Bora Bora – tatua-mi-aş zarurile cu analysis paralysis

Ca să apreciezi munca lui Stefan Feld nu trebuie neapărat să-i joci toate creaţiile. Dar pentru a-i sesiza evoluţia poate e nevoie s-o faci. Similar, nu e musai să joci Castles of Burgundy şi Trajan ca să dezvolţi admiraţie pentru Bora Bora, dar pentru un review e neapărată nevoie să te adânceşti în toate cele 3 jocuri.

Unii spun că Feld nu mai inovează de ceva vreme (2009) şi tot ce produce e un remix a ceea ce a creat de-a lungul vremii fără să vină cu nimic nou. Alţii sunt convinşi că geniul său e nestăvilit şi fiecare joc nou e o manifestare diferită a infinitei sale capacităţi creatoare. În fine, alţii văd elemente noi în multe din jocurile domniei-sale, dar sunt şi nemulţumiţi de altele sau nu găsesc nimic nou şi interesant în ele. Din această ultimă categorie fac şi eu parte şi consider că Stefan e designer bun, care mai are multe lucruri de spus, dar care uneori mai dă şi cu băţul în baltă. Dar nu e cazul la Bora Bora.

Există suficiente jocuri plasate în locuri exotice din Pacific şi aiurea (Hawaii, Vanuatu, Rapa Nui, Maori, Hotel Samoa, Taluva, Tahiti, Manila, Jamaica, Fiji, etc) şi în multe dintre ele tema se împacă bine cu mecanicile. Dacă Feld a fost învinuit de atâtea ori că temele sale sunt cel mult pasted on (şi în mare parte sunt de acord), de data asta consider că a facut o treabă excelentă. Acţiunea jocului nu e plasată în timpuri moderne, aşa că nu avem de a face cu turism, plaje, recifuri de corali şi distracţie în ape cristaline. Mai degrabă vom avea dispute teritoriale între triburi, venerări de zei, cules de scoici şi executări de tatuaje. Cu multă artă se împletesc şi mecanicile set collection şi action selection (nu, nu e worker placement), iar Ravensburger se face responsabil de poate cel mai înalt standard calitativ din toate jocurile ce aparţin seriei alea Big Box. Pe ansamblu avem un pachet ce se ridică la mare înălţime şi nu mică mi-ar fi mirarea ca acest joc să rămână pentru mine în top 5 cele mai bune ale lui 2013. Dar să luăm lucrurile pas cu pas şi să desluşim mai întâi ce se întâmplă pe foarte aglomeratele planşe.

Jocul este complex şi dens din punct de vedere al regulamentului dar, cu toate astea, voi încerca să surprind lucrurile esenţiale într-un singur paragraf. Jucătorii sunt triburi ce încearcă să fie cât mai prospere pe insulele din arhipelag (vedeţi la -16.501274,-151.736668 cât de mult seamănă desenul de pe planşă cu the real thing). Pentru aceasta ei se extind teritorial şi eploatează resursele naturale, iar bărbaţi şi femei trudesc cot la cot pentru a obţine cele mai valoroase tatuaje, respectiv cele mai apreciate scoici care ulterior se folosesc ca monedă pentru a achiziţiona frumoasele bijuterii. Preoţii fiecărui trib slujesc celor 5 zei şi ajutorul acestora este de nepreţuit în toate activităţile. Fiecare trib are idealuri şi scopuri pe care doreşte să le atingă dar, mai cu seamă, toţi încearcă să fie consecvenţi şi să nu lase să treacă niciun prilej pentru a-şi dovedi ingeniozitatea şi iscusinţa.

Şi acum daţi-mi voie să spun exact aceleaşi lucruri din punct de vedere al mecanicilor: în fiecare rundă jucătorii rostogolesc 3 zaruri cu ajutorul cărora pot selecta acţiuni. Un zar de valoare mare înseamnă o plajă mai largă pentru jucătorul curent şi posibilităţi aproape egale pentru următorul, pentru că fiecare din cele 5-6-7 acţiuni (pentru 2-3-4 jucători) pot fi alese numai cu zaruri mai mici decât cele deja plasate de alţii. Un zar de valoare mică înseamnă posibilităţi mai restrânse, dar poate duce la blocarea completă a acţiunii respective. Expansiunea teritorială se poate face pe uscat sau pe apă (acţiunea 1-2) şi de ea depinde atât obţinerea de resurse, cât şi crearea de spaţii în care bărbaţii şi femeile pot locui. Aceştia pot fi recrutaţi (acţiunea 3-4), găzduiţi şi pot aduce felurite beneficii utile în executarea altor acţiuni. Zarurile pot fi oferite ca ofrandă (acţiunea 5) pentru a obţine scoici, tatuaje, resurse sau ajutor divin. Resursele se pot folosi pentru a construi mici parcele de teren (acţiunea 6) sau pot fi păstrate ca atare. În fine, se pot trimite preoţi în templul local de unde se vor obţine atât VPs, cât şi intervenţii pe lângă cei 5 zei: cel alb care face orice zar să aibă valoarea 6, cel albastru care permite plasarea unui zar de valoare mai mare după unul de valoare mai mică, cel roşu care facilitează obţinerea de VPs odată cu expansiunea teritorială, cel verde care creşte eficienţa muncii bărbaţilor şi femeilor, respectiv cel galben care e ceva mai îngăduitor cu scopurile pe termen mediu şi lung. La finalul fiecărei runde se poate utiliza un bărbat şi o femeie, se restabileşte ordinea de joc, se evaluează şi se răsplăteşte activitatea în templu, se oferă posibilitatea investirii de bani (scoici) în VPs (bijuterii) şi se evaluează scopurile pe termen mediu şi lung propunându-se altele noi.

După cum bine se vede, descrierea jocului din punct de vedere al mecanicilor este mult mai complexă decât descrierea “poveştii”. De aceea e nevoie să intrăm puţin în detalii.

Sistemul dice rolling + action selection nu e nou, variaţiuni pe aceeaşi temă avem în Roma, Macao, Castles of Burgundy şi Bruges, dar şi în Alien Frontiers, Troyes sau Kingsburg. Noutatea aici vine din ierarhizare: fiecare zar plasat permite executarea unei acţiuni de acea valoare sau mai mică, respectiv toate zarurile plasate ulterior trebuie neapărat să fie mai mici. Inevitabil, o mare parte a fiecărei partide va fi petrecută gândind şi planificând cele 3 zaruri astfel încât beneficiul obţinut de pe urma lor să fie maxim şi profitul potenţial lăsat celorlalţi să fie minim. Uneori, la fel de mult timp va fi petrecut re-gândind acţiunile blocate de ceilalţi sau furate de sub nas. De mare ajutor vor fi aici cei 2 zei care permit transformarea oricărui zar într-un 6 sau plasarea unui zar mai mare după unul mai mic. Dar accesul la zei nu e uşor, aşa că frustrările vor fi la ordinea zilei.

Acesta e motivul principal pentru care nu recomand jocul în 4 şi voi refuza vreodată să îl joc în această configuraţie. Singurul lucru care va fi mai mare odată cu creşterea numărului de jucători va fi timpul de aşteptare până la tura ta şi înghesuiala pe hartă, nu vor creşte nici interacţiunea, nici variabilitatea şi nici posibilităţile de a veni cu alte strategii. Vor scădea însă drastic posibilităţile de a-ţi duce planurile la bun sfârşit şi luptele pentru ordinea în tură sau dominaţiile teritoriale vor fi extrem de dure. La fel nu recomand în număr maxim nici Trajan şi nici Burgundy; toate trei sunt foarte bune jocuri de 3 şi excelente jocuri de 2.

Asemănările cu Trajan se manifestă mai ales prin lupta teritorială, diversele tiles ce se colectează şi aduc beneficii în timpul jocului sau la final, respectiv tot acest fiddliness inerent unui joc complex creat de Feld. Pentru setup-ul iniţial trebuie amestecate diverse seturi de piese şi apoi amplasate pe hartă (peştii de lângă insule, bijuteriile, bărbaţii, femeile, scopurile pe termen mediu) sau pe planşa proprie sau la îndemână (casele, scopurile iniţiale, resursele, ofrandele, zeii). În timpul jocului “distracţia” continuă în fiecară rundă când piese noi vin să le înlocuiască pe cele vechi, iar la final totul trebuie strâns cu grijă pentru a nu transforma într-un coşmar următorul setup. Tom Vasel nu a făcut încă review acestui joc, dar tare mi-ar place să stau lângă el după ce a făcut celebrul components drop şi trebuie să le sorteze pe toate pentru a le separa în ziplocks; sau poate aşa ţine el toate componentele în cutii, claie peste grămadă… Nu m-ar mira foarte tare.

Jocul oferă extrem de multe ocazii de a realiza VPs şi fiecare tură în care nu ai obţinut măcar 5-6 sau nu ţi-ai pregătit terenul pentru a obţine la finalul rundei sau al jocului cel puţin la fel de multe e o tură irosită. În timpul rundei se pot obţine puncte valorificând peştii prin expansiune teritorială, oferind zaruri drept ofrandă, construind tiles pe planşa proprie. Între runde se evaluează şi se răsplătesc licitaţiile pentru ordinea în tură, poziţia în templu şi scopurile intermediare. Iar la final se premiază din nou adiacenţa la peşti, se cumulează valoarea tuturor bijuteriilor achiziţionate şi se dau VPs bonus pentru consecvenţă: poate ai reuşit în fiecare rundă să cumperi câte o bijuterie, poate nu ai ratat îndeplinirea niciunui scop intermediar, poate ţi-ai acoperit mica parcelă cu resurse sau ai construit toate cele 6 tiles, poate ai clădit toate cele 12 colibe sau ai umplut la refuz cele 12 locaţii destinate bărbaţilor şi femeilor. Pentru fiecare astfel de performanţă primeşti 6 VPs şi foarte greu vei reuşi să îndeplineşti 4 din cele 6 bonusuri. Dacă ai reuşit 5 ai tot respectul meu, iar dacă le-ai făcut pe toate 6 îţi recomand să-l suni pe Feld şi să ceri un nivel de dificultate sporit. De asemenea, o să vin să te caut şi o să jucăm Bora Bora împreună, poate mai învăţ şi eu una-alta.

Jocul te încurajează să profiţi de fiecare ocazie, dar să nu pierzi din vedere strategia pe termen lung. La începutul fiecărei partide primeşti 2 zei, 3 scopuri intermediare şi o ofertă oarecare de bărbaţi şi femei. Evaluarea atentă a acestor 3 elemente îţi va permite să alegi 2-3 nişe pe care să le exploatezi în prima rundă, urmând apoi să te adaptezi la noua ofertă din rundele următoare şi să-ţi extinzi sfera preocupărilor.

Profesiile bărbaţilor şi femeilor sunt extrem de diverse şi, datorită faptului că majoritatea sunt prezenţi în 2 sau 3 exemplare, îţi vor permite de multe ori să execuţi acţiuni extrem de spectaculoase cumulându-le efectele – mai ales atunci când alegi să implici şi un zeu verde ce dublează efectul sau permite utilizarea unui bărbat/femei suplimentar/e.

Fiecare bărbat şi fiecare femeie are dublu rol. Pe de o parte ei vor putea fi folosiţi în fiecare rundă pentru acţiunea principală, pe de altă parte ei pot fi activaţi o dată pe joc pentru a genera scoici (femeile) sau tatuaje (bărbaţii) ce aduc VPs şi schimbă ordinea în tura următoare.

De ce e important să fii primul sau printre primii? Păi sunt mai multe motive.

Evident, primul jucător are întotdeauna spectrul cel mai larg de acţiuni la îndemână şi plaja cea mai vastă pentru a le valorifica. Apoi el va avea prioritate la achiziţionarea de bijuterii şi la alegerea de scopuri intermediare.

La finalul fiecărei runde jucătorii trebuie să execute (sau să renunţe la) un scop intermediar şi să aleagă altul. Printre scopurile iniţiale se află şi unul foarte uşor de îndeplinit, dar celelalte vor pune de cele mai multe ori probleme. Multe din ele se vor afla în contrast evident cu strategia aleasă şi majoritatea vor fi complet diferite de la o rundă la alta. Din fericire, cantitatea din care alegerea trebuie făcută e generoasă şi ultimul jucător va avea întotdeauna de ales din 3 variante. Iar dacă niciuna din acestea nu va putea fi dusă la bun sfârşit cu uşurinţă, zeul galben poate fi invocat şi puterea lui va reduce atât cerinţele de îndeplinit, cât şi VPs obţinute de la 6 la 4.

Ce are deci Bora Bora de oferit? Foarte multe lucruri şi majoritatea dintre ele sunt bune.

Un set complex de reguli, dar marea majoritate sunt ilustrate excelent pe planşa principală şi pe cele ale jucătorilor.

O profunzime strategică mare ce va da mari bătăi de cap şi cu siguranţă va genera frustrări celor care nu sunt pregătiţi să accepte acest gen de provocare.

Interacţiune destul de slabă, dar foarte inteligent implementată. Zarul e de multe ori duşmanul jucătorului de Euro dar aici, la fel ca în Burgundy, dacă eşti bine pregătit nu ai de ce să nu reuşeşti să faci ce-ţi propui.

Mai avem o temă exotică transpusă atât prin mecanici, cât mai ales prin grafica extraordinară ce însoţeşte toate componentele mari şi mici, de la cutie şi până la cele mai mici piese de carton (inclusiv pe spatele planşelor şi pieselor) nivelul detaliilor este extraordinar şi cromatica la mare înălţime. Duse sunt vremurile când Ravensburger folosea desene în culori şterse şi cartoane subţiri şi sper ca acest nou standard de calitate să se menţină de acum încolo.

Despre fidliness nu mai zic decât: pregătiţi-vă! Jocul ăsta e permanent în mişcare şi are nevoie de multe mâini şi multă răbdare.

În acelaşi pachet veţi mai primi rejucabilitate foarte bună şi o doză serioasă de gândire strategică. Dacă statul cu bărbia în palme şi contemplarea situaţiei timp de câteva minute la începutul fiecărei runde nu vi se pare obositor, atunci veţi reuşi să vă bucuraţi de Bora Bora şi să apreciaţi multele feluri în care se pot face combos. Dacă însă aveţi impresia rundă de rundă că nu progresaţi nicăieri şi jocul aruncă tot felul de elemente aleatoare ce nu pot fi împletite eficient cu niciun chip, atunci poate nu e cea mai bună seară să-l jucaţi. Serviţi-l ca fel principal altă dată şi încercaţi să-l priviţi ca mai mult decât un simplu motor de generat VPs. Bora Bora e un instrument de mare fineţe ce poate fi reglat să lucreze cu precizie şi eficienţă, dar uneori din neatenţie poate scoate sunete ciudate ori poate irita nasurile mai sensibile. Eu zic să-i daţi o şansă pentru că e una din cele mai interesante creaţii ale lui Feld şi va rămâne unul din cele mai bune jocuri ale anului 2013.

Şi preţul vine să întregească acest ansamblu aproape perfect, la ceva mai puţin de 40 Eur e taman la fix.

 

Iar Regina şi Nebunul nu aşteaptă decât ocazia potrivită de a vi-l aduce mintenaş.

Sursă foto: BoardGameGeek cel plin de tatuaje

Mai citește și:

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.