Câteva lucruri care ar putea să-ți influențeze mai mult decât crezi părerea despre un joc

Ai jucat pentru prima dată un joc. Ți-a plăcut – sau  nu. Te-ai simțit bine – sau ai fi preferat să fi jucat altceva. Ai înțeles ce se întâmplă și ai apreciat ingeniozitatea mecanicilor ori unicitatea temei – sau ai trecut prin partidă precum cuțitul fierbinte prin unt și de-abia aștepți să joci altceva. Ai avut parte de o atmosferă excelentă care a ridicat pe culmile extazului orele petrecute la masă – sau oamenii de-abia au schimbat două vorbe și au stat cu nasul în cărți.

Oricare ți-ar fi sentimentele, ai stat vreodată să te gândești cât de mulți factori pot influența felul în care te simți acum? Cât de multe necunoscute intră în ecuația pe care o numim “experiență de joc”? Mai ales la prima partidă. Și mai ales atunci când mai multe stele nefaste (aka situațiile descrise mai jos) luminează asupra ta.

Poate ești unul dintre puținii norocoși imuni la tot ce scriu eu aici. Poate pe tine nu te influențează nimic dincolo de componente, reguli și mecanici. Poate reușești să te detașezi de tot ce stă în calea stării de bine și ai parte numai de bucurii de fiecare dată. Dar eu nu sunt așa. Și nici mulți dintre oamenii cu care joc. Citește, cugetă, poate o să-mi dai dreptate. Măcar parțial.

Poziția la masă

Te-ai așezat pe scaun, ai ascultat explicațiile, apoi începi să joci. S-ar putea să ai unele probleme dacă:

  • Există text pe unele componente și acestea sunt plasate la 180 grade față de poziția ta.
  • Există mai multe planșe, tokens sau cărți la care trebuie să ai acces și nu ajungi la ele sau nu vezi bine simbolurile, culorile ori alte detalii subtile.
  • Diversele obiecte din interiorul sau din afara jocului îți obstrucționează câmpul vizual și libertatea de mișcare: sticle sau pahare, miniaturi oversized, dice towers, alte piese din joc.

Știi copacul din Everdell sau alpaca din Altiplano? Eu le consider mai degrabă impedimente vizuale și funcționale decât componente necesare.

Soluții sunt:

  • Asigură-te că toată lumea poate să citească ce e de citit. Dacă există text la care se face în mod constant referință, pune-i pe cei care nu au mai jucat cu fața înspre text sau asigură-te că toată lumea are player aids cu informațiile necesare.
  • Distribuie planșele, tokens, cărțile în mai multe locuri pe masă astfel încât fiecare să aibă acces și să-și poată lua singur ce și când are nevoie. Multora nu le place să facă pe “bancherul” sau să mute markers de scor pentru toți jucătorii de 16 ori pe rundă.
  • Fă loc pe masă și pune altundeva tot ce nu e absolut necesar. Fă ordine pe planșe și asigură-te că toată lumea vede simbolurile și lucrurile esențiale. Pune deoparte chiar și capacul cutiei or componentele care nu sunt necesare în această partidă.

În fine, dar extrem de important: alege un scaun comod, stai drept, încearcă să nu răstorni nimic atunci când te miști. Flip the table numai dacă chiar nu ți-a plăcut jocul. Glumesc. Don’t flip the table.

Numărul minim sau maxim de jucători

Dacă pe cutie scrie “2-6 jucători”, nu ai nicio garanție că orice configurație din interval e optimă. De fapt, chiar și pentru “2-4 jucători” sunt extrem de puține jocurile care merg bine și în 2 și în 3 și în 4. Iar numărul acestora scade dramatic odată cu lărgirea plajei. De fapt, aș putea spune că nu am văzut joc de 2-5 sau 2-6 care să fie optim pentru oricâți participanți. Dar aștept să fiu contrazis cu exemple.

Dacă nimeni nu a mai jucat jocul, alege o valoare de la mijlocul intervalului, dar niciodată pe cea maximă. De multe ori, acel 5 sau 6 e pus acolo doar ca să crească în mod artificial volumul vânzărilor. Dacă sunt jucători care l-au mai încercat, cere-le părerea. Sau uită-te pe BGG la recomandări.

De foarte multe ori, cel mai obositor lucru la un joc nou este downtime. Ai vrea să joci, ai vrea să-ți vină tura și să faci acțiuni, dar dacă rândul tău e numai peste 5 sau 10 minute, nu e prea plăcut.

Îi place partenerului de joc

Poate cel mai des invocat motiv atunci când un joc e pus la vânzare este “nu a prins în grupul meu”*.

Poate de aceea dacă grupul sau partenerul se ridică în picioare la finalul partidei și ovaționează (și mai cere să-l joace) ești tentat să spui că îți place mai mult decât credeai. E ok, pentru că la fel se întâmplă și cu unele alegeri vestimentare, seriale la care te uiți sau feluri de mâncare ce ți se pun în față. Nu pot fi chiar toate 100% pe gustul tău. Dar dacă ei/lui/lor le place… îți place și ție puțin mai mult. Plus că lista de jocuri pe care ea/el/ei le cer jucate e foarte scurtă, deci un titlu nou e oricând binevenit. Embrace it.

*Dar mi-ar plăcea să aud mai des oameni spunând cu sinceritate “nu mi-a plăcut” sau “nu e pe gustul meu”. De ce ne ferim de sinceritate? Scade valoarea jocului? Se reduce interesul potențialilor cumpărători? Încă nu am realizat că suntem diferiți și avem gusturi diferite?

Aspectul jocului

Eu cred că am trecut de mult de perioada “nu-mi pasă cum arată, dacă mecanicile sunt bune și mă atrage tema”. De la primul contact cu grafica de pe cutie, atingerea linen finish de pe cărți și până la strângerea jocului în custom trays, fiecare detaliu estetic contribuie cu ceva.

Cuburile drept resurse sunt de acum 10 ani, toată lumea folosește custom pieces. Plasticul și lemnul au înlocuit majoritatea pieselor mici din carton. Iar grafica trebuie să arate profesionist, nu ca și cum ar fi fost făcută de un student cu abilități mediocre și fără experiență în graphic design.

Ceea ce acum câțiva ani se putea categorisi drept “it’s fine” sau “merge, e funcțional”, astăzi trece drept inestetic sau chiar urât. Atâta timp cât există ilustratori și graficieni profesioniști ce fac capodopere, standardul va rămâne ridicat. Și având în vedere că e tot mai ieftin să faci piese non-generice sau miniaturi de calitate, e de așteptat ca orice joc să le includă. Tocmai de aceea strâmbăm din nas atunci când nu se întâmplă și impresia de final se degradează.

Așteptări prea mari sau surpriză totală

Se vorbește mult de hype, de jocuri most anticipated, de miniaturi nemaivăzute și mecanici care încă nu există pe BGG. Te uiți la poze suprasaturate, urmărești previews pline de entuziasm, atingi capacul cutiei plin de promisiuni… și simți că totul va fi perfect. Uneori așa se întâmplă, dar alteori așteptările sunt prea mari. Ai mai văzut astfel de miniaturi, jocul seamănă prea mult cu altele, câteva alegeri făcute de designer sau grafician sunt cam nefericite. Și turnul de așteptări se prăbușește.

Alteori ți se pune în față un titlu despre care nu știi nimic, cu piese atent realizate, mecanici ce nu conțin nimic bombastic – dar nici mai mult decât e nevoie – învelite într-o temă rar explorată și cu un gameplay ce-ți mângâie sinapsele într-un mod foarte plăcut. De ce nu ai auzit până acum de acest designer, de acest joc? De unde a răsărit această surpriză? Nu e perfect, dar e peste mediocritatea în care se scaldă 80% din jocuri și asta contează, e important că ai găsit ceva ce îți place.

Factori interni: mood, oboseală, alcool

E 11:30 seara. Ai lucrat 12 ore ca să termini un task important, apoi ai băut 3 beri cu titlu de refulare și te-ai relaxat cu câteva party games. Totul e perfect. Unul din partenerii de joc propune cu îndrăzneală: “Hai să vă arăt noul joc al lui Lacerda, nu durează așa de mult ca celelalte!” Accepți, pentru că jocul arată excelent și entuziasmul celorlalți e molipsitor. Dar după 30 minute de explicații îți dai seama că știi la fel de multe despre cum se joacă precum în urmă cu 30 minute.

Sfatul meu: dacă timpul de joc e mediu spre mare, așează-te la masa de joc odihnit și cu mintea limpede. Evident, mulți dintre noi tindem să ne supra-apreciem abilitățile cognitive și capacitatea de a absorbi reguli, mai ales atunci când deja am “absorbit” niscai alcool sau am avut o zi epuizantă. Păstrează licoarea lui Bachus pentru partidele în care deslușirea regulilor nu e necesară și te simți stăpân pe strategii. Joacă ceva mai lejer dacă starea de spirit e sub – și cantitatea de spirit e peste – nivelul necesar pentru a aprecia un joc complex.

Factori externi: zgomot, lumină, temperatură

Dacă ești într-un loc foarte aglomerat, prost iluminat și mai ți-e și frig/cald, te asigur că experiența nu va fi optimă. Cu cât jocul are nevoie de doze mai mari de strategie, cu atât e mai de preferat liniștea. Cu cât distincțiile cromatice sunt mai subtile, cu atât mai necesară e o iluminare corespunzătoare. Iar bunăstarea trupească în timpul partidei, de la temperatura ambientală și până la spațiul disponibil pentru picioare și coate, e absolut vitală.

Uneori te pot influența și alte detalii precum un parfum strident, un duș peste care s-a sărit, mirosul de ceapă din salata de la prânz.

M-am jucat la Essen în halele aglomerate sau la întâlnirile naționale într-o încăpere de 100 metri pătrați cu alți 50 oameni care încercau de asemenea să se joace. Am reușit să duc partidele la capăt și să înțeleg ce se întâmplă, dar uneori nu am avut parte de experiențe care să mă binedispună și să mă relaxeze.

Poate e și vârsta de vină. Sau poate după atâția ani de joacă prin tot felul de locuri nu mai accept chiar orice condiții. Poate atmosfera liniștită de la locul de muncă ce-mi dă posibilitatea de a gândi în liniște a creat așteptări și în hobby – cu siguranță caut acea liniște în viața personală. Sunt mulți factori ce-și aduc contribuția, e clar. Cert e că mă simt mult mai bine atunci când nu am parte de mese prea mici, gălăgie prea mare sau becuri prea chioare.

Cât de bine te-ai descurcat

Unora nu le pasă dacă au ieșit pe ultimul loc, alții sunt încântați atunci când termină cu scor dublu față de cel de pe locul doi. Pentru mine, atunci când toți cei de la masă suntem la prima partidă, cât de bine m-am descurcat e un semn despre cât de mult am reușit să mă conectez la mecanici, temă, atmosferă. Dacă am ieșit pe ultimul loc și realizez că nu am înțeles mare lucru din ce s-a întâmplat, sunt șanse mari să nu mai vreau să încerc acel joc.

Dar uneori se întâmplă să nu mă descurc bine și să ard de rerăbdare să mai încerc o partidă. Pentru că – parafrazând o zicere din popor – când îi văd pe ceilalți cum joacă, prind curaj, îmi dau seama ce aș putea să fac să mă descurc mai bine. Evident, alteori se întâmplă să câștig și să nu am habar de ce, cum, sau ce ar trebui să fac să repet experiența. Nici ăsta nu e un semn bun.

Knizia spune că scopul unui joc este să câștigi, dar scopul e mai important decât câștigul. Cu alte cuvinte, fiecare partidă ar trebui jucată ca și cum e imperativ să fii primul, dar să nu conteze prea mult dacă nu ai reușit. Frumoasă filosofie, dar una care mi se pare destul de greu de aplicat, chiar și dupa atâția ani în hobby.

Felul în care a fost explicat

Am văzut de multe ori explicații oferite întortocheat sau cu prea multe detalii sau fără coerență. Unii oameni cred că e important să explici jocul exact cum decurge partida: setup, prima fază din rundă, a doua/treia/patra fază din rundă, cleanup, scoring. Practic, așa cum ai citi un regulament. Eu nu sunt de acord. Pentru că atenția oamenilor nu urmează un pattern previzibil și nici nu e activă tot timpul. De fapt, aș zice că nivelul atenției e relativ sus atunci când încep explicațiile și de acolo scade exponențial odată cu trecerea timpului.

Consider că e important să stârnești interesul fiecăruia la început cu lucrurile pe care le vor face des și care sunt esențiale, apoi să explici cum se obțin punctele și cum se câștigă, și numai la final structura unei ture, a unei runde, a partidei. Dacă în primele 10 minute ai reușit să-i faci să înțeleagă cele mai importante lucruri ce reprezintă 80% din joc, “bătălia” e câștigată pentru că restul informațiilor se pot absorbi pe parcurs. Nimic nu e mai demoralizant decât privirea pierdută a ascultătorilor la capătul a 15-20 minute de explicații și inevitabila întrebare (mai mult în serios decât în glumă): “Și… cum se joacă jocul ăsta? Hai că vedem noi…”

Miroase a dezastru.

Atmosfera de la masă, glume, trolling

În funcție de tipul de joc și de grupul adunat să-l savureze, atmosfera poate juca un rol esențial. Evident, relațiile dintre jucători vor determina ce fel de glume sunt acceptabile, cât de departe poți împinge limitele limbajului, cât de mult trolling e permis.

Am văzut jocuri de strategie făcute harcea-parcea de reguli greșite și o atmosferă relaxată (i-am spus “Brass: The Party Game”), dar am văzut și jocuri light unde încrâncenarea dintre jucători făcea să pară cel mai agresiv tematic cu take that. Poți juca un wargame cu fața încruntată, adâncit în text și concentrat pe strategie. Sau îi poți spune adversarului zâmbind cu gura până la urechi “O să te sparg!” și el să accepte cu aceeași atitudine provocarea.

Cum te raportezi la imaginea unei războinice cu topor, păr răvășit și decolteu? Te deranjează cuvinte și imagini legate de dominația imperiilor, de războaie, de religie sau de sacrificii umane? E important să fii politically correct sau mai degrabă ai o atitudine relaxată față de subiectele sensibile? Sondează terenul, vezi cât de mult se poate întinde coarda sau unde e limita fiecăruia în ce privește glumele, șicanele, referințele de orice fel.

Depinde de fiecare în parte să se bucure cât de mult poate de experiența de joc ca de un întreg. Și e dreptul fiecăruia de a spune care e momentul în care nu mai e amuzant ce se întâmplă sau cineva a sărit calul. Pentru că dincolo de reguli, etichetă și politețe, games are about having fun.

Concluzii

De ce sunt aceste lucruri importante? Sau chiar sunt pentru toată lumea? Dacă sunt, de ce am ales să scriu despre ele pe un ton glumeț?

Pentru că ele sunt importante… dar nu tot timpul și nu pentru toată lumea. Iar uneori pur și simplu mă pufnește râsul numai când mă gândesc la diverse momente din trecut.

  • De prima impresie depinde în proporție covârșitoare decizia de a cumpăra sau de a păstra un joc. Dar mulți oameni nu vor neapărat să aibă colecții mari, ci doar să joace cât mai multe titluri. Așa că nu contează prea mult cum a fost acea primă partidă.
  • Tot de prima impresie poate depinde și dorința de mai sta la masă cu acei oameni. Dar unora pur și simplu nu le pasă ce se întâmplă mai departe sau cât de pozitivă e impresia pe care au lăsat-o. Iar alții sunt fie extrem de îngăduitori, fie prea adânciți în experiența de joc pentru a băga în seamă aspecte care pe alții, poate, îi deranjează.
  • Unii dintre noi putem să facem abstracție de toate elementele care ne pot diminua plăcerea în timpul partidei sau chiar pot ruina întrega experiență. Alții (sau tot noi, dar în alte circumstanțe) au nevoie ca totul să fie perfect sau cât mai aproape de ideal. Tot timpul vor exista elemente pe care nu le putem controla sau lucuri pe care nu le-am anticipat sau – wait for it – lucruri despre care nici nu avem habar că ne pot influența în vreun fel. But they do.

Cum ziceam, jucăm să ne simțim bine, să avem parte de experiențe faine, să vedem oamenii în posturi și roluri deosebite. Cu cât înțelegem mai bine DE CE o experiență de joc a fost mai plăcută sau mai neplăcută decât altele, cu atât aflăm mai multe despre noi, jucătorii de boardgames. Jocurile sunt doar un mijloc prin care se generează distracția, depinde de fiecare cum alege să se folosească de mijloacele aflate la îndemână.

De-a lungul “carierei” m-am lovit de toate aceste impedimente și, de multe ori, am avut parte de mai multe simultan in timpul unei partide. Haos! Ei, nu chiar. Uneori am reușit să fac abstracție de ele, alteori am fost afectat mai mult decât îmi place să cred. Nu aș putea spune câte din cele 350 jocuri pe care le-am jucat o singură dată și care nu au intrat sau nu au rămas în colecție au avut această soartă pentru că EU nu am avut parte de condiții optime de joacă sau EU nu eram în cea mai bună formă sau EU nu am reușit să văd dincolo de circumstanțele care au afectat acea primă partidă. Cu alte cuvinte, aproape jumătate din tot ce am jucat până acum nu a primit a doua șansă. Dar în condițiile în care timpul e extrem de limitat și numărul de jocuri prezente pe piață e atât de mare, poate nici nu ar trebui să mă surprindă că atât de multe jocuri au avut parte de atât de puțină atenție și afecțiune timp de așa de mulți ani (da, l-am parafrazat pe Churchill).

Cel mai important e că o bună bucată de vreme nici nu am știut CARE sunt elementele ce îmi pot strica buna dispoziție și impresia despre un joc. Dar acum știu. Și știți și voi. Sper să vă fie de folos. :)

Vă mulțumesc.
Cheers!

PS: Pozele sunt făcute de mine la întâlnirea din februarie 2015 la Băile Felix. Majoritatea celor “surprinși” în fotografii sunt încă participanți la întâlnirile de joacă.

Mai citește și:

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.