrophobia (2009), Alien Frontiers (2010), The Castles of Burgundy (2011), Bora Bora (2013), Euphoria: Build a Better Dystopia (2013), Roll for the Galaxy (2014), The Voyages of Marco Polo (2015), Discoveries (2015), Thrash ‘n’ Roll (2015).
  3. Jocurile cu dice drafting în care jucătorii aleg dintr-un pool comun zaruri pe care le folosesc individual sau în grup pentru unul sau mai multe lucruri. Exemple: Yspahan (2006), Seasons (2012), Madeira (2013), La Granja (2014), El Gaucho (2014), Panamax (2014), Grand Austria Hotel (2015), My Village (2015).

Fiecare grup de jocuri are farmecul lui și deciziile luate pe baza zarurilor vor fi diferite. Jocurile cu re-roll tind să aibă dificultate mai mică, iar jocurile din celelalte două grupuri se întind pe tot spectrul de dificultate – depinde numai de imaginația designer-ului cum va implementa sistemul de acțiuni bazate pe zaruri și cum va mitiga (sau nu) luck of the roll.

Un nou venit în cel de-al treilea grup este Signorie, un titlu la care m-am uitat cu scepticism o bună bucată de vreme pentru că era jocul anunțat de What’s Your Game cu întârziere pentru Essen, alături de Nippon. Andrea Chiarvesio are experiența zarului din Kingsburg și cea a unui design complex din Hyperborea. Pierluca Zizzi a colaborat la Hyperborea și s-a mai ocupat și de Asgard, Al Rashid și Simurgh. Deci premise pentru un joc măcar decent există. Haideți să vedem cât de bun e de fapt Signorie.

Continue Reading

Kanban vs. The Gallerist – pentru că vrei să-ți fie greu și dificil

Jocurile Euro de dificultate mare (3.6 sau mai mult pe scara BGG*) formează nișa care mă atrage cel mai mult. Din nefericire, există doar vreo 90 astfel de jocuri din care am jucat vreo 50 – iar restul nu prea mă atrag. Din cele nejucate,  două treimi sunt în afara lui top 1000 BGG, deci șanse mici să găsesc vreun joc bun pe-acolo. Restul au teme ce nu-mi spun mare lucru (vezi 18xx) sau ce am citit despre ele nu-mi trezește absolut nicio poftă de a le încerca. Deci sunt și mofturos, iar asta nu mă ajută cu nimic. Dar veștile proaste nu se opresc aici.

Din cele 50 jucate, vreo 9-10 nu au fost pe gustul meu, amintesc în trecere Dominant Species, Sid Meier’s Civilization, Struggle of Empires, Archipelago și Aquasphere. Alte 12 sunt jocuri bunicele, dar pe care nu le-aș juca în fiecare zi: Le Havre, Ora et Labora, Age of Steam, Antiquity, Stronghold, Reef Encounter, Ground Floor, Wealth of Nations, Florenza, Arkwright, The Lord of the Ice Garden, Confucius. Rămân astfel vreo 30 jocuri într-adevăr bune, majoritatea făcându-mi parte din colecție.

E normal deci ca atunci când un astfel de joc apare pe piață să am urechile ciulite și un șervețel în mână cu care să-mi șterg balele. Cu atât mai mare e anticipația când autorul e unul care nu m-a dezamăgit cu nimic până acum. Vinhos e minunat (iar ediția din 2016 va fi și mai bună!), CO2 e bun, Kanban e mirific. Haideți să vedem dacă Gallerist se ridică la înălțimea așteptărilor și cum se compară cu Kanban, putându-se trage multe paralele între cele două titluri.

Continue Reading