Belfort – colorat, ingenios, deosebit… dar nu destul

În oraşul Belfort lucrurile sunt magice. Elves lucrează în pădure la strânsul lemnelor, dwarves sapă de zor în carieră pentru piatră şi împreună pot scoate metal din mine (nu din mine personal… înţelegeţi voi). Banii îi poate produce oricine, la fel cum oricine poate să meargă la rege să-i ceară ajutoare suplimentare. Oraşul creşte văzând cu ochii şi gnomes au fost angajaţi ca administratori ai clădirilor să le conducă înspre prosperitate. Odată terminată treaba, cel mai grozav antreprenor va primi cheia oraşului în semn de veşnică apreciere şi va fi aşezat la masa regelui.

Jocul este un efort interesant ce combină atât mecanici diverse (worker placement, hand management, card drafting şi area control), cât şi oameni diverşi (unul dintre designers este american, celălalt e coreean). Pare suficient pentru a avea parte de succes comercial şi a-şi găsi locul pe mesele şi rafturile multora dintre noi. A reuşit oare să mă impresioneze şi pe mine, cel veşnic greu de mulţumit? Hai să vedem.

Am spus pe scurt care e povestea din joc şi sper că v-am eliminat îndoiala din suflete: nu avem de a face cu un soulless euro ca multe altele, ci cu un joc plin de personalitate, culoare şi elemente de bună calitate. Hai să le detaliem mai întâi pe cele care mi-au plăcut.

Mecanica de worker placement domină partea de acţiune din joc. Tipicul clasic e urmat şi aici ca în multe altele: pune omuleţii în locul potrivit, colectează rezultatul acţiunilor selectate, pregăteşte-ţi terenul pentru următoarea rundă. Pentru că avem de a face cu un joc economic, majoritatea locurilor în care poţi trimite workers sunt generatoare de resurse (lemn, piatră, metal, bani) sau oferă diverse alte beneficii sau reduceri de costuri. Mai există şi clasicele opţiuni “vreau mai mulţi workers” (pentru că fiecare începe cu numai 3 elves şi 3 dwarves şi alţi 4 din fiecare rasă îşi aşteaptă în linişte rândul) sau “vreau să fiu mai în faţă la alegerea acţiunilor”.

Jocul are însă 3 aspecte distincte faţă de altele: primul e că zona de colectare a resurselor nu e limitată ca număr de locuri, oricât de mulţi tăietori de lemne sau săpători în piatră pot fi trimişi. Avantajul de a trimite mai mulţi decât toţi ceilalţi jucători se va traduce în obţinerea unei resurse suplimentare. Al doilea e că în oraş există 5 guilds unde poate fi trimis câte un worker şi acestea pot fi configurate la începutul jocului. Din setul de 12 care conţine 4 de bază (reduceri de cost sau beneficii), 4 cu resurse şi 4 interactive (de tipul “ia de la alt jucător lucrul X şi e al tău în detrimentul lui”), jucătorii vor alege la început aleator sau de comun acord fix 5 care să le uşureze munca sau să le sporească vrajba. În fine, al treilea aspect se referă la rasa gnomilor care e neutră şi care poate fi recrutată pentru a activa diverse funcţii suplimentare în clădirile construite în oraş. Aceştia nu vor face nimic altceva decât să fie frumoşi şi să stea cuminţi unde au fost aşezaţi.

Scopul adunării resurselor este exclusiv folosirea acestora pentru construirea de clădiri în oraş. Acestea sunt reprezentate mai întâi prin nişte cărţi ce pot fi achiziţionate, şi apoi corespondentul lor se regăseşte pe planşa principală de joc împărţită în 5 sectoare identice. Odată o clădire construită, cartea ei va fi plasată în faţa jucătorului şi va putea aduce foloase binevenite ulterior, iar pe hartă vajnicul constructor va plasa o căsuţă de lemn pentru a marca deosebita realizare arhitectonică. Fiecare sector conţine 12 tipuri de clădiri ce pot fi construite şi 15 markers pot fi plasate în total – zidul interior, zidul exterior şi fortăreaţa au câte 2 poziţii fiecare. Scopul acestei curse de ingeniozitate inginerească este obţinerea de VP pentru că jocul se desfăşoară timp de exact 7 runde şi de 3 ori pe parcurs se pot obţine mai multe sau mai puţine puncte în funcţie de dominaţia în fiecare sector. E bine deci să construieşti atât mult, cât şi împrăştiat.

La creşterea scorului va contribui şi abilitatea de a-ţi forma o “familie” cât mai mare şi cât mai numeroasă de elves, dwarves şi gnomes, fiecare rasă fiind evaluată separat şi bonificată cu puncte acolo unde numărul membrilor e maxim. Mi s-a părut oarecum bizară această modalitate de recompensare, jucătorii fiind oricum motivaţi să aibă cât mai mulţi din fiecare tip pentru a-şi maximiza eforturile.

Dacă până acum pozele nu v-au convins, voi încerca să o fac şi prin vorbe: jocul e foarte bine făcut din punct de vedere grafic. Culorile sunt vii şi foarte în ton cu tema aleasă, piesele de lemn sunt bine finisate, cartoanele groase şi cărţile frumos ilustrate, manualul e bine realizat (fără ambiguităţi sau loc de interpretare) şi avem şi player aids care fac o treabă foarte bună detaliind mersul jocului şi costul clădirilor.

Mecanicile de joc se combină armonios între ele şi micile inovaţii pe care le-am pomenit aduc un strop de sare mersului jocului. Există însă nişte aspecte care nu m-au încântat foarte tare şi le voi detalia pe rând. Mai întâi, jucătorii nu sunt prinşi în joc pe tot parcursul acestuia. Partea de placement e tensionată şi prezintă alegeri interesante, dar partea de executare a acţiunilor generează mulţi timpi morţi. Practic fiecare jucător va decide atunci când îi vine rândul dacă vrea să construiască vreo clădire, să activeze vreuna din clădirile ocupate de oamenii săi, să schimbe în piaţă una sau mai multe resurse, să achiziţioneze un gnom sau să cumpere alte cărţi. Pentru că aceste acţiuni nu afectează deciziile celorlalţi jucători decât în mică măsură, aceştia nu vor fi motivaţi să se implice. Astfel că jocul are tot felul de suişuri şi coborâşuri din punct de vedere al ritmului pe măsură ce rundele îşi succed una alteia.

În al doilea rând, amestecul de worker placement cu area control nu mi se pare foarte fericit. Consider mult mai interesant un joc care se foloseşte foarte bine de numai una din aceste mecanici decât un joc care le foloseşte pe ambele fără a străluci însă prin nimic.

În concluzie, consider că jocul se descurcă destul de bine pe segmentul său şi mulţi oameni îi vor aprecia calităţile reuşind să treacă peste (sau chiar să nu observe) lucrurile care pe mine m-au determinat să nu-l păstrez în colecţie. În zona dificultăţii medii există câteva titluri care mi-au plăcut mai mult (Luna, Tribune, Carson City, Drum Roll, Hawaii, The Princes of Machu Picchu), iar despre zona de dificultate ridicată nu mai are rost să amintesc pentru că acolo sunt chiar câteva titluri de nota 10 (Vinhos, Caylus, Prêt-à-Porter).

Sfatul meu: încercaţi-l şi vedeţi dacă vă e pe plac. Şi pentru că ediţia a doua va apare foarte curând pe piaţă (prima s-a epuizat acum câteva luni), încercaţi să vă aprovizionaţi din timp apelând la Regina şi Nebunul cu o comandă.

Sursă foto: multi-rasialul BoardGameGeek

Mai citește și:

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.