Automobile – impresii după primul joc

Automobile este prima mea experienţă Wallace. De ce am stat departe până acum de designer-ul care are 8 jocuri în top 200 BGG? Sunt 2 motive: primul ar fi că jocurile lui Wallace nu sunt nici simple şi nici uşor de digerat. Unii oameni le ridică în slavi, pe alţii îi lasă reci. Unii sunt încântaţi de mecanicile de joc care nu iartă, alţii nu gustă interacţiunea brutală şi preferă jocuri în care greşelile nu sunt pedepsite prea aspru. Al doilea motiv este că Wallace are prea multe jocuri care îşi preiau tematica şi o aplică în acelaşi fel cu mici modificări de mecanică sau regulament (Age of Steam => Railroad Tycoon => Railways of the World => Steam este doar un exemplu).

Din aceste motive l-am exclus pur şi simplu pe Wallace din primele mele 8 luni de boardgaming, alături de wargames, dungeon crawlers, ameritrash şi cam orice se întindea pe mai mult de 2 ceasuri. Eu cred că am făcut bine, pentru că există un moment pentru toate şi momentul Wallace a venit acum, exact când trebuia ca să fie apreciat la maxim.

Automobile este un joc creat de Martin Wallace în 2009. Poate acomoda între 3-5 jucători, durează cam 2 ceasuri şi este un gamer’s game cu o dificultate estimată de 3.5 pe scara BGG. Jocul este un euro pur-sânge, dar are o temă foarte bine implementată. Jucătorii sunt antreprenori, investitori în industria auto de la începutul secolului XX şi încearcă să obţină cât mai mulţi bani producând şi vânzând maşini pe o piaţă din ce în ce mai mare.

(click pe imagini pentru o versiune mai mare)

Jocul este un exemplu excelent de mecanici elegante împletite cu acţiune şi interacţiune din belşug, grafică excepţională peste o temă bine gândită, răsplătirea planificării atente şi pedepsirea greşelilor, downtime redus şi strategie din belşug. Scopul jocului? BANII!!!

Jucătorii încep cu 2.000 dolari pentru investiţii, 6 fabrici pe care le pot construi, 8 distribuitori de care se pot folosi pentru a vinde maşini şi multe tokens şi cubuleţe:

Toate acţiunile se vor desfăşura pe o planşă excelent ilustrată şi care conţine aproape toate informaţiile necesare pentru gameplay:

Jocul se desfăşoară pe parcursul a 4 runde, iar fiecare rundă va deschide oportunităţi noi, dar şi potenţiale pericole. În fiecare rundă  jucătorii vor executa pe rând o serie de acţiuni. Se începe cu extragerea unor tokens a căror valoare e cunoscută doar parţial de fiecare jucător şi care reprezintă cererea de maşini în acea rundă. Jucătorii vor selecta apoi câte un personaj din cele 6 disponibile, fiecare aducând un anumit bonus:

Apoi fiecare jucător va putea executa 3 acţiuni, acestea variind de la construcţia sau demolarea de fabrici:

Producerea de maşini în funcţie de cerere:

Plasarea de distribuitori care să facă vânzări suplimentare:

Şi terminând cu activitatea de cercetare care înseamnă pur şi simplu luarea a 2 cubuleţe albe. :)

Distribuitorii plasaţi vor fi trimişi apoi să-şi facă treaba cum ştiu ei mai bine, adică să vândă maşini:

Iar apoi se vor lua câteva decizii administrative, ca din partea unor adevăraţi investitori în industria auto ce suntem. Se poate decide vânzarea prioritară a unor maşini existente investind activitatea de cercetare deţinută sau se poate decide vânzarea mai ieftină a stocului de maşini existente, mergându-se până la închiderea fabricilor.

După ce procesul de vânzare s-a încheiat şi toată cererea a fost acoperită, jucătorii vor începe să fie penalizaţi pe rând pentru stocurile de maşini deţinute şi pentru tehnologia veche folosită în fabricaţie.

Patru runde mai târziu circumvoluţiunile vor fi creţe de-a binelea, coprocesorul matematic aproape overloaded de atâtea calcule şi mândria şifonată de grămada de cubuleţe negre (penalizări) din faţă. Jucătorii îşi vor îndrepta hainele, pieptăna părul şi apoi număra banii. Cel mai bogat la final e câştigător.

De ce mi-a plăcut Automobile? Pentru că e complicat, lung si greu (atât de învăţat, cât şi de câştigat) şi sunt într-o perioadă în care savurez foarte bine jocurile de acest gen. Pentru că tot timpul toată lumea stă în vârful picioarelor urmărindu-i pe ceilalţi cât şi ce produc, cât de avansaţi sunt tehnologic sau câţi distribuitori şi-au trimis pe teren. Pentru că interacţiunea între jucători e ridicată şi viscerală, se fură de sub nas oportunităţi şi se abuzează de nişe de-abia observabile.

Pentru că este un gamer’s game şi eu mă simt ca Dorothy în Vrăjitorul din Oz: ”We’re not in <Catan> anymore, Toto…

Sursă foto: BoardGameGeek

Mai citește și:

10 thoughts on “Automobile – impresii după primul joc

  1. Cum imi spunea cineva despre carti (adaptat): Jocurile nu-ti pot da ceea ce nu ai deja in suflet. Felicitari pentru un review mai succint decat de obicei, exact cat trebuie!

    P.S. Mi-a placut tare mult jocul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>