Acquire – un deliciu pentru capitalistul din fiecare

În goana continuă după jocurile noi şi strălucitoare e bine din când în când să facem un exerciţiu de tipul “stop… breathe… and look back”. Nu vorbesc neapărat de activităţi de introspecţie şi reflexie, de soul searching sau analiză post faptică. Ci vorbesc la propriu de privitul în urmă, de scormonitul prin istorie. Iar unul din jocurile care actualmente ne e cel mai la îndemână e Acquire.

Publicat pentru prima oară în urmă cu exact 50 ani, venerabilul e un joc extrem de proaspăt şi de contemporan. Nu aş ezita nicio clipă să îl aşez alături de oricare din jocurile apărute în ultimii ani şi să pretind că e un design nou-nouţ fără să mă fac de ruşine. Căci poate acesta este semnul unui clasic, veşnica prospeţime şi eterna compatibilitate cu a vremurilor schimbare.

Acquire este cu siguranţă cel mai cunoscut joc al lui Sid Sackson, un designer ce are nu mai puţin de 115 jocuri înregistrate în baza de date BGG, dintre care mai bine de 30 sunt ranked. Sid Sackson mai este cunoscut şi pentru incredibila sa colecţie de jocuri ce număra peste 18.000 titluri, dar care a fost scoasă la licitaţie “pe bucăţi” după moartea designer-ului.

În cei 82 de ani de viaţă Sid Sackson a mai dat naştere altor jocuri cunoscute şi apreciate, menţionez doar Can’t Stop (1980), I’m the Boss (1994), Samarkand (1980), Sleuth şi Bazaar (1967). Jocul Focus a fost cel care i-a adus titlul Spiel des Jahres în 1981.

Dar să revenim la oaia noastră capitalistă. Vă puteţi imagina că în 50 ani jocul a avut numeroase versiuni, cea mai recentă fiind poate şi cea mai cunoscută – Avalon Hill 2008. Avantajul ei este că e foarte răspândită încă şi preţul (cam 120 RON) este foarte bun. Dezavantajul acestei ediţii este că nu e chiar arătoasă, componentele fiind strict funcţionale şi atât. Dar din experienţa avută în primele sesiuni aş zice că jocul nici nu are nevoie de mai mult. Dacă chiar vă doriţi o versiune frumoasă pregătiţi-vă să scoateţi din buzunar cam 100 dolari pentru versiunea Avalon Hill 1999. Sau putem spera cu toţii că vocea comunităţii pentru realizarea unei ediţii aniversare va fi ascultată de Avalon Hill şi vom avea parte de un exemplar arătos în curând.

Dar să lăsăm visele la o parte deocamdată şi să vorbim despre ce avem acum în mână.

Jocul este înşelător de simplu ca reguli şi iniţial am fost tentat să-l consider un foarte bun gateway game. Dar după ce l-am jucat mi-am schimbat părerea. Dificultatea estimată de 2.5 este numai la nivel de reguli – care se explică în maxim 10 minute – iar gameplay-ul este un şir constant de calcule, ochi deschişi şi urechi ciulite pentru a profita la maxim de ocaziile ivite.

Jocul se defăşoară pe o tablă extrem de neinteresantă sub forma unei matrici de 9 linii şi 12 coloane. Fiecărui spaţiu de pe tablă îi corespunde o piesă de aceeaşi dimensiune şi la început toate cele 108 piese se amestecă bine de tot într-un săculeţ. Apoi fiecare jucător primeşte 6 din aceste piese, 6.000 bani şi e pregătit să cucerească lumea. Sau măcar să câştige jocul.

Fiecare tură a unui jucător se va desfăşura după un tipic foarte simplu. Viitorul investitor va alege cu deosebită grijă una din cele 6 piese şi o va plasa pe tablă în locul rezervat. Apoi va decide dacă vrea să achiziţioneze maxim 3 acţiuni de la companiile existente, iar apoi va înlocui piesa proaspăt trimisă la produs bani cu una nouă şi foarte aleator aleasă din săculeţ. Am uitat să menţionez, în cutia jocului nu veţi găsi niciun săculeţ, manualul sugerează randomizarea pieselor pe masă într-un mod foarte neprofesional – dar orice investitor care se respectă are cu siguranţă măcar o punguţă cu 2 bani la îndemână, nu?

And now for the juicy stuff: plasarea unei piese pe tablă poate avea 3 efecte diferite. Dacă nu atinge ortogonal nimic, atunci e neutră şi fără efect. Dacă atinge ortogonal o altă piesă deja plasată, atunci jucătorul va fi considerat fondatorul unui nou lanţ hotelier. Cele 2 piese adiacente vor primi însemnul hotelului iar jucătorul o acţiune gratis pentru spiritul de iniţiativă. În fine, dacă piesa atinge un lanţ hotelier deja format, atunci rezultatul va fi creşterea companiei respective şi atât.

Sper că nu v-am confuzat prea tare vorbind ba de companii, ba de lanţuri hoteliere. Versiunea din 2008 sugerează jucătorilor că au de a face cu hoteluri, însă unele din versiunile mai vechi ale jocului vorbeau despre “companies” pur şi simplu. Până la urmă nu contează cum ne referim la ele, ce e important e mecanismul de dobândire a acţiunilor şi de manipulare al acestora.

Cele 8 companii existente au valori standard de cumpărare/vânzare a acţiunilor care depind – evident – de mărimea firmei, dar şi de grupa din care face parte. Două dintre ele aparţin grupei ieftine, trei sunt medii şi două sunt considerate scumpe. Ca idee, odată ce o firmă ieftină va atinge potenţialul maxim de 41 piese, valoarea acţiunilor sale va fi la nivelul unei firme scumpe ce tocmai a trecut de 20 piese. Iar lucrurile sunt ilustrate foarte bine în player aids.

Unde e atunci elementul strategic din joc dacă la nivel de reguli lucrurile se prezintă atât de banal? Ei bine, deciziile cheie se iau în 2 momente cruciale: atunci când vrem să cumpărăm acţiuni şi atunci când s-a făcut o achiziţie.

Cum ziceam mai sus, fiecare jucător poate să cumpere o dată pe tură maxim 3 acţiuni la companiile ce au luat fiinţă deja. Companiile mici vor avea valori mici pe acţiune, aşa că e bine să investeşti în ele în faza incipientă. Companiile situate central pe planşa de joc sau aproape unele de altele vor avea potenţial să se extindă, aşa că deciziile bune se vor învârti în jurul lor.

Al doilea moment important e sugerat de titlul jocului: tot plasând piese pe tablă, jucătorii vor ajunge mai devreme sau mai târziu să unească două dintre companiile existente. Şi atunci compania cea mare o va cumpăra pe cea mică, iar aceasta din urmă va putea fi înfiinţată ulterior. Deţinătorii majoritari de acţiuni în compania achiziţionată vor primi bonusuri grase în stilul Wall Street şi vor trebui să decidă ce fac cu acţiunile companiei mici. Le pastrează în speranţa reconstruirii ei şi reachiziţionării de către altă firmă? Le valorifică profitând de creşterea suferită în timp şi le transformă în bani? Sau le convertesc în acţiuni la firma ce a “înghiţit-o” pe mezină?

Normal că fiecare achiziţie trebuie tratată cu grijă şi în contextul întregului joc, dar un lucru e sigur: odată ce o firmă a ajuns să fie compusă din 11 piese nu va mai putea fi achiziţionată de nimeni. Dar va putea înhăţa în continuare firmele mici şi fragile.

Jocul continuă cu plasarea de piese, cumpărarea de acţiuni, achiziţia de firme şi monetizarea oportunităţilor pînă când fie una din firme a ajuns un mamut de 41 piese sau niciuna din firmele de pe planşă nu mai poate fi achiziţionată. Jucătorii cu portofolii majoritare vor primi atunci bonusuri pentru toate companiile rămase şi îşi vor transforma întregul capital financiar în cash în funcţie de mărimea companiilor.

Şi asta e tot. Cum spuneam la început, jocul e înşelător de simplu. Dar jucându-l mi-am dat seama că un începător are şanse mari să nu priceapă mare lucru din ce s-a întâmplat şi cum de el a terminat cu 20.000 în mână iar cei din vârf şi cu experienţă au câştigat mai mult decât dublu. Şi apoi să nu-şi facă o părere prea bună despre boardgames. Jocul e mai degrabă un exerciţiu scurt şi intens de strategie pentru pasionaţii de jocuri economice care nu au chef în acel moment să petreacă 3 ceasuri jucând Wealth of Nations, Brass sau 1830. Şi se vor simţi bine 45-60 minute speculând, analizând şi planificând. Sau e un bun prim pas pentru cei care au auzit de jocuri economice, dar încă nu au avut şansa să fie călcaţi în picioare de nemiloasa maşinărie capitalistă – chiar şi numai transpusă sub forma unui boardgame.

Un ultim aspect pe care vreau să-l aduc în discuţie este luck of the draw. Piesele pe care le primeşti şi le poţi plasa pe tablă vin aleator dar, din fericire, rolul lor nu este crucial. Odată înfiinţate 3-4 lanţuri hoteliere vei avea suficientă flexibilitate cu cele 6 piese permanent la dispoziţie, lucrurile vor evolua destul de repede astfel încât să ai tot timpul măcar o alegere bună, iar deciziile importante se vor lua oricum în etapa de achiziţie. Şi acum că am înlăturat şi neliniştea legată de acest aspect nu pot decât să vă recomand să încercaţi cu multă încredere un joc mai bătrân decât majoritatea dintre noi, dar mai bun decât multe din sutele care ne năpădesc în fiecare an şi a cărui influenţă de-a lungul timpului se simte în titluri precum Union Pacific, Airlines Europe, Santiago, Chinatown, Lords of Vegas, Stephenson’s Rocket şi multe altele.

Acquire, capodopera lui Sid Sackson, poate fi comandat cel mai bine de la Regina şi Nebunul.

Sursă foto: BoardGameGeek

Mai citește și:

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.