Despre câteva jocuri care au îmbătrânit frumos

În industria boardgames, 10 ani reprezintă o perioadă foarte lungă de timp. Standardele evoluează, calitatea componentelor crește, mecanicile se rafinează, unele teme sunt abuzate, iar altele abandonate.

De aceea pentru mine e un motiv de bucurie să constat că unele jocuri tipărite în urmă cu 10 ani sau mai mult sunt încă “viabile” pe o piață cu pretenții tot mai mari.

Nu cred că există rețete pentru a determina care jocuri au îmbătrânit frumos și care nu, pentru că aprecierea elementelor grafice și a mecanicilor sunt subiective. Și da, am ales să pun pe primul plan estetica și nu calitatea gameplay – pentru că mai întâi suntem cuceriți de felul în care arată un joc și abia apoi îi dăm o șansă pe masă. Există suficiente jocuri vechi care sunt absolut superbe, dar care nu arată tocmai strălucit conform standardelor contemporane, iată câteva exemple: Caylus, El Grande, Brass, Puerto Rico, Through the Ages, Agricola, Twilight Struggle, Tigris & Euphrates, Die Macher. Din fericire, majoritatea au ediții noi mult îmbunătățite, așa că mai bine să vorbim despre “bătrâneii” care consider că în 2018 încă pot face față invaziei de miniaturi, piese din lemn custom sau layered boards.

Aceste jocuri nu numai că arată bine, dar și gameplay-ul e bun. Multe dintre ele au reprezentat sursă de inspirație pentru alte jocuri, au primit numeroase premii și/sau încă se tipăresc și se joacă frenetic după mai bine de 10 ani. Altele sunt însă out of print și greu de găsit, acolo unde se poate am inclus și links pentru comandă.

Cleopatra and the Society of Architects (2006)

Days of Wonder a ținut tot timpul ștacheta sus în ce privește calitatea pieselor. Fie că vorbim despre ilustrații, tokens, miniaturi sau inserts, niciodată nu am avut nimic de obiectat. Chiar și atunci când gameplay-ul a lăsat de dorit (Relic Runners, Mystery Express, Cargo Noir), partea estetică tot bine s-a prezentat.

 

Container (2007)

Piese din rășină, culori pastelate, vapoare supra-dimensionate și un joc ce simulează o economie deschisă unde jucătorii stabilesc prețurile mărfurilor. Ediția din 2018 are piese gigant și cântărește enorm (deși arată mai bine), dar parcă totul e prea mare. Prefer dimensiunile pieselor din jocul original.

 

Cuba (2007)

Michael Menzel acordă întotdeauna atenție excesivă detaliilor din ilustrații și planșele create de el sunt opere de artă. Cu o experiență de peste 20 ani în industrie și cu un stil unic de a aduce la viață tema jocului, sunt puține instanțele în care realizările domniei sale m-au dezamăgit.

 

Diamonds Club (2008)

Din câte știu, e primul joc ce s-a folosit de layered boards, dar are și piese custom pentru bani și pietre prețioase. Ravensburger nu e un trend setter în ce privește estetica în boardgames (aș putea chiar spune că unele sunt urâțele: Puerto Rico, The Princes of Florence, Notre Dame), dar aici s-a întrecut pe sine.

 

Dixit (2008)

Sunt convins că toată lumea e familiară cu iepurașii de scor, insert-ul cu dublă funcționalitate și ilustrațiile absolut deosebite create de Marie Cardouat.

 

Ghost Stories (2008)

Unul din cele mai populare jocuri cooperative e și unul din cele mai arătoase, ilustrațiile și miniaturile complimentând foarte bine tema jocului – unică, din câte știu eu: un sat bântuit de spirite malefice e apărat de războinici vajnici.

 

Giants (2008)

Încă un joc ce îmbină în mod reușit tema, grafica și aspectul pieselor din plastic. Mai există câteva jocuri despre statuile de pe Insula Paștelui (Rapa Nui, Orongo, Easter Island, Moai), dar acesta e singurul care simulează efectiv construcția lor prin mutarea pe insulă, folosirea lemnului până la epuizare și transportul ornamentelor pentru cap.

 

Hive (2001)

Primele ediții ale jocului aveau piese din lemn și stickers, dar începând din 2005 piesele s-au confecționat din bachelită. Există o ediție Carbon cu piese monocrome, dar nu pot spune că-mi place. Preferata mea e ediția clasică, cu piese colorate, de mărime standard (nu de buzunar).

 

Ingenious (2004)

Un joc colorat, cu piese frumoase din plastic, simplu de învățat și greu de jucat bine pentru că se folosește de celebrul sistem de scoring folosit de Knizia în mai multe jocuri: categoria la care te-ai descurcat cel mai slab e scorul final.

 

Jamaica (2007)

Ilustrații deosebite, piese de calitate și un insert foarte funcțional. O cursă frenetică și multe bețe de pus în roate adversarilor.

 

Manila (2005)

Un joc de familie lejer cu piese chunky, sabotaj, speculă și pariuri de la designer-ul lui Container și ilustratorul lui Tobago.

 

Medina (2001)

Ediția a doua din 2014 arată ceva mai bine și planșa scalează în funcție de numărul de jucători, dar și jocul original arată foarte bine și izul oriental este foarte savuros.

 

Memoir ’44 (2004)

Încă o producție foarte bună de la Days of Wonder, cu miniaturi reușite și un fan base extrem de mare.

 

Nexus Ops (2005)

Majoritatea jucătorilor sunt de părere că originalul arată mai bine decât ediția nouă din 2012, în special datorită miniaturilor – iar eu sunt de acord cu majoritatea. Foarte puține jocuri strălucesc în felul acesta la lumină neagră.

 

Planet Steam (2008)

Încă un exemplu de ediție mai veche ce arată mult mai bine decât cea nouă. În 2013 s-a renunțat la plastic în favoarea cartonului, respectiv la lemn în favoarea plasticului. Aș zice că sunt greșeli de neiertat.

 

Race for the Galaxy (2007)

Mulți consideră simbolurile imposibil de învățat. Sau inutil de complicate și ar prefera blocuri de text pe cărți. Eu am învățat să iubesc simbolurile și cred că RftG este părintele iconografiei moderne în boardgames (și un clasic).

 

Railways of the World (2005)

Mai simplu decât Age of Steam (sau chiar Steam), mai blând cu începătorii, mult mai arătos și mai plăcut la atingere. Harta este poate mult prea mare și greu de desfășurat pe unele mese, dar piesele din plastic sunt foarte reușite.

 

Samurai (1998)

Singurul lucru care mi-a displăcut la ediția originală a fost dimensiunea cutiei (problemă rezolvată de ediția din 2015, care însă folosește piese din plastic mai puțin arătoase). În rest, nimic negativ de spus,  încă un joc clasic creat de Reiner Knizia.

 

Stone Age (2008)

Vedem din nou în acțiune mâna talentată a lui Michael Menzel într-unul din cele mai apreciate jocuri de familie.

 

Taluva (2006)

Chiar dacă ediția “deluxe” din 2015 este mult mai arătoasă (dar și de 3-4 ori mai scumpă), consider că originalul este un joc foarte bine făcut. Insula cu aspect 3D în continuă creștere și dinamica așezărilor umane sunt absolut spectaculoase.

 

The Pillars of the Earth (2006)

O altă mostră a talentului lui Michael Menzel, complimentată de piese din lemn arătoase. Jocul este de multă vreme out of print, dar este anunțată o ediție nouă în curând.

 

Tikal (1999)

Da, ediția nouă din 2016 arată mai bine, are piramide din plastic și grafică revizuită, dar nu mi-e rușine nici cu cea veche de 19 ani.

 

Twilight Imperium (Third Edition) (2005)

Din nou, un joc ce a primit o versiune mai nouă (2017) și mai arătoasă, dar care era foarte reușit de la bun început – deși inaccesibil multora datorită numărului optim de jucători (6) și duratei unei partide (6-8 ore).

 

Ubongo (2003)

În mod normal, n-aș zice că e un joc frumos, dar simplitatea layout-ului și cromatica îmi atrag de fiecare dată privirea. Plus că e un joc excelent pentru copii și familie.

 

Proiectul GIPF

Toate aceste abstracte (GIPF, ZERTZ, DVONN, YINSH, PUNCHT, TZAAR) publicate inițial în perioada 1997-2007 sunt acum clasice. Și majoritatea edițiilor originale arătau foarte bine. HUCH are meritul de a fi unificat jocurile într-o serie coerentă retipărindu-le în ultimii doi ani (plus un joc nou, LYNGK), dar dacă aveți deja edițiile vechi nu consider că există motive de upgrade.

 

Concluzii:

  1. Deși lista prezentată de mine pare lungă, de fapt sunt foarte puține jocurile mai vechi de 10 ani care în 2018 pot rivaliza cu producțiile actuale. Standardele au crescut extrem de mult în ultimii ani, componente care se regăseau pe vremuri doar în edițiile de lux acum fac parte din producția de serie în multe cazuri: monede din metal, piese custom din lemn, piese din plastic supradimensionate, layered boards, miniaturi pictate și/sau extrem de detaliate, etc. Am analizat vreo 600 jocuri cu care am avut contact de-a lungul timpului pentru a decide în final că numai ~4% din ele merită atenția și includerea în articolul acesta.
  2. Jocurile abstracte au șanse mai mari să îmbătrânească frumos. Aspectul 3D al planșei, piesele din plastic de calitate și elementele grafice catchy potrivite temei pot păstra proaspăt un joc vechi mai mulți ani.
  3. Există foarte puține jocuri cu miniaturi mai vechi de 10 ani care încă arată decent. Deși la momentul apariției multe dintre ele erau considerate foarte arătoase, în timp, datorită îmbunătățirilor tehnologice și modificărilor ce țin de ease of play (culoarea plasticului, forma bazei, modalități de asamblare, nivelul detaliilor, etc), acestea au devenit “depășite” – edițiile mai noi și reimplementările au ajutat, de asemenea, la eliminarea lor din preferințele jucătorilor: War of the Ring (first edition) (2004), Doom: The Boardgame (2004), Descent: Journeys in the Dark (2005), BattleLore (2006), StarCraft: The Board Game (2007), etc.

Evident, sunt convins că am omis unele jocuri ce au îmbătrânit frumos. La fel cum sunt convins că ați ridicat o sprânceană la câteva dintre titlurile menționate. Aștept părerile voastre. :)

 

Asta e tot.

Vă mulțumesc.

Cheers!

Mai citește și:

2 Comments

  1. Gabriel

    Am jucat weekendul trecut un Alien Frontiers((2010)). Cutia nu a mai fost deschisa de ceva vreme iar prima reactie a fost: Wow ce fain e desenat jocul asta!!

    PS: Felicitari pentru felul in care scrii… de fiecare data cand vad in news feed postare de la goingcardboard ma bucur foarte mult. Un an cat mai bun si la cat mai multe postari.

    • Multumesc.
      Si mie imi place mult cum arata Alien Frontiers, desi cred ca a fost oarecum “depasit moral” pe partea de mecanici de jocurile mai noi cu zaruri.
      Sanatate si spor la joaca!

Leave a Comment