Fairy Tale – Satoshi kicks Antoine’s ass

Nu mă impresionează premiile, trofeele, nominalizările sau onorurile, nici în boardgames şi nici în alte domenii. Pentru că ele sunt rezultatul deciziei unor “comitete și comiţii” de oameni cu a căror părere pot fi mai mult sau mai puţin de acord. Urmăresc cu interes însă acordarea acestora şi, mai ales, încerc să înţeleg procesul decizional şi motivaţia juriului. Dincolo de politică, lobby, gusturi sau dorinţa de promovare a unor (ne)cunoscuţi, premiile sunt un motiv de mândrie pentru deţinătorii lor, o rampă de lansare pentru identităţile proprii sau cu care aceştia s-au asociat (publishers, distributors, designers, diverşi oameni de artă sau de ştiinţă), respectiv creează trends, meme şi followers – uneori imitaţii ieftine, cópii la indigo sau cu mici variaţii neinteresante.

Urmăresc în fiecare an Spiel des Jahres, Golden Geek, International Gamers Awards şi altele, dar niciun câştigător nu m-a determinat să fac vreo achiziţie sau să-mi schimb părerea deja formată despre jocuri. Mă bucur în schimb când văd că personalităţi precum Stefan Feld, Martin Wallace, Reiner Knizia sau Wolfgang Kramer sunt răsplătite pentru contribuţiile şi inovaţiile lor în boardgame design. Sunt conştient că Spiel des Jahres se adresează exclusiv familiilor (în special germane), Golden Geek este expresia votului comunităţii BGG, iar IGA exprimă părerea unui juriu pertinent de oameni influenţi – îi amintesc pe W. Eric Martin, Scott Alden sau Greg Schloesser.

Ar trebui deci să fim impresionaţi când jocuri precum 7 Wonders sau Dominion adună zeci de premii şi nominalizări? Eu zic că nu. Mai degrabă mă ghidez după opinia unor oameni de pe BGG precum doubtofbuddha, surya sau maestrul sufertashu decât după onoruri acordate de diverşi. Umila mea părere e că pe piaţă există oricum multe jocuri mai bune. Iar azi voi vorbi despre unul care îmi place mai mult decât 7 Wonders şi a fost publicat mult înaintea acestuia.

Fairy Tale este creaţia lui Satoshi Nakamura, o bună parte a aspectului grafic în stil manga datorându-i-se tot lui. Este un joc bazat pe aceleaşi mecanici de card drafting, set collection şi simultaneous action selection ca şi 7 Wonders, dar aduce în plus şi elemente de hand management.

Cum merge jocul? Jucătorii primesc în fiecare rundă 5 cărţi din care aleg una şi celelalte le pasează jucătorului din stânga. Apoi aleg una din cele 4 şi – surpriză! – celelalte 3 sunt pasate jucătorului din dreapta. Din cele 3 una este păstrată, iar 2 pasate la stânga. Iar din ultimele 2 una merge la dreapta. Ce înseamnă asta din punct de vedere strategic? Că jucătorii şi-au făcut deja o idee despre ce au pus deoparte atât vecinul din stânga, cât şi cel din dreapta, deci îşi pot forma o strategie şi un plan.

Urmează apoi o fază în care hand management-ul intră în acţiune şi jucătorii decid care 3 din cele 5 cărţi din mână se vor alătura tabloului. Acestea vor fi jucate câte una şi simultan, pentru ca efectele cărţilor să poată fi executate sau oprite instantaneu.

Din punct de vedere structural, cărţile sunt împărţite în 3 clanuri (Pădurea Zânelor, Imperiul Sfânt şi Valea Dragonilor – sună bine chiar şi pe limba noastră, nu?) identice ca funcţionalitate, dar foarte diferite din punct de vedere grafic, cu 28 cărţi fiecare. Restul până la 100 este reprezentat de cărţile din Regatul Umbrelor. Din punct de vedere funcţional, avem cărţi ce dau pur şi simplu puncte fără a avea acţiuni asociate, cărţi ce au parteneri din alte clanuri care le dau valoare, cărţi ce sunt condiţionate de alte cărţi sau de unele combinaţii pentru a deveni folositoare, cărţi ce au acţiuni puternice dar valoare mai mică. Acţiunile pot fi îndreptate fie exclusiv înspre jucătorul care a pus cartea pe masă, fie către toţi participanţii din poveste. Regatul Umbrelor va putea fi folosit pentru îmbunătăţirea scorului de la final, pentru a dezactiva în timpul jocului cărţile celorlalţi jucători sau pentru a reactiva cărţile personale ce au fost dezactivate. Folosirea lui nu este însă uşoară pentru că fiecare clan are câte un vânător ce poate anihila umbrele înainte ca influenţa lor nefastă să se răspândească. Totul depinde de timing şi de inspiraţie.

Bun, deci ce avem până acum? În primul rând, un joc în care partea de drafting este mult mai bine implementată şi mult mai lesne de urmărit decât la 7 Wonders, başca toate informaţiile pe care le primeşti despre intenţiile vecinilor. Cei care aţi jucat cele 7 Minuni ştiţi prea bine că nu aveţi cum să  ştiţi ce vor juca vecinii decât după ce aceştia au pus cartea pe masă. La fel de bine ştiţi că 7 Wonders are un oarecare tipic în care mai întâi vor apare cărţile ce dau resurse de bază şi putere militară mică, apoi cele cu resurse avansate şi puncte puţine, apoi cele care dau puncte multe şi putere militară pe măsură. Fairy Tale nu are resurse şi nici cărţi pre-ordonate. Toate cele 100 sunt aruncate de la început ca într-un balamuc şi trebuie să decizi în fiecare rundă ce strategie crezi că va avea succes. E haotic, da, dar e scurt, interactiv şi foarte antrenant.

În al doilea rând, avem un joc în care jucătorii au posibilitatea în mod activ să influenţeze tabloul celorlalţi jucători, lucru cu care 7 Wonders nu se poate lăuda deloc.

În al treilea rând, Fairy Tale se poate juca pe echipe 2 contra 2, performanţă la care 7 Wonders a ajuns de-abia odată cu apariţia expansiunii Cities. În mod evident, modul de joc pe echipe este de departe preferatul meu pentru că acţiunile celor 2 coechipieri se pot împleti foarte frumos, respectiv se crează mult mai multe şanse de a realiza combos spectaculoase ce aduc multe puncte. Căci scopul jocului exact acesta este, să aduni cât mai multe VP în cele 4 runde cu ajutorul celor fix 12 cărţi pe care le vei avea la final în faţă.

În al patrulea rând, cu un set foarte bun de house rules jocul se poate juca excelent în doi, devenind o luptă foarte tensionată timp de 7 runde şi trecând prin tot deck-ul de cărţi.

În al cincilea rând, jocul durează în medie 20 minute, ceea ce este o performanţă extraordinară dacă e să ne raportăm la nivelul de satisfacţie oferit.

În fine, jocul costă cu aproape 50% mai puţin decât fratele mai mare şi mai celebru. Singura mea recomandare este să vă orientaţi înspre una din ediţiile mai noi cu grafică îmbunătăţită, apărute după 2008.

Mare trump din mâneca lui 7 Wonders este că poate ţine în jurul mesei între 2 şi 7 oameni (8 dacă aveţi şi Cities) cu aproximativ acelaşi timp de joc. Argumentul meu contra este unul foarte simplu: de fiecare dată când voi reuşi să adun 8 oameni ce vor să se joace vom alege fie Dixit, fie The Resistance, fie ne vom împărţi în două grupuri dacă avem chef de jocuri mai strategice. 7 Wonders m-a cam plictisit de fiecare dată, mi-a demonstrat că fiecare nu trebuie decât să-şi vadă de parcela proprie şi să se folosească de resursele vecinului (care întotdeauna sunt prezente din abundenţă, dar maxim una pentru scopuri personale!), uneori poate apărându-se de atacuri militare. Niciodată nu ştiu ce strategii se practică în jur decât atunci când e prea târziu, nu pot să influenţez nimic şi nici grafica nu pot spune că mă impresionează.

Fairy Tale în schimb e de poveste. Chiar dacă nu sunt un fan manga, mă simt mai atras de dragoni, prinţese şi vrăjitori decât de bărbaţi în togă. Luând în considerare celelalte calităţi descrise mai sus, joculeţul ăsta ce intră lejer în buzunar (şi pe bani puţini!) e o mică bijuterie. Să mai zic că insert-ul modest de carton nu are nimic împotriva cărţilor cu sleeves? Să mai zic că simbolurile de pe cărţi sunt foarte intuitive? Să mai zic că există pe BGG şi reguli pentru solo play şi o partidă de acest fel e delicioasă? Să concluzionăm deci: Satoshi a creat în 2004 un joc ce e mult mai pe gustul meu decât cel al lui Antoine din 2010.

Gata, fuga la magazin şi daţi-i o şansă, Regina şi Nebunul îl are în ofertă la un preţ mic.

Sursă foto: the magical BoardGameGeek

PS: Să nu cumva să credeţi că 7 Wonders este un joc slab, că nu e. Nota 7 pe care i-am acordat-o înseamnă că îl mai joc dacă se iveşte ocazia, îl recomand oamenilor, dar nu mi-l doresc în colecţie şi nici n-o să insist să se pună pe masă. Nu mi se pare că îmi “scarpină” nici mâncărimea de jocuri de familie, nici pe cea de jocuri de strategie. Iar din punct de vedere al implementării mecanicilor… am spus deja tot ce era de spus.

Enjoy the Fairy Tale!

Mai citește și:

4 Comments

  1. Ioana

    Mda…pacat ca nu am apucat sa-l jucam in echipa:D Mie mi-a placut de la inceput!
    Din pacate se pare ca nu sunt multi de partea mea de baricada, cel putin nu este nimeni prin jurul meu (in afara de Mathias).

    • Pai las’ca sanse vor mai fi. Acum ca am stat la masa de atatea ori, nu mai avem nicio scuza sa nu ne revedem. Si mie imi place tare mult si am reusit “high score” la Hajdu, 57 sau 58 puncte singur. Dar Mihai nu a vrut sa coopereze, asa ca am pierdut partida la un punct diferenta de ceilalti.

  2. bogdanjovi

    Am apreciat review-ul, am iales ca am aceeasi perceptie Fairy Tale vs 7 Wonders.
    Cred totusi ca jucati un pic altfel Fairy Tale fata de reguli: drafting se face intr-un singur sens cu cele 5 carti. Tura urmatoare se schimba sensul. Pare sa fie o “varianta” comuna, pentru ca regulile sunt scrise un pic ciudat.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.