Ce jucăm când nu “ridicăm greutăţi”?

Atunci când mi se cere o recomandare de joc cel mai la îndemână lucru pe care îl pot face este să arăt lista jocurilor cărora le-am dat nota 10. Sunt titluri unul şi unul, create de cei mai mari designers contemporani, cu mecanisme complexe şi rejucabilitate foarte mare. Aceste jocuri au însă o mică hibă: 9 din cele 11 titluri au o durată medie de joc de peste 2 ore şi un weight estimat de minim 3,5. Asta înseamnă că poate mulţi dintre cei care îmi cer o recomandare nu o vor putea testa pentru că acele jocuri le depăşesc pentru moment disponibilitatea temporală sau pentru că grupul de joc preferă lucruri mai uşoare.

Nu m-am culcat pe o ureche şi m-am pus pe studiu. Era imposibil să nu găsesc măcar câteva jocuri bune şi uşurele prin lista celor care mi-au cinstit masa, ca să nu mai vorbesc de jocurile pe care le-aş încerca cu mare plăcere dacă s-ar ivi ocazia. Bineînţeles că aceste recomandări sunt filtrate prin preferinţele mele şi sunt la fel de subiective ca recomandările oricărui alt jucător. E posibil să nu vă placă niciunul din aceste jocuri, dar sunt şanse mari să vă ridicaţi de la masă cu satisfacţia pe care am simţit-o şi eu când le-am încercat şi care m-a determinat să le acord note foarte bune.

Ce au în comun aceste jocuri? În primul rând e vorba de dificultatea redusă, de maxim 2,8. Apoi, mecanicile de joc sunt bine gândite, rejucabilitatea e mare, există player friendliness în sensul unui set de reguli relativ simpu şi, nu în ultimul rând, uneori tematica şi aspectul grafic sunt foarte bine aşezate peste mecanici. Încep lista de recomandări cu Crokinole. Chiar dacă acest joc are un preţ prohibitiv şi sunt puţini cei dispuşi să sacrifice o sumă mare de bani pentru a-l avea (într-o bună zi vei fi al meu!!), jocul garantează nesfârşite ore de distracţie şi voie bună. Atenţie însă la degetul folosit pentru flicking, e posibil ca din exces de zel să vă alegeţi cu dureri şi unghii negre.

Ra este un joc de licitaţie care a primit multe laude datorită mecanismului ingenios şi tensiunii permanente din joc, dar şi multe critici datorită sistemului neintuitiv de scoring – problemă care se rezolvă însă foarte uşor cu un player aid. Un joc despre care am vorbit şi pe forum acum câteva luni şi un joc la care am fost nevoit să renunţ fiind singurul din grup care îl aprecia. :(

Vlaada Chvatil este unul dintre acei designers care e capabil de jocuri complicate – uneori foarte abstracte, alteori foarte tematice – dar în acelaşi timp se simte în elementul său creând jocuri lejere, hazlii, care să ne relaxeze conexiunile neuronale suprasolicitate de monştri precum Through the Ages, Mage Knight sau Dungeon Lords. Galaxy Trucker reuşeşte să fie un astfel de joc care nu se ia foarte în serios şi induce o stare de veselie generală, deşi încercările de construi cea mai bună navă spaţială sunt febrile şi întâlnirile neprevăzute din spaţiu au doza lor de suspans.

Al doilea joc marca Knizia pe care îl recomand din toată inima e Samurai. Nu numai că regulile sunt simple şi profunzimea strategică va da dureri de cap oricui, dar stratul tematic şi calitatea componentelor se ridică la mare înălţime. Un joc care se joacă la fel de frumos precum arată. Pentru un review complet, vă invit la o lectură pe forum.

Am pierdut primele 6-7 partide de Battle Line fără să clipesc. Am crezut că e simplu şi nu va fi nicio problemă să îl câştig (pentru că de obicei câştig la majoritatea jocurilor lui Knizia), dar de această dată am primit palmă după palmă. Între timp mi-am învăţat lecţia şi îl abordez cu mai multă precauţie şi mai mult respect faţă de adversar. Un joc despre care v-am împărtăşit pe larg părerea mea aici pe site.

Cosmic Encounter este poate cel mai haotic joc cu care am avut de a face până acum. Zeci de rase de extratereştri dubioşi, fără scrupule, cu nişte abilităţi de care nici în cele mai fanteziste filme SF nu am auzit. Un sistem de luptă bazat pe cărţi cu valori între 1 şi 100, cu discrepanţe enorme. Alianţe şi negocieri dubioase între jucători în goana după punctul pus în joc în tura respectivă. Acte de trădare şi de back stabbing când te aştepţi mai puţin. Un joc care e pe piaţă de 35 de ani şi o duce încă foarte bine. Recomandat numai în grupuri de prieteni apropiaţi şi musai cu un pahar de vin sau bere.

Hive a fost dragoste la prima vedere. Nu ştiam că bachelita poate să exercite un asemenea efect asupra mâinilor dar, în combinaţie cu diversele insecte colorate şi mecanica de joc deosebit de simplă şi ingenioasă, efectul e fatal. Îţi vine să-l joci şi să-l atingi încă o dată, şi încă o dată, şi încă o dată…

China surprinde prin modul în care fiecare jucător îşi construieşte propriul lui colţ de hartă încercând să profite la maxim de ce fac adversarii săi. Dar şi să îi încurce cât poate în acelaşi timp. Colorat şi jucăuş, aş fi dorit să fie mai oriental decât m-a lăsat iniţial să cred că e prin titlul ales. Din 2004 Michael Schacht a scos încă vreo 5 hărţi pentru joc, fiecare plasată în altă ţară. Dar nu contează, jocul rămâne unul bun indiferent de latitudinea şi longitudinea aleasă.

Biblios e o specie aparte în care card drafting se îmbină armonios cu bidding. Un joc bazat pe set collection care se dovedeşte a fi foarte greu de manipulat, unde ai de luat decizii la fiecare pas şi rareori ai impresia ca ai luat-o pe cea mai bună. Un joc înşelător de simplu şi fermecător de bine realizat. Mai multe detalii găsiţi pe site.

Dacă vă plac miniaturile, conflictul direct şi lupta bazată pe zar, nu pot să nu vă recomand Conquest of Nerath. Admirabil realizat din punct de vedere al componentelor, jocul va îndemna la agresiune în toate părţile încă din prima rundă de joc. Căci desfăşurarea unei ture e simplă şi barbară: mişcă armatele, rezolvă bătăliile, contruieşte alte armate, adună bani pentru următoarea tură. Un dice fest fără mari pretenţii strategice, dar cu bătălii epice şi rezultate uneori neaşteptate.

Ultima recomandare nu e şi cea de la coada listei. Am prezentat jocul aici pe site fascinat fiind de modul în care deducţia, bluff-ul şi calitatea ireproşabilă a componentelor se îmbină într-un joc ce întreţine o tensiune permanentă şi pare un film de spionaj în care niciodată nu eşti sigur pe nimic… numai pe faptul că unele piese ţi-au fost deja eliminate şi nu mai e nimic de făcut. Un remake din 2011 al unui joc din 1992: Confusion.

Acestea sunt principalele mele recomandări pentru zona uşoară, cu şuviţe medii. Dacă sunteţi surprinşi că nu am recomandat nici unul din jocurile bine cunoscute şi universal apreciate (Carcassonne, Catan, Ticket to Ride, Stone Age, 7 Wonders, Dominion, Small World, etc), daţi-mi voie să explic: fie acele jocuri nu m-au încântat, fie pentru fiecare dintre ele am găsit o alternativă mai bună şi mai pe gusturile mele.

Voi vorbi în curând puţin despre zona medie, despre acele jocuri care sunt recomandate după perioada de „acomodare” cu propria latură ludică şi atunci când setea de joacă cere lucruri ceva mai complicate. Până atunci vă doresc spor la joacă!

Şi nu uitaţi că multe dintre titlurile amintite aici se găsesc în oferta Regina şi Nebunul sau pot fi aduse la comandă repede-repejor.

Sursă foto: BoardGameGeek

Mai citește și:

1 Comment

  1. suf

    Lost Cities
    The Resistance
    King of Tokyo
    Villa Paletti
    Gemblo
    Mondo
    Ubongo 3D
    Spiel der Türme
    Thor
    Ahoy

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.