Casus Belli – Antike pentru doi

Se ia Antike cu ale sale mecanici bune, se pune o lingură din inspiraţia lui Mac Gerdts şi un polonic de modificări ce schimbă jocul pe ici pe colo prin părţile esenţiale. Se mai modifică puţin planşa, se adaugă cărţi cu evenimente şi ceva flexibilitate sistemului de resurse. Se aşteaptă un an de zile pentru lansarea de la Essen 2011 şi… nimic.

Mac Gerdts a ratat din păcate acel tren, dar nu cred că e ceva rău în asta. Mai bine mai târziu – dar bine, decât devreme şi rău. Prototipul a fost gata pentru fanaticii care ar fi cumpărat orice ieşit din mâna lui Mac (nu vă gândiţi la prostii!) şi, spre norocul meu, Mihai “suf” Stanimir e unul dintre ei. Aşa că am pus jocul pe masă şi l-am testat repejor. Câteva zile mai târziu, după ce impresiile şi frustrările iniţiale s-au liniştit, iată-mă-s povestindu-vă despre jocul ce va apare (să sperăm) la Essen 2012 sau poate chiar mai devreme: Casus Belli.

Ei da, aşa s-a vândut jocul în faza de prototip, într-o cutie de carton cilindrică sau paralelipipedică. De fapt era doar o hartă imprimată pe un A2. Mai primeai un teanc de cărţi tipărite la imprimanta din sufrageria lui Mac şi tăiate cu foarfeca neveste-sii. Şi ţi se menţiona că piesele de joc trebuiau luate din Antike. Dar la apariţia oficială a lui Casus Belli vei avea parte de un discount, başca autograful pe prototip şi strângerea de mână complice plus cele două vorbe schimbate cu nea Mac la faţa locului. Priceless, aş zice. Dar hai să vedem ce aduce nou jocul şi ce e diferit faţă de “tăticul” Antike.

Harta e în primul rând mai mică şi e de înţeles pentru că jocul e acum pentru numai 2 jucători. Aş zice că se apropie cât de mult poate de un wargame aşa cum încearcă şi titlul să sugereze, dar nu reuşeşte să ajungă acolo şi nici nu cred că asta e intenţia. Numărul de teritorii disponibile s-a redus la vreo 30, dar bătălia se poartă tot acolo, în jurul Mediteranei. Unul din jucători va pleca de pe coastele Africii de Nord şi va încerca să invadeze prin Sicilia sau peste Gibraltar, celălalt va pleca din nordul Italiei şi se va împrăştia în sud şi înspre vestul franco-iberic.

Construirea de oraşe e diferită. Dacă în Antike în fiecare zonă oraşul construit îţi dădea o resursă fixă, acum jucătorul decide ce va produce fiecare oraş. Costurile sunt mai mari dacă ai nevoie de zone citadine adiacente ce produc aceeaşi resursă, dar şi avantajele la început vor fi mai mari.

Acţiunile pe rondel au rămas în mare aceleaşi 8 împerecheate foarte strategic, dar au intervenit ceva modificări ce sunt menite să redea atmosfera de război. Exploatarea de marmură e împerecheată cu construcţia de temple, iar costul unuia a crescut la 6. Exploatarea de aur e legată de avansul tehnologic, dar şi de recrutarea de trupe – contra unor sume de bani se vor mobiliza soldaţi şi corăbii la marginea hărţii, semn clar că o campanie militară va începe foarte curând – acest lucru lipsea în Antike. Exploatarea de fier e legată de army deployment, adică plasarea trupelor în porturi şi pe uscat – costul a fost crescut şi aici, fiecare unitate are nevoie de 2 fier pentru a fi trimisă la datorie. Iar ultimele două posibilităţi sunt cele bine ştiute, mutarea trupelor pe hartă.

Condiţia de victorie este acumularea de 9 puncte, iar mijloacele sunt similare cu cele bine ştiute: 5 oraşe construite, dominaţie pe 7 mări (dar unele din ele valorează cât două), 3 temple date în folosinţă sau unul inamic distrus, respectiv un avans tehnologic. Acestea din urmă sunt acum în număr de 5 (s-a adăugat schimbul de resurse 3/2 cu banca), dar numai pe un nivel. Un calcul simplu îmi va spune că am nevoie de 15 oraşe, 7 mări, 6 temple construite şi unul distrus, plus 2 tehnologii ca să câştig. Sau 10 oraşe, 3 temple construite şi 2 distruse, plus 3 tehnologii descoperite.

Flexibilitate există multă în joc şi strategia de la început nu va fi niciodată cea de la final. Pentru că jocul nu încurajează exclusiv niciuna din căile posibile de obţinere de puncte, ci  adaptabilitatea şi obţinerea acestora înaintea adversarului. Sau împiedicarea lui de a le obţine. Atenţia trebuie să fie maximă în orice moment pentru că înspre final se pot obţine cu uşurinţă 3-4 puncte în numai câteva ture, asta după ce a durat cam un ceas să le obţii pe primele 5-6. Şi pentru că am amintit de timp, vreau să menţionez că jocul are un ritm alert şi foarte tensionat. Datorită rondelului şi acţiunilor simple lucrurile se vor mişca repede, dar vor evolua mai greu. Începuturile în jocurile lui Mac sunt întotdeauna greoaie şi Casus Belli nu face excepţie. Vor trece multe ture până când cei 2 jucători se vor întâlni într-o confruntare armată şi per total nu vor fi foarte multe.

Cum spuneam, jocul se apropie de un wargame dar nu îşi doreşte să fie mai mult decât e: un euro economic dinamic şi plin de interacţiune. Mac a introdus 2 elemente interesante şi noi faţă de Antike. Unul e prezenţa fortificaţiilor ce pot fi construite în jurul oraşelor şi cresc apărarea, iar celălalt este elementul care are nevoie (după umila mea părere) de ceva echilibrare: cărţile eveniment. Acestea se obţin de către unul din jucători de fiecare dată când celălalt fie avansează pe scoring track în urma obţinerii unui punct, fie îi cucereşte un oraş.

Cărţile sunt vreo 20 la număr şi au efecte diverse, unele dintre ele limitează resursele adversarului, altele permit recrutare gratuită, altele cresc apărarea unui oraş. Unele depind însă foarte mult de context, de ce alte cărţi sunt disponibile fie în faţa adversarului, fie printre cele 3 cu faţa în sus care reprezintă draw pool. Astfel că apare senzaţia clară că ai ceva inutil în mână atunci când atacul asupra unui oraş ţi-a eşuat datorită unei cărţi de apărare, iar textul de pe cartea proprie spune că poţi să plăteşti 1 ban ca să iei altă carte – dar celelalte 3 sunt la fel de inutile. Sau când poţi să beneficiezi de resurse suplimentare bazate pe nivelul tău de dezvoltare, dar acesta e atât de mic încât nu primeşti mai nimic.

Aştept cu nerăbdare să văd rezultatul final şi foarte cizelat care mă aştept să fie Casus Belli. În afară de diferenţele menţionate aici mai sunt şi alte mici dichisuri care îmbogăţesc experienţa jucătorilor obişnuiţi cu Antike şi e posibil ca Mac Gerdts să scoată din pălărie alte câteva. Ah, şi sper din tot sufletul că harta va fi double sided, altfel lucrurile vor deveni monotone în scurt timp şi strategiile clare de la început. Ar fi chiar mai bine ca jocul să conţină 2 hărţi double sided pentru impact maxim. Dar poate vreau prea multe, trăim şi vedem.

Pentru a putea beneficia la timp de noul joc al lui Mac, adresaţi-vă cu încredere magazinului împărătesc de jocuri, Regina şi Nebunul.

Sursă foto: BoardGameGeek

Mai citește și:

3 Comments

  1. Am fost intrigat de idee, insa pentru mine este clar “try before buy”. Daca nu ma multumeste, nu-i nici o problema, raman cu Antike.

    Dar daca spui ca exista sanse sa se schimbe chestii de design in varianta “finala”, am sa mai astept, nu voi juca prototipul.

  2. suf

    Mi-a placut jocul, desi l-am incercat doar de 2 ori, asa ca nu am putut descoperi eventuale strategii castigatoare care sa arate ca jocul e dezechilibrat. Deocamdata toate bune, si erau si mai bune daca puteam impaturi cumva harta aia. Si ca veni vorba, sunt sigur ca harta va fi in final double sided. Toate hartile jocurilor lui Mac sunt double sided, desi la unele diferenta intre fete e doar 4-5 cuvinte scrise in limbi diferite. Nu vad sa vina jocul cu 2 harti double sided, mai degraba ar face loc unei eventuale expansiuni (la expansiune).

    @Chuckila: Hai sa dam o sesiune :) Dai o fuga sau dam noi?

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.