Antike – impresii de început

Mac Gerdts a început să lucreze la Imperial în 1984. După ce a definitivat rondelul şi acţiunile posibile a rezultat un joc ce dura aproximativ 7-8 ore. Deşii în anii ’80 erau suficiente jocuri care aveau o durată de joc mare (Die Macher, Civilization, 1830, Dune, Britannia, Titan), Mac nu a fost deloc mulţumit cu ce obţinuse aşa că a continuat să rafineze design-ul. Şi a făcut-o în mod continuu timp de 22 ani până în 2006 când Imperial a fost lansat în toată splendoarea sa. Durata de joc fusese redusă la 2-3 ore.

Astăzi nu o să vorbesc despre Imperial (o să vină şi rândul lui cândva, fiţi fără de grijă), ci despre un design la care Mac a lucrat în paralel şi pe care a decis să-l publice înaintea “majestăţii sale”. Antike nu este rezultatul a 20 de ani de muncă şi evoluţie, dar este rezultatul indirect al muncii la Imperial. Rondelul, cu ale sale versatilităţi de-acum bine cunoscute, combinat cu pasiunea din copilărie a lui Mac pentru istoria antică, au dat naştere unui joc ce avea să devină o mică bijuterie.

Jocul nu este unul pe care să îl pot încadra la categoria “fun”. E calculat, rece, strategic – lucru “nemţesc”, cum s-ar zice – şi cu interacţiune mare între jucători. E un joc în care fiecare acţiune pe care o alegi trebuie optimizată la maxim pentru că, dacă pe viitor va trebui să iroseşti o altă acţiune pentru a completa lipsa de inspiraţie iniţială, o vei simţi din plin pe propria piele.

Jucătorii sunt reprezentanţi ai triburilor antice care populau ţinuturile din jurul Mării Mediterane şi Orientul Apropiat. Fiecare îşi va începe saga dintr-o poziţie fixă pe hartă şi va încerca să domine în cât mai mare măsură teritoriile învecinate. Căci controlând teritoriile, vei controla resursele.

Dar controlul resurselor din joc nu este un scop, ci doar un mijloc de a obţine armate (din fier), de a construi temple (din marmură) şi de a acumula avantaje tehnologice superioare (cu aur). Stratul economic mi se pare bine implementat şi rezultatul e foarte apropiat de realitatea vremii:

  • Primul care descoperă o inovaţie plăteşte mai mult, iar apoi aceasta devine disponibilă pentru toţi ceilalţi la un preţ mai mic.
  • Prezenţa unui templu într-o regiune înseamnă prosperitate economică şi militară.
  • Distrugerea unui templu inamic denotă superioritatea forţelor armate.

Şi uite-aşa am descris puţin cum se obţin preţioasele puncte care duc jucătorul înspre victorie. Fiecare civilizaţie va încerca să se extindă geografic fiind recompensată la fiecare 5 oraşe construite sau fiecare 7 mări dominate, va încerca să înduplece zeii construind temple sau distrugându-le pe cele ale zeilor păgâni, sau va încerca să fie forţa dominantă prin inovaţie şi progres ştiinţific. Bineînţeles că strategiile de nişă nu vor funcţiona, jucătorii sunt încurajaţi să fie cât mai prolifici şi să lupte în paralel pentru cât mai multe din căile posibile înspre victorie.

Antike este un joc care nu e uşor de dibuit. Seriozitatea care îl caracterizează va îndepărta poate iniţial unii jucători. La fel cum îi va îndepărta şi pe cei care nu au răbdare să-şi vadă micul imperiu crescând din nimic şi constant ameninţat la graniţe de alte imperii care s-au dezvoltat în condiţii extrem de similare. Jocul nu are nici un dram de noroc în afara determinării poziţiilor de început de pe hartă, totul se obţine prin strategie şi chiar şi luptele sunt foarte uşor de calculat: doi soldaţi inamici se vor anihila reciproc într-o luptă, trei soldaţi pot distruge un templu murind în focul bătăliei, iar oraşele au diverse niveluri de apărare care vor necesita tot atâtea sacrificii umane.

Dacă sunteţi obişnuiţi cu sistemele de luptă bazate pe zar sau cărţi, acest mod de rezolvare al conflictelor vi se va părea sec şi fără provocări. Dar jocul nu îşi doreşte să fie un wargame fiind mai degrabă un euro economic cu elemente de area control şi civilization building. Iar Mac Gerdts nu e un designer care te cucereşte de la primul contact, ci mai degrabă un tip subtil care ţi se strecoară pe sub piele în timp şi îl apreciezi doar după multe şi dure încercări. Imperial 2030 nu m-a dat pe spate iniţial (nici măcar nu cred că eram pregătit să-l încerc atunci când am făcut-o), Navegador mi s-a părut doar mediu la primul contact, pe Antike l-am găsit sec şi lipsit de amuzament, iar Hamburgum aproape m-a iritat. Dar după ce am lăsat puţin timp să treacă şi am analizat la rece impresiile cu care am rămas, sesiunile ulterioare de joc mi-au confirmat că Mac e un tip foarte interesant. Aşa că acum îmi doresc în colecţie toate jocurile sale.

Iar titlul articolului ar fi trebuit să fie “Impresii după primul joc la 6 luni de la primul joc”. :) Dar e prea complicat, aşa că seria de articole se va numi de acum “Impresii de început” pentru că voi repune pe masă câteva jocuri care mi-au lăsat “mixed feelings” la prima încercare.

Rondelul te păcăleşte cu simplitatea lui, dar de fapt e unul din cele mai dificil de stăpânit mecanisme. Crezi că e simplu să-ţi muţi pionul în faţă şi să selectezi una din cele 3 opţiuni disponibile gratis, dar nu e chiar aşa. Fiecare opţiune la care renunţi acum va fi din nou la îndemână doar 2-3 ture mai târziu. Dar fiecare opţiune pe care o selectezi în pripă va însemna o tură în care nu ai ştiut să te foloseşti la maxim de situaţie. Iar ceilalţi poate o vor face mai bine ca tine.

Antike este un joc care încurajează competiţia şi conflictul, de aceea vă recomand să-l jucaţi în 4 sau 5. În 6 am impresia că harta va fi prea înghesuită şi ritmul prea lent, iar în 3 va fi prea mult spaţiu liber sau împărţirea iniţială a teritoriilor va fi oarecum dezechilibrată. Şi vă mai recomand să staţi tot timpul cu ochii pe adversari şi să le urmăriţi mişcările şi să le anticipaţi strategia. O civilizaţie puţin extinsă pe hartă poate însemna că jucătorul a fost ocupat cu strângerea de resurse şi se poate mobiliza foarte repede, sau s-a îndeletnicit cu inovaţii şi a devenit greu de cucerit şi/sau foarte abil în ce priveşte deplasarea pe uscat sau apă. Similar, o civilizaţie lăbărţată poate cădea uşor pradă vecinilor. Istoria ne-a arătat că lăcomia şi lipsa de planificare sunt aspru pedepsite, iar Antike nu face decât să confirme asta.

La final mai amintesc că există reguli neoficiale pentru 2 jucători, inclusiv colegul criss (Cristian Mihăescu) de pe forum are una, el fiind un mare admirator al jocului. Iar anul acesta se va lansa versiunea oficială, de fapt un nou joc ce se foloseşte de aceeaşi hartă şi componente, dar cu reguli noi: Casus Belli.

Antike poate fi cumpărat în toată splendoarea celei de-a treia ediţii de la magazinul cu cele mai bune preţuri din România: Regina şi Nebunul.

Sursă foto: BoardGameGeek şi arhiva personală

Mai citește și:

2 Comments

  1. suf

    Frumos expus jocul. Intr-adevar, poate parea simplu si sec la prima vedere, insa e loc de multa planificare si trebuie sa stai constant cu ochii pe inamic sa-i ghicesti planurile si sa te adaptezi. E foarte echilibrat in 4 jucatori, si e unul din foarte putinele care se pot juca decent in 6, caz in care e totusi nevoie ca toti jucatorii sa aiba un minim de experienta.

    Mereu mi-a placut la Mac modul in care scrie manualele, mereu scurte si la obiect, fara loc de interpretare si bine structurate. Din acest motiv recomand jocurile lui pentru incepatori pentru ca sunt destul de usor de invatat, in acelasi timp oferind suficienta adancime si nenumarate strategii ca sa nu te plictisesti chiar dupa multe jocuri.

    Am incercat si Casus Belli dupa ce am pus mana pe un prototip la Essen si e foarte promitator. Vine cu o harta noua, asemanatoare cu cea existenta, si foloseste mare parte din componentele jocului de baza. Varianta e doar pentru doi jucatori si aduce cateva modificari: orasele nu produc o resursa predefinita, ci e aleasa de jucator la construirea orasului; barcile si soldatii sunt recrutati (adusi pe harta intr-o “rezerva”) loc din care intra pe “teren” si cand sunt invinsi revin in rezerva. Exista un cost de recrutare si unul de introducere pe harta. Mai sunt si alte detalii, printre care existenta a doar 5 tehnologii sau costuri suplimentare la construirea oraselor de acelasi tip in spatii adiacente. Prima impresie a fost una pozitiva, sper sa il mai incerc si cu djdano sa vedem cum evolueaza.

    Jocurile lui Mac, desi bazate pe acelasi sistem de rondel, sunt foate variate, iar stilul sau m-a cucerit suficient cat sa merg la el sa-i cer toate titlurile pe care le are :)

    • Wow! Am reusit sa-l fac pe taciturnul suf sa se manifeste in paragrafe lungi! :) Se vede ca iti place mult domnul Gerdts, care incepe sa ma cucereasca si pe mine.
      Asa e, trebuia sa precizez si asta, jocurile lui Gerdts sunt foarte variate, atat tematic cat si ca mecanici complementare rondelului. Si foarte bine integrate tematic, se vede ca studiaza mult ce face – Imperial chiar contine o brosura consistenta cu descrierea istorica a perioadei din joc. In Navegador te simti ca un descoperitor spaniol, in Hamburgum ca un intreprinzator local ce incearca sa “indulceasca” biserica prin donatii, in Princes of Machu Picchu ca un lider care mai are foarte putin timp la dispozitie pentru a-si salva poporul. Good stuff! :)

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.