Câteva impresii despre BattleLore Second Edition

Richard Borg e un designer ce activează pe două fronturi (pun intended) în paralel: pe unul dintre ele face jocuri precum Liar’s Dice (1987), Wyatt Earp (2001) sau Hera and Zeus (2000), pe celălalt se ocupă exclusiv de light wargames. N-am de gând să intru în detalii despre frontul non-wargame, deşi Liar’s Dice e un joc bun ce merită încercat.

Toată lumea a auzit probabil de Memoir ’44, jocul ce comemorează 60 de ani de la cele mai intense lupte ale secolului XX şi care se foloseşte de un sistem destul de simplu de comandă a trupelor şi desfăşurare a luptelor. Acest sistem cunoscut sub numele “Command and Colors system” a apărut în anul 2000 în jocul Battle Cry şi şi-a primit numele în 2006 de la C&C: Ancients. Tot în 2006 a fost publicat un joc ce devia de la contextul istoric şi intra în zona fantasy, BattleLore. Iar după 6 ani de pauză şi lăsat lucrurile la dospit, “Command and Colors system” a luat-o în două direcţii distincte: pe de o parte, avem în 2012 Samurai Battles care propune un mod de joc alternativ unde jucătorii îşi planifică şi apoi execută turele simultan, pe de altă parte avem în 2013 BattleLore Second Edition reeditat de Fantasy Flight Games şi mult îmbunătăţit faţă de versiunea anterioară.

Îmi permit să emit păreri despre wargames?! Erezie!! Ei, nu chiar, pentru că am jucat atât Memoir 44, cât şi C&C:A. Şi am mai luat şi câte o linguriţă de Twilight Struggle, Maria sau A Few Acres of Snow. Plus că de astă dată am aproape numai lucruri bune de zis despre noua ediţie a jocului. Deci permiteţi-mi să-i aduc laude.

Foarte pe scurt, sistemul C&C se poate descrie astfel: pe o planşă împărţită în hexagoane se înfruntă două armate ce au în componenţă diverse tipuri de trupe; acestea se pot deplasa mai mult sau mai puţin, au putere de atac mai mare sau mai mică, respectiv au abilităţi speciale; jucătorii deplasează trupele jucând cărţi ce fac referinţă la cele 3 părţi ale planşei (stânga, centru, dreapta) şi apoi execută manevre de atac dacă inamicul e în raza de acţiune; pe un hex se poate afla la un moment dat un singur tip de trupă ce conţine mai multe unităţi de acelaşi fel, dar numărul unităţilor nu influenţează în general deplasarea sau atacul.

Dacă e să intrăm în detalii se mai poate vorbi de lideri, cum se rezolvă luptele prin zaruri, distanţa faţă de inamic ce poate influenţa puterea atacului, cum se face retragerea, line of sight, ce influenţă au formele de relief şi alte elemente de “decor”, etc. În general, aceste detalii pot fi diferite de la un joc la altul, respectiv felul în care designer-ul a decis să facă implementarea poate fi sau nu pe placul jucătorilor.

BattleLore 2E elimină sau modifică în bine aproape toate lucrurile ce nu m-au atras la Memoir ‘44 sau C&C:A. Şi le voi lua pe rând la puricat.

Mai întâi, setup-ul pentru fiecare partidă e unic. Nu mai avem începuturi predefinite menite să redea bătălii istorice, ci jucătorii aleg fiecare câte o carte de scenariu şi pe baza ei se construieşte peisajul. Apoi fiecare decide cum alocă cele 50 puncte pentru a recruta trupele; cele mai slabe costă 4 puncte, cele mai puternice costă 8 şi există suficient de multe permutaţii pentru a putea petrece chiar şi 15-20 minute doar gândind începutul partidei. Ca să nu mai vorbesc de posibilitatea de a te folosi de bluff.

Regulile de folosire a cărţilor de comandă s-au îmbunătăţit şi ele. Jucătorul poate renunţa la una din cărţile din mână pentru a trimite în luptă orice unitate doreşte, nemaifiind constrâns de poziţia ei pe planşă.

Tot îmbunătăţit mi se pare şi sistemul de retragere: trupele trebuie să fugă nu către linia de fund, ci exact în direcţia opusă atacului – ceea ce e mult mai intuitiv.

La fel de binevenită e şi modificarea Lore deck: acesta a fost împărţit în două astfel că fiecare facţiune are deck-ul propriu ce face referinţă strict la trupele jucătorului.

Nu în ultimul rând, trupele din care a mai rămas o singură unitate sunt acum considerate “slabe” (în engleză weak) şi în atac vor avea oarecare limitări – lucru ce nu se întâmpla în Memoir ’44 sau Ancients şi tare frustrant mai era când un suliţaş dobora 3-4 călăreţi sau un soldat distrugea 2-3 tancuri.

Pe partea vizuală şi tactilă am de asemenea veşti bune. Miniaturile sunt de calitate excepţională, de mărimi diferite, unele chiar extrem de chunky şi cu foarte multe detalii – astfel că se pretează foarte bine la vopsit. Planşa este mai mare decât în versiunea originală şi mai mare decât în oricare alt joc bazat pe sistemul C&C. Cărţile au ilustraţii foarte reuşite, cutia arată excelent, regulamentul e presărat de ilustraţii frumoase.

Dintr-un oarecare motiv însă, FFG a decis să includă numai 4 zaruri în cutie. Aşa că jucătorii vor trebui să-şi paseze “oasele” unul altuia în fiecare tură şi uneori chiar să rostogolească acelaşi zar de mai multe ori dacă specificul luptei dă posibilitatea folosirii a mai mult de 4 zaruri.

Foarte roz se conturează viitorul şi în ce priveşte expansiunile. E clar că extinderea se poate face atât pe orizontală cu noi facţiuni ce vin să participe la război, cât şi pe verticală cu adăugarea de trupe noi sau de cărţi de Lore celor două facţiuni existente în jocul de bază. Pregătiţi-vă deci portofelele căci vara 2014 se anunţă fierbinte.

Ce nu mi-a plăcut deci la joc şi de ce am decis să nu-l păstrez în colecţie după 4 partide?

În primul rând există dependenţa de noroc:

  • Chiar dacă flexibilitatea a crescut, cărţile de comandă limitează de multe ori spectrul acţiunilor posibile;
  • Cărţile de Lore depind şi ele de luck of the draw, uneori vei primi cărţi pentru unităţi care ţi-au fost distruse sau nu le-ai inclus în luptă ori care fac referinţă la situaţii imposibil de creat în momentul sau conjunctura prezentă;
  • Luptele sunt eminamente dice based: rostogoleşti zarurile şi execuţi efectele posibile – sau dai cu pumnul în masă când din 4 zaruri niciunul nu poate fi folosit, dar adversarul a dat în aceeaşi rundă 3 lovituri din tot atâtea zaruri.

Mai este apoi problema regulamentului destul de alambicat şi împărţit în două pentru a facilita, chipurile, un început lejer. Dar cantitatea de întrebări de pe BGG din secţiunea Rules e semn clar că există tot felul de nelămuriri ce uneori nu-şi găsesc răspuns nici în regulament.

În fine, jocul este un amestec straniu de gameplay facil pistruiat de reguli multe şi mărunte (başca excepţiile) în buna tradiţie FFG. Ceea ce înseamnă că partidele vor dura destul de mult, dar profunzimea strategică nu va fi niciodată la nivelul celor 90 minute investite.

Cum spuneam la început, jocul este un foarte mare pas înainte pentru sistemul C&C, cu multe îmbunătăţiri şi multe adăugiri interesante. Cele două facţiuni par să fie echilibrate şi un rol extrem de important îl va avea în fiecare partidă pregătirea şi amplasarea trupelor – chiar aş îndrăzni să cred că mai mult decât norocul în zaruri.

Dacă vă plac luptele fantasy, BattleLore 2E e pentru voi. Dacă vă place seria C&C şi credeţi că are nevoie de mici îmbunătăţiri şi setup variabil, BattleLore 2E e pentru voi. În fine, dacă v-aţi cam săturat de Memoir ’44 şi vreţi un joc mai complex şi mai dificil, BattleLore 2E e pentru voi.

Iar cel mai bun loc de unde îl puteţi cumpăra e Regina şi Nebunul.

Sursă foto: BoardGameGeek şi arhiva personală

Mai citește și:

2 Comments

  1. criss

    Foarte bun review, felicitari!

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.