3 ani, 400 jocuri şi 1600 partide mai târziu – jocuri şi jucători sub semnul întrebării

Ce înseamnă toate aceste numere pe care le vehiculăm atât de des? Am X jocuri în colecţie. Am jucat jocul cutare de Y ori. Mă joc de Z ani. Luna asta am cumpărat Ţ jocuri şi am jucat N partide.

Mă împiedic la tot pasul în ultima vreme de tot felul de statistici şi numere aruncate în toate direcţiile, precum şi de controverse legate de semnificaţia acestor numere. Unii numără şi expansiunile la dimensiunea colecţiei, alţii le consemnează în catastif ca partide jucate. Unii consideră absurd să contorizezi partidele jucate în medii virtuale, alţii au pe raft mai multe titluri nejucate decât au majoritatea dintre noi jocuri în întreaga colecţie. Unii vânează atingerea unor procente sau a unor praguri pentru a avea un oarcare sentiment de împlinire, alţii ignoră complet orice cuantificare numerică şi folosesc sisteme similare cu cele ale băştinaşilor australieni Walpiri: unu, doi, multe…

În primul rând, aceste numere ar trebui să însemne ceva pentru cel care le împinge înainte. Deci daţi-mi voie să detaliez în cele ce urmează ce-mi spun mie cifrele, punând lucrurile în context ludic şi istoric.

Acum un an îmi propuneam într-o analiză similară câteva lucruri ce mi se păreau pertinente la momentul respectiv: să nu depăşesc 100 jocuri în colecţie (acum am vreo 90), să cresc semnificativ numărul jocurilor încercate de minim 5 ori (l-am dus de la 48 la 85) şi să încerc să joc mai multe titluri de peste 25 ori (succes parţial cu Hive şi Tigris & Euphrates, GO şi RftG fiind deja acolo). Acum că mă uit înapoi îmi dau seama că acest al treilea deziderat e mai degrabă unul pe termen lung şi foarte lung. Deci pentru 2014 nici n-o să-mi mai bat capul cu el. Dar celelalte două aspecte rămân în continuare importante şi de actualitate, în special cel de-al doilea. Mai întâi pentru că mi-am impus să nu mai analizez niciun joc în detaliu dacă nu l-am jucat de minim 5 ori şi apoi pentru că de multe ori lucruri magice se întâmplă odată cu creşterea numărului de partide: fie descoperi strategii la care nu te-ai gândit, fie găseşti anumite probleme legate de configuraţii diferite, fie îţi dai seama că din dragostea la prima vedere nu a mai rămas decât poate o urmă de simpatie. Sau nici măcar atât.

Despre numărul jocurilor de pe raft: este oare dimensiunea colecţiei importantă? Se justifică în vreun fel un număr mare de jocuri? Sau doar prezentarea unei cifre eventual însoţită de o poză frumos colorată cu raftul e suficientă ca să impresioneze? Răspunsul este DA şi NU la toate cele 3 întrebări.

Dimensiunea colecţiei este irelevantă dacă eşti un jucător de ocazie şi extrem de importantă în două situaţii: dacă adori să colecţionezi sau dacă iubeşti jocurile şi vrei să le oferi atenţia ta întreagă – dar cele două categorii vor genera tendinţe diametral opuse căci colecţionarul doreşte acumulare, iar iubitorul de jocuri doreşte optimizare. Despre colecţionari nu am de gând să discut, e treaba fiecăruia să adune ce pofteşte pe rafturi, în pod sau în suflet. E impresionant uneori să vezi sute de titluri înşirate ordonat şi mândrul posesor alături de ele povestind despre vreun exemplar mai rar sau de unul care s-a lăsat îndelung aşteptat. Dar e poate mult mai impresionant să vezi oameni care spun cu mândrie că nu mai au jocuri nejucate (exceptând poate noile achiţii de acum 2-3 săptămâni) sau că nu au niciun joc pe care să nu-l fi înşirat pe masă în ultimul an, asta în condiţiile în care nici nu s-au dat în lături să încerce ultimele tendinţe.

Eu încă nu am ajuns acolo, dar e o direcţie înspre care îmi doresc să mă îndrept. Statisticile îmi spun că în 2012 am jucat 207 jocuri diferite din care 163 noi (21% jocuri vechi), iar în 2013 am jucat 190 jocuri diferite din care 120 noi (37% jocuri vechi). Dacă în 2014 voi reuşi un procent în vecinătatea lui 50% am toate motivele să mă declar mulţumit şi să consider că nu mi-am ignorat colecţia. Pentru că îmi place să cred că nu sunt un colecţionar (deşi am câteva exemplare de colecţie), ci un iubitor de jocuri.

400 jocuri diferite încercate în 3 ani pe parcursul a 1650 partide s-ar putea traduce în zeci de ore petrecute cu manuale în faţă şi mii de ore la masa de joc sau pe BGG şi forum. Nenumărate ore de distracţie, explicaţii de reguli, surprize, dezamăgiri, strigăte de victorie, închis şi deschis de capace de cutii şi punguliţe de plastic, punching şi împachetare de jocuri pentru a fi trimise altora.

Toate aceste numere înseamnă în primul rând conturarea tot mai pregnantă a unei personalităţi ludice. Am încercat tot ce-am vrut, am aflat ce-mi place, am aprofundat ce mi-am dorit. Mi-am creat sisteme de evaluare, criterii de selecţie şi filtre. Am învăţat să apreciez un joc în contextul prezentului, dar şi să-l analizez din perspectivă istorică. Am învăţat astfel să recunosc inovaţia, dar şi să observ tendinţele. Şi iată ce concluzii am tras.

Cum ziceam cu alt prilej, anul 2013 e mai slab decât predecesorul său şi sper ca această tendinţă să nu se perpetueze, ci doar să aparţină unei ciclicităţi obişnuite – precum versiunile lui Windows, una bună urmată de una proastă. Dacă nu sunteţi de acord, vă invit să număraţi cele 14 jocuri din top 100 şi cele 80 din top 1000 publicate în 2012 sau cele 13 jocuri din top 100 şi aproape 90 din top 1000 publicate în 2011. Anul trecut nu a lăsat deocamdată decât 40 titluri în top 1000 şi 3 în top 100 cu posibilitatea de a ajunge la maxim 8-9. Sigur, e încă foarte devreme şi lucrurile se vor schimba în lunile ce urmează. Dar mi-e teamă că rezultatul final va fi sub aşteptări. Cu toate astea, mă bucur să văd jocuri precum Caverna, Russian Railroads, Bora Bora, Concordia, Lewis & Clark ori Battle for Souls, dar mă şi declar dezamăgit de titluri îndelung aşteptate precum Nations, Bruges sau Glass Road.

O altă tendinţă ar fi că review-ul scris e o specie pe cale de dispariţie, locul său fiind luat tot mai pregnant de prezentarea video. Dacă nu sunteţi de acord, vă invit să număraţi cele 80 reviews care au primit peste 100 thumbs în 2011, cele 70 care au avut parte de acelaşi tratament în 2012 şi apoi cele numai 40 din 2013. Prezentările video în schimb au explodat. Se transmite live de la faţa locului, se fac sesiuni de unboxing, se expun la cald primele impresii, se fac prezentări extrem de detaliate a mersului întregului joc. Se pun în scenă parodii, se implică familia şi prietenii, sunt implicate pisici, câini şi alte jivine.

Să nu mă înţelegeţi greşit, sunt un mare consumator de prezentări video şi apreciez extrem de mult munca depusă de Richard Ham, Tom Vasel, Marco Arnaudo sau Joel Eddy. Dar o prezentare video nu va putea fi niciodată la fel de cizelată ca una scrisă şi modalitatea de exprimare nu va fi la fel de bogată. Atunci când vorbeşti nu poţi de cele mai multe ori să faci jocuri de cuvinte, să revizuieşti ce ai spus ori să găseşti o variantă mai bună de exprimare. Poate exemplul cel mai elocvent în acest sens e Joel Eddy al cărui discurs e plin de toate clişeele vorbitorului americanului de rând pe care nu le pot înghiţi: “you know”, “I mean”, “like”etc. şi al cărui entuziasm este la cote atât de joase încât uneori îmi vine să nu mai joc nimic din ce laudă el. Sau monotonia pe care o simt în vocea lui Undead Viking printre gâfâieli mă face să cred că între timp căscatul a ajuns să fie considerat o formă a manifestării bucuriei.

La polul opus e entuziasmul molipsitor al lui Richard Ham care nu are aproape niciodată nimic rău de spus şi care refuză cu înverşunare să dea note jocurilor care nu-i sunt pe plac şi care îî părăsesc colecţia pentru a nu “hurt the games”. Dar până să-ţi dai seama că Rahdo e entuziasmat de aproape fiecare joc nou şi cel mai adesea nu reuşeşte să adune multe partide înainte de a-şi prezenta opiniile, l-ai şi cumpărat şi de-abia aştepţi să simţi minim acelaşi entuziasm după ce-l joci.

Revenind la reducerea tot mai drastică a materialului scris, nu pot să nu remarc alte două tendinţe:

  • Se scrie tot mai mult pe baza a 1-2 partide şi tot mai puţini oameni petrec mult timp în compania jocurilor înainte de a-şi da cu părerea.
  • Se tratează tot mai superficial elementele de strategie din jocuri şi se manifestă îngrijorări (poate în 99% din cazuri) nejustificate despre o anume carte, un anume tile sau o anume strategie cum că ar fi overpowered atunci când unul dintre cei de la masă a reuşit o victorie zdrobitoare. Această a doua tendinţă este o consecinţă directă a primeia pentru că îngrijorările apar imediat după prima partidă şi/sau fără a se încerca o analiză mai detaliată sau măcar o contracarare. Sau poate celebrul Halifax Hammer ne-a făcut pe toţi nişte paranoici ce încercăm să descoperim în fiecare titlu nou încercat acea strategie evidentă ce i-a scăpat designer-ului.

Despre piaţa de boardgames din România nu am decât cuvinte de bine – asta ca să fac o trecere rapidă înspre o discuţie cu tentă mai pozitivă, până nu-mi pierd şi ultimul cititor. Oferta magazinelor n-a fost nicicând mai bogată, promptitudinea cu care fiecare se întrece să aducă jocuri noi sau să onoreze comenzi exotice e lăudabilă, numai preţurile sunt din ce în ce mai mari, dar acest lucru se datorează creşterii de preţuri din partea producătorilor.

De partea cealaltă a baricadei, jucători de boardgames par a fi tot mai mulţi şi cu gusturi tot mai variate, se organizează întâlniri naţionale, regionale şi de cartier, concursuri şi turnee, oamenii se adună prin cafenele şi apartamente de bloc să joace care mai de care ultimele “răcnete”. Toate aceste lucruri mă bucură foarte tare şi sper ca lumea să înceapă să împărtăşească tot mai des şi mai detaliat impresii despre jocurile jucate şi secţiunea cea mai frecventată pe forum să devină “Jocuri”, nu “Diverse” sau “Bursă”.

În loc de concluzie vă doresc tuturor un an plin de jocuri care să vă bucure, partide memorabile şi statistici din care să vă daţi seama ce jucători şi/sau colecţionari nemaipomeniţi aţi devenit. Iar aventura voastră poate începe chiar răsfoind oferta Regina şi Nebunul.

Aştept cu mare interes părerile voastre despre 2013 şi despre evoluţia voastră ludică.

Cheers!

Sursă foto: the mighty WWW

Mai citește și:

2 Comments

  1. danielM

    Felicitari pentru articol, imi plac mult aceste analize ale tale de final de an si nu numai. Pentru mine 2013 a fost un an destul de bun: in acest an am fost la doua nationale,prilej cu care am cunoscut oameni minunati si m-am simtit excelent si am incercat multe jocuri noi; tot in acest an pot sa zic ca mi-am definit gusturile si stiu ce gen de jocuri imi plac; in 2014 imi propun sa aduc si eu la minim 5 partide cat mai multe jocuri din colectie, sa ating cifra 1000 la partide jucate, sa mai incerc jocuri nejucate din top 100 bgg si sa ajung acasa cu serviciul, lucru care mi-ar facilita mult bifarea celor de mai sus. Un 2014 cu mult timp liber si experiente ludice cat mai frumoase !

    • Mulţumesc, Daniel. Sper să ne jucăm ceva împreună la următoarele întâlniri. Şi îţi doresc să ai parte de mult timp liber în 2014 pentru a te ocupa cât mai “serios” de hobby.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.