Kamisado – şi frumos, şi elegant, şi accesibil

În 1983 Peter Burley a inventat un joc interesant, scurt şi plin de culoare. I-a pus numele Square Routes şi l-a dăruit publicului. Poate din cauza pieselor nu foarte reuşite, poate din cauza timpului de joc prea mic şi a strategiilor nu foarte diverse, Square Routes nu a fost un succes. Dar Peter nu s-a lăsat păgubaş. După 25 de ani de reflexie şi publicarea altor jocuri (Take it Easy, Treasure Island, Take it to the Limit) a luat design-ul original, i-a adăugat câteva reguli menite să crească atât durata de joc cât şi profunzimea şi l-a publicat sub numele Kamisado în propria casă de producţie, Burley Games.

Un an mai târziu Huch! & Friends a preluat drepturile de publicare în Europa, i-a mai făcut niscai modificări pe partea estetică şi a lansat două ediţii multilingve. Şi iată cum după mulţi ani şi multe încercări, acest foarte interesant joc ce aduce aminte atât de şah cât şi de checkers a devenit disponibil pasionaţilor de abstracte deosebite.

Să pornim scurta analiză de la jocul original şi să vă prezint foarte succint (nici nu e nevoie de multe cuvinte, o să vedeţi) regulile şi mersul jocului. Pe o tablă de 8 x 8 în 8 culori diferite fiecare jucător îşi aşează setul de piese pe 2 linii opuse, cam ca la şah, fiecare piesă pe culoarea corespunzătoare. Jucătorul alb/auriu începe şi mută una din piese fie pe direcţia înainte, fie pe diagonală înainte – acesta va fi de fapt singurul mod în care toate piesele se pot deplasa în timpul jocului. Culoarea pe care piesa ajunge în obligă pe celălalt jucător să mute exact piesa corespunzătoare.

Deci, spre deosebire de libertatea de care dispui în alte jocuri, în Kamisado fiecare jucător va fi obligat să mute piesa în culoarea spaţiului pe care oponentul său a aterizat în tura precedentă. Interesant şi original. Scopul? Să duci una din piesele proprii pe linia de început a adversarului.

Noroc nu este în joc nici cât negru sub unghie, aşa că toată încrâncenarea se va face la nivel mental. Pentru că se pot calcula toate mişcările posibile, analysis paralysis şi “lasă-mă puţin” îşi vor face imediat apariţia. Bine că jocul nu durează în această variantă decât maxim 10 minute, căci altfel întreaga încăpere ar risca să miroasă foarte curând a ars.

Bineînţeles că există posibilitatea ca la un moment dat unul dintre jucători să nu-şi poată muta piesa pentru că traiectoriile ei frontale sunt blocate de alte piese. Nu-i nimic, adversarul va profita în acest caz şi va face el încă o mutare cu piesa proprie în culoarea buclucaşă.

Şi asta e tot. Nu mă miră că jocul original nu a avut succes la cât de scurtă e o partidă şi cât de scriptată devine foarte curând întreaga strategie. Mai mult, imaginile de mai sus aparţin ediţiei din 2008, cea din 1983 arăta în acest hal:

Versiunea “25 ani mai târziu” a adus un schepsis foarte interesant: jocul nu se mai termină după o singură partidă, ci după ce unul din jucători câştigă mai multe puncte (3, 7 sau 15). În plus, piesa care ajunge pe linia adversarului va primi rangul de “sumo” în partidele următoare, un inel aurit şi se va mişca după reguli noi: maxim 5 spaţii înainte sau pe diagonală, dar poate împinge din faţa ei o piesă a adversarului.

Dacă partidele ulterioare vor fi câştigate de un “sumo”, aceasta va fi promovată la nivelul 2, se va mişca şi mai puţin pe tablă, dar va putea împinge în spate mai multe piese ale adversarului. Similar se vor desfăşura lucrurile pentru nivelul 3.

Trebuie să recunosc, fără aceste adăugiri nu aş fi dat nicio şansă jocului. Dar acest nou sistem de reguli de tip tournament face lucrurile foarte interesante şi tensionate. Singura cârcoteală pe care am avut-o a fost aspectul foarte flashy al pieselor – ba chiar aş zice că arată ca nişte “chinezisme”.

Versiuni home made ale jocului nu au întârziat să apară, unele mai ciudate ca altele, confecţionate din lemn sau chiar capete de tuburi de spray.

Germanii de la Huch! & Friends nu au îndrăznit să publice jocul în forma aceasta. Cum tabla de joc era oricum foarte colorată, cele 16 piese puse peste ea dădeau clar dureri de cap jucătorilor. Colac peste pupăză, auriul şi luciul se potriveau ca nuca în perete. Aşa că au operat nişte modificări mai mult decât subtile în ce priveşte dimensiunea, culoarea şi cercurile pieselor şi au publicat ediţia de care acum mă bucur şi eu şi pe care v-o recomand. Într-o cutie mai mică, cu piese de calitate excelentă, capitonate la bază şi foarte plăcute din punct de vedere vizual şi tactil.

Regulile nu s-au mai schimbat pentru că jocul era deja foarte bun. Poate fi încercat în forma simplă sau poate fi jucat sub formă de turneu scurt, mediu sau lung. Poate fi luat la iarbă verde pentru că dimensiunea redusă a cutiei va intra garantat chiar şi într-un rucsac mai mic. Şi poate fi explicat celor neiniţiaţi în 3 minute cu regulile de bază, iar apoi vor fi necesare încă 3 minute pentru a trece la lucruri serioase.

Kamisado este un joc frumos, cu un design inteligent şi elegant, cu reguli simple şi suficientă complexitate astfel încât să-i satisfacă deopotrivă pe începători şi jucătorii cu pretenţii. Deşi este un abstract, a devenit foarte repede unul din preferatele mele din această nişă în continuă expansiune în colecţia personală.

Ca să-l aveţi şi voi nu trebuie decât să-l comandaţi de la Regina şi Nebunul.

Sursă foto: inepuizabilul BoardGameGeek

Mai citește și:

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.