Al treilea an de joacă cu Damian

N-am știut la ce să mă aștept acum un an când mă gândeam:

“OK, o să mai încercăm niște jocuri, vedem cum îi plac My First Carcassonne, Looping Louie, Spooky Stairs sau Dragon’s Breath, poate mai reușim să jucăm din cele vechi, poate mai cumpăr și altele.
Nu-i nimic dacă n-o să aibă chef sau dacă o să aleagă mai tot timpul să facă altceva.
Nu-i nimic dacă ieșitul în parc e mai sus în preferințe sau Lego are prioritate mai mare.
Nu-i nimic nici dacă o să ne jucăm mai puțin ca până acum.
Dar chiar nu-i nimic??”

Adevărul e că nu e rezonabil să am așteptări, cu atât mai puțin de la timpul de joacă al copilului sau disponibilitatea LUI față de hobby-ul MEU. Pot să-i arăt jocuri, să-i explic reguli, să sar în sus de bucurie când vrea să dăm o partidă, dar nu pot să-l întreb de ce nu are chef să se joace azi cu mine sau de ce preferă să bată mingea în loc să “mă bată pe mine”.

Da, crește inima în piept când îl aud “Tati, hai să ne jucăm un joc”. Da, uneori mă trezesc zicând “Hai, mai bine, să ne jucăm un joc” când el propune diverse alte lucruri sau când încerc să-l aduc cu picioarele pe pământ. Dar n-aș fi avut niciun drept să mă supăr dacă am fi adunat doar 50 sau 100 partide în ultimele 12 luni.

În schimb mă declar fericit că am strâns peste 300 împreună, și el poate încă vreo 100 cu alți oameni. Și cu atât mai mulțumit sunt că am jucat jocuri diverse, că a avut preferințe de moment, dar s-a întors și la jocurile vechi, că a arătat entuziasm, disponibilitate sau chiar plictis, frustrare ori supărări.

Totul e parte din procesul de creștere, presupun. And it’s (almost) all fun and games.

Partea întâi: De ce?

În acest moment, nu pot să spun dacă Damian are rădbare să stea să se joace mai multe partide una după alta pentru că a jucat boardgames de mic sau succesul încorporării jocurilor în existența lui se datorează răbdării de care a dat (am dat?) dovadă în momentele cheie.

Nu am cum să verific că Damian cel de acum are o memorie mai bună, este mai sociabil sau știe să piardă mai bine decât Damian cel care nu a avut parte de boardgames. Pentru că acel Damian nu există. Sincer, nu prea am cum să militez pentru avantajele boardgames și să vă recit pasaje din articolele scrise de alții. Pot doar să vă relatez anumite lucruri pe care le-am trăit și consecințe pe care le-am observat. Și să vă spun că am un copil foarte fain.

În primul rând, e esențial să petreceți timp alături de copii. Să vorbiți cu ei, să-i ascultați, să încercați le înțelegeți stările și “semnalele”.

În al doilea rând, e important să vă simțiți bine alături de ei. O plimbare, coloratul unei cărți, joaca cu jucării, toate pot fi amuzante și pot crea momente semnificative, dar e posibil ca după a treizecea carte de colorat să nu mai aveți chef să ascuțiți creioane, e probabil să vi se acrească de Lego sau de decupat, iar vremea urâtă sau dispoziția proastă sigur vor împiedica alte activități.

În al treilea rând, prin jocuri veți învăța să răspundeți la întrebări mai simple (De ce fuge pisica după șoareci? De ce păzesc dragonii comorile? Când îmi aduci un joc nou?) sau mai complicate (De ce nu e bine să plângi când pierzi? De ce e important să fii un partener plăcut de joacă? De ce e supărată mama?), generate de jocuri sau de activitățile conexe lor.

În fine, mi-am dat seama că atunci când ne jucăm apar cel mai des situații ce pot genera aprecieri pozitive din partea mea. Sunt o persoană critică și cu un fitil al răbdării foarte scurt, dar joaca cu un copil m-a ajutat să lucrez la anumite deficiențe și să exprim mai des încurajări, laude, manifestări de afecțiune. Deci nu doar copiii sunt cei care au de câștigat din toată afacerea asta.

Partea a doua: Cum?

Am început să ne jucăm mai des la masă, mai ales cu jocurile ce nu implică dexteritate, stacking sau rotire în jurul planșei. Dar locul preferat rămâne podeaua, nu însă și pentru spatele meu.

Am avut o perioadă de vreo două luni în care aproape zilnic am jucat Rhino Hero Super Battle și am ascultat albumul acustic Implant Pentru Refuz.

Am încercat să transformăm fuga și disiparea energiei într-un joc folosindu-ne de Socken zocken: Active Kids.

Am folosit joaca pe post de activitate de relaxare la ceas târziu de seară cu ajutorul Rory’s Story Cubes.

Am încorporat elemente de role play în boardgames dând voce și personalitate vulpii, dragonului, rinocerului sau pisicii.

Am crescut treptat complexitatea jocurilor pe măsură ce Damian a început să “vadă” lucruri (de exemplu, diferențe între două imagini sau ce simbol e prezent în mai multe locuri), să înțeleagă lucruri (care număr e mai mare, cum se așează piesele conform unei diagrame) sau să jongleze cu subtilități (disimularea, păstrarea unei informații ascunse).

Iar odată cu dobândirea sau perfecționarea unor abilități motrice sau a dexterității, au început să apară și glumițe, diverse referințe subtile la situații anterioare, tachinări sau “roasting”. Toate acestea ne-au permis să ne apropiem mai mult, să ne lărgim plaja de preferințe, să comunicăm mai bine.

Partea a treia: Ce?

Damian a încercat peste 30 titluri în ultimele 12 luni. Încerc să le grupez în paragrafe în ordinea preferințelor (lui) și a statusului curent.

Trei titluri s-au remarcat în mod deosebit și ele singure au adunat 40% din totalul de partide. Am jucat Rhino Hero: Super Battle până s-au uzat piesele, am căutat cheia ascunsă din The Enchanted Tower până n-a mai putut prințesa să sară de bucurie, am fugărit șoriceii din Viva Topo! până mi s-a acrit mie de cașcaval și “roll and move”. Sunt trei jocuri pe care le recomand cu cea mai mare căldură tuturor părinților cu copii 4+, nu prea aveți cum să dați greș cu ele.

Looping Louie și Dragon’s Breath au adunat fiecare peste 20 partide, dar dorința lui Damian de a le pune pe masă s-a domolit. Adevărul e că, oricât de bine sunt făcute jocurile de copii și oricât de atrăgătoare sunt piesele, la un moment chiar și ei se plictisesc sau se satură.

Outfoxed! e o alegere evidentă pentru cei care caută un joc cooperativ foarte bine făcut. Brosquito ne-a plăcut pentru că ne-a făcut cunoștință cu dexteritatea, deși calitatea jocului și prezentarea nu sunt tocmai grozave, dar nici prețul de ~40 lei nu e exagerat. Dobble pentru copii a fost amuzant pentru că tema Cars a prins de minune și asta l-a ajutat să înțeleagă cum se joacă acest gen de jocuri. Și aș sugera tuturor părinților să nu treacă cu vederea Memory (neapărat cu o temă ce îi place copilului, la noi s-a nimerit să fie Spider Man) și să îl joace cu mai puține perechi de cartonașe dacă cele prezente implicit în cutie fac durata jocului prea mare. Mulți copii sunt experți în jocurile de memorie și se descurcă, de obicei, mai bine decât adulții.

Acestea au fost jocurile pe care le-am jucat de minim 10 ori fiecare. Nouă titluri și peste 200 partide, deci e clar că aici au fost momentele cele mai frumoase.

Enumăr pe scurt câteva jocuri pe care încă le mai avem pe raft și le jucăm ocazional, dar care nu au fost experiențe care să ne încânte, fie datorită aspectului procedural al partidei (My First Carcassonne, Monza), ori datorită lipsei elementului de “fun” (Mmm!, Pengoloo) ori pentru că vârsta recomandată pe cutie și ignorată de mine l-a luat pe Damian pe nepregătite și i-a servit mai multe provocări decât era pregătit să accepte (Animal Upon Animal: Balancing Bridge, Flipolo, My First Stone Age, Spooky Stairs, Dr. Eureka).

Am mai făcut oarecare experimente în zona jocurilor de tip puzzle solitaire de la ThinkFun sau Smart Games, dar nici unul nu a fost un succes. Bunny Boo n-a mai prezentat interes și l-am dat, Castle Logix a mai fost curios să-l încerce doar o dată, Katamino a mai fost scos din cutie de vreo 3 ori pentru “șurubăreală” și încercări de a rezolva puzzles, unele chiar încununate de success. Oarecare interes a manifestat pentru Trucky 3 și Three Little Pigs, dar e clar că Damian preferă la vârsta asta joaca în compania unei/unor persoane, nu să frunzărească singur printre circumvoluțiuni pe care nu le-a exersat și abilități pe care nu le-a însușit.

Dintre jocurile pe care le-am jucat și în anii trecuți, unele au plecat datorită depășirii vârstei recomandate (First Orchard, Counting Fun, Go, Go Little Penguin), Rhino Hero a fost înlocuit definitiv de Super Battle, Animal Upon Animal a cam fost uitat pe raft, Fire Dragon n-a mai reușit să urce în preferințe, Mighty Mice a rămas mai degrabă un exercițiu de “hai să vedem cât de mare putem face turnul”.

Concluzii

Un an plin, o perioadă frumoasă, sute de partide și zeci de jocuri.

Fain ar fi să continuăm în același ritm, dar nu e musai. Cel mai important e ca lucrurile să se desfășoare în mod natural, iar joaca să rămână o plăcere și un mod de relaționare diferit de – și complementar – celelorlalte activități

Iar după o lungă perioadă de timp în care am tot avut jocuri pregătite și am așteptat cu nerăbdare să i le ofer și să vedem cum îi plac, mă regăsesc în situația de a avea raftul de surprize aproape gol. Majoritatea jocurilor 5+ pe care i le-am pus în față au fost asimilate fără probleme, dar ritmul în care acest lucru s-a petrecut a fost mai rapid decât mă așteptam. Deci va trebui să mă întorc la frunzărirea BGG pentru 5+ sau să dau cep stocului de jocuri 6+. A gaming father’s work is never done.

Vă mulțumesc.
Cheers!

Mai citește și:

1 Comment

  1. Mare parte din ce jucati voi am jucat si noi. Am inceput cu Crazy Corral (de fapt a fost primul care a prins cu adevarat) de la Haba, o prostioara in care trimiti animalele la culcare in functie de ce zar dai si singura posibila decizie e daca tii minte ce au culcat adversarii sa le poti trezi tu. Simplu si rapid, foarte bun pentru introdus microbul in copii de mici.
    Printre preferate sunt Dragon’s Breath, Monza (de care a inceput incet sa se sature), Outfoxed! si acum e mare hit Zombie Kidz Evolution. Mi-am facut griji un pic de el din cauza temeisi a varstei, pe cutie scrie 7+, Stefan are abia 5. Dar merge perfect si e amuzant. A inteles din prima conceptul de legacy, ca se adauga reguli noi pe parcurs si le asimileaza bine.
    In rest, gusturile sunt un pic diferite, Rhino Hero Super Battle a prins bine, dar nu e neaparat cerut, Valley of the Vikings e hit. In total n-am jucat asa mult ca voi, avem si un element perturbator, Maria – 3 ani. :) Dar am inceput sa joc si cu ea, s-a tot infiltrat la jocuri si pana acum, cel mai greu a fost sa-i explic ca la Zombie Kidz Evolution trebuie sa ne lase sa jucam doar noi, dar a inteles, e entuziasmata ca-l va juca si ea cand mai creste. Inocenta tineretii, nu i-am mai spus ca n-o sa jucam acelasi legacy de doua ori :P

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.