All posts in “Impresii de început”

Câteva impresii despre BattleLore Second Edition

Richard Borg e un designer ce activează pe două fronturi (pun intended) în paralel: pe unul dintre ele face jocuri precum Liar’s Dice (1987), Wyatt Earp (2001) sau Hera and Zeus (2000), pe celălalt se ocupă exclusiv de light wargames. N-am de gând să intru în detalii despre frontul non-wargame, deşi Liar’s Dice e un joc bun ce merită încercat.

Toată lumea a auzit probabil de Memoir ’44, jocul ce comemorează 60 de ani de la cele mai intense lupte ale secolului XX şi care se foloseşte de un sistem destul de simplu de comandă a trupelor şi desfăşurare a luptelor. Acest sistem cunoscut sub numele “Command and Colors system” a apărut în anul 2000 în jocul Battle Cry şi şi-a primit numele în 2006 de la C&C: Ancients. Tot în 2006 a fost publicat un joc ce devia de la contextul istoric şi intra în zona fantasy, BattleLore. Iar după 6 ani de pauză şi lăsat lucrurile la dospit, “Command and Colors system” a luat-o în două direcţii distincte: pe de o parte, avem în 2012 Samurai Battles care propune un mod de joc alternativ unde jucătorii îşi planifică şi apoi execută turele simultan, pe de altă parte avem în 2013 BattleLore Second Edition reeditat de Fantasy Flight Games şi mult îmbunătăţit faţă de versiunea anterioară.

Îmi permit să emit păreri despre wargames?! Erezie!! Ei, nu chiar, pentru că am jucat atât Memoir 44, cât şi C&C:A. Şi am mai luat şi câte o linguriţă de Twilight Struggle, Maria sau A Few Acres of Snow. Plus că de astă dată am aproape numai lucruri bune de zis despre noua ediţie a jocului. Deci permiteţi-mi să-i aduc laude.

Continue Reading

Recomandări din afara lui top 1000 BGG

Nu are rost să ne facem iluzii, în lumea boardgames acţiunea se întâmplă în vârful topului – ca în mai toate domeniile, de altfel. Acolo tind să se adune jocurile ce fascinează fie foarte mulţi oameni, fie nu atât de mulţi – dar foarte intens. Wargames, Euros şi tematice, toate jocurile bune se îngrămădesc înspre partea superioară a clasamentului BGG şi trezesc emoţii, interes, discuţii sau sentimente puternice.

Marea majoritate a notelor de 10 pe care le-am acordat sunt concentrate în top 70 BGG şi marea majoritate a notelor de 9 sunt în top 200. Notele de 8 sunt ceva mai dispersate, dar trei sferturi din ele sunt pentru jocuri ce se află în top 500. Ce se întâmplă atunci în afara lui top 500? Merită să investim timp şi bani în studiul jocurilor ce nu sunt în frunte? Uneori da, uneori poate nu. E clar o problemă de gusturi ludice, aşa că aş dori să discutăm puţin despre cele mai interesante titluri din afara lui top 1000 BGG.

Am ales ca reguli de filtrare doar anul publicării, mai precis am eliminat tot ce era publicat în 2012 sau 2013 pentru că aceste jocuri au încă suficient timp pentru a ajunge pe mesele şi în preferinţele jucătorilor. Şi am ales să le sortez alfabetic pentru că mi-a fost greu să fac o altă ierarhie. Dar cel mai important lucru e că aş vrea să luaţi acest articol drept o provocare şi să-mi spuneţi şi alte titluri din afara lui top 1000 care v-au “atins” într-un fel anume şi, mai ales, cum.

Continue Reading

Martin Wallace şi Cédrick Chaboussit intră într-un bar – impresii despre London, Struggle of Empires şi Lewis & Clark

Iniţial am avut impresia că jocurile lui Martin Wallace pot fi categorisite pe ani precum perioadele de creaţie ale pictorilor: perioada trenurilor, perioada economicelor, perioada jocurilor de război, etc. Dar apoi am pus lucrurile pe foaie ca să am o perspectivă mai clară şi rezultatul nu a fost nici pe departe atât de tranşant pe cât credeam.

Jocurile cu trenuri apar cam la 2-3 ani distanţă unul de altul din 2001 încoace. Economicele pot fi încadrate într-un interval oarecum fix, să zicem din 2007 până în prezent. Însă în toată această perioadă (2001-2014) Wallace a produs în mod constant jocuri din categoria wargames şi civ builders. Şi, cu titlu de excepţie, a mai scos cât un joc care nu poate fi încadrat în niciuna din cele 3 mari categorii: Runebound, London, Moongha Invaders, Discworld, A Study in Emerald.

De cealaltă parte, Cédrick Chaboussit e un anonim, nimeni nu ştia absolut nimic despre el până anul trecut când Ludonaute i-a publicat jocul de debut. Există vreo legătură între cei doi designers? Absolut niciuna din câte ştiu eu. Dar mi-ar plăcea să aud un banc care începe precum titlul acestui articol.

Continue Reading

Cvartetul jocurilor care ar putea mai mult – impresii despre Edo, Legacy, Modern Art şi Greed Inc

Curba lui Gauss nu se dezminte nici în cazul notelor acordate boardgames, aşa că nu mică mi-e mirarea să văd că zona medie e cea mai populată. Nu mă pot declara mulţumit de aceste cifre pentru că foarte rar păstrez în colecţie un joc de nota 7 (niciodată pe cele de 6), ba chiar în ultima vreme am început să renunţ chiar şi la unele de nota 8 atunci când se suprapun ca mecanici şi/sau temă peste alte jocuri mai bine cotate din colecţie.

Jocurile de 7 formează un grup faţă de care nu am sentimente puternice. Sunt jocuri bune pe care le-aş mai încerca atunci când se iveşte ocazia, le recomand dacă îmi e cerută părerea, dar sunt conştient că în preferinţele mele există vreo 100 alte jocuri care îmi sunt mai dragi – asta înseamnă că sunt mai interesante, mai bine făcute, cu mai multe elemente originale, mai plăcute de jucat, mai arătoase. Aş putea sumariza foarte simplu un joc de 7 cu expresia “E bun, dar…”

Astăzi o să prezint pe scurt 4 astfel de jocuri şi impresiile ce mi le-au lăsat.

Continue Reading

Triunghiul promisiunilor neîmplinite – impresii despre Nations, Targi, It’s Alive

Anul acesta am decis să schimb puţin formatul prezentării de impresii de început despre jocuri. Motivaţiile sunt multiple. În primul rând, o dată pe lună e cam rar. În al doilea rând, în 2013 am jucat în medie 10 jocuri noi în fiecare lună şi unele informaţii riscă să fie trecute cu vederea de cititori datorită numărului mare de titluri înşirate într-un singur articol – sau chiar de mine din dorinţa de a nu depăşi o oarecare lungime a articolului. În al treilea rând, uneori e amuzant să încerci să grupezi jocurile nou încercate în diverse “triburi” sau grupuri de apartenenţă inventate ad-hoc.

Astfel că în primul articol din această serie voi prezenta 3 titluri ce m-au dezamăgit mai mult sau mai puţin. Pe două dintre ele le aşteptam cu sufletul la gură, al treilea l-am jucat mai degrabă din lipsă de activitate. Şi astfel mi-am dat seama că sunt note de 5-6 pe care le dau cu indiferenţă, dar sunt şi note din aceeaşi zonă pe care le acord cu foarte multe sentimente la mijloc, asemeni unui trântit de receptor de telefon din era analogică. Pentru că nimic nu e mai supărător decât să descoperi încă un joc ce nu poate să depăşească mediocritatea.

E probabil de prisos să adaug că aceste păreri nu reflectă caracteristici obiective ale jocurilor analizate, ci doar opinii personale după 1-2 partide, filtrate prin sita celor 400 de jocuri diferite şi 1600+ partide jucate în ultimii 3 ani. Sunt doar un euro gamer ce crede că dorinţa oamenilor de a citi opinii despre jocuri încă mai există.

Continue Reading