Ginkgopolis – simbioză cu natura, armonie în mecanici

Arborele de Ginkgo Biloba este o fosilă vie, o plantă ce există pe planeta noastră de aproximativ 250 milioane de ani şi a văzut de-a lungul vremii întreaga evoluţie fascinantă a regnului vegetal şi animal. Copacii de Ginkgo ajung să trăiască şi peste 2.000 ani şi sunt fie de sex masculin, fie de sex feminin – o raritate în lumea vegetală – iar extractul de Ginkgo se crede că îmbunătăţeşte circulaţia sangvină, memoria şi ajută la eliminarea radicalilor liberi. Medicina tradiţională chinezească are zeci de aplicaţii practice pentru această plantă, iar industria farmaceutică modernă abundă de produse bazate pe faimosul extract.

Nu sunt convins că Xavier Georges are neapărat o fascinaţie pentru Ginkgo Biloba, dar folosirea minunatului copac drept cadru de desfăşurare a unor activităţi urbanistice într-un viitor utopic e foarte inspirată. Extrem de reuşite sunt şi ilustraţiile, forma pieselor ce reprezintă victory points, cât şi cilindrii voluminoşi de lemn ce marchează clădirile proaspăt construite. Mecanicile se îmbină şi ele armonios construind un joc extrem de tactic şi tensionat, dar fluid şi intuitiv totodată. Hai să vorbim mai pe larg despre toate acestea.

Intriga am dezvăluit-o deja parţial: zice-se că în anul 2212 oamenii trebuie să înveţe să construiască oraşele în armonie cu mediul înconjurător, să dezvolte clădiri şi spaţii atât pe orizontală, dar mai ales pe verticală. Iar arborele de Ginkgo Biloba este noul simbol al comuniunii omului cu natura. Codrul de Ginkgo e frate şi cu românul, nu?

La nivel de gameplay şi mecanici însă lucrurile nu sunt atât de idilice. Jocul este mai degrabă un abstract frumos ilustrat decât un joc de strategie cu o temă interesantă. Pe scurt: jucătorii se folosesc de simultaneous action selection, card drafting şi hand management pentru a selecta în fiecare tură o carte din cele 4 disponibile în mână, iar mai apoi utilizează tile placement pentru a adăuga la oraşul emergent câte o clădire care îl extinde orizontal sau vertical. La final se distribuie VPs pe bază de area control.

Fiecare carte poate fi jucată ca atare pentru a obţine resurse (tiles, muncitori sau VPs) sau poate fi jucată în combinaţie cu un tile din spatele paravanului. Dacă acest tile va extinde oraşul pe orizontală, atunci jucătorul va obţine diverse beneficii de la clădirile adiacente proaspetei construcţii. Dacă însă oraşul se va extinde pe verticală – numai în sus e posibil – atunci jucătorul va opri în arsenalul personal cartea corespunzătoare clădirii peste care a construit, iar aceasta îi va aduce fie multiple avantaje în timpul jocului, fie posibilitatea de a obţine VPs la final dacă a îndeplinit anumite cerinţe.

Jocul se axează foarte puternic pe managementul celor 2 resurse ce asigură flexibilitate şi prosperitate: clădirile ce pot fi construite (care se obţin în mod aleator) peste sau lângă cele existente şi micii muncitori (regulamentul îi numeşte “resurse”, dar mi se pare nedrept termenul) care marchează nivelul pe înălţime al construcţiei şi care sunt necesari atunci când aceasta se ridică. Vrei să ai varietate în ce priveşte locul unde poţi să construieşti? Atunci asigură-ţi un stoc permanent de 3-4 tiles ca să ai de unde alege. Vrei să nu ai limitări în ce priveşte înălţimea la care te poţi ridica? Atunci ai grijă ca numărul muncitorilor pe care îi ai la dispoziţie să fie tot timpul de minim 4-5.

Cum ziceam mai sus, extinderea pe verticală este cea care contribuie pe de o parte la creşterea eficienţei motorului care generează resurse din mers – pentru că fiecare carte încorporată va aduce diverse beneficii în muncitori, tiles sau VPs – şi pe de altă parte duce la formarea de strategii care să aducă multe VPs la final. Jumătate din clădirile/cărţile din joc dau avantaje tactice,restul contribuie la creşterea scorului la final. Şi sunt multe modalităţile prin care poţi acumula puncte în funcţie de ce clădiri alegi să construieşti. Poţi să te axezi pe dezvoltarea pe orizontală pe nivele nu mai mari de 2 sau poţi încerca să fii forţa dominantă la nivelul 3+. Te poţi axa pe colonizarea uneia din cele 3 culori în principal sau poţi încerca să ciupeşti câte puţin din fiecare. Poţi să te orientezi înspre scoring ce premiază pur şi simplu cantitatea de cărţi adunate de un anume fel sau poţi să construieşti peste clădirile cele mai dezvoltate (cu numărul 20) şi să-ţi asiguri 9 puncte fără discuţie.

Alături de toate aceste preocupări e musai să urmăreşti constant cum evoluează lucrurile pe ansamblu în oraş, cum se formează şi se schimbă diversele districte în cele 3 culori. Căci la final fiecare district va distribui puncte din belşug celui care a reuşit să fie majoritar şi mult mai puţine celui de pe locul secund. Iar micii muncitori odată plasaţi pe o clădire pot fi înlocuiţi de cei ai adversarilor care construiesc peste, respectiv culorile clădirilor pot fi schimbate cât ai zice Ginkgo.

Ce îmi place deci la Ginkgopolis? Păi le putem lua pe rând.

Îmi place regulamentul bine scris şi cu multe exemple ilustrate şi apreciez existenţa unui mod de joc solo care e interesant, dar experienţa jocului în compania unor oponenţi reali e mult mai palpitantă. Îmi place că în fiecare tură deciziile se iau simultan de către toţi jucătorii şi nu există foarte mulţi timpi morţi. Îmi place că hand management-ul (poate mecanica mea preferată) are un rol foarte important şi deciziile tale trebuie luate având în vedere partea de drafting: cărţile pe care nu le joci tu vor fi disponibile în tura următoare jucătorului din dreapta. Îmi place durata relativ scurtă a jocului şi numărul mare de alegeri pe care le poţi face. Îmi place grosimea apreciabilă a pieselor de carton, aspectul 3D al oraşului emergent, forma de frunză a pieselor ce reprezintă VP şi ilustraţiile de pe cele 3 seturi de câte 20 de clădiri/cărţi care sunt cu un pas mai complexe cu fiecare incrementare.

Jocul nu este unul care să îndemne la strategii pe termen lung, în fiecare tură trebuie să te adaptezi la noua realitate (care nu e foarte diferită de cea din tura precedentă, dar schimbări au loc constant) şi să încerci să evaluezi care sunt oportunităţile de a mai câştiga un punct sau de a împiedica adversarii să progreseze mai mult ca tine. Managementul celor 2 resurse e crucial, un start nereuşit în joc îţi va crea mari probleme în partea a doua şi chiar te va costa victoria dacă nu reuşeşti să te redresezi la timp. Dar după 2-3 partide totul va fi foarte clar, inclusiv strategiile abordabile pe termen scurt, iar frustrările iniţiale vor fi înlocuite de satisfacţia descoperirii unor noi modalităţi de a reliza combos, de a strica planurile oponenţilor sau de a construi un district impunător foarte populat de muncitorii proprii.

Îmi place foarte mult cum se desfăşoară sesiunile în 2, lucrurile pot fi ţinute foarte bine sub control şi influenţate în direcţia dorită, iar scorul la final va fi mare, chiar de peste 120 puncte. Chiar şi în 3 jucători situaţia e încă uşor de manipulat, însă dincolo de acest prag lucrurile tind să devină mai greu de apreciat şi de urmărit. Jocul nu devine haotic, dar oraşul final va fi foarte fracţionat în diverse districte şi posibilităţile de a realiza un scor mare, reduse – în 4 jucători un scor bun va depăşi rar 50 puncte.

Pe partea de manipulare a componentelor în timpul jocului şi realizare a setup-ului, respectiv strângerea pieselor la final, există un oarecare nivel de fiddliness care poate deveni agasant. Cărţile trebuie sortate pe tipuri şi apoi introduse în joc pe măsură ce clădirile se contruiesc, muncitorii se plimbă încoace şi încolo în funcţie de acţiunile întreprinse de jucători, cilindrii ce marchează construcţiile proaspete sunt permanent în mişcare, VPs se pot obţine – dar pot fi şi plătite pentru a executa anumite acţiuni, etc. Pe ansamblu, lucrurile nu stau foarte rău şi oamenii obişnuiţi cu multe piese şi multă dinamică nu vor avea nicio problemă în a se adapta. Începătorii s-ar putea însă să fie copleşiţi de numărul mare de “mişcări de trupe”.

Preţul de achiziţie nu este situat în zona de comfort a multora, tendinţă pe care am observat-o tot mai des în ultima vreme la publicaţiile Z-Man. Poate sub influenţa deciziilor luate şi de alţi publishers în frunte cu Days of Wonder care anul trecut a scumpit subit toate titlurile din portofoliu cu 10%, poate din cauza creşterii costurilor de producţie sau a cererii de pe piaţă, noile jocuri publicate de Zev şi a sa companie depăşesc pragul de 200 lei. În aceste condiţii nu pot spune cu uşurinţă că raportul preţ/calitate este unul optim, dar vă asigur că nu veţi fi dezamăgiţi nici de calitatea pieselor, nici de gameplay.

Recomandări conexe: dacă vă plac creaţiile domnului Xavier Georges poate nu ar strica să încercaţi şi Royal Palace sau Carson City – ambele sunt worker placement cu multă interacţiune între jucători şi reuşite din punct de vedere grafic. Iar dacă city building este ceea ce vă place cel mai mult, plaja de jocuri din aceeaşi zonă de dificultate medie pe care le pot recomanda este destul de largă: Keyflower, Suburbia, Palaces of Carrara, Hamburgum, Belfort, Glen More, Puerto RicoHomesteaders, London, Keythedral. În zona de dificultate mai mică ar fi Town Center, Big City, Blue Moon City, iar în zona de dificultate mai mare aţi putea să vă măsuraţi forţele cu New Era, Florenza, Khronos sau chiar Antiquity.

Dacă vă atrage aspectul de simultaneous action selection combinat cu hand management, atunci o să găsiţi poate interesante K2, Fairy Tale şi El Grande – sunt jocuri din categorii diferite, dar elemente comune veţi descoperi cu siguranţă. Iar dacă v-a plăcut modul în care se stabileşte scorul de final pe baza de area control, cu siguranţă veţi savura China.

În fine, dacă vi se pare familiară coperta jocului, vă invit să frunzăriţi acest geeklist ca să vedeţi de unde vine senzaţia.

Oricare ar fi alegerile voastre, nu uitaţi că atât Ginkgopolis cât şi multe alte titluri se găsesc la preţuri bune în oferta Regina şi Nebunul.

Sursă foto: panaceul universal BoardGameGeek

Mai citește și:

6 Comments

  1. Carmen

    Tocmai ce am jucat aseara jocul :) Mi-a placut, tre sa recunosc!
    O singura mentiune, daca nu e cu suparare, Puerto Rico nu este un joc de city building :)

    • BoardGameGeek e de parere ca e, si eu sunt de acord. :)

      • Carmen

        Uite ca nu ma gandisem sa ma uit pe BGG, m-am uitat acuma. Definitia e alta decat imi imaginasem, my bad.

        • Nici definiţia de pe BGG nu e cea mai bună şi e departe de a fi completă. “City building” se poate referi atât la oraşe/aşezări/zone/motoare economice pe care jucătorii le construiesc individual în competiţie unii cu alţii, cât şi sisteme construite în comun unde contează contribuţia sau aportul fiecăruia. Dar n-are rost să despicăm firul în 4 mai mult decât trebuie. :)

  2. Ioana

    Gink a intrat direct la favorite pentru noi. Ieri seara l-am jucat si la Carmen&Adi si apoi am bagat repede si un China care mi-a placut:)
    Mi-a placut review-ul si recomandarile de la final, am jucat deja cateva si ma batea gandul de un Carson City. Insa, deocamdata, suntem indragostiti de Ora&Labora si Le Havre (noi le-am descoperit mai tarzior:d).

    • Multumesc, Ioana. Mi-ar place sa mai jucam impreuna un Ginkgopolis candva. :)
      Sectiunea de recomandari va deveni de acum standard, odata ce am jucat 300+ jocuri diferite si mi-au placut (nota 7+) aproape 180 mi-e la indemana sa fac diverse conexiuni si recomandari. Sper sa fie de folos si celor care cauta jocuri asemanatoare si celor care nu sunt convinsi ca jocul analizat le-ar fi pe plac, dar au jucat altele din cele recomandate de mine si le-au placut (sau nu).

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.