Acum 10 ani: o scurtă analiză a lui 2010

Aș putea să mă rezum la o banalitate cu topping de pozitivism de genul:

“Anul 2010 s-a făcut remarcat prin jocuri excelente ce încă își fac simțită prezența pe mesele noastre, precum 7 Wonders, Fresco, Forbidden Island, Hanabi, Dominant Species sau Sid Meiers Civilization. Tematice legendare de calibru mare ca Runewars, Earth Reborn sau Merchants & Marauders luptă cot la cot pentru supremație cu wargames precum Commands & Colors: Napoleonics sau Labyrinth: The War on Terror.”

Și să termin ce am avut de spus chiar înainte de a începe. Dar toată lumea cunoaște aceste jocuri, prietenii noștri le joacă, ne împiedicăm de unele dintre ele chiar și în supermarket. N-aș zice nimic nou.

Sau aș putea să fiu cu nasul pe sus, ancorat în prezent și ignorant față de trecut și să zic:

“Acum 10 ani au apărut foarte multe jocuri bune ce au stârnit discuții, au creat valuri și au fost succese comerciale, dar astăzi nu mai văd pe nimeni să le joace. Când ați intrat ultima oară într-un loc unde se joacă boardgames și ați văzut pe masă Battles of Westeros, Innovation sau Lords of Vegas? Câți dintre prietenii voștri mai joacă Rattus ori Defenders of the Realm? Pe cine ați mai auzit în ultima vreme vorbind despre Mord im Arosa, The Boss ori Expedition: Northwest Passage?”

Dincolo de banalități evidente sau evoluție spectaculoasă a pieței și a felului în care se fac jocurile, anul 2010 a fost:

  • Un an al marilor începuturi;
  • Un an plin de mediocrități.

O să le iau pe rând și o să înțelegeți de ce spun asta.

Legat de marile începuturi:

Doi mari designers își fac debutul, Vital Lacerda cu Vinhos și Alexander Pfister cu The Mines of Zavandor. În 2020 cei doi sunt printre cei mai căutați și mai apreciați creatori de conținut ludic, unul pentru jocurile complexe (și extrem de tematice) de strategie, celălalt pentru mecanici pline de interacțiune și accesibilitate.

Chronicle of the Godslayer este primul volum din seria Ascension care încă stă sus în preferințele amatorilor de deck builders, după mai bine de 15 seturi standalone și 5 ediții de colecție.

Seria Timeline debutează cu titlul Inventions și apoi explodează în toate direcțiile, inclusiv în seria Cardline. Deși a existat un precursor numit ESPN SportsCentury Timeline Card Game în 1999, dar mult prea obscur pentru a fi luat în considerare.

După ce Kingsburg a pus bazele worker placement with dice workers în 2007 (evident, mecanica nu se numea așa acum 10 ani, era doar worker placement), Troyes și Alien Frontiers au reușit primele două implementări pline de originalitate din punct de vedere al gameplay. Iar, de atunci, numărul de jocuri bazate pe această mecanică a tot crescut.

Seria Dungeons & Dragons debutează cu Castle Ravenloft și continuă cu multă emfază în anii următori cu Wrath of Ashardalon și Legend of Drizzt în 2011, Temple of Elemental Evil în 2015, Tomb of Annihilation în 2017 și Waterdeep – Dungeon of the Mad Mage în 2019.

Seria BattleCON debutează frenetic cu War of Indines și continuă cu mai multe volume în anii următori.

Precursorul seriei Evolution ce avea să cunoască succes comercial începând cu 2014 este lansat sub numele Evolution: The Origin of Species.

Poate cea mai râvnită ediție de colecție a unui joc este lansată sub numele War of the Ring Collector’s Edition într-o cutie de lemn, cu miniaturi pictate și o prezentare absolut spectaculoasă. A fost oare aceasta scânteia care a aprins flăcările pasiunii în colecționarii de ediții de lux? Deși ediții de colecție au mai apărut și înainte (de exemplu, pentru Catan în 2005), parcă piața nu era încă pregătită pentru a plăti $200 pentru un singur joc.

Dar alături de jocuri bombastice încep să apară ediții de buzunar, inițial pentru Hive și Mr. Jack, semn că piața e pregătită și pentru acest format în miniatură.

Sierra Madre Games reușește să se facă cunoscută în zona mainstream cu High Frontier și continuă să crească tot mai mult în anii următori, apogeul fiind reprezentat de seria Pax ce deubtează în 2012 cu Pax Porfiriana.

Kickstarter trece bariera de $500,000 pentru categoria Games, ce include și jocuri video  (după ce în 2009 nu a ajuns nici la $50,000), ceea ce înseamnă că valul jocurilor crowdfunded a început aici. În 2011, bariera de $3.5 milioane va fi spulberată, iar în 2012 se vor depăși $50 milioane. Ka-boom!

Și, nu în ultimul rând și nu de mică importanță, în toamna lui 2010 am intrat într-o librărie Humanitas, am cumpărat Catan și l-am jucat cu colegii de serviciu. Apoi, până la sfârșitul anului am mai cumpărat și jucat Lost Cities, Ticket to Ride, Cleopatra and the Society of Architects. Acestea au fost umilele începuturi ale aventurilor mele ludice. Iar 10 ani, 800 de jocuri și 4.000 de partide mai târziu, iată-mă-s analizând cu nostalgie trecutul. Din ce s-a publicat în 2010 n-am apucat să joc mare lucru, doar 45 din titlurile apărute atunci și n-aș putea spune că e un an special pentru mine. Am păstrat în colecție Luna, Navegador și Troyes, am făcut trecerea la Vinhos Deluxe și am cumpărat plin de speranță ediția nouă Prêt-à-Porter, visez să joc într-o zi cu Damian seria Timeline și Fauna Junior.

Sunt conștient de faptul că 2010 a reprezentat un an de temelie în evoluția ludică, pentru că 7 Wonders e un joc legendar (multă vreme a fost numărul 1 în topul jocurilor de familie), Dominant Species e un hibrid de succes, Troyes nu a fost detronat de Black Angel în 2019, Fresco e încă popular printre începători și jucători de ocazie. Dar dacă ar fi să fac un top 5 personal al anilor, 2010 n-ar avea ce să caute acolo.

Să trecem la cel de-al doilea punct pe agenda de lucru.

Din ce am văzut până acum, putem spune că 2010 a fost un an foarte bun pentru Stefan Feld, Corey Konieczka, Ignacy Trzewiczek, Antoine Bauza, Matt Leacock și regretatul Chad Jensen.

Dar 2010 a fost și anul realizărilor mediocre, al succeselor modeste, al jocurilor ce au venit și au plecat – uneori fără să lase nicio urmă, alteori dispărând încet, dar sigur, în ceața trecutului și a amintirilor.

  • Uwe Rosenberg cu Merkator
  • Martin Wallace cu First Train to Nürnberg
  • Andreas Steding cu Norenberc
  • Friedemann Friese cu Famiglia, Black Friday și Fürstenfeld
  • Fréderic Moyersoen (designerul Saboteur) cu Nuns on the Run
  • Rüdiger Dorn cu Dragonheart
  • Wolfgang Kramer cu Seeland, Tikal II si Asara
  • Bruno Faidutti cu Isla Dorada
  • Bruno Cathala cu Sobek
  • Vladimír Suchý cu 20th Century
  • Andrea Chiarvesio cu Olympus
  • John Bohrer cu Paris Connection si Samarkand: Routes to Riches
  • Reiner Knizia cu The Hobbit, Jäger und Sammler și Keltis: Das Orakel

Hai să mă opresc aici.

Dar mai întâi aș vrea să pomenesc jocurile care au avut un dichis, un „je ne sais quoi”, dar care nu au reușit să se impună în fața noutăților și să reziste pe mese:

  • Puzzle Strike (deck building cu tokens, n-a prins)
  • Poseidon (un fel de 18XX pentru începători, dar începătorii mai degrabă joacă direct 1846)
  • Antics! (cu o mecanică foarte specială de plasare a tiles unele peste altele într-un fel de piramidă, concept refolosit în 2019 de Cooper Island)
  • Age of Industry (sau Brass pentru mase, a început cu un mare BANG și s-a terminat după 3 ani și 4 hărți cu un mic fâs).

Și amintesc în trecere câteva jocuri bune ce au fost retipărite sau reimplementate în anii următori, păstrându-și astfel longevitatea – voi folosi eticheta <r.anul> pentru a vedea când a avut loc fericita renaștere:

  • Ghost Blitz (r.2012, r.2013, r.2016)
  • Catacombs (r.2015)
  • The Speicherstadt, 51st State, Vinhos (r.2016)
  • London, High Frontier (r.2017)
  • Firenze (r.2018)
  • De Vulgari Eloquentia, Prêt-à-Porter, Glen More, Key Market (r.2019)

Concluzii? Nu știu dacă e neapărat nevoie de ele.

Un an destul de bun, fără super-vedete pe Kickstarter, dar cu câteva titluri care s-au vândut în milioane de exemplare fiecare (7 Wonders, Hanabi, Forbidden Island).

Un an ce a cutremurat zona heavy Euro cu Vinhos, portofelele pasionaților cu War of the Ring Collector’s Edition și mesele amatorilor de tematice cu Runewars.

Dar și un an liniștit, din vremea de dinainte de inventarea cuvântului hype, o perioadă pașnică și idilică, oarecum previzibilă și ușor de anticipat, cu o cifră de afaceri relativ modestă, dar în promițătoare și constantă creștere.

Era începutul erei moderne, aș zice eu – al Epocii de Aur, ar zice specialiștii. The Golden Age of Boardgames. Ce bine sună…

Și, începând cu anul 2011, lucrurile chiar aveau să cunoască evoluții și întorsături spectaculoase.

Dar, cum zice clișeul arhicunoscut, aceasta e tema unei alte discuții. ;)

Vă mulțumesc.

Cheers!

PS: Pentru aceia dintre voi care vor spune plini de nostalgie și cu o lacrimă în colțul ochiului „Ce vremuri… ce jocuri… ce bine era când nu se făceau atâtea reimplementări și retipăriri” am o listă de reimplementări și retipăriri din 2010, cu numele jocului sursă și anul apariției în partea dreaptă. Nimic nu se schimbă niciodată… doar percepția noastră.

Ghost Blitz <= Knapp daneben (2004)

Runewars  <= Battlemist (1998)

DungeonQuest (third edition) <= DungeonQuest (1985)

Rivals for Catan <= Catan Card Game (1996)

Age of Industry <= Brass

Battles of Westeros <= BattleLore (2006)

Washington’s War <= We the People (1993)

The Castle of the Devil <= Die Kutschfahrt zur Teufelsburg (2006)

Samarkand: Routes to Riches <= Age of Scheme: Routes to Riches (2008)

High Frontier <= Rocket Flight (1999)

Inca Empire <= Tahuantinsuyu (2004)

11 nimmt! <= 6 nimmt! (1994)

First Train to Nuremberg <= Last Train to Wensleydale (2009)

Railways of the World: The Card Game <= Railways of the World (2005)

Die Säulen der Erde: das Kartenspiel <= The Pillars of the Earth (2006)

Mai citește și:

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.