Câştigător Concurs All Hallows Even – Eugen Demeterca – “Pe drumuri de… galaxie”

Deschid ochii. E întuneric.

Dau să mă ridic în capul oaselor şi văd care este nuanţa stelelor verzi atunci când mă lovesc cu capul de… ceva. În întuneric disting două luminiţe: una roşie şi alta verde. Brusc, ştiu unde sunt: hotel “Cryo” şi luminiţele sunt butoane care deschid sau închid “uşa” de la “camera” mea. Două cuvinte încep să-mi zornăie neuronii: Marea Criză, cauza şederii mele la acest hotel.

Numele hotelului vine de la faptul că toate “camerele” sale sunt cuve criogenice “Byocryo” ™ dezafectate, pe care un întreprinzător cu o excelentă intuiţie le-a cumpărat aproape pe nimic şi le-a grupat în module de 20×20 de bucaţi, care au la fiecare capăt câte un lift cilindric pentru accesul facil la fiecare etaj. Închipuiţi-vă 10 module de acest tip  plasate vertical ȋntr-un hangar uriaş unde se construiau piesele gigantice ale navelor intergalactice pentru croaziere de lux. În ziua de azi nu se mai poate strânge numărul minim de oameni cu suficiente credite pentru asemenea voiaj şi ultima giganavă de acest tip a fost pusă în conservare cu 2 ani standard în urmă. Toată această generaţie de nave stă acum şi incomodează traficul din docurile planetare (o giganavă ocupând până la o treime din capacitatea unuia) şi toate aceste hale uriaşe si-au pierdut utilitatea iniţială. Până la hotelul “Cryo”:

“Mai ieftin decât noi e doar sub cerul liber.”

Una dintre puţinele reclame 100% adevărate  pentru că, doar cu o sutime de credit poţi să-ţi iei o cuvă doar pentru tine pentru 24 de ore standard.

Dar ce caut eu aici? Mai precis ce caut eu, care mi-aş fi putut ȋntoarce creditele cu lopata dacă asta mi-ar fi fost dorinţa, la un hotel căruia nu i-am dat mai mult de un sezon de existenţă pe piaţă atunci când a apărut? De fapt, ce caută 95% din populaţia de pe acestă planetă nu atât de importantă a imperiului: subzistenţa la un cost cât mai mic! Toate acele zeci de mii de credite pe care le obţinusem din diverse afaceri au dispărut ca un fir de abur atunci când cel mai virulent atac holoformatic a şters toate ȋnregistrările despre conturile bancare ale majorităţii populaţiei…

Acela a fost momentul ȋn care am fost aruncat ȋn stradă şi-am devenit din prosper om de afaceri un boschetar cu ceva “mălai” căci am fost unul dintre norocoşii care a avut o brumă de credite ȋn monedă fizică şi nu doar pe cele virtuale, gestionate de calculatoare prezentate ca infailibile. Pe atunci nu aflasem de amploarea fenomenului şi speram că aceste credite ȋmi vor fi suficiente până aş fi găsit ceva decent de lucru… Ei bine… n-au fost! O dată cu banii şterşi din conturi au dispărut şi majoritatea afacerilor şi a locurilor de muncă şi pentru fiecare slujbuliţă apărută erau zeci şi chiar sute de aplicanţi, iar bătăile erau frecvente, uneori chiar letale…

Un sunet intermitent de alarmă mă scoate din amintirile neplăcute… Lângă butoane a apărut o numărătoare inversă ȋntr-un roşu ca sângele: ultimile 15 minute de cazare ȋn hotelul asta infect… Şi sunt chiar ultimele pentru că am ajuns la fundul sacului. După aceste 14, pardon deja 13 minute, ajung ȋn stradă doar cu hainele de pe mine şi… gândul mă duce la cea mai ȋnaltă cladire pe care o ştiu. Îmi vine ȋn minte singura dată când am ajuns acolo ȋmpreună cu fratele meu. Nevoia imperioasă pe care am simţit-o de a sări peste balustradă şi de a păşi ȋn abisul ademenitor şi vânturat de diverşi curenţi zgubilitici, a lăsat urme adânci ȋn psihicul meu… dar asta nu înseamnă că nu pot să le ignor dacă chiar sunt hotărât. Şi sunt hotărât căci, din păcate, altă soluţie nu am…

Strâng balustrada de plastoţel de parcă aş vrea s-o rup. Îndrăznesc să mai arunc o privire ȋn hăul de care mă desparte un singur pas peste balustradă. Clădirea e atât de înaltă încât atunci când priveşti de sus de unde sunt eu, pare că baza nu are de fapt mii de metri păraţi, ci doar milimetri pătraţi. Atât de puţini ȋncât poate fi considerată punctiformă. Şi sunt momente ȋn care raţiunea şi memoria pălesc ȋn faţa fricii animalice de ȋnălţimi a unei creaturi care nu cu foarte mulă vreme în urmă nu se ridicase deasupra scoarţei terestre cu mai mult de o ȋnălţime de copac. Uiţi că e o clădire atât de sigură ȋncât nici un  cutremur, oricât de puternic n-o să reuşească vreodată s-o ȋngenuncheze: combinaţia de ancore magmatice şi plăci agravi® ale clădirii rezistă la orice are o forţă mai mică decât o bombă atomică declanşată la mai puţin de un kilometru de ea…

Chemarea hăului”. Aşa i-au zis şi e a dracu’ de reală. Parcă e fata visurilor tale dincolo care te aşteaptă cu braţele deschise şi-ţi doreşti să ajungi cât mai repede la ea. Şi eu chiar nu mai am nici un motiv să-i rezist…

Aproape că păşesc şi realizez că dacă fac asta orice şansă pe care o mai am e spulberată. Realitatea e că nimeni, niciodată nu şi-a dat obştescul sfârşit aruncându-se de pe clădirea “Corporation Incorporated” şi “chemarea” e doar un fel de test născocit de o minte bolnavă de la companie care să testeze aptitudinile viitorilor angajaţi. Au nevoie de piloţi nebuni dar nu inconştienţi.

Reuşesc să-mi mişc picioarele ca de plumb ȋn direcţia biroului de angajări şi după câţva paşi chemarea dispare. Am reuşit! Numai că ăsta a fost doar primul hop… Acum iată-mă ȋn  faţa uşii unde am jurat că n-o să vin niciodată decât cu avocaţi. Asta se ȋntâmpla cu destulă vreme ȋn urmă şi declaraţia am făcut-o ȋn momentele de furie neagră ȋn care am aflat de moartea fratelui meu cauzată de un atac al piraţilor spaţiali. Se zice că timpul este cel mai bun medic căci le vindecă pe toate… aşa a fost şi ȋn cazul meu şi am realizat la un moment dat că „Corporation Incorporated” nu are nici o vină şi că a fost o ȋnlănţuire nefericită de evenimente combinată cu ȋncăpăţânarea fratelui meu, dornic de aventuri nemaivăzute şi nemaiauzite… cu o navă de transportat mărfuri.

În sfârşit, deschid uşa şi intru. În timp ce aştept să fiu chemat şi să ȋnceapă testele ȋmi arunc o privire prin materialele publicitare raspândite prin toată camera

Şi aflu că „Corporation Incorporated” este o companie care se ocupă cu construcţia sistemelor de canalizare şi a caselor ieftine pe planetele în curs  de dezvoltare din galaxie. Pentru că riscurile sunt mari, materialele de construcţie sunt înglobate în piesele prefabricate ale navelor care sunt duse către destinaţie de cei ca mine: ţăcăniţi liber-profesionişti suficient de curajoşi sau disperaţi care să-şi asume riscurile.

Stilul de prezentare se potriveşte totuşi ȋn continuare “chemării hăului” şi avem  citate de la iluştrii înaintaşi: Wild Andy, celebrul aventurier multimilionar: ”Cel mai bun mod de a învăţa să zbori cu o navă este să pilotezi una”. Bineînţeles, Andy a spus aceste cuvinte chiar înainte de a se prăbuşi cu nava lui pe Sirius, deci am putea să ne îndoim de asta.

Când se vorbeşte despre posibilele câştiguri pe care ai putea să le faci: „Mult mai important ca banii este evident fiorul aventurii. Şi faima. Şi gloria. Şi onoarea… Oo, pe cine păcălim? Cu suficienţi bani poţi să-ţi cumperi aventură, faimă, glorie şi onoare şi încă să-ţi mai rămână suficient pentru o cină la un restaurant de fiţe!”. Şi altele în aceeaşi idee şi stai şi te ȋntrebi dacă chiar merită să te bagi ȋn povestea asta. Ştiu că rata accidentelor şi deceselor este mare la “Corporation Incorporated” şi dacă eşti destul de disperat şi reuşeşti să treci testele atunci te-ai băga la un contract. Şi eu sunt suficient de disperat. Să văd dacă reuşesc să trec testele… Chiar dacă nu reuşesc, ȋn cele două zile de teste măcar am asigurată mâncarea şi un acoperiş deasupra capului pentru o noapte.

Pe de altă parte sunt şi destule poveşti de succes ȋn companie şi umblă vorba că, dacă reuşeşti să treci de primele 3 zboruri, şansele de supravieţuire sar de 90% pe misiune. După aia, doar dacă eşti destul de ghinionist poţi s-o păţeşti rău de tot.

În sfârşit ȋmi aud strigat numele!

Am trecut testele!!! Ura!

Urmează perioada de instructaj care, deşi scurtă, este destul de completă şi complexă. Primesc detalii despre ce poţi şi trebuie să pui ȋn navă (membri ai echipajului, baterii, bunuri, extratereştri prietenoşi)…

…şi despre fiecare componenta prefabricată pe care o poţi folosi la construcţia ei:

  • Cabinele sunt construite cu o capacitate de 2 membri de echipaj  sau un extraterestru dacă cabinei i se ataşează un rezervor de mediu special.
  • Camerele cu baterii sunt esenţiale pentru scuturi, tunurile şi motoarele duble.
  • Scuturile sunt foarte importante pentru rolul defensiv contra laserelor mici şi meteoriţilor  la fel de mici.
  • Tunurile laser şi motoarele (nu mai au oricum nevoie de explicaţii).

Aceste componente se interconectează între ele cu ajutorul a trei tipuri de conectori:

  1. Conectorul universal cu trei cuplaje. Acesta se poate conecta cu orice tip de cuplaj.
  2. Conectorul specific cu două cuplaje care se conectează doar cu cel asemeni lui şi cu cel universal.
  3. Conectorul specific cu un cuplaj care se poate conecta cu piesele cu un cuplaj şi cu cel universal.

Piesele navei pot avea oricare dintre aceste cuplaje pe oricare latură. Astfel poţi să ai o componentă cu un singur conector sau una cu toţi cei patru conectori. Bineînţeles sunt şi piese cu doi sau trei conectori şi aceşti conectori nu sunt identici pe fiecare latură.

A fost şi primul test practic pentru conectare corectă, pe care l-am făcut fără greşeală:

Instructorul a zis că la nava ta e de preferat să ai cât mai multe tunuri, cât mai multe motoare, cât mai multe cabine, cât mai multe containere pentru transportat bunuri şi, urmând această logică, mă gândeam că trebuie să ai cât mai multe scuturi. Fals! La scuturi e suficient să ai doar două a căror orientare să-ţi acopere întreaga navă.

Tot la instructaj am fost cât de cât puşi ȋn temă cu evenimentele cu care ne-am putea ȋntâlni de-a lungul călătoriilor noastre:

Acestea sunt exemple de evenimente care au o probabilitate destul de mare să se ȋntâmple ȋn fazele respective de zbor. Faza 1 reprezintă traseul cel mai scurt ca distaţă şi durată şi se face cu navele mici, faza 2 vine cu trasee medii şi se face  cu navele medii iar faza 3 vine cu călătoriile foarte lungi şi se face cu navele mari şi complexe.

Ni s-a explicat că ȋn partea de sus putem vedea costurile/pierderile pe care le-am avea dacă am face acţiunea respectivă/ am fi ȋnvinşi (stânga sus de obicei) iar ȋn dreapta sus putem vedea exact puterea de foc a adversarului. În partea de jos sunt trecute beneficiile fiecărei acţiuni/victorii precum şi costul ȋn zile de zbor (dreapta jos). La “Pirates”de ex., dacă eşti ȋnvins (adică dacă ai mai puţin de 6 tunuri laser câte au ei) nava ia loviturile de laser mare, mic, mare din direcţiile indicate dar, dacă te lupţi cu ei şi-i baţi (ai mai multe tunuri decât ei) câştigi 7 credite şi pierzi 2 zile de zbor.

Mai sunt şi evenimente de genul “Combat zone” care, ȋn cazul ilustrat, au următoarele efecte:

  • Cine are cele mai puţine tunuri pierde 4 zile de zbor.
  • Cine are cele mai puţine motoare pierde 3 bunuri.
  • Cine are cel mai mic număr de oameni ȋn echipaj suferă un atac cu lasere mici din dreapta, stânga şi faţă şi o lovitură de laser mare din spate.

Din cei 20 de oameni admişi ȋn prima fază, după toate testele şi instructajul am rămas doar 4. Ne-au spus că ăsta e procesul standard de selecţie pentru că, după studiile ȋndelungate pe care le-au făcut de-a lungul timpului, maxim 4 inşi pot intra ȋn acelaşi timp ȋn hangarul cu componente şi pot reuşi să-şi construiască o navă cât de cât eficient. În funcţie de ce s-a ȋntâmplat ȋn diverse curse, pot intra doar 2 sau 3 şi se zice că a mai intrat chiar şi unul singur. Şi exact asta-i faza care urmează imediat pentru mine.

Sunt emoţionat pentru că de la intrarea ȋn hala gigantică cu componente fiecare dintre cei 4 e pe cont propriu. Nu ni se zice exact câte componente sunt dintr-o categorie, dar suntem asiguraţi că există din fiecare câte ceva. De asemenea, ni se precizează clar, de la ȋnceput: cu cât eşti mai rapid ȋn alegerea componentelor, cu atât ai mai multe şanse de a avea ȋn nava ta cam ce-ţi doreşti, mai ales că nu poţi rămâne la infinit ȋnăuntru ca să meditezi la nemurirea navei tale. Timpul este limitat şi când se dă “stingerea” nu mai poţi lua nici o componenta pe propria platformă agravi şi pleci ȋn cursă cu ce ai reuşit să-ţi iei până atunci…

Ni se spune că a venit momentul. Suntem ȋmbarcaţi pe o navetă rapidă care să ne ducă la docul extraplanetar unde se află hala cu componentele care ne trebuie. Debarcăm pe o pistă de trafic rapid şi suntem conduşi la un lift care ne lasă ȋn faţa unei uşi. Acolo ȋl ȋntâlnim pe unul dintre profesorii de la instructaj care ne urează tot norocul de care o să avem nevoie – căci o să avem nevoie, ţine el neapărat să precizeze – şi ne mai dă o şansă să-l mai ȋntrebăm ceva ce ne frământă. Ne dă la fiecare o schiţă a şasiului primei noastre nave ca să ştim exact ce să luăm…

… şi la cât suntem de agitaţi să intrăm dracului mai repede ȋn hală, nu-l mai ȋntreabă nimeni nimic. Omul dă o comandă şi, parcă bătându-şi joc de noi, uşile ȋncep să se deschidă cu o ȋncetineală exasperantă. Nu aşteaptă nimeni deschiderea completă şi toţi ca unul ne repezim ȋnăuntru imediat ce putem.

Şi mă opresc siderat! Spuneam că hangarul hotelului “Cryo” e gigantic. Acum sunt nevoit să-mi refac scara mentală a dimensiunilor pentru o ȋncăpere: “Cryo” e ca un cărbune pe lângă o locomotivă cu aburi. Nu-mi vine să cred cât de mare au putut-o face  şi cu siguranţă lipsa de gravitaţie a avut un cuvânt important de spus. Cred ca sunt vreo 20 de etaje cu piese, noi având acces doar la cel de la nivelul podelei. După ce o să terminăm noi de luat componentele, etajul de sus o să coboare cu alte piese pregătite pentru următorii piloţi dornici să-şi construiască cele mai bune nave.

Dar până la următorii maxim 4, noi ne repezim printre piese ca o haită de câini ȋnfometaţi. Îşi ia fiecare dintre noi câte o platformă  agravi din cele aflate imediat după intrare – caci imensa hală are totuşi un microclimat cu gravitaţie – şi ne răspândim care-ncotro căutând cele mai bune componente.

Din cauza nevoilor foarte mari pentru diverse piese şi componente ale planetelor de la periferia imperiului, rulajul pieselor ȋn halele “Corporation Incorporated” este maxim. Acest rulaj mare duce şi la o imposibilitate de a eticheta corect fiecare piesă ȋn parte şi pe rafturile cuprinzătoare ale halei vezi exact ce componentă conţine, dar nu şi alte detalii specifice cum ar fi numărul de conectori şi tipul acestora. Aşa că dacă-ţi trebuie un scut energetic, de exemplu, şi-l găseşti – nu ȋnseamană că se şi potriveşte cu restul componentelor pe care le ai deja. Prin urmare trebuie să scoţi fiecare piesă de la locul ei ca să vezi exact ce şi cum şi dacă nu-ţi trebuie nu mai pierzi timpul cu băgatul ei la loc. Cei care vin după tine au avantajul că văd dacă piesa le trebuie sau nu fără să mai piardă timpul cu scosul – avantaj ei – dar, pe de altă parte, nici ei nu iau toate piesele pe care le scot şi aşa se ajunge la… avantaj egal. Halele sunt gândite de aşa natură că, chiar şi cu două piese faţă ȋn faţă scoase pe interval tot ai loc să treci cu platforma proprie printre ele  şi, ȋnainte de a se schimba etajul, toate locaşurile pieselor, cu componente sau nu, sunt retrase automat.

Ni s-a spus că primul nostru zbor este un fel se semitest. Adica zburăm cu nava care are cel mai mic şasiu, distanţa de străbătut n-o să fie aşa de lungă şi de principiu, prin zone care sunt traversate frecvent şi cu relativ puţine evenimente neprevăzute. Ceea ce nu înseamnă că ele sunt excluse cu totul.

Pentru mine asta e suficient să-mi doresc o defensivă cât mai puternică şi pe principiul că: “cea mai bună apărare este… atacul!” :)  ȋmi iau 2 scuturi ca să-mi acopăr ȋntreaga navă şi-mi blindez partea frontală cu lasere: 3 simple care se alimentează doar de la reactorul navei şi unul dublu care are nevoie de energie suplimentară. La partea de motoare reuşesc să-mi iau 2 simple şi 2 duble (necesită energie suplimentară) şi pentru că şi scuturile, şi laserele şi motoarele duble sug energia mai ceva ca vampirii sângele, aveam bineȋnţeles nevoie şi de baterii. Pe lângă toate aceste piese pe care era musai să le includ ȋn navă, am reuşit să mai ȋngrămădesc pe şasiu şi o cabină suplimentară şi 7 containere pentru bunuri, dintre care unul pentru cele radioactive, cele mai bine remunerate.

Duc toate  componentele adunate la hala pentru ansamblare şi-i dau şefului de operaţiuni schema de montaj după care, nemaiavând nimic de făcut ȋn cele câteva ore necesare montajului, mă duc ȋntr-o VirtuaCofee pentru o sesiune virtuală de pilotaj pe navele “Corporation Incorporated”.

Când revin la hala de montaj ȋmi văd frumuseţea de navă:

Montajul era terminat ȋn ȋntregime şi muncitorii tocmai ȋncărcau bateriile ȋn compartimentele corespunzătoare. Acestea sunt de un verde translucid foarte plăcut şi seamănă aşa de tare cu nişte bomboane de-ţi vine să le mănânci… doar că sunt un pic prea mari pentru asta. :)

Pentru că pe navă sunt 2 cabine, pe lângă mine or să mai fie 3 membri de echipaj care sunt aleşi aleatoriu de companie dintre cei care nu au luat testele – dar au potenţial şi le-ar mai trebui ceva experienţă ca să ajungă piloţi. Responsabilităţile zborului, deciziile ȋn situaţiile de criză, riscurile sunt ȋn întregime ale mele, dar la fel şi recompensele. Tot ce pot să strâng de-a lungul călătoriilor stelelare, al meu e!

În sfârşit totul este gata, pregătirile sunt ȋncheiate, colegii mei de zbor la bord. Ca să fiu cu sufletul ȋmpăcat mai verific ȋncă o dată conexiunile de la interiorul şi de la exteriorul navei cu toate că n-am auzit pe nimeni, niciodată, să se plângă de calitatea muncii echipei de ansamblare.

Mă aşez ȋn faţa panoului central de comenzi al navei şi ȋncerc să-mi ţin ȋn frâu emoţiile. Prima mea ieşire ȋntre stele ca şi pilot şi sper că ştiu tot ce-mi trebuie ca să ajung teafăr cu nava la destinaţie.

Dau comanda de decuplare de la staţie şi mă uit pe monitoarele de la camerele exteriore cum se depărtează nava uşurel de docuri. Trec la impulsul de tranzit şi ȋn câteva minute ajung suficient de departe ca să trec la viteza de croazieră.

ENGAGE!

Zborul interstelar nu presupune cine ştie ce operaţii şi eforturi din partea mea pentru că rutinele de zbor ale calculatoarelor se ocupă mai bine decât orice om de asta. Atât de bine ȋncât compania a şi trimis destule nave fără echipaj sperând, ȋn viitor, să-şi scadă cheltuielile. Din păcate pentru ea, pe termen scurt şi le-a crescut căci 90% din navele trimise fără pilot nu au ajuns niciodată la destinaţie din motive mai mult sau mai puţin cunoscute, dar a devenit evident că calculatoarele nu pot face faţă cu succes evenimentelor imprevizibile. Oamenii fiind mult mai flexibili şi adaptabili de cele mai multe ori ajung cu navele unde trebuie. E adevărat că, de destule ori, la destinaţie navele abia se mai mişcă şi componentele abia mai stau ȋmpreună dar, chiar şi aşa, rata de succes la navele cu piloţi umani trece de 92 %.

După cum aflasem de la instrucaj, sunt destule evenimente care pot apărea şi fiecare pilot care pleacă ȋntr-o nouă cursă de cele mai multe ori zice: ”Dă-mi Doamne numai Sfânta Rutină!”.

Primele zile de zbor s-au scurs fără nici un eveniment notabil şi le-am petrecut cunoscându-ne, jucând diverse jocuri pe console, jocuri ȋn realitatea virtuală, diverse boardgames (dintre  care cel mai bine a prins unul care se numea “Galaxy Trucker”).

Acum stau ȋn pat şi mă gândesc cam pe unde aş putea găsi pe ruta mea planete de pe care să-mi pot umple şi eu containerele pentru marfă, nu de alta dar orice ban ȋn plus e binevenit.

Vuuuuuuuuuuuu, vuuuuuuuuuuuuuu, vuuuuuuuuuuuuu” ȋncepe să urle alarma de proximitate. Sar din pat aşa cum eram, numai cu boxerii pe mine, şi ajung mai repede ca niciodată ȋn cabina de comandă. Pe ecrane un ditamai câmpul de meteoriţi!

Trec comenzile instantaneu pe manul şi mă ȋntreb ce mama dracu’ s-a ȋntâmplat cu senzorii de rază medie şi mare care ar fi trebuit să ţipe cu mult ȋnainte de a ajunge atât de aproape. Nu mai am timp şi pentru alte gânduri! Aţi văzut vreodată “Lacul lebedelor”? Închipuiţi-vă scenele baletului ȋntr-un câmp de meteoriţi şi deja are potenţialul de a ajunge cel mai bun spectacol pe care l-aţi văzut vreodată. Evident, dacă scăpaţi cu viaţă, lucru pe care eu sper să-l  reuşesc…

Mă uit rapid la ecranul pentru lasere şi sper să fie totul ȋn regulă dacă o să am nevoie. Îmi ȋntorc privirea la ecranul cu câmpul de asteroizi… şi aproape URLU! În faţa mea e tatăl asteroizilor care se ȋnvârte excentric şi vine către mine ca o steluţă ninja (scuzaţi diminutivul). Trag de manşă ȋn sus şi apăs disperat pe butonul de tragere, poate, poate ȋmi fac loc. Fiuu… ce aproape… ZDRAAAANG! Sunt aproape aruncat de pe scaun şi modulul cu două containere din faţă ȋncepe să pâlpâie roşu pe schema navei… Mi-am cam luat-o urât dar n-am timp să mă gândesc acum la pagube!

Stânga, mai mult stânga, uşor sus, DREAPTA (uuuu, asta a fost aproape!), TARE SUS, BANG (p-asta l-am luat :( noroc că era unul mic), jos, MAI JOS, stânga, STÂNGA (BANG iar – ȋncă unul, mic şi ăsta) DREAPTA, înainte, sus… şi aproape  nu-mi vine să cred că am scăpat.

URAAAAAAAAAAAAA! Prima mea ȋncercare din care am ieşit teafăr. Fac inventarul pagubelor: ȋn afară de modulul containerelor nu am alte pagube.

Celelalte lovituri mi-au tunat un pic carcasa şi au adus niţică varietate la vopseaua navei. Am scăpat ieftin! Putea fi mult mai al dracului de rău!

Mă fulgeră un gând: dacă totuşi şi asta a fost parte din test şi senzorii nu s-au defectat singuri? O problemă care merită aprofundată dacă/când ajung cu nava la destinaţie.

N-am timp să mă dezmeticesc că alarma de proximitate ȋncepe iar să urle! Mă gândesc că trebuie să mai fie nişte asteroizi, dar văd ȋn faţa mea apărând o navă, camuflată până acum. Manevra  mă duce imediat cu gândul la un paragraf din manualul de la instructaj despre o civilizaţie care ȋncă foloseşte sclavia şi care are obiceiul să folosească acest gen de manevre.

Ce tactică! Sunt aproape sigur că ei sunt cei care mi-au aranjat senzorii ca să nu aflu de câmpul cu meteoriţi decât prea târziu ȋn speranţa ca bolovanii ȋmi vor face suficiente pagube pentru ca ei să mă ia ca din oală!  Dar cum am reuşit să ies cu pagube minime, n-o să le fie uşor!

Dezactivez toate sistemele si opresc motoarele. Vreau să par că nu mai am reactorul funcţional. Aştept…

Nava străină porneşte uşor către mine, parcă convinsă şi nu prea de defecţiunea mea gravă. Totuşi, se apropie… Am timp să o studiez şi văd că ȋmi este superioară ca putere de foc. Gândul că o să pot s-o fac să-şi regrete intenţiile se disipează rapid… dar nu se ştie niciodată. Poate am noroc!

Trag cu tot ce am, ȋn speranţa unei lovituri norocoase, scutul lor pâlpâie, dar se pare că norocul mi l-am epuizat ȋn câmpul cu asteroizi: prima lor salvă ȋmi distruge modulul de control al laserelor. Anunţ prin intercom că nu mai avem tunuri şi se apropie de noi o nava inamică. Fiecare trebuie să se ascundă pe unde poate! Eu ȋmi găsesc drumul către containerul pentru mărfuri radioctive care are un dublu ȋnveliş de plumb şi la care am văzut la inspecţia dinainte de plecare un panou care nu era aşa de bine prins. Reuşesc să-l scot şi găsesc ȋntre pereţi un spaţiu ȋn care abia ȋncap. Pun panoul la loc şi… aştept.

Simt tremurul navei la abordaj şi, cu inima cât un purice, aştept ȋn continuare… şi aştept, şi aştept… mai aştept ȋncă puţin, şi… aştept şi… simt o tremurătură a navei care ar putea fi de la desprinderea navei inamice de a mea. Sper să fie aşa dar, ca să fiu sigur, mai aştept ȋncă puţin.

Când ies ȋntr-un final sunt atât de amorţit că nu mă pot ţine pe picioare.

După ce-mi revin cât de cât, inspectez nava şi văd că totul este aproximativ ȋn regulă dar colegii de călătorie au dispărut.

Sunt singur! :(

După ce am petrecut ceva timp cu reparaţiile, reiau călatoria. După ce m-am fript cu câmpul de meteoriţi, acum verific periodic instrumentele pe care le am la dispoziţie, inclusiv toţi senzorii. După o astfel de verificare, pe ecranul de la comenzi este afişată o distanţă considerabilă fără nici un fel de probleme ȋmpreună cu mesajul: “Este recomandată viteza maximă!”. Mai verific încă o dată senzorii şi, când văd că e totul ȋn regulă, ȋi dau bice.

Corporation Incorporated” la fiecare plecare ȋn cursă ȋi dă fiecărui pilot o durată prognozată a călătoriei care este calculată avându-se ȋn vedere şi 2-3 evenimente neprevăzute. Toate aceste evenimente neplanificate, fie că este vorba de lupte cu piraţi sau câmpuri cu asteroizi sau opriri pe planete pentru a lua bunuri, sunt mari mâncătoare de timp şi de aceea zonele de “spaţiu deschis” ȋn care poţi să “dai bice” sunt foarte apreciate pentru că te ajută să câştigi timp. Asta presupunând că mai ai motoare atunci când ajungi acolo.

Invariabil, ajunşi ȋn această zonă, toţi piloţii forjează toate motoarele cu alimentare de la reactor şi, ȋn funcţie de disponibilitatea de energie suplimentară, le bagă şi pe cele duble.

Eu am stocul de baterii plin şi-n plus de asta sunt şi foarte curios să vad ce poate nava aşa că ȋmi consum 2 baterii şi câştig 6 zile de zbor.

Ecranul senzorilor de rază lungă ȋmi indică ceva staţionar relativ aproape de traiectoria mea de zbor şi plictisit de perioada fără evenimente, schimb cursul şi mă apropii să văd despre ce-i vorba.

Este o staţie spaţială de mărime medie (adică de vreo 20 de ori mai mare decât nava mea) care nu are nici un fel de activitate: nu răspunde nimeni la apelurile mele, nu se mişcă nimic, nu există nici o lumină.

O ocolesc şi când ajung pe partea cealaltă văd o gaură cu o dimensiune cam de 2  ori cât navea mea care pare şi destul de adâncă. După zonă pare să fie o explozie a unui reactor al staţiei scăpat de sub control şi deflagraţia sigur nu i-a făcut fericiţi pe ocupanţii staţiei, dar sunt sigur că numărul de victime a fost mic (proiectanţii iau tot timpul ȋn considerarea şi asemenea evenimente). Probabil supravieţuitorii au fost evacuaţi cu navete.

Asemenea staţii sunt excelente pentru explorat şi orice reuşeşti să recuperezi din ele şi să valorifici după aceea, al tău rămâne! Datorită mărimii, ȋn cazul de faţă pentru a face cât de cât o afacere ar fi nevoie de minim 6 oameni pentru explorare şi s-ar pierde cel puţin o zi. Pentru unul singur nici nu se pune problema aşa că plec mai departe.

Nu departe de staţie dau peste o navă care are carcasa adâncită şi contorsionată ȋn partea din faţa.

Era o navă cargo la cum arată şi apropierea de staţie mă face să cred că ori era andocată, ori era prea aproape atunci când s-a produs explozia acolo şi n-a mai avut nici o şansă. În graba evacuării i-au dat probabil un impuls ca să nu le stea ȋn cale şi au uitat instantaneu de ea. La o analiză atentă, ȋn ciuda adânciturii contorsionate din faţă pare ȋntreagă şi probabil n-ar necesita cine ştie ce muncă pentru a fi recuperată. După aprecierea mea, 3 oameni cu echipament ar reuşi s-o pună pe picioare ȋntr-o singură zi, dar, cum nu-i am, plec mai departe…

PLANETEEE! ÎN SFÂRŞIT PLANETEEE!

Bucuria e atât de mare pentru că, ȋn sfârşit pot face rost de bunuri uşor convertibile şi pot face asta de unul singur!

Am ajuns ȋntr-un sistem solar şi vad după o scanare rapidă că 3 planete m-ar putea interesa. Una are 2 unităţi de oridium (roşu), alta are o unitate de oridium şi 2 de bluatiu (albastru), iar ultima are o singură unitate de iotiu (galben). Ca şi valoare pe piaţă, oridium este cel mai valors (4 credite pe unitate), urmat de iotiu (3 credite) şi bluatiu (1 credit).

Pentru că nu am decât un container pentru oridium mă ȋndrept cu naveta spre cea de-a doua planetă şi ȋn 2 zile reuşesc să ȋncarc şi să transfer pe navă toate cele 3 unităţi pe care puteam să le iau. Dacă ajung cu ele la destinaţie, primul pas spre o nouă bogaţie este făcut!

După o altă verificare de rutină a tuturor componentelor, mă aşez pe scaunul din cabina de comandă şi-mi pun picioarele pe pupitrul de control. Mai am relativ puţin până la destinaţie. Cred că greul a trecut şi-mi pot permite şi eu un pic de relaxare. Din rezerva personală mi-am luat un trabuc pe care-l fumez printre ȋnghiţituri de whisky. E… intens! Am reuşit să ajung până aici şi nu sunt atât de şifonat pe cât aş fi putut fi. Recunosc că am avut un mare noroc, dar sper să nu fie doar norocul ȋncepătorului care să mă părăsească după aia.

Un monitor ȋmi clipeşte ca să mă anunţe că e o altă navă ȋn apropiere. Mă uit mai atent şi văd o semnătură de navă cargo de la altă companie decât a mea. Asemenea ȋntâlniri sunt destul de frecvente, nevoile de produse fiind ȋntotdeauna mari.

Liniştit, ȋmi văd mai departe de plăcuta ȋndeletnicire, când se aude semnalul sonor de S.O.S. Mă uit pe ecran şi văd că vine de la cargo. Deschid canalele de comunicare şi-i ȋntreb care-i problema. Răspunsul vine ȋn câteva silabe neinteligibile, după care rămân doar paraziţii receptorului care baleiază după vreun semnal. Ecranul de stare ȋmi arată că cargoul se deplasează doar din inerţie căci nu mai are nici un motor activ.

Nu mai stau pe gânduri şi schimb cursul către nava aflată la nevoie. Nu sunt obligat s-o fac dar, pe lângă o recompensă bunicică dacă reuşesc să-i ajut, stau şi mă gândesc că, dacă aş fi la nevoie, mi-ar plăcea să ştiu că o să-mi vină cineva ȋn ajutor. Până atunci, pot eu să-i ajut pe alţii.

Mă apropii de navă cât de repede pot şi ȋn puţin timp ajung la distanţa de contact video. Cargoul nu pare să aibă vreo problemă la exterior ba chiar… pare să aibă modificări faţă de proiectul de bază. Motoarele au nişte module suplimentare iar laserele… Şi exact ăsta-i momentul ȋn care i se aprind brusc motoarele şi cu o agilitate de care nu ar fi ȋn stare o navă cargo normală se ȋntoarce spre mine.

OOO! F#T#-I! O CURSĂ!

Am căzut ȋn ea ca o muscă proastă şi disperat bag putere maximă la motoare şi ȋncep să butonez pe la comenzile scuturilor şi ale laserelor. Exact la timp căci piraţii ȋncep să tragă. Nici eu nu vreau să pic de fraier aşa că scuip spre ei cu tot ce am. Am parte şi de o surpriză plăcută: deşi sunt mai tari ca mine pe partea de motoare, scuturile se pare că au fost luate cu bani puţini şi la capacitatea de foc suntem egali. Cum vreau să am o şansă, bag energie suplimentară din camera de baterii pentru tunul dublu şi nu-mi mai iau degetul de pe trăgaci.

Scutul inamicului ȋncepe să funcţioneze din 2 ȋn 2 şi văd deja fum ȋn unele locuri. Şi ei ȋşi dau seama că nu-s o pradă uşoară şi ajung la concluzia că mai bine spală putina.

Mâna mea e ȋncleştată ȋn continuare pe tragaciul tunurilor chiar şi după ce piraţii au ajuns prea departe ca să le mai pot face vreo pagubă. Efectul adrenalinei ȋncepe să se disipeze şi ȋncep să tremur necontrolat. Incredibil cât de prost am putut să fiu! E adevărat că oricum m-aş fi dus, dar ar fi trebuit să fiu pregătit pentru orice situaţie. Numai faptul că m-am apropiat din spatele lor şi s-au mişcat ei un pic prea devreme mi-a salvat fundul!

Mai verific ȋncă o dată ecranele să văd dacă au vreo intenţie de a se ȋntoarce dar se pare că şi-au mutat gândul de la mine. Dar pe harta sectorului de spaţiu ȋn care mă aflu apare: “Este recomandată viteza maximă!”.

Îmi sticlesc ochii când cer de la motoare tot ce pot să dea şi ajung la destinaţie fără alte evenimente!

URA!

La birourile companiei aflu că din cei patru care am plecat ȋn acelaşi timp a ajuns deja cineva ȋnaintea mea şi că doar al 3-lea este sigur ȋncă pe drum, cu mari probleme. Despre al 4-lea nu se ştie nimic şi se speră că e doar o defecţiune la sistemul de comunicaţii şi de localizare.

Eu ȋmi iau bonusul pentru al 2-lea sosit (3 credite) dar şi bonusul pentru cea mai puţin “şifonată” navă (2 credite). După ce-mi vând şi conţinutul containerelor ajung la suma de 11 credite!!! Din această sumă trebuie să plătesc 1 credit pentru componenta distrusă de asteroid, dar ȋmi permit, ce naiba, sunt bogat! :)

După această călătorie initial (şi iniţiatică), bineȋnţeles că au urmat multe altele cu tot soiul de nave. Şi de nivel 2:

Şi de nivel 3:

Am ajuns un pilot veteran, am trecut prin multe aventuri multe dintre ele mai periculoase chiar decât cele povestite mai sus. Dar primul voiaj, la fel ca şi prima dragoste, nu-l uiţi niciodată! :)

Mai citește și:

  • Articolul este unicat și fără asemănare.

3 Comments

  1. Foarte fain, Eugen! Ai talent, nu gluma :) Mi-ai facut pofta de Galaxy Trucker acum. Treci la Cluj sa il jucam :D

    • deeug

      Multumesc pentru aprecieri, Luci! Intotdeauna e bine cand cineva iti apreciaza munca :)
      Oricum, tre’sa stii ca, chiar daca ideea imi bantuia prin cap intr-o forma vaga inca de la Bucuresti, finalizarea si tot scrisul la…Cluj s-au infaptuit :). Adica cat nu ne-am jucat si cat n-am muncit, am stat calare pe aceasta poveste :)

Trackbacks for this post

  1. (ON sau OFF) line? | Eugenisme

Leave a Comment