Archive for May, 2013

Keyflower – worker bidding şi auction placement

Mi-e greu să înţeleg de ce Keyflower nu e popular în România. Cel mai apreciat joc din seria Key urcă în top BGG cu încăpăţânare din momentul lansării şi acum bate la uşa celor mai apreciate 100. Are interacţiune directă şi indirectă, are licitaţii şi worker placement, city building şi set collection, are simboluri intuitive şi oferă prilejul de a lua multe decizii interesante, merge bine în aproape tot spectrul de jucători de la 2 la 6, are o durată rezonabilă şi se explică asemeni oricărui alt joc de dificultate medie.

Care să fie deci impedimentele în calea popularităţii? Poate pentru că nici Richard Breese şi nici Sebastian Bleasdale nu sunt foarte cunoscuţi jucătorilor români – Reef Encounter nu e un joc foarte popular din câte am văzut şi nici celelalte jocuri din seria Key nu sunt gustate pe tărâmurile mioritice. Poate datorită lipsei de interes manifestate de magazinele de la noi atât imediat după lansare, cât şi după apariţia celei de-a doua ediţii la începutul acestui an. Oricare ar fi cauzele, poate reuşesc acum să trezesc interesul unora dintre voi. Pentru că jocul merită încercat măcar o dată dacă aspectele menţionate în primul paragraf v-au stârnit curiozitatea.

Continue Reading

Ascension – furtuna sufletelor şi eroii nemuritori

La finalul articolului despre primele 2 jocuri din serie (Chronicle of the Godslayer + Return of the Fallen) spuneam că am de gând să integrez cu oarecare house rules şi Storm of Souls. Între timp nu am mai făcut-o, dar am făcut ceva mult mai interesant: am achiziţionat Immortal Heroes şi acum am 2 seturi Ascension – unul pe care îl pot pune lejer pe masă chiar şi cu începători (CotG + RotF) şi unul care e pentru cei versaţi în universul ilustrat atât de grotesc de Eric Sabee (SoS + IH).

Chiar dacă domnii designers s-au străduit să facă integrarea tuturor celor 4 jocuri destul de uşoară, din motive personale pe care le detaliez mai jos am ales să nu o fac, ci să separ cele 2 generaţii în seturi separate. Haideţi să vedem mai întâi ce aduc nou cele 2 jocuri, cum se schimbă gameplay-ul şi atmosfera şi cum îmi plac noile cărţi.

Continue Reading

The Great Zimbabwe – diamonds are a monument builder’s best friend

Jocul de faţă este cea mai nouă creaţie a olandezilor de la Splotter Spellen (Jeroen Doumen şi Joris Wiersinga), compania ce produce din 1999 jocuri ce se comercializează la preţuri pe gustul unui segment destul de mic de jucători – în medie, 75 EUR bucata. Nu am clipit când am cumpărat Antiquity, nu mi s-a strâns sufletul când am plătit pentru Indonesia, nu m-a reţinut cu nimic apariţia lui Great Zimbabwe şi nu am de gând să stau liniştit când ediţia a patra a lui Roads & Boats se va retipări anul acesta. Concluzia putem să o tragem deja, pentru că am vrut de la bun început să îndepărtez orice urmă de îndoială şi să lămuresc cum stau lucrurile: avem de-a face cu unul din cele mai bune jocuri Euro publicate în 2012, încă o apariţie Splotter Spellen care face toţi banii.

Puternic influenţat de Antiquity, The Great Zimbabwe reuşeşte să se impună cu o personalitate proprie, grafică extrem de evocatoare şi tematică, un gameplay relativ scurt şi plin de tensiune şi decizii critice. Jucătorii se vor confrunta în savana africană şi vor construi monumente cu ajutorul meseriaşilor, a specialiştilor şi a zeilor. Resursele sunt puţine, moneda de schimb e greu de obţinut, logistica transportului e complicată… dar hai să vedem în detaliu ce e atât de special la acest joc.

Continue Reading

Aprilie 2013 – best of

În luna aprilie nu am înregistrat decât 42 partide – număr mistic în scrierile lui Douglas Adams, dar şi poziţia lui Tigris & Euphrates în baza de date BGG. N-a fost o lună prosperă, dar tot e bine având în vedere multele sarcini de serviciu şi agitaţii existenţiale – aceleaşi care m-au ţinut departe şi de tastatură, dar promit să mă revanşez în săptămânile următoare, căci momentul anunţării celor mai bune jocuri din 2012 din perspectivă personală se apropie şi e musai să le disecăm mai întâi.

Aprilie ar fi fost cu siguranţă mult mai trist dacă nu aş fi avut parte de întâlnirea de la Hajdu… dar hai să nu ne plângem atunci când nu e cazul şi să vedem partea bună a lucrurilor. Zece jocuri noi mi-au vizitat masa şi dintre ele 3 s-au dovedit foarte interesante la primul contact. Restul nu m-au fascinat prin nimic, dar puricatul rând pe rând va dezvălui mai multe detalii.

Continue Reading