2 ani şi 1000 partide mai târziu – statistici, concluzii, observaţii

Parcă mai ieri intram cu reticenţă în librăria Humanitas şi achiziţionam un Coloniştii din Catan. Nu ştiam despre boardgames decât din auzite că sunt multe la număr, relativ diverse ca tematică şi unele dintre ele foarte populare. Experienţa mea se limita la sesiunile de Canasta jucate cu câţiva ani în urmă într-un grup de prieteni, partidele de table (Backgammon) de pe coridoarele căminului din timpul facultăţii sau cele 2-3 încercări eşuate de a termina un Europolis. Bineînţeles că avusesem parte în copilărie de Piticot, Păcălici, Nu te supăra, frate!, Şeptic şi alte minunăţii din acelaşi spectru. Dar călătoria iniţiatică a început în acea zi de noiembrie 2010 când am luat Catan sub braţ şi am plecat înspre colegii de serviciu care erau pregătiţi să mă “şcolească”.

Nu pot zice că mi-a plăcut jocul, deşi am câştigat prima partidă. Dar intuiţia (şi colega Alina) mi-a spus că sunt şanse să găsesc alte jocuri pe placul meu şi că boardgames e un hobby ce merită explorat o perioadă. Timpul avea să-mi confirme aşteptările. Au urmat până la sfârşitul lui 2010 Ticket to Ride, Lost Cities şi Cleopatra and the Society of Architects. Iar la începutul lui 2011, după ce am jucat Carcassonne fără să fiu impresionat, am pus mâna pe Tigris & Euphrates. Primele partide mi-au cauzat dureri de cap, dar şi satisfacţii deosebite. Multitudinea de posibilităţi şi strategii, calculele şi scenariile infinite ce se desfăşurau în mintea mea, toate îmi spuneau că găsisem în sfârşit ceva pe gustul meu.

Drumul a continuat apoi într-un crescendo continuu, astfel că până la finalul lui 2011 am reuşit să joc 116 jocuri diferite în peste 400 de partide. Anul 2012 a fost şi mai aprig, cu mult mai multe realizări pe plan ludic, multe definitivări de preferinţe în materie de mecanici şi genuri, dar şi multe analize, observaţii şi concluzii. Lucrurile încă nu sunt săpate în piatră şi evoluţia continuă, dar hai să vedem ce avem până acum.

În ce mă priveşte, mă consider încă un începător într-ale boardgames. Chiar dacă am adunat în aceste 26 luni 1.000 de partide şi am jucat 279 jocuri diferite, simt că mai am foarte multe de învăţat despre mine şi despre jocuri. Dacă ar fi să fac o analogie cu artele marţiale (karate, în particular, care mi-au fost tare dragi), nivelul meu îl estimez acum pe la 7 kyu – sunt centura verde sau pe la o treime din drumul înspre cea neagră. Consider că stăpânesc destul de bine bazele şi de aici încolo drumul va fi presărat de mult mai multe lucruri ce ţin de subtilitate, interpretare şi personalizare.

Cum spuneam şi mai sus, dacă anul 2011 m-a “lovit” cu 116 jocuri diferite (pentru uşurinţa comparaţiilor, cele 2 luni din 2010 sunt incluse în calcul), anul 2012 m-a “vătămat” cu alte 163 în 600 de partide. Poate e mult în comparaţie cu cele 100-200-500 din top BGG la care majoritatea jucătorilor se raportează, dar cu siguranţă e puţin dacă ştim că peste 8.500 jocuri sunt ranked (au minim 30 note) şi multe alte mii sunt not ranked. Comparând însă numărul de jocuri jucate cu cele pe care le am încă în wishlist şi doresc să le încerc cândva în viitor, pot spune că am fost binecuvântat cu şansa de a juca FOARTE MULT.

Mi s-a părut interesant să analizez distribuţia celor 279 jocuri şi 1.000 partide din punct de vedere al numărului de partide/joc. Nu am fost deloc surprins să constat că aproape jumătate dintre jocuri au văzut masa o singură dată (125) şi aproape la fel de multe le-am jucat de 2-4 ori (105). Doar o şesime din total a reuşit să ajungă în segmentul care pentru mine contează cel mai mult: 5+ partide (49). Iată deci primul scop declarat formal pentru 2013: să cresc semnificativ numărul de jocuri ce au fost încercate de minim 5 ori.

Analizând şi mai în detaliu acest mic segment al celor 49, în 2012 au apărut primele jocuri la care am înregistrat 100 partide: GO şi Race for the Galaxy. Nu e deloc surprinzător având în vedere că majoritatea sesiunilor au avut loc în medii virtuale (GO pe Android în versiunile GoDroid şi AI Factory, iar RftG pe PC în aplicaţia dezvoltată de Keldon Jones) şi au început din dorinţa de a învăţa jocurile, iar mai apoi au devenit activităţi dintre cele mai plăcute. Al doilea scop declarat formal pentru 2013: să reuşesc să trec de 25 de partide alte 3-4 jocuri dragi mie. Pe cât posibil, în compania oamenilor.

(Dacă în acest moment vă aşteptaţi să încep o scurtă dezbatere pro sau contra sesiunilor de boardgames în medii virtuale sau a elocvenţei înregistrării lor ca partide jucate, îmi pare rău să dezamăgesc. Opinia mea e una oarecum gri: înregistrez partidele pe care le joc pe PC, pe telefon sau online dacă rămân cu impresia că acea partidă a fost relevantă sau m-a îmbogăţit în vreun fel. Dacă a fost doar o sesiune pe fugă sau am dat un GO 9 x 9 să treacă timpul, nu mă obosesc. Dar ar fi interesant să aud şi opinia voastră pe marginea subiectului, ştiu că s-a discutat pro şi contra inclusiv pe BGG.)

Mai menţionez în treacăt câteva milestones ce au fost atinse sau au expirat înainte să trec la formularea concluziei care e poate evidentă deja pentru mulţi dintre voi – sunt un Eurolac!! Revin imediat şi cu explicaţii, dar mai întâi să-mi fac damblaua:

  • În colecţia personală numărul de items din categoria Previously Owned l-a ajuns din urmă pe cel din categoria Owned – spun items pentru că e vorba de jocuri şi expansiuni, ori de obicei nu prea iau în calcul expansiunile; asta înseamnă că acum am în colecţie aproape exclusiv jocuri ce îmi plac foarte mult;
  • Ambele numere amintite mai sus au trecut de pragul psihologic 100, dar numărul de jocuri din colecţie la finalui lui 2012 era la un excelent 75 – şi, ca scop declarat formal, sper să reuşesc să-l ţin în frâu în continuare şi < 100;
  • În lunile noiembrie şi decembrie 2012 am jucat câte 40 jocuri diferite, o performanţă pe care nu am mai atins-o până atunci;
  • Cele mai bune zile de gaming au fost cele două petrecute la Hajdu (30.11 şi 01.12) când am jucat în total 18 partide şi 13 jocuri diferite;
  • După mai bine de 18 luni în care am fost lider la VP pe forum (activitatea mea acolo s-a redus drastic odată cu lansarea site-ului), acidutzu m-a depăşit şi îl felicit! La mai mare!
  • Acesta este post-ul cu numărul 100 pe site. Yay!

Iată deci cum stau lucrurile şi cu Eurolacul.

Cei care m-aţi urmărit pe forum, pe site sau aţi stat deja la masă cum mine ştiţi cum stau treburile. Îmi plac jocurile de strategie, aşa-numitele Euro. Îmi plac atât de mult încât celelalte segmente (family, party, wargames, abstracte, tematice) au ajuns să aibă o pondere foarte redusă atât pe raft, cât şi în topul preferinţelor. Şi nu se poate spune că nu le-am dat o şansă. De-a lungul timpului am jucat vreo 50 family, 12 de petrecere, 30 abstracte şi vreo 25 tematice – doar la capitolul wargames stau mai prost, acolo nu am testat decât 3 jocuri. Nici tematicele şi nici abstractele nu s-au lipit de mine şi nici nu mi-au gâdilat circumvoluţiunile într-un mod atât de plăcut precum au făcut-o jocurile de strategie Euro. Pe acestea le iubesc şi nu mă mai satur să le tot explorez. E o mică dependenţă, aş zice, de aici şi termenul inventat chiar de mine: sunt un Eurolac.

Cu toate acestea, trebuie să menţionez că mi-au plăcut suficiente jocuri din segmentele cu care nu prea mă împac: la tematice Mage Knight, Thunderstone, Dungeon Petz – la familyCrokinole, Jaipur, Biblios, Morels, Fairy Tale – iar la abstracte GO, Ingenious, Hive, Torres, Confusion, Qwirkle, Taluva. Trebuie neapărat să fac o paralelă şi să spun că în segmentul jocurilor de strategie m-am lovit de multe “uscături” – jocuri ce nu aduc nimic nou, nu au sens din punct de vedere tematic sau mecanicile sunt nefericit implementate, ba chiar jocuri ce la final mă lasă mai degrabă plictisit sau chiar uşor enervat decât satisfăcut. Vreţi exemple? Fie: Dominant Species, Ventura, Norenberc, A Game of Thrones: The Boardgame, Tower of Babel, Stephenson’s RocketCatan. Deh, ce să fac… trading este probabil mecanica ce mă atrage cel mai puţin. Iar despre lucrurile ce nu-mi plac în boardgames am discutat şi le-am argumentat aici şi aici.

Dar să nu lăsăm nostalgiile să ne copleşească. Să purcedem mai departe cu observaţiile.

Un lucru ce m-a surprins într-un mod foarte plăcut (deşi nu m-a afectat în niciun fel şi probabil nici pe mulţi dintre voi) a fost apariţia multelor titluri în limba română din ultima vreme. Deşi poate titlurile alese m-au mirat puţin – mă aşteptam să apară mai degrabă 7 Wonders decât Urzeala Tronurilor sau Puerto Rico în loc de Citadele – apariţia lor înseamnă un singur lucru: piaţa din România a trecut la un alt nivel. În primul rând, publicul ţintă este considerat suficient de numeros pentru a justifica apariţia unei ediţii traduse. În al doilea rând, se pare că încet-încet se iasă din zona obscură în care oamenii joacă aproape exclusiv ultra-popularele Ticket to Ride, CarcassonneCatan şi Dominion şi vor să descopere şi altceva.

Legat de ce am scris mai sus, ating în trecere două aspecte secundare. Primul ar fi că în luna aprilie am citit un articol care proclama existenţa pieţei de boardgames din România. Nu că nu aş fi de acord cu această afirmaţie dar, după umila mea părere, piaţa exista deja de vreo 2 ani, mai precis în 2010 funcţionau câteva magazine de profil, un blog şi două forumuri, se comercializau jocuri, se discuta despre ele şi chiar s-a organizat prima întâlnire naţională a pasionaţilor. Anul 2012 nu a făcut decât – aşa cum era normal – să crească şi să diversifice piaţa existentă.

Iar al doilea: din punct de vedere al structurii, consumatorii de jocuri din România încă sunt constituiţi în proporţie covârşitoare – aş îndrăzni să estimez un procent de 70% – din oameni care joacă exclusiv cele 3-4 jocuri extrem de populare – Catan, Carcassonne, Dominion, Ticket to Ride (la acest grup se mai poate adăuga eventual Power Grid, 7 Wonders, Stone Age, după gust). Un alt 20% din consumatori cred e format din oameni care mai cumpără 5-6 jocuri noi pe an, iar restul de 10% sau chiar mai puţin e reprezentat de oamenii care îndrăznesc să cumpere şi să încerce minim un joc nou pe lună. “Distruşii” care nu se mai satură de jocuri noi şi lunar au intrări în colecţie sunt foarte puţini, nu sunt convins că în total s-ar aduna 50-60 oameni din toată ţara. Alte două aspecte se desprind imediat din cele spuse în ultimul paragraf:

  • În aceste condiţii nu mă miră să văd că majoritatea celor care scriu în România despre boardgames încă se axează în mare măsură şi până la saturaţie pe articole despre aceste jocuri foarte populare sau variantele lor (reviews, recomandări, participări la concursuri, tips&tricks, etc).
  • Partidele de table din faţa blocului sau de pe culoarul căminului au fost înlocuite de partide de Cat.Carc.Dom.TtR. Ceea ce nu e rău, dar mai e cale lungă de bătut până să putem vorbi de un public “educat”, iar expresia “mă joc boardgames” să însemne mai mult decât “mă joc Cat.Carc.Dom.TtR – PG.7W.SA“.

Nu merg mai departe în diverse alte ramificaţii şi analize, deşi poate din anumite puncte de vedere discuţia ar putea deveni interesantă. Dacă mă provoacă cineva, o să o reiau într-un articol viitor.

Că tot am pomenit de scrisul despre boardgames din România, şi acesta a cunoscut o oarecare înflorire în 2012. Nu au mai apărut alte bloguri sau site-uri de profil, dar m-am bucurat să văd că pe forum şi pe BGB (BoardGames-Blog) şi-au făcut simţită prezenţa oameni noi, respectiv numărul de magazine şi oferta acestora s-au îmbogăţit semnificativ. N-o să intru în foarte multe detalii despre ce şi cum se scrie în România, rămâne la latitudinea fiecăruia să aprecieze şi să decidă pe unde îşi rătăceşte ochii în căutarea de informaţii.

Însă un lucru despre care vreau să discut este spiritul critic tot mai puţin prezent şi atitudinea tot mai relaxată pe care o remarc atât în rândul conaţionalilor care scriu, cât şi pe BoardGameGeek. Dacă acum aproape un an semnalul de alarmă şi campania lansată de unii membri BGG (vezi aici, aici şi aici) m-au determinat să-mi revizuiesc atitudinea faţă de felul în care îmi prezint părerile despre jocuri, în contrapartidă am remarcat tot mai multe opinii emise după prima partidă (una din variaţii e “după prima partidă ce am jucat-o acum X luni”) sau chiar mai rău, după prima partidă neterminată. În aceste condiţii, opiniile despre rejucabilitate, strategie sau număr optim de jucători sunt aproape nule. M-aş aştepta poate la astfel de păreri din partea unor jucători cu multă experienţă, cu sute de jocuri diferite încercate şi mii de partide adunate sub centura de-acum neagră şi pe a căror experienţă pot conta. Dar e foarte posibil ca şi opinia acestor oameni să se schimbe într-o direcţie sau alta atunci când jocul e luat la bani mărunţi şi testat cu alt grup sau în altă configuraţie. Boardgames nu sunt făcute să fie jucate o singură dată şi apoi uitate sau vândute, rolul lor e să-şi justifice costul în bani şi timp investit şi să ofere jucătorilor experienţe plăcute şi de durată. Mi s-a întâmplat de câteva ori să-mi revizuiesc părerea emisă iniţial după partida a şasea sau chiar a doua şi să cresc/scad nota acordată la început, aşa că acum prefer să las timpul să treacă şi să cern jocul prin cât mai multe site înainte de a-mi da verdictul. Dacă asta înseamnă mai multe săptămâni până când un articol e gata, sper să aveţi răbdare. Aşteptarea va fi recompensată de o calitate superioară a părerii emise şi de mai multe argumente în favoarea sau defavoarea lucrurilor ce mi-au atras atenţia.

Iar despre notele ce le acord şi jocurile despre care decid să scriu sau să le păstrez în colecţie, acesta ar fi standardul pe care l-am preluat la rândul meu de la alţi oameni de pe BoardGameGeek:

10: Outstanding game. One of my all-time personal favorites.
9: Excellent game. Always a pleasure to play. Shines under most circumstances.
8: Very good game. Rarely disappoints me. High on my request/recommend list.
7: Good game. Usually willing to play. I might even request or recommend it.
6: OK game. Some fun or challenge at least. Enjoyable in the right circumstances.
5: Average game. I’m indifferent, but may be willing to play.
4: Below average game. I avoid playing and would need to be persuaded.
3: Poor game. Will strongly resist playing.
2: Very poor game. I refuse to play this.
1: Dead game. Seriously negative entertainment value. Black Hole of Fun.

După cum bine se vede, 7 este o notă destul de mare. Recomandarea mea este să încercăm să ieşim din tiparele sistemului de învăţământ românesc unde nota 6 înseamnă elev slab şi nota 4 aduce corigenţa sau repetenţia şi să nu ne ferim să acordăm nota cea mai apropiată de valoarea pe care o percepem vis-à-vis de jocul respectiv. Jocurile de nota 7 nu sunt mediocre, ci bune – mediocritatea apare cu 1-2 puncte mai jos. Iar  termenul de outstanding ar fi bine să nu fie banalizat şi devalorizat aşa cum în vorbirea curentă am ajuns să folosim expresii precum “super”, “perfect”, “excelent” sau “minunat” atunci când lucrurile sunt departe de a avea aceste calităţi.

Cam astea sunt gândurile mele la început de 2013, plin de speranţă în ce priveşte viitorul luminos şi foarte încântat deocamdată de multe dintre jocurile publicate anul trecut şi pe care am reuşit deja să le încerc, unele dintre ele deja disecate pe site, altele în curs de a fi eviscerate: Tzolk’in, Terra Mystica, Manhattan Project, Keyflower, Myrmes, Morels, CO2, Ginkgopolis, The Great Zimbabwe, The Palaces of Carrara. Sper să îmi rămâneţi aproape şi să îmi citiţi articolele, iar eu vă doresc multă sănătate şi belşug! Vă mulţumesc pentru vizite şi comentarii şi sper să primesc mult mai multe şi anul acesta.

Cheers!

Sursă foto: the mighty www

Mai citește și:

13 Comments

  1. danielM

    Foarte frumos articol, felicitari! Imi place sistemul de notare (l-am vazut la tine si pe BGG) si o sa incerc sa-l aplic si eu pentru ca permite o selectie mai corecta si potrivita raportat la preferintele fiecaruia.
    La Multi Ani si la cat mai multe articole si reviewuri in 2013!

  2. Ioana

    Da! Mi-a placut articolul. (Tocmai am jucat Ginkgopolis si mi-a placut! L-am achizitionat si pentru ca mi s-a parut ca ai zis ceva de bine pe el pe undeva). Din pacate eu sunt mult pre aimpulsiva pentru a folosi un sistem de notare echilibrat, dar e bine ca altii o pot face:D Spor la joc!

    • O sa-ti placa probabil si Myrmes, desi e in alta liga. ;)
      Spor si tie!

      • Ioana

        In ce sens este in alta liga? Chiar asteptam o parere despre Myrmes. Mai greu de invatat, mai complex gameplay-ul? Acum 5 minute am aflat ca iar am dat cu bata in balta si am ratat o regula la Gink, o regula care-l face si mai interesant:D

        • E mai complex gameplay-ul. Ginkgopolis are weight estimat aproape de 3, Myrmes a mult mai aproape de 4. Ginkgopolis e tactic, la Myrmes ai nevoie de strategii pe termen lung. Ginkgopolis dureaza destul de multe ture, Myrmes se termina in exact 9. O sa vezi, e o experienta deosebita. ;)

          • Ioana

            Abia astept! M-am ofticat ca nu l-au trimis la timp, acum chiar ca nu mai am rabdare:D

  3. Articolul meu nu contesta faptul ca piata exita deja, dar era o nisa foarte, foarte mica. Acum putem spune ca jocurile sunt disponibile tuturor oamenilor, se gasesc in mai toate librariile si intr-o parte din hypermarketuri. Cateva magazine strict online (plus redgoblin si cutia) nu puteau face jocurile disponibile tuturor. Desi noi suntem pasionati si le cautam si suntem dispusi sa facem si excursii pentru asta (concursuri, targul de la essen, intalniri nationale, etc. ), ca sa avem o piata serioasa de boardgames a fost nevoie ca jocurile sa fie disponibile pe scara mai larga, lucru care nu s-a intamplat in 2010 decat putin de tot.

    Cat despre sistemul de notare, sunt perfect de acord, nota 7 e o nota buna si nimeni n-ar trebui sa-si dea cu parerea dupa mai putin de 5 partide (sau daca isi da cu parerea, sa specifice numarul de partide in dreptul parerii, cum ai inceput sa o faci tu). La noi pe site nu apar recenzii pentru jocuri jucate de mai putin de 7-8 ori in cazul unor jocuri simple (gen Ligretto), dar regula de baza e minim 10 partide. Asta e unul din motivele pentru care recenziile apar destul de rar si ca jocurile recenzate sunt in mare parte (pana acum) unele mai accesibile publicului larg.

    In rest, sper sa ne incanti in continuare cu articole foarte bine documentate sa avem ce citi si in scumpa noastra limba :)

  4. george

    Hmmm, foarte interesant articolul. felicitari. Cred ca ma regasesc prin cei 20% care cumpara 5/6 jocuri pe an, insa vreau sa iti spun ceva. Nu prea sunt de acord cu tine in privinta faptului ca cei care joaca Carc, Cat, Ticket, 7 W, Stone, etc…..nu ar putea fi inclusi in lumea boardgamerilor. Gandeste/te ca nu poti sarii foarte sus plecand de la piticot, nu te supara frate si table. Eu cred ca si cei care se opresc numai la jocurile de mai sus sunt ok. Sigur eu as dorii ca multi, foarte multi, imens de multi oameni sa joace Tigru si Euphrat, sau Samurai sau oricare altul, dar…….atentie la pragul de sus. Sunt multumit sa fie multi cei ce se opresc la celelalte jocuri si spun asta deoarece nu putem cere multora sa aibe virusul in ei. Noi suntem cum sa spun eu…..OBSEDATII….(in sensul bun, sper sa nu supar pe nimeni)…..pe cand as dorii ca multi foarte multi sa fie doar….asa ca un hoby, chiar daca raman la catan sau carcasonne. Din pacate si acestia sunt putini, pentru ca rata de infectare e foarte mica, pot spune din experienta cam 5% la nivel de catan, din diferite motive: sa ma joc la 35 de ani? sa dau 150 de lei pe un joc??? sa stau la masa 2 ore???? sa rada lumea de mine ca joc jocuri de copii??????? Asadar sa nu avem asteptari prea mari. E un pas inainte iar la acest moment lumea boardgames e asa: cei pe care putem sa ii corupem (5-10 poate din 100)…..ar fi bine sa fie foarte multi chiar la nivel de catan si carc……si pasionatii inraiti. Nu e rau sa stie muuuulti de catan si carc…..dar problema e ca, sa recunoastem….greu aduci tineretul din ziua de azi, de la manele, masini, gagici, excursii, chefuri, jocuri pe telefoane, console, tablete…..la boardgames. Un lucru bun e ca fenomenul se misca…..

    • Salut George!
      Eu nu exclud pe nimeni, doar am spus cum vad eu lucrurile si care sunt segmentele. Piata si publicul sunt in continua evolutie si cu siguranta peste cativa ani lucrurile vor sta altfel.
      Dar daca acum te uiti in topurile vanzarilor magazinelor de la noi, o sa vezi cele 6-7 jocuri populare in varf.
      Uite cum stau lucrurile la nivelul BGG, de exemplu: http://boardgamegeek.com/geeklist/150335/the-top-50-most-purchased-games-dec-2012-edition

    • danielM

      Si eu pot spune tot din experienta, ca la majoritatea le place sa joace, nu refuza nicio invitatie la o sesiune de jocuri, doar ca lucrurile se cam opresc aici; i-am auzit de doua-trei ori in 2 ani de cand ne intalnim sa intrebe cat e jocu cu tare sau de unde il iau; si asta intrebat asa, oarecum absent; iar cand le spui ca un joc costa 150 lei deja se sperie,ce sa le mai spui si de alte preturi.. Pe cand la mine,(asa cum sunt sigur ca la majoritatea dintre noi) desi jucasem inainte monopoly si ce am mai jucat cu totii in copilarie, nu am auzit de boardgames decat dupa ce am cautat un joc pe care l-am jucat odata cu cineva, atunci am dat de magazine online, si de BGG; de atunci a inceput totul. Asadar, eu cred ca pasiunea asta vine de la fiecare, nu e conditionata de altceva; ori o sa te indragostesti iremediabil de ele, ori o sa fii un jucator de ocazie .

      • Orice hobby costa timp si bani, dar sunt foarte de apreciat cele care te pun sa-ti folosesti creativitatea, experienta, ingeniozitatea. Pe astea cu greu pot pune pret. Asa ma intereseaza mai putin cat costa un joc, ci mai degraba daca pretul platit imi va fi returnat sub forma de zeci/sute de ore minunate.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.