Până acum am avut norocul să încerc 13 din jocurile publicate în 2011 şi pe toate cele 5 cel mai bine clasate în acest moment (A Few Acres of Snow, The Lord of the Rings: The Card Game, Thunderstone Dragonspire, Mansions of Madness, Die Burgen von Burgund). Pentru că majoritatea lansărilor au loc la Essen şi disponibilitatea jocurilor noi pe piaţă deocamdată lasă de dorit, sunt convins că acest top va suferi oarecare modificări în lunile care urmează, din punctul meu de vedere existând câţiva candidaţi serioşi: Puerto Rico Anniversary Edition, Trajan, Eclipse, Summoner Wars Master Set, Mage Knight Board Game, Ora et Labora, Gears of War, etc
LOTR: The Card Game a dominat topul anului timp de mai multe luni. Primit cu nerăbdare şi răsplătit din toate părţile cu note mari, jocul a urcat rapid în top 50 BGG, de unde a fost detronat de noul campion de numai o lună. Deja cu câteva premii în palmares (Golden Geek Best Wargame, Golden Geek Best Innovative Board Game, Golden Geek Best 2 Player Board Game, International Gamers Award – General Strategy: Two Players) A Few Acres of Snow a urcat foarte repede în clasament şi are deocamdată o notă medie foarte solidă, 8. Martin Wallace a reuşit în sfârşit ceea ce aşteptam de multă vreme de la un game designer: să ia deck building-ul şi să se folosească de el ca mecanică de joc, nu să focuseze întregul joc asupra mecanicii. Nu prea agreez categorisirile gen “Wallace does deck building” căci A Few Acres of Snow este, aşa cum e orice joc de calitate, mai mult decât suma mecanicilor ce îl compun.
Am avut şansa să fiu pentru scurtă vreme proprietarul unui exemplar Limited Edition, semnat de Wallace şi cu componente ceva mai deosebite decât în varianta standard:
Marker-ele de sate şi oraşe chiar arată a clădiri:
Fortificaţiile sunt şi ele mai arătoase decât nişte simple discuri:
Iar banii… mmm, banii sunt foarte reuşiţi şi mă bucur că măcar de această dată nu am dat peste acele plastice ieftine şi insipide care se regăsesc în Brass sau Age of Industry:
Bun, hai să vorbim puţin despre joc, despre ce mi-a plăcut în cele 2 sesiuni jucate şi de ce nu îl mai am în colecţie. :)
Din nou cu lecţiile la istorie foarte bine făcute, Wallace a decis capturarea războiului dintre britanici şi francezi din prima jumătate a secolului XVIII, al cărui scop era dominaţia colonială şi care a culminat cu războiul de 7 ani din America de Nord. Titlul jocului vine de la o remarcă atribuită lui Voltaire care, auzind de căderea oraşului Quebec în 1759 a spus: “Ha, it is only a few acres of snow.”
Jocul este deci un wargame asimetric, jucătorii pornind de pe poziţii clare la început şi încercând pe parcurs să-şi domine adversarul fie cucerind un număr de localităţi inamice, fie colonizând un număr de localităţi proprii, fie asediind capitala adversă.
Fiecare jucător porneşte în luptă cu un deck subţire de cărţi ce reprezintă localităţile aflate iniţial sub controlul său. Toate aceste localităţi sunt legate prin diverse mijloace de transport (căruţă, barcă, vapor) de alte localităţi învecinate ce pot fi colonizate. Unele din localităţile învecinate vor fi uneori sub stăpânirea adversarului şi atunci va fi nevoie să se recurgă fie la raiduri (care sunt scurte şi se rezolvă pe loc), fie la asedii (care sunt lungi şi complexe şi pot dura multe ture de joc).
Odată o localitate colonizată, cartea care o reprezintă va intra în deck-ul propriu de joc şi va permite jucătorului extinderea pe hartă sau consolidarea poziţiilor existente. Alături de aceste cărţi de locaţii fiecare jucător va putea achiziţiona orice carte imperială din deck-ul disponibil dacă dispune de suma de bani necesară. Cărţile imperiale sunt în marea majoritate ofensive şi vor fi folosite în asedii, dar unele dintre ele vor fi utilizate şi în vânzări de blănuri, colonizare, fortificare, raiduri sau deck management.
(cartea de Fort Venango are textul greşit, făcând o conexiune cu ea însăşi – l-am modificat cu ajutorul unui creion)
Ei bine, am reuşit în 3 paragrafe să explic în mare mersul jocului, deşi am lăsat la o parte foarte multe detalii ce ţin de gameplay, pentru că nu acesta îmi doresc să fie focusul. Dar nu vă lăsaţi înşelaţi, jocul nu este simplu şi nici scurt. În funcţie de strategii şi tactici, timpul mediu de joc va depăşi aproape întotdeauna 90 de minute, întinzându-se înspre 2 ceasuri dacă ambii combatanţi sunt aprigi şi ştiu ce fac. Iar complexitatea nu derivă din reguli, ci din multitudinea de acţiuni posibile – 20 la număr – pe care fiecare jucător le are la îndemână în tura sa. Chiar dacă numărul acestora este drastic limitat de fiecare dată de cărţile trase, opţiunile sunt întotdeauna multe. Ca să nu mai pomenesc de diversele tactici abordabile.
Hai să vorbim puţin despre mecanica de deck building. Wallace a preluat-o ca atare, dar i-a adăugat şi câteva subtilităţi. Porneşti la drum cu un număr mic de cărţi şi pe parcurs cumperi altele sau cucereşti altele, după caz. Toate cărţile noi se duc în discard pile, tot ce vine în mână se trage din draw pile. Mai tot timpul jonglezi cu 5 cărţi, însă există un reserve pe care îl poţi alimenta pe parcurs şi de care să te foloseşti la momentul oportun. Avantajul lui e că îţi poţi pregăti strategia cu câteva ture înainte, dezavantajul e că aceste cărţi sunt la vedere şi adversarul va putea reacţiona în timp real.
Deck building-ul aduce însă şi dezavantajele cunoscute. Un deck prea mare va însemna o diluare a cărţilor puternice sau de care ai nevoie la un moment dat. Un deck prea mic va însemna vulnerabilitate la colonizare, în raiduri sau în asedii. Pentru că tot timpul se face shuffle la discard pile pentru a împrospăta draw pile, combinaţiile de cărţi pe care le primeşti pot fi mai mult sau mai puţin oportune. Însă e clar că ce pui în deck, aia o să primeşti mai devreme sau mai târziu. Excepţie fac cărţile folosite în asedii care, odată jucate cu acest scop, vor rămâne blocate până când asediul se va fi terminat.
Cât despre mersul propriu zis al jocului, aici intervine decizia mea de a nu-l păstra în colecţie. De ce? Pentru că mi-am dat seama că nu sunt un tactician, un wargamer, genul de jucător care îşi analizează opţiunile, îşi construieşte încet şi temeinic strategiile şi armatele şi apoi purcede la decimarea sau demoralizarea adversarului. Îmi place să formulez strategii, să îmi construiesc armate vajnice, să adun resurse şi să port bătălii epice, dar această descriere se potriveşte mai degrabă lui Runewars, nu jocului de faţă.
Căci A Few Acres of Snow se joacă aşa cum s-au purtat şi bătăliile în realitate. Încet, greoi, cu trupe puţine şi care avansează anevoios prin zăpadă şi frig, cu bani pe sponci, cu indieni care din când în când fac raiduri sau sunt goniţi atunci când se apropie, cu activităţi ilicite de piraterie sau vânzări de blănuri, cu asedii care ţin luni întregi şi cu încercări disperate de a coloniza sau fortifica o locaţie cheie de pe hartă. O mână de numai 5 cărţi e foarte puţin şi o decizie mai puţin inspirată în tura a treia de joc se va întoarce să te bântuie în tura a şaisprezecea.
Chiar dacă nu am păstrat jocul în colecţie sunt convins că e printre cele mai bune publicate în 2011, dacă nu chiar cel mai cel. Dacă vă plac wargames sau jocurile foarte tactice sau numai dacă vreţi să vedeţi ce a mai copt Wallace în materie de jocuri de război, AFAoS este un must have. Eu însumi îl voi juca de fiecare dată cu plăcere şi fără frica durerii de cap inerentă celor 2 ore de back and forth pe o hartă ce nu iartă nici o greşeală.
Cât despre discuţiile purtate pe zeci de pagini pe forumul BGG, eu zic să le luaţi cu un dram de sare. Jocul nu este unul care să fie dibuit după 2 sau 5 partide. Cred că e nevoie de minim 10 ca să înţelegi pe deplin cu ce ai de a face şi de-abia atunci se poate vorbi de construirea de strategii câştigătoare. Dar niciodată împotriva unui partener cu acelaşi nivel de experienţă în joc. Şi sunt foarte sceptic în ce priveşte aşa-zisele căi sigure înspre victorie. Nu la un Wallace, nu atunci când ai luck of the draw, nu la cel mai bun joc al anului, nu la un asimetric care se joacă într-un fel dacă eşti de partea franceză şi în alt fel dacă eşti de partea britanică.
Un joc ce poate fi adus la comandă de Regina şi Nebunul în mai puţin timp decât vă ia să faceţi shuffling unui deck de cărţi.
Sursă foto: arhiva personală
Esti foarte norocos ca apuci sa pui mana pe asa multe (13 doar din jocurile publicate în 2011!!). Si chiar daca nu sunt adeptul jocurilor mai lungi de 90 de minute “A Few Acres of Snow” arata chiar foarte bine!
Da, e un joc foarte bun, neaparat trebuie incercat. Nici eu nu agream jocurile mai lungi pana acum cateva luni, preferam sa joc 2-3 jocuri mai scurte decat sa petrec 4 ore la masa cu acelasi joc in fatza. Dar… lucrurile si gusturile se mai schimba in timp. Acum nu am nici o problema sa joc ceva de 4-5 ceasuri, cu conditia sa fie pe gustul meu.
Jocul asta clar trebuie jucat de multe ori pana sa-i intelegi toate subtilitatile. Pe cand ajungi sa stii totul despre el deja ti-a dat multe ore de fun si si-a scos banii.
Da, Wallace a reusit sa faca multe jocuri care sa te determine sa vrei sa le mai incerci o data, chiar si numai pentru a aborda o strategie diferita. Eu o sa tot joc Wallace-uri pana reusesc sa te inving, am vazut ca iti place sa castigi cand il punem pe masa. Pe cand o revansa la Automobile si Brass? :)