Archive for May, 2012

Going to the next Cardboard level

Se spune că atunci când faci acelaşi lucru timp de mai multă vreme e bine din când în când să te opreşti, să faci un pas în spate şi să-ţi pui niscai întrebări. În funcţie de natura interogaţiei, răspunsurile s-ar putea să te surprindă uneori. E posibil să descoperi că motivaţia ţi s-a schimbat, percepţia nu mai e aceeaşi, iar inerţia a devenit parte a motorului ce întreţine pasiunea. E posibil chiar să îţi dai seama că nu eşti mulţunit de rezultat şi nu te mai identifici cu ce se întâmplă.

Dincolo de întrebările existenţiale şi analizele la rece, un lucru e sigur în ce mă priveşte: evoluţia e absolut necesară şi atât forma, cât mai ales conţinutul, trebuie să sufere constant mici modificări. În bine.

Se mai spune că în orice pasiune depăşirea nivelului de amator e dată de atingerea pragului de 10.000. Poate fi vorba de cadre trase dacă suntem în fotografie, lovituri cu piciorul dacă ne place karate sau ore de scris dacă ne raportăm la jurnalism. Nu am adunat încă 10.000 de nimic în ce priveşte boardgames – nici partide jucate, nici ore petrecute la masă, nici număr de articole. Dar simt că e nevoia de o schimbare pentru că mă apropii de un moment de răscruce. În plus, e nevoie de mai mult discernământ şi mai mult spirit critic din partea celor care scriu despre boardgames.

Continue Reading

Concurs: Să ne cunoaștem mai bine

Alex şi cu mine vă propunem prin acest concurs un exerciţiu de imaginaţie, dar şi un mic test pentru cunoştinţele voastre. Încercăm să vă dezvăluim într-un mod mai inedit câteva lucruri despre noi (magazinul Regina şi Nebunul şi goingcardboard.ro) şi dorim în acelaşi timp să aflăm câteva lucruri despre voi, să ne cunoaștem mai bine.

Continue Reading

Ingenious – isn’t it?

Cu toate că în ultimii 10+ ani Reiner Knizia nu a mai scos niciun joc de calibrul lui Tigris & Euphrates (sau măcar unul în acea ligă de dificultate şi ingeniozitate), domnia-sa rămâne un erou pentru mine în ce priveşte activitatea de game design. În ultima perioadă focusul activităţii sale s-a mutat în zona jocurilor family sau pentru copii şi îi înţeleg foarte bine motivele. Sunt multe milioane de familii sau copii în lumea asta care de-abia aşteaptă să se joace, and that’s where the money is. Din păcate sunt mult mai puţini hardcore gamers care să se bucure de un joc de dificultate mare.

Cu toate astea, chiar şi jocurile mai simple create de “bunul doctor” au potenţial extraordinar şi prind la toate tipurile de jucători şi la toate vârstele. Ingenious este un astfel de joc, o descoperire pe care am făcut-o recent pentru că amânat momentul multă vreme. Creat în 2004, jocul poate aduna în jurul mesei între 2 şi 4 creiere pregătite să asocieze timp de 20-40 minute 6 culori în diverse grupuri pentru a strânge puncte şi a acumula cel mai bun scor în maniera atât de specifică (şi atât de dragă mie) lui Knizia: culoarea la care te-ai descurcat cel mai prost îţi arată cât eşti de bun.

Continue Reading

Unboxing MIL (1049)

MXLIX nu e un cuvânt ce poate fi citit cu uşurinţă. MIL, pe de altă parte, posedă această caracteristică, aşa că a fost ales să reprezinte traducerea în latină a anului 1049 din titlul jocului. Incorect, evident, dar foarte inspirat, cuvântul mai înseamnând şi “soldat” în latină, aşa că se poate ierta cu uşurinţă eroarea.

MIL face parte dintr-o serie de jocuri pe care aştept cu mare interes să le încerc. Nu le-am căutat în mod particular pe fiecare pentru că nu mi-am dat seama de punctul lor comun decât după ce le-am adunat pe raft şi am citit regulamentele şi puţintel despre respectivele vremuri. Confucius, De Vulgari Eloquentia, Florenza şi MIL se deosebesc de restul grămezii Euro printr-o infuzie deloc modestă de elemente specifice culturii şi vremurilor în care acţiunea jocului e plasată – câteva detalii la finalul articolului. Cum încă nu am apucat să încerc niciunul din aceste jocuri – dar stau ca pe ace aşteptând momentul – nu pot să mă pronunţ cu privire la calitatea suprapunerii realităţilor istorice peste mecanicile de joc, dar aş vrea să văd cât mai multe din aceste exemple care contrazic eticheta cu titlu de dogmă “soulless euro”.

Continue Reading

Despre haos, evenimente aleatoare, noroc şi întâmplări (ne)fericite – partea a doua

În partea a doua mi-am propus să prezint experienţele ludice care, din cauza elementelor de noroc nefericit (în umila mea opinie) implementate sau din cauza haosului, nu s-au înţeles cu masa mea de joc şi m-au părăsit foarte repede. Mai degrabă eu pe ele. Norocul meu – aş zice, cu intenţie vădită de a realiza un calambur pe baza titlului articolului – că jocurile bune nu sunt nici puţine şi nici foarte greu de găsit. Poate unele dintre ele sunt scumpe atât la buzunar, cât şi la vedere – dar despre asta poate vorbim cu altă ocazie, parţial am făcut-o oricum.

O să las la vatră onorabil şi fără să analizez în niciun fel jocurile unde implicarea zarului e mai evidentă decât nesimţirea politicienilor români. Şi anume, jocurile în care zarul decide soarta unei bătălii (Conquest of Nerath, Defenders of the Realm, Summoner Wars, Space Hulk, unele wargames), jocurile în care dai cu zarul ca să vezi cine dă primul cu zarul (Merchants & Marauders), jocurile în care zarul decide ce sau câte resurse devin disponibile (Catan, Stone Age) sau jocurile în care dai cu zarul să vezi dacă mai eşti normal la cap după ce ai făcut un pas pe hartă (Mansions of Madness).

Continue Reading