Februarie 2013 – best of

Luna februarie a fost una foarte specială din punct de vedere al jocurilor noi încercate. Am avut şansa să joc 42 jocuri diferite în 63 partide şi nu mai puţin de 24 titluri noi. Performanţă rară ce nu mă aştept să se repete curând, dar să sperăm că următoarea întâlnire naţională nu e chiar aşa departe la orizont.

Multe din jocurile încercate au fost pe gustul meu, multe nu m-au satisfăcut pe cât mă aşteptam. Dar avem câteva note preliminare de 7, 8 şi chiar un 9. Haideţi deci să purcedem într-o scurtă analiză şi să vă fac câteva recomandări din multele jocuri ce mi-au trecut prin mână.

Bora Bora (nota 9)

Primul şi cel mai interesant joc din februarie este unul apărut în 2013. La prima vedere pare un amestec foarte reuşit între Castles of Burgundy – de unde a preluat mecanica acţiunilor selectate pe baza zarurilor – şi Trajan – de unde a preluat multele feluri deosebite în care poţi interacţiona cu planşa pentru a obţine puncte colectând diverse tiles/resources sau ajungând în diverse zone. Bora Bora îmi pare însă un pas înainte faţă de celelalte 2 jocuri pentru că se prezintă foarte bine pe partea grafică, piesele sunt excelent ilustrate şi evocă foarte bine atmosfera oceanică (deşi tema e cam de suprafaţă), iar zarurile sunt mai mult decât pur şi simplu alegerea unei acţiuni pe baza numărului X. Schepsisul e că odată ce un jucător a ales una din acţiunile disponibile cu un un zar, ceilalţi jucători nu pot folosi pentru a selecta aceeaşi acţiune decât zaruri mai mici – implicit asta înseamnă că poţi bloca o acţiune alocându-i din start valoarea 1. Feld nu a lăsat însă lucrurile la voia întâmplării şi a introdus zei insulari ce intervin şi schimbă bunul mers al treburilor, dar asta numai dacă jucătorii au fost suficient de prevăzători şi s-au rugat la momentul oportun. Cu siguranţă un joc ce va primi review într-un viitor apropiat şi un foarte bun început de 2013 pentru jucătorul de Euros.

Suburbia (nota 8)

La categoria city builders avem un reuşit joc publicat în 2012. Ted Alspach nu e la primul design şi acest lucru se simte, jocul este simplu şi cursiv, uşor de explicat, oferă multă variabilitate şi rejucabilitate. Jucătorii construiesc independent suburbii în cadrul aceluiaşi oraş achiziţionând diverse tipuri de clădiri (de afaceri, rezindenţiale, industriale, etc) şi plasându-le adiacent celor existente. Toate clădirile aduc fie bonusuri, fie penalizări pe 2 zone mari de interes: bani (necesari achiziţiilor ulterioare) şi populaţie (care reprezintă la final VPs). Mai există scopuri publice tuturor ce pot fi realizate şi recompensate cu VPs, respectiv scopuri secrete ce pot aduce alte puncte la final. Şi mai există un sistem ingenios care împiedică suburbiile prea dezvoltate să o ia cu mult înaintea celorlalte prin snowball effect. Interacţiunea este interesantă pentru că toţi jucătorii construiesc acelaşi oraş şi de multe ori un aeroport, un restaurant sau o şcoală plasată de un jucător îi poate afecta pozitiv sau negativ pe ceilalţi.

La capitolul cârcoteli menţionez cutia mult prea mare pentru ce conţine şi mirosul ciudat emanat de piesele de carton – fie cerneala, fie hârtia nu sunt de cea mai bună calitate.

Ascension: Immortal Heroes (nota 8)

Seria Ascension continuă cu şi în 2012 cu o expansiune standalone pentru 2 jucători. Nu intru acum în foarte multe detalii pentru că urmează un review curând, dar cu titlu de spoiler pot spune că pe de o parte îmi place direcţia în care jocul se îndreaptă, dar pe de altă parte lucrurile devin tot mai greu de explicat celor care nu au mai avut contact cu jocul până acum. Avem evenimente noi şi posibilitatea de a le integra cu toate celelalte 3 expansiuni fără să ne fie teamă că se vor pierde prin deck-ul de acum imens, avem Soul Cards care aduc o oarecare imprevizibilitate jocului şi avem noi şi feluriţi monştri, eroi, constructs şi modalităţi de a realiza combos.

Ground Floor (nota 8)

Tasty Minstrel Games livrează încă o realizare excelentă pe partea vizuală şi tactilă, un joc economic finanţat prin Kickstarter şi publicat în 2012. Jucătorii sunt administratorii propriei afaceri şi trebuie să jongleze cum ştiu ei mai bine cu cele 3 resurse: timp, bani şi informaţie. Investiţiile în publicitate vor creşte notorietatea firmei şi o vor propulsa în turn order, informaţiile se vor obţine printr-un sistem interesant de înlănţuire care prezintă un element de risc, piaţa pe care se vând produsele prezintă incertitudine şi variabilitate de la o tură la alta. Pe ansamblu, un joc economic solid, numai bun de tocat neuronii şi simţul afaceristic timp de 2 ceasuri.

Origins: How We Became Human (nota 8)

Phil Eklund e o specie foarte deosebită de ceilalţi game designers. Jocurile lui se bazează tot timpul pe realităţi ştiinţifice, pe lucrări bine documentate şi pe fapte – reale sau cu potenţial de a deveni reale. Jocul de faţă publicat în 2007 are la bază cărţile lui Jared Diamond despre dezvoltarea şi declinul civilizaţiilor şi teoriile lui Jaynes despre dezvoltarea conştientului şi a meta-cunoaşterii. Jocul nu poate fi apreciat decât în mică măsură fără aceste stufoase informaţii de fond dar, cu toate acestea, experienţa primei partide a fost una deosebită şi i-am acordat nota 8. Jucătorii sunt triburi emergente ce evoluează de-a lungul unei perioade de 120.000 de ani trecând de la apariţia limbajului şi dezvoltarea unor părţi din creier la migraţie globală, îmblânzirea animalelor, fondarea de oraşe sau exploatarea uraniului. Foarte multe lucruri din joc e posibil să nu aibă sens fără citirea multelor note de subsol din regulament, aşa că mare atenţie la felul în care vă raportaţi faţă de acest joc extrem de special.

Kingdom Builder (nota 7)

Jocul publicat în 2011 a primit câteva premii interesante (Spiel des Jahres, Golden Geek Best Abstract Game),dar asta nu mi-a influenţat cu nimic nota acordată. Titlul induce puţin în eroare pentru că jocul este de fapt un abstract deghizat ce se bazează pe area control, nicidecum nu veţi construi vreun regat. În fiecare tură tragi câte o carte ce desemnează una din multele forme de relief disponibile şi plasezi acolo 3 căsuţe. Dacă ai reuşit să aduni şi niscai bonusuri, ar fi bine să te foloseşti de ele ca să plasezi mai mult de 3. Lupta se dă pentru a aduna cât mai multe puncte pe baza a 3 criterii dintr-un set de 10 ce se stabilesc aleator în fiecare joc. Expansiunea Nomads aduce multă variabilitate adăugând criterii suplimentare de scoring, bonusuri şi module din care se confecţionează planşa de joc. Nu e un joc rău dar, comparat cu altele care au câştigat SdJ de-a lungul timpului, e departe de a fi strălucitor.

Nieuw Amsterdam (nota 7)

Jocul din 2012 aduce sub aceeaşi cupolă licitaţiile, set collection şi area control creând un ansamblu plăcut, dar care nu inovează prin nimic. Ajuţi la construcţia oraşului, colonizezi terenurile băştinaşilor şi faci schimb cu ei, exporţi blănuri şi cultivi grâu, toate acestea pentru a obţine puncte atât pe parcursul jocului, cât şi la final. Componente reuşite de la White Goblin Games, mecanici intuitive şi uşor de explicat, licitaţii ce nu durează foarte mult, dar nu am putut să-i dau o notă mai mare de 7.

Mahjong (nota 7)

Cei care aţi jucat Mahjong pe PC şi aveţi impresia că jocul este o experienţă solitară ce constă în împerecherea de tiles, vă înşelaţi. Jocul a apărut pe la jumătatea secolului XIX şi aparţine familiei rummy, iar cei 4 jucători trebuie să formeze seturi (3 sau 4 de acelaşi fel, respectiv 3 în succesiune) şi neapărat o pereche în fiecare rundă. Piesele sunt foarte tematice reprezentând dragoni, cele 4 vânturi sau flori, iar modul în care seturile se formează respectă anumite reguli. Există un oarecare nivel de noroc, dar planificarea e deosebit de importantă. Partidele tind să fie destul de lungi pentru că în mod normal se joacă 16 runde şi scorul poate fluctua destul de mult. Vă recomand să-l încercaţi dacă aveţi ocazia şi un set de piese.

Blokus 3D (nota 7)

Blokus 3D 2003 nu are nicio legatură cu frăţiorul mai mic şi este de fapt un puzzle 3D publicat în 2003. Există diverse  setups de început ce restricţionează forma bazei şi înălţimea ansamblului, iar jucătorii formează un peisaj în care contează cât de mult se vede culoarea proprie atunci când conglomeratul e privit de sus. Am găsit oarecare asemănări cu mai vechiul Pueblo, dar o partidă de Blokus 3D se termină mult mai repede, în 10-15 minute. Un joc scurt şi relaxant, cu multă interacţiune şi întoarceri spectaculoase de situaţie.

Jocurile ce au primit nota 6 şi despre nu am de gând să spun mai mult de 2 fraze:

The Dwarf King (2011)trick taking cu personalitate, diverse cărţi speciale intră în joc şi diverse condiţii de determinare a punctajului devin active în fiecare rundă. Drăguţ ilustrat, interesant ca exerciţiu tactic – deşi e aproape un party game datorită atmosferei ce se creează în jurul mesei.

Dominion (2008) – am jucat frăţiorul Intrigue acum 2 ani şi nu am avut nicio motivaţie să testez şi originalul. Acum că s-a ivit ocazia mi-am dat seama că nu m-am înşelat deloc, e la fel de sec şi lipsit de personalitate precum credeam.

Lines of Action (1969) – un concept simplu, dar nu foarte uşor de pus în practică: piesele fiecărui jucător încep pe muchiile opuse ale unei table de 8 x 8. Scopul este să le grupezi pe toate într-un loc, fiecare putându-se mişca un număr de spaţii egal cu numărul de piese prezent pe direcţia de deplasare.

Petteia sau Latrunculi (-100) – se crede că jocul datează de pe vremea romanilor şi se prea poate să fi influenţat iclusiv familia Tafl (vezi Hnefatafl despre care am vorbit în ianuarie). Fiecare jucător are un rege şi un set de pioni, iar scopul este să capturezi toate piesele adversarului prinzîndu-le între două piese proprii.

Uchronia (2012) – frăţiorul mai mic al lui Glory to Rome este mai slăbuţ şi mai lipsit de energie decât credeam. Rolurile au dispărut, modul isteţ în care cărţile puteau fi folosite într-unul din cele 3 moduri aproape a fost eliminat, a rămas doar un schelet uşurel care nu are nicio şansă să se impună.

Escape: The Curse of the Temple (2012) – conceptul de dice rolling contra timp e interesant şi distractiv, dar nu ai nevoie de niciun skill special, numai de mâini rapide şi ochi ageri. Pe scurt, zarurile te ajută să te deplasezi prin tunelul ce ţi se surpă sub picioare, să elimini din cerinţele de ieşire sau chiar să-ţi salvezi coechipierii la ananghie. Totul în fix 10 minute.

Aeroplanes: Aviation Ascendant (2012) – jocul ăsta trebuia să fie un amestec foarte bun de Steam şi Automobile… dar a ieşit ceva foarte diluat şi lipsit de esenţă. Cumperi aeroporturi şi avioane, le plasezi cu diverşi factori de risc prin toate oraşele lumii, apoi preiei pasageri navetişti şi câştigi puncte în funcţie de eficienţă şi majoritate pe diverse continente. Un joc care parcă e făcut de o clonă nereuşită de-a lui Wallace cu o calitate destul de slabă a componentelor şi a graficii.

Iar jocurile de nota 5 sau mai mică vor fi numai amintite în trecere: Twixt (1962), Pente (1977), DungeonQuest Third Edition (2010), Libertalia (2012), Skyline (2012), Kemet (2012), Yedo (2012).

Multe din jocurile amintite mai sus şi foarte multe altele se găsesc la Regina şi Nebunul.

Sursă foto: BoardGameGeek

Mai citește și:

9 Comments

  1. VickdaReaper

    Daca luna trecuta mi-am adus aminte de Assassin’s Creed 3, luna asta, prin intermediul lui Latrunculi, mi-aduc aminte de serialul Spartacus, seria 1. :)

  2. VickdaReaper

    Cu orice, tocmai de aceea nu recomand. :)

  3. Ioana

    Bora Bora nu ma incanta:( nu stiu de ce dar speram sa fie mai adanc…mi se pare ca are prea multe chestii si este si fiddly pe deasupra si nu are destula adancime.
    Ma rog, am jucat doar de doua ori (in 2 si in 4). Mai astept, poate imi schimb parerea.
    Sunt curioasa ce o sa jucam la TM:D

    • Exact aşa mi se pare mie Ora et Labora. :) Muncă şi chin şi conversii peste conversii ca la final să petreci un sfert de ceas numai numărând puncte.
      Bora Bora e mai degrabă un sistem decât un joc, încă o modalitate de-a lui Feld de a arăta cât de frumos şi de complex pot fi întrepătrunse diverse mecanisme.

  4. Ioana

    Pai eu sunt de acord cu tine, sunt intrepatrunse frumos, dar asta este o parere obiectiva si o apreciere a mecanismelor.
    I want my games to be fun and challenging! sau macar una dintre aceste atribute, pentru ca pot satisface chiar si atunci cand nu sunt impreuna, dar Bora Bora nu mi s-a parut nici distractiv nici o provocare (spre deosebire de Ora care mi se pare mie ca le indeplineste pe amandoua). Pe deasupra nu mi s-a parut nicio munca si chin in afara faptului ca trebuie sa strangi si repui in joc o gramada de cartonase dupa fiecare runda.
    Merg mecanismele si arata frumos, mie-mi place ca e colorat si ca are casute mici si simpatice, dar asta-i tot.

Leave a Reply to Daniel Indru Cancel Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.