Aprilie 2013 – best of

În luna aprilie nu am înregistrat decât 42 partide – număr mistic în scrierile lui Douglas Adams, dar şi poziţia lui Tigris & Euphrates în baza de date BGG. N-a fost o lună prosperă, dar tot e bine având în vedere multele sarcini de serviciu şi agitaţii existenţiale – aceleaşi care m-au ţinut departe şi de tastatură, dar promit să mă revanşez în săptămânile următoare, căci momentul anunţării celor mai bune jocuri din 2012 din perspectivă personală se apropie şi e musai să le disecăm mai întâi.

Aprilie ar fi fost cu siguranţă mult mai trist dacă nu aş fi avut parte de întâlnirea de la Hajdu… dar hai să nu ne plângem atunci când nu e cazul şi să vedem partea bună a lucrurilor. Zece jocuri noi mi-au vizitat masa şi dintre ele 3 s-au dovedit foarte interesante la primul contact. Restul nu m-au fascinat prin nimic, dar puricatul rând pe rând va dezvălui mai multe detalii.

Goa (nota 8)

Jocul publicat în 2004 a fost out of print multă vreme şi ediţia Z-Man în limba engleză din 2012 stă deja de mai bine de un an cu status “preorder” pe rafturile tuturor magazinelor din Europa. Din fericire, jocul nu este atât de dependent de limbă pe cât ne face BGG să credem, astfel că am pus mâna pe o ediţie în limba germană şi i-am dat bice. Deşi m-aş fi aşteptat la mai mult din partea unui titlu atât de sus clasat în top BGG, Goa oferă totuşi o doză bună de strategie prin licitaţii şi hand management. Jucătorii încearcă să exploreze lumea secolului al XVI-lea trimiţând corăbii şi colonişti în jurul lumii, cultivând diverse mirodenii pe plantaţii din ce în ce mai prospere sau evoluând tehnologic pentru a fi în faţa competitorilor. Deşi ce spun eu sună a joc economic solid, Goa este mai degrabă limitat în alegeri şi destul de abstractizat ca temă. Se simte destul de pregnant şi vârsta înaintată a design-ului dar, pe ansamblu, experienţa este una plăcută la prima încercare. Rămâne să vedem cum evoluează lucrurile mai departe.

Vanuatu (nota 8)

Alain Epron a lansat acum un an o campanie pe Indiegogo pentru tipărirea celei de-a doua ediţii a jocului, prima epuizându-se aproape instant după lansarea la Essen în 2011. Foarte mulţi dintre cei care au susţinut campania nu au primit încă exemplarul promis pentru luna august 2012, dar asta nu scade în niciun fel meritele jocului – deşi spune multe despre caracterul omului din spatele campaniei. Timp de 8 ture extrem de intense jucătorii îşi dispută dreptul de a fructifica bogăţiile insulelor şi apelor din arhipelag pescuind, vânzând peşti, căutând comori, desenând pe plajă sau aducând grupuri de turişti. Mecanismul de selecţie al acţiunilor este nou şi extrem de dur, practic de multe ori jucătorii se vor vedea în imposibilitatea de a executa anumite acţiuni pentru că au fost blocaţi de ceilalţi jucători care au sacrificat versatilitatea în favoarea specializării. Descoperirea lui Vanuatu a constituit pentru mine o surpriză foarte plăcută, iar lipsa de seriozitate în administrarea campaniei de pe Indiegogo una aproape la fel de neplăcută. Oricum, jocul merită încercat de către amatorii de Euros de calitate.

Munchkin (nota 8)

Cei care mă cunosc vor fi poate surprinşi să vadă nota mare pe care o acord acestui joc foarte bine vândut în lumea întreagă, dar nu foarte bine văzut pe BGG. Situat puţin în afara lui top 2000 cu o medie aproape ruşinoasă de 6, bătrânelul Munchkin nu este nici pe departe un tematic aşa cum apare el încadrat. Sunt convins că dacă oamenii l-ar fi perceput drept un party game s-ar fi bucurat de note mai bune şi o poziţie mai favorabilă. Dar nu face nimic, atâta timp cât oamenii de la masă reuşesc să se distreze cu ajutorul şi pe seama lui datorită umorului deloc delicat cu care sunt presărate aproape toate descrierile de eroi, monştri, arme sau blesteme. Nu insist cu detalii despre gameplay-ul aproape inexistent, grafica rudimentară sau conceptul de “dungeon experience with none of that stupid role-playing stuff”. Puneţi mâna pe un exemplar, adunaţi-vă prietenii şi abordaţi-l într-o manieră cât mai relaxată – veţi fi surprişi ce party game bun poate ieşi din acest aşa-zis tematic.



Nota 7 nu am reuşit să o acord în luna aprilie niciunui joc, dar am acordat câţiva 6 şi 5:

Caro (2012) – un abstract ce aminteşte de Qwirkle, dar care e ceva mai limitat în alegeri şi strategii. Jucătorii obţin puncte plasând cuburi de diverse culori în vecinătatea altor culori care sunt mai mult sau mai puţin valoroase – sau care impun diverse restricţii. Având în vedere că e prima încercare a lui Annedore Krebs şi nu suferă de prea multe hibe, aştept cu interes şi altele în viitorul apropiat.

Siam (2005) – un alt abstract interesant şi cu potenţial, dar căruia nu am reuşit să-i descopăr strategii pe termen lung sau provocări deosebite. Jucătorii trebuie să se împingă unii pe alţii pe şi în afara planşei de joc, dar mai ales trebuie să încerce să scoată afară unul din cei 3 munţi. Piesele sunt foarte frumoase, în special dacă puneţi mâna pe First Edition – nu Travel Edition, unde sunt ceva mai mici, dar tot reuşite.

Laska (1911) – în fine, încă un abstract creat de un campion mondial de şah, mai precis un fel de Checkers cu cocaină la bord. Pionii capturaţi rămân pe tablă sub cei care i-au făcut prizonieri şi pot fi eliberaţi ulterior, iar cei care ajung pe linia din fund a adversarului sunt promovaţi şi se pot mişca în toate direcţiile. Mi s-a părut destul de sec şi imposibil de recuperat terenul atunci când unul din oponenţi preia conducerea.

The Boss (2010) – un area control ce ar fi putut fi un party game aproape reuşit… însă îi lipeşte elementul fun. Jucătorii sunt gangsters ce încearcă să obţină majorităţi în câteva oraşe unde există potenţialul de a face bani, dar şi riscul de a-şi sacrifica oamenii sau de a-i trimite la închisoare. Există ceva bluffing, niţel backstabbing, dar nu suficient încât să declanşeze hohote în jurul mesei. Iar ca joc de strategie nu m-a convins.

Munchkin Cthulhu (2007) – pe cât de mult mi-a plăcut tema D&D din jocul original, pe atât de puţin m-au atras cultiştii şi celelalte elemente create de Lovecraft. Mecanismul e în mare acelaşi ca în celelalte jocuri din serie, iar cei care apreciază “unspeakable horrors” se vor regăsi poate şi aici. Eu nu am reuşit, aşa că rămân la jocul din 2001.

Mr. Jack Pocket (2010) – cum nu prea m-a atras originalul, erau şanse mari să nu-mi placă nici ediţia de buzunar. Mult mai scurt dar nu la fel de intens ca fratele mai mare, versiunea de faţă are marele avantaj al portabilităţii şi al duratei scurte. În rest, intriga e aceeaşi: identitatea lui Jack e secretă şi vrea să fugă, Holmes strânge indicii şi laţul şi încearcă să-l prindă până nu e prea târziu.

Dune (1979) – nu am jucat originalul ci versiunea homemade creată de Ioana (alia) şi Matthias (durk), dar asta nu a influenţat cu nimic experienţa de joc. Un tematic old school plin de neprevăzut, care are potenţialul de a fi extrem de lung dacă se joacă toate cele 15 runde: multe licitaţii, multe mutări anevoioase de trupe pe hartă, bătălii în care habar nu ai dacă liderul armatei va trăda sau cu ce arme vine în luptă adversarul. Pe scurt: încercaţi-l dacă v-au placut cărţile şi vă atrag tematicele, staţi departe dacă aveţi în cap numai Euros.

Atât pentru această lună, nu uitaţi că multe din jocurile de mai sus pot fi comandate fără nicio rezervă de la Regina şi Nebunul.

Sursă foto: BoardGameGeek

 

Mai citește și:

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.