Kiesling & Kramer – Tikal & Torres

Acum că lucrurile s-au mai liniştit după marea vânzoleală de la Essen şi cele câteva sute de jocuri lansate vor începe să fie puse pe mese de tot mai mulţi jucători, eu cred că e timpul să ne întoarcem puţin înapoi la rădăcini, back to basics. Sigur că noile jocuri sunt frumoase şi colorate şi pline de mecanici noi şi interesante, dar ele îşi datorează în mare măsură existenţa “bătrânilor” sau “veteranilor”. Sigur că în perioada următoare am de gând să vorbesc despre multe jocuri bune lansate la Essen, dar între timp haideţi să ne îndreptăm atenţia asupra lui Tikal şi Torres.

Poate ar fi fost o alegere mai firească să compar Tikal cu Tikal II, dar nu am avut şansa să-l joc pe cel din urmă şi nici nu cred că vreau să o fac prea curând. Părerile jucătorilor par să coincidă atunci cand spun că sequel-ul e mai slab şi mai light decât originalul, aşa că aş prefera să îmi pierd vremea cu lucruri mai bune.

O altă alegere firească ar fi fost să compar Tikal cu celelalte două membre ale Mask Trilogy, Java (2000) şi Mexica (2002). Dar am avut șansa să joc Java și nu am fost impresionat, iar instinctele îmi spun că nici Mexica nu mă va fascina. Așa că voi pune față în față două jocuri bune, ale căror calități au trecut cu brio testul timpului și sunt încă savurate de mii de oameni:

Tikal nu e cel mai bun joc al lui Wolfgang Kramer, spre norocul nostru el a mai creat alături de Richard Ulrich mărețul El Grande (1995) și bine cunoscutul The Princes of Florence (2000).

Însă Michael Kiesling nu se poate lăuda cu performanțe superioare, Tikal este cel mai bine cotat joc sub semnătura sa, urmat îndeaproape de Vikings (2007).

Împreună, cei doi mai sunt responsabili (exceptând Java și Mexica) și de Maharaja (2004), Australia (2005), That’s Life (2005), Bison (2006), Cavum (2008), The Swarm (2008), Asara (2010), Artus (2011) și alte câteva titluri mai obscure.

O să vorbim deci despre cele mai noi ediții ale ambelor jocuri, publicate în 2005 de Rio Grande. Sunt convins că ați remarcat încă de la prima poză cutiile de aceeași dimensiune. Și pentru că jocurile împărtășesc asemănări (dar există și multe contraste) dincolo de aspect, o să le prezint în continuare în paralel.

Luăm deci capacele la o parte și aruncăm o privire în interior. Torres e burdușit de turnuri și își justifică pe deplin dimensiunea cutiei (42 x 30 x 5 cm), însă Tikal e plin de… aer(e).

La manuale lucrurile sunt exact pe dos. Deși din punct de vedere al calității print-ului și al nivelului explicațiilor ambele sunt ireproșabile, Torres are ditamai cartea și Tikal are doar o mica broșură:

Planșele de joc sunt și ele deosebite, cea a lui Torres e mult mai mică decât cea a fratelui mai mare:

Există câteva aspecte unde cele două jocuri se aseamănă foarte mult:

  • Durata explicării regulilor: 15 minute
  • Weight estimat pe BGG: 2,9
  • Predispoziție la Analysis Paralysis: DA!
  • Preponderența elementului noroc: mică, dar existentă (card drafting la Torres, tile drafting și treasure digging la Tikal)
  • Mecanică bazată pe action points
  • Tema de suprafață, pasted on peste mecanici foarte bune și elegant împletite
  • Scalare bună la 2,3 sau 4 oameni – cu mențiunea că Tikal în 2 va merge bine cu regulile descrise aici pentru mini Tikal
  • Titlul Spiel des Jahres în 1999 (Tikal) și 2000 (Torres)

Există însă aspecte legate de mersul jocului care le diferențiază pe cele două și le voi detalia în continuare.

În Tikal jucătorii sunt exploratori în junglă și se vor folosi  în cele aproximativ 60-90 minute de joc de o echipă de aventurieri curajoși și de 10 action points în fiecare tură pentru a descoperi piramide cât mai înalte:

Și pentru a dezgropa comori valoroase:

Ei putându-se deplasa în voie pe toată harta:

Și chiar își pot construi tabere între care se pot “teleporta” pe cărări numai de ei știute:

Comorile se pot fura de la ceilalți jucători, stăpânirea piramidelor prin formarea unei majorități se poate schimba de la o tură la alta, iar vulcanii vor semnala începutul turei în care se face scoring:

În Torres jucătorii sunt constructori de castele la curtea regelui care a fost devastată de un vrăjitor rău (povestea asta e cam trasă de păr, dar nu putem face nimic decât să ne astupăm urechile dacă nu ne place). Astfel că în cele 45-60 minute de joc împreună cu cei 6 cavaleri din dotare, turnurile care se vor distribui după anumite reguli în fiecare fază a jocului și pe baza a 5 action points în fiecare tură, jucătorii vor putea mări castelele crescându-le suprafața, dar și înălțimea:

Vor putea aduce în scenă alți cavaleri pe lângă cel inițial:

Vor putea să își trimită cavalerii pe culmi cât mai înalte pentru a obține puncte cât mai multe:

Sau vor încerca să-și asigure poziții cheie în castelul regelui pentru alte puncte:

Cărțile de joc vor permite giumbușlucuri mai neobișnuite, cum ar fi salturile periculoase peste 2 nivele, în diagonală sau peste alți cavaleri (pentru că în mod normal cavalerii nu pot decât să meargă șontâc-șontâc în linie dreaptă sau să urce câte un nivel), action points suplimentare sau deformarea castelelor deja existente:

Îmi plac jocurile? DA!

Foarte mult? Nu foarte mult, nu la nivelul la care îmi plac jocurile cărora le-am dat nota 10, dar suficient de mult ca să le pot da nota 9 și să le pot considera un început bun de seară de jocuri sau o modalitate de a “promova” la categoria mijlocie jucători care s-au săturat de gateway games.

Iar prețurile sunt și ele foarte bune, la aproximativ 150 lei bucata nu trebuie să le treceți cu vederea.

Tikal la Regina și NebunulTorres la Regina și Nebunul

Sursă foto: arhiva personală

Mai citește și:

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.