Boardgaming – un hobby ieftin și ușor de întreținut?

Nu ar mai trebui să existe îndoială în mintea nimănui: trăim in epoca de aur a jocurilor de societate. Anual apar mii de titluri noi, publisher-ii se întrec a scoate cele mai interesante jocuri, cu cele mai deosebite teme, asortate cu cele mai atrăgătoare componente. Cutiile nu au fost niciodată mai colorate sau mai grele cum sunt acum. Miniaturile nu au avut asemenea detalii. Prețurile nu au fost nicicând mai mari. Iar numărul celor care sunt atrași în hobby e în accelerată creștere.

Pentru jucătorul care a fost “lovit” de virus după ce a încercat niscai boardgames există multiple opțiuni, cu diverse costuri asociate. Le voi analiza pe rând.

Numărul de jocuri cumpărate

Evident, nimeni nu poate să joace TOT ce apare. Nu cred că cineva își dorește acest lucru, așa cum nu cred că gusturile oamenilor pot fi de așa natură încât orice tip de joc să le fie pe plac. Pe măsură ce ne educăm latura ludică aflăm dacă ne plac sau nu tematicele, abstractele, economicele sau jocurile de cărți. Iar după ce am stabilit niște direcții, rămâne să decidem cât de tare ne “arde” să jucăm atât noile apariții, cât și jocurile publicate în trecut despre care avem oarecare sentimente pozitive.

Nu există o rețetă aici, dar bugetul va fi hotărâtor. În condițiile în care prețul mediu pentru un joc nou a crescut de la 150 lei acum 5 ani la 200 lei în 2015, cumpărarea de jocuri va fi limitată drastic de banii disponibili. Există, desigur, alternative:

  • Schimbul de jocuri ce nu ne mai satisfac cu altele.
  • Vânzarea jocurilor pe piața second hand.
  • Cumpărarea de jocuri second hand mai ieftine.
  • Ludoteci făcute în cooperare cu alți pasionați.

Alături de bani, timpul liber este de asemenea important. Degeaba avem mii de lei disponibili dacă timpul de joacă e redus la o seară pe lună. Vom ajunge să avem multe titluri interesante pe raft, dar nejucate (sau, doamne-ferește, încă în țiplă!). Dar să rămânem la bani.

Pentru mine, media e undeva la 50 jocuri cumpărate în fiecare an, noi sau second hand. În condițiile în care am doar 100 jocuri pe raft după aproape 5 ani și 550 jocuri încercate, e clar că aplic pe scară largă vânzarea și schimbul, ceea ce vă recomand din toată inima. La început a existat o perioadă de aproximativ 3 ani în care cheltuielile au fost mai mari pentru a forma acea “masă critică” de jocuri care îmi plac, dar în ultimii 2 ani cheltuielile au scăzut mult datorită “reciclării” jocurilor care nu mă (mai) atrag. Deci dacă în primii 3 ani am cheltuit în medie cam 4.000 lei pe an, în ultimii doi această sumă a ajuns să fie cam 2.000 – cumpăr la fel de multe jocuri, dar numărul celor păstrate în colecție rămâne relativ constant, astfel că o bună parte din bani sunt refolosiți.

Nu pot să merg mai departe fără a aminti Kickstarter, platforma publică de finanțare a jocurilor produse de companii mici sau la început de drum, ori a jocurilor ce necesită eforturi de producție sau distribuție mai speciale. Am sprijinit până acum vreo 20 de jocuri și am învățat să fiu mai selectiv. Dar tentația e încă mare pentru că prezentările sunt bine făcute, există uneori componente exclusive sau prețul plătit e mai mic decât cel retail. Kickstarter e una din “găurile negre” ce tinde să înghită foarte mulți bani pentru că greu mă pot abține atunci când:

  • Se publică expansiunea la un joc pe care îl am.
  • Un publisher sau designer pe care îl admir scoate un joc nou.
  • Miniaturile arată de nota 10 și gameplay-ul e promițător.

 

Biblioteca

După ce jocurile încep să formeze o stivă ce nu mai stă cuminte în colțul camerei sau pe raftul alocat inițial care se dovedește neîncăpător, e momentul să ne gândim la o soluție de stocare și prezentare.

De multe ori, colecția de jocuri e motiv de mândrie pentru proprietar. De aceea, e nevoie de un raft ceva mai deosebit decât biblioteca clasică pentru cărți, din două motive:

  1. Cutiile jocurilor au dimenisiuni cuprinse între 9 x 12 x 2 cm (jocurile mici de cărți) și 30 x 60 x 10 (cutiile coffin de la FFG). Plus multe alte dimensiuni nărăvașe care nu se împacă cu un raft de cărți a cărui adâncime e în mod normal de 25-30 cm.
  2. Raftul trebuie să fie cât de cât customizabil și să permită organizarea jocurilor pe orice criterii i se par proprietarului cool: nume, dimensiunea cutiei, publisher, an, culoare, etc.

Soluțiile de la Ikea par să fie apreciate de mulți oameni. Sunt relativ ieftine, unele mai flexibile ca altele și arată destul de bine. Scott Nicholson a făcut de curând o prezentare la 3 astfel de rafturi dacă vreți să vă faceți o idee.

Eu am ales un raft mai neconvențional de la Mobexpert pentru că nu îmi mai doream Ikea (am folosit astfel de rafturi vreo 3 ani și simetria lor nu îmi mai place) și pentru că la 600 lei mi s-a părut o ofertă foarte bună. E un fel de bibliotecă “de tineret” modulară ce poate fi extinsă pe lățime și care poate “înghiți” 120-130 jocuri. Deci suficient pentru necesitățile mele.

 

Masa de joc

Pentru mulți oameni, masa din bucătărie sau living e soluția cea mai la îndemână. Cum piesa de mobilier respectivă a fost deja achiziționată din motive evidente, de cele mai multe ori oamenii nu vor avea nevoie de altceva. Dar tot mai des încep să-și facă simțită prezența mesele specializate (vezi Geekchic în US sau Geeknson în UK) cu prețuri ce încep pe la 1.500 lei și pot trece de 10.000 lei – de multe ori costul unei astfel de mese poate fi mai mare decât costul întregii colecții de jocuri!

Eu nu am încă o masă de jocuri potrivită. Masa din bucătărie e încăpătoare, dar suprafața ei nu prea se pretează la jocuri (e acoperită cu plăci de faianță). Iar living-ul a fost amenajat mai degrabă ca o mică sală de cinema și zonă de lounge, deci nu există nicio masă. În ultima vreme m-am jucat mai mult la lucru sau în săli de jocuri, așa că nu am simțit stringent lipsa unei mese dedicate. Dar am alocat deja un buget de 1.500 lei pentru o viitoare achiziție – cel mai probabil o masă extensibilă sau una pliabilă ce poate fi ascunsă atunci când nu e necesară.

 

Expansiuni

Unii oameni le adoră, alții nici nu vor să audă de ele. Unii le consideră o investiție proastă ce nu crește proporțional rejucabilitatea unui joc, alții sunt convinși că un plus de 50-70% din costul inițial al jocului va rezulta în cel puțin la fel de multe partide suplimentare.

Expansiunile au diverse niveluri de preț și diverse roluri în extinderea jocului de bază – iată-le ordonate de la cele mai ieftine la cele mai scumpe:

  • Cărți promo – foarte ieftine, unele se distribuie gratuit.
  • Mici pachețele de cărți sau tiles ce ajută la modificarea condițiilor de start sau setup în timpul jocului – foarte ieftine.
  • Expansiuni ce cresc numărul maxim de jucători – relativ ieftine.
  • Expansiuni ce adaugă conținut fără a schimba regulile – 50-60% din valoarea jocului original.
  • Expansiuni ce adaugă conținut și reguli noi, eventual și cresc numărul maxim de jucători – 60-80% din valoarea jocului original.

O importantă categorie în cadrul expansiunilor o reprezintă “collectibles”, indiferent dacă vorbim de miniaturi, zaruri, cărți sau boosters. Acestea generează de obicei cheltuieli destul de mari pentru că seria componentelor care tot apar se extinde de-a lungul a mai mulți ani și unele piese tind să aibă preț mai mare datorită rarității.

Eu sunt undeva la mijloc: îmi plac în general expansiunile și le am pe cele care merită, dar nu m-a lovit încă nici un microb legat de collectibles, deși am încercat mai multe sisteme (LCG, Magic, miniaturi).

 

Sleeves

Poate la prima vedere aceste mici plicuri de plastic nu par să coste mult, dar o analiză mai detaliată arată cheltuieli destul de ridicate – mai ales atunci când ne raportăm la jocuri de cărți “pure”. Un joc precum Dominion adaugă prin sleeves încă 50 lei la costul de achiziție și majoritatea jocurilor care se folosesc de cărți vor avea nevoie de un pachet de sleeves (=10 lei).

Pentru cei care folosesc sleeves în toate jocurile putem vorbi de o creștere medie a prețului jocurilor cu 10%. Avantajele sunt clare: cărțile nu se uzează și jocul poate fi vândut la un preț mai bun chiar și după multe partide, cărțile folosite mai des nu-și trădează identitatea, shuffling se face mai ușor. Dezavantajele, în afara costului, sunt și ele evidente: timp petrecut “împachetând” cărțile la achiziție și “despachetându-le” la vânzare, lipsa unei senzații tactile, reflexia luminii pe suprafața lucioasă.

Eu folosesc sleeves în toate jocurile, cu excepția celor care au cărți de dimensiuni mai deosebite și pentru care micile plicuri de plastic nu există sau sunt greu de procurat.

 

Accesorii

În fine, mai pot fi amintite accesoriile – binders, dice trays, plastic bags, custom tokens, deck boxes și diverse alte trinkets care “trebuie” cumpărate pentru a satisface toate nevoile. Acestea generează poate cele mai mici costuri pentru majoritatea jucătorilor, dar merită amintite pentru a avea o imagine de ansamblu. Cei care au intrat în hobby de puțină vreme poate nu știu, dar a existat o vreme când jocurile nu veneau cu pungulițe de plastic în cutie – acestea se cumpărau separat la bucată sau în seturi de 100 și existau dimensiuni de la 6 x 8 cm până la 15 x 20 sau chiar mai mari. Din fericire, în ultima vreme cam toate jocurile au un set generos de pungi inclus.

 

Să tragem deci concluzii:

  • Nu e nimic greșit în a avea o colecție de numai 10 jocuri dacă acestea acoperă necesitățile grupului în care vă jucați și “piticii” de pe creier se simt bine. La fel cum nu e nimic greșit în a cumpăra jocuri doar de dragul colecționării. Dar e păcat să ținem aceste cutii minunate pe raft doar ca să le ștergem de praf, așa că e bine să găsim un nivel optim care ne permite să avem diversitate pentru timpul pe care ni-l petrecem la masă.
  • O colecție într-un raft special arată bine și ne face să ne simțim bine, dar e ok și dacă puneți cutiile printre cărți, bibelouri și felicitări de la mare.
  • Masa de joc e importantă, dar e posibil ca cea din bucătărie să fie foarte bună.
  • Expansiunile nu sunt obligatorii decât dacă simțiți că jocul e mai bun adăugându-le și/sau numărul de partide suplimentare justifică cheltuiala.
  • Sleeving poate fi doar un moft, deși de multe ori ajută. Iar accesoriile sunt de cele mai multe ori opționale.

Puteți fi deci jucător de boardgames cu bani relativ puțini, la fel cum puteți ajunge la colecții ce valorează mii de Euro. Până la urmă orice hobby interesant e costisitor, iar acesta e și foarte distractiv, deci eu zic că merită toți banii.

Să vă aud părerile.

Mai citește și:

  • Articolul este unicat și fără asemănare.

1 Comment

  1. Cateva idei despre cazul meu:
    – mi-e buna masa normala din living pentru joaca, dar nu exclud sa-mi fac pe viitor o masa de living mai potrivita jocurilor
    – colectionatul e jocul meu preferat, nu renunt la nimic (cel putin deocamdata) si imi face foarte mare placere sa le vad pe toate. Mi-e greu sa cred ca voi apuca sa joc toate jocurile din colectie, dar incerc sa mentin la un procent de sub 10% cele nejucate. Inca nu am reusit. Am si norocul de a nu avea o problema de spatiu, fiind in constructie cu o casa in care mi-am pregatit loc de multe jocuri.
    – Raftul meu de jocuri e facut la comanda, din pal melaminat si are ochiuri de 35x35cm si o adancime de 35cm. E perfect pentru cutii de marimea standard (Ticket to Ride), sus am lasat niste ochiuri mai mari pentru cutiile mari iar pe mijloc am cateva ochiuri impartite in doua pe orizontala pentru jocurile mici. Sunt multumit de el dupa vreo 2 ani de cand il am si in momentul in care il extind nu cred ca voi avea de facut multe imbunatatiri.
    – Sleeveuri folosesc in principiu doar la jocurile cu roluri, in care daca sunt semne pe carti e compromis tot jocul. Mai sunt cazuri, dar nu sleevuiesc un joc ca Dominion din motive evidente. Putine jocuri apuca un numar de partide care sa distruga cartile si in general joc cu alti gameri si lumea e destul de atenta. La jocuri in care sunt tinute in mana cartile non-stop si se face shuffle des incerc sa pun sleeveuri. Daca e altfel de joc si ajunge sa fie uzat, si-a meritat banii si pot sa ma gandesc sa mai cumpar un exemplar (n-a fost cazul pana acum).

Leave a Comment