Mage Knight – singurul 10 din 2011

Mage Knight e un monstru, la propriu. Dacă abordarea jucătorului la prima sesiune va fi una simplistă şi uşuratică şi, crezând că a văzut tot ce poate Vlaada după ce a jucat 2-3 designs anterioare şi are impresia că ştie ce urmează, jocul îl va lua pe sus şi îl va trânti de pământ. Mage Knight e un joc ce are nevoie de 4-5 partide de acomodare, pentru ca lucrurile să se lege cât de cât în mintea ta, să-ţi faci o idee despre cum interacţionează elementele din joc şi cât de bine au fost gândite de la început. Nu mai vorbesc de echilibrarea eroilor, inovaţiile la nivel de mecanică şi luptele streamlined foarte lipsite de elemente aleatoare. Aşă că puteţi citi acest articol ca şi o impresie de început – pentru că deşi am jucat 4 partide nu pot pretinde că jocul mi-a arătat tot ce poate. Posibil să pot spune asta peste alte 10-15, dar acum curba de învăţare încă nu s-a domolit din urcuşul abrupt.

Nu sunt un mare jucător de RPG sau D&D (şi nu pun la socoteală cele 20-30 jocuri de gen încercate pe PC acum mulţi ani) şi nu am testat nici Magic Realm, Talisman sau Runebound. Nu îmi plac foarte mult jocurile tematice (deşi am jucat vreo 20) şi nici nu mă dau în vânt după elementele aleatoare prezente în multe exemplare din acest grup doar de dragul de a avea ceva ce nu poate fi calculabil. De aceea nu pot pretinde că Mage Knight e cel mai bun dintre tematice, dar pot spune că e cel mai bun din cele 40 de jocuri publicate în 2011 pe care le-am încercat până acum. Şi e singurul care a primit nota 10.

O să trec cu mare uşurinţă şi fără niciun pic de remuşcări peste partea cu explicatul regulilor, nici măcar în mare nu mă bate gândul să o fac. Jocul se explică în întregimea lui în aproximativ un ceas şi sunt convins că după primele 30 minute sărmanul ascultător va avea mari probleme în a-şi aduce aminte ce am spus la început. De aceea sunt aproape sigur că Mage Knight nu va fi aproape niciodată alegerea mea pe post de jocul serii atunci când cei din jurul mesei nu l-au jucat sau nu i-au citit măcar partea de walkthrough. Căci jocul vine cu 2 manuale: un clasic rule book menit să-ţi spintece mintea în două dacă eşti suficient de nesăbuit să-l citeşti înainte de a parcurge scenariul introductiv excelent detaliat în celălalt manual – the walkthrough.

Dacă regulile nu le detaliez, hai să încerc măcar să expun în mare mersul jocului, prezentând în acelaşi timp şi argumentele mele în favoarea notei 10.

Există 4 eroi ce pot fi aleşi la început de către jucători – fiecare are un set de cărţi aproape identic (numai una e ceva mai specială) ce îi dau acţiunile posibile la început şi un set personalizat de skills ce vor începe să apară odată ce eroul apucă pe lungul şi greul proces de level up. Eroii vor străbate un tărâm magic în lung şi în lat luptându-se cu diverşi monştri, poposind în sate, mănăstiri sau poieni magice, cucerind garnizoane şi turnuri ale vrăjitorilor şi încercând să-şi lucreze “musculatura” pentru confruntarea finală: asediul unui oraş.

Jocul se bazează pe scenarii, o duzină fiind prezente în rule book şi alte câteva create pe forum de oameni entuziaşti. Fiecare scenariu poate fi pus pe masă de mai multe ori şi de fiecare dată se va juca în mod diferit pentru că, deşi scopul lui e acelaşi şi regulile (uneori diferite de cele din manual) trebuie întotdeauna respectate, toate celelalte elemente vor fi diferite: peisajul, vrăjile disponibile, unităţile ce pot fi recrutate, setul de advanced actions, monştrii ce trebuie învinşi etc.

Marea majoritate a scenariilor au drept scop cucerirea unuia sau mai multor oraşe. Acestea sunt de fapt fortăreţe păzite de vajnici gardieni care sunt specificaţi în scenariu şi depind de tipul de oraş, dar aceste elemente nu trebuie să fie neapărat bătute în cuie. Dacă sunteţi începători, puneţi rotiţa cu 1-2 trepte mai jos. Dacă vă simţiţi invincibili, trageţi de ea în sus. Sfatul meu rămâne însă acelaşi de la începutul articolului: luaţi-o uşor, în paşi mici şi încercaţi să înţelegeţi tot ce se întâmplă.

Fiecare scenariu se va desfăşura într-un număr predefinit de runde, fiecare rundă reprezentând o componentă a ciclului zi-noapte. Partea extrem de tematică e că diferenţele între cele două sunt notabile: deplasarea prin deşert se face mai greu ziua, cea prin pădure mai greu noaptea; diversele locaţii descoperite în timpul zilei vor putea fi analizate, cele descoperite în întunericul nopţii vor rămâne în întuneric până la răsăritul soarelui; efectul simplu al vrăjilor are nevoie de mana obişnuită, efectul puternic al vrăjilor are nevoie de mana neagră – care e disponibilă numai noaptea.

Rundele sunt împărţite la rândul lor în ture, iar în fiecare tură jucătorii vor putea să se deplaseze şi apoi să interacţioneze cu diversele locuri de pe hartă, finalul apoteotic – dar întâlnit destul de rar – fiind reprezentat de procesul de level up.

Cum ziceam, fiecare erou are pentru început un set de cărţi care îi vor permite să se mişte pe hartă, să interacţioneze cu diversele locuri prietenoase sau pe care le-a cucerit, să se lupte sau să-şi facă hand management. Aceasta din urmă este mecanica principală care stă la baza jocului, partea de deck building fiind doar una ajutătoare şi pe care nici măcar nu am simţit-o. Într-un scenariu complet de 6 runde se va face shuffling de maxim 10 ori, iar asta pe durata a 4 ore de joc. Deci în niciun caz nu putem spune “încă un deck builder în care amestec cărţile de le zboară fulgii”.

Fiecare mână de cărţi va reprezenta o tură de joc şi un mare puzzle de optimizare. De fiecare dată aceleaşi întrebări trebuie să vă răsune în minte: ce fac cu ce am în mână astfel încât tura viitoare să fiu mai aproape de level up? Cum pot să profit la maxim de aceste cărţi astfel încât să mă deplasez eficient, să înving monstrul, să cuceresc fortăreaţa şi să-mi protejez oamenii? Care este cea mai bună abordare acum date fiind condiţiile, astfel încât pe viitor să pot face alte lucruri mai bune? Care cărţi merită să le păstrez pentru o tură viitoare şi care le pot utiliza cu maxim de eficienţă în tura asta?

Jucătorii se vor folosi în marea majoritate a timpului de 4 acţiuni de bază: deplasare, influenţă, atac şi blocare. Majoritatea cărţilor oferă deci posibilitatea executării acestor acţiuni, fiecare oferind versiunea de bază a acţiunii – care e destul de slabă şi gratuită – şi versiunea “premium” care e puternică, dar costă mana. Adiţional, orice carte poate fi jucată drept wildcard pentru a primi +1 la oricare din cele 4 acţiuni de bază.

Mana va fi disponibilă în principal într-un pool reprezentat de câteva zaruri – numărul acestora e în cele mai multe cazuri numărul de jucători plus 2. Cele 4 feluri de bază de mana pot fi folosite de un jucător în tura lui cu anumite restricţii: maxim o mana din pool (dar există cărţi care extind cantitatea) şi oricâte mana din rezerva proprie. Pentru că zarurile folosite vor fi rostogolite la finalul turei şi alte culori vor apare proaspete pentru următorul jucător – iar unele zaruri vor fi chiar epuizate, căci mana neagră nu poate fi utilizată ziua, nici mana galbenă noaptea – jocul ne spune prin unele cărţi că mana poate fi cristalizată şi păstrată timp îndelungat pentru a putea fi folosită atunci când e nevoie. Mai există şi forme instabile care sunt generate de efectele altor cărţi şi care dau mana sub formă de tokens care trebuie utilizate înainte de finalul turei, altfel îşi vor pierde puterea magică.

Sub orice formă e prezentă ea, mana e al doilea cel mai important lucru din joc după hand management. Fără mana nu se pot activa efectele “premium” ale cărţilor şi nu se pot executa versiunile devastatoare ale vrăjilor. Fără mana luptele vor fi cumplit de grele şi deplasările extrem de lente. Dacă mană nu e… aproape nimic nu e.

Vorbim puţin despre partea combativă din joc amintind mai întâi luptele cu monştrii şi asediul locaţiilor sau al întunecimilor necunoscute. În joc există 6 tipuri de creaturi care vor încerca să ne pună beţe în roate şi fiecare e cu tipicul ei. Dacă orcii vin să ne atace cu 3-4 puncte şi au cam tot atâta viaţă, dragonii vor fi de 3 ori mai puternici ca cifre şi mult mai bine înzestraţi ca dotări. Tipul principal de atac în joc e cel fizic şi majoritatea monştrilor se vor năpusti orbeşte înainte. Există însă şi atacuri cu foc şi cu gheaţă, iar ca desert avem focul îngheţat. Vlaada a stat probabil şi s-a gândit multă vreme cum să facă lucrurile cât mai condimentate pentru jucător, iar finalul este unul care m-a făcut să tuşesc, să lăcrimez şi chiar să-mi stea diverse lucruri în gât. Fără detalii nu pot trece mai departe, aşa că înduraţi-mi puţin analiza.

Atacul fizic se anulează pur şi simplu cu blocaj fizic. La fel de bun e şi blocajul de foc sau gheaţă dacă îl ai la îndemână, dar ele sunt ceva mai rare. Atacul cu foc trebuie musai blocat cu gheaţă – sau cu dublul valorii în blocaj fizic sau de foc. La atacul cu gheaţă e valabilă reciproca, iar la focul îngheţat… să te ferească toţi sfinţii.

Blocajele trebuie musai să fie cel puţin egale cu valoarea atacului, altfel sunt inutile. Şi pe lângă ele vor veni diverse alte abilităţi ale animalului nervos care poate fi otrăvitor, foarte agil (deci trebuie valoare dublă a blocajului), paralizant sau extrem de brutal (adică valoarea de atac i se dublează dacă nu e blocat la timp). Când credeaţi că aţi scăpat cu bine blocând un atac cu 4 cărţi, nu trebuie să vă opriţi nici măcar pentru o gură de aer căci urmează răspunsul vostru. Dar numai dacă mai aveţi cărţi în mână şi acestea sunt eficiente la maxim. Un atac parţial nu va rezolva nimic, aşa cum un blocaj parţial e la fel de inutil ca o pernă în faţa unui glonte. Atacurile se vor lovi de diversele rezistenţe la atac fizic, cu foc sau gheaţă ale bestiei, aşa că uneori şi cel mai ascuţit paloş sau cea mai înflăcărată vrajă vor avea slab efect.

V-am speriat? Sper că nu. Avertismentul de la început e încă valabil în toată splendoarea lui: Mage Knight e un monstru, la propriu! :)

Luptele nu vor fi întotdeauna atât de complicate cum le-am descris eu mai sus. Vor fi situaţii când animalul nici nu va crâcni, dar vor exista şi cazuri în care veţi pleca plini de sânge fără să-l atingeţi. Cele mai interesante lupte vor fi însă cele de asediu a oraşelor şi cele între jucători.

Asediile oraşelor sunt spectaculoase pentru că de obicei luptele se dau cu 2, 3 sau 4 monştri simultan. Iar asediile pot fi individuale sau cooperative, în funcţie de scenariu.

Luptele între jucători sunt extraordinare pentru că, dacă atunci când eşti faţă în faţă cu un dragon vei şti la ce să te aştepţi, din partea jucătorilor vei avea tot timpul parte de surprize. Regulile luptelor între jucători sunt diferite, blocajele pot fi şi parţiale, aşa cum atacurile în orice cantitate vor aduce pagube – dacă nu tăieturi în carne vie, măcar armura să se uzeze puţin.

Al treilea lucru foarte important când vine vorba de strategia din joc e reprezentat de unităţile ce pot fi recrutate în mai toate locaţiile de pe hartă. Acestea sunt încadrate într-un spectru foarte vast şi pestriţ, de la ţărani neştiutori ce nu vor oferi mare lucru – până la magicieni scumpi, dar extrem de eficienţi. Unităţile pot încasa lovituri pentru erou, îl pot vindeca, pot bloca, pot ataca sau pot spori capacitatea de deplasare. Într-un cuvânt, unităţile sunt abilităţi foarte asemănătoare cu cele date de cărţi, dar care sunt oricând la dispoziţie şi pot fi implicate fix la momentul oportun.

Dacă fiecare erou începe lungul drum cu un singur loc liber în trupă, prin procesul de level up numărul de unităţi însoţitoare va creşte substanţial şi, odată cu el, şi puterea şi flexibilitatea eroului. Dacă tot am amintit de level up daţi-mi voie numai să spun că acesta va fi (aşa cum e şi normal) elementul principal al focusului eroilor. Nu de puţine ori m-am trezit gândind: „Dacă mai urc un nivel şi fac rost de un skill pentru mişcare, plus o carte ce-mi dă Fire Attack pot să merg să mă bat cu dragonul de gheaţă, iar apoi… etc”.

Jocul oferă foarte multă flexibilitate pe partea de construcţie a eroului. Deşi fiecare începe cu acelaşi set de acţiuni şi în prima rundă majoritatea comportamentelor vor fi aproape identice pe ansamblu pentru toţi eroii, începând cu runda a doua lucrurile vor începe să se ramifice şi diversifice semnificativ. Dacă acţiunile avansate disponibile sunt foarte bune,   paşii se vor îndrepta înspre un level up rapid, iar unităţile puternice vor orienta eroul înspre locul în care acestea pot fi recrutate. Dacă harta va fi plină de mage towers, jucătorii îşi vor umple deck-ul de vrăji, iar dacă numărul de peşteri sau morminte e covârşitor jucătorii se vor îndrepta înspre ele în speranţa obţinerii de artefacte. Nu în ultimul rând, foarte multe cărţi oferă sinergii şi interacţiuni foarte puternice atunci când sunt combinate într-un mod fericit. Într-un cuvânt, opţiunile sunt multe şi căile spre succes numeroase.

Câteva cuvinte despre elementele random din joc care sunt puţine şi foarte bine integrate tematic.

Disponibilul de mana din fiecare tură e oarecum aleator pentru că depinde de zarul ce se rostogoleşte – partea bună e că ştii tot timpul la începutul turei ce ţi-e disponibil, aşa că e uşor să planifici. Iar pentru că mana poate fi cristalizată şi multe din abilităţile din joc vor permite diverse jonglerii, acest element random nu va deranja foarte tare. Cum ziceam şi mai sus, fiecare tură de joc e un mare puzzle în care contează foarte mult partea de hand management – cum ne folosim cărţile cât mai eficient cu putinţă – şi cea de resource management – cum “abuzăm” de mana disponibilă astfel încât cărţile să fie exploatate la maxim.

Al doilea element random e dat de acei monştri care devin vizibili numai când eroul intră într-o locaţie sau asediază un oraş/turn. Şi acesta e foarte bine integrat în joc şi poate fi mitigat cu uşurinţă. Ultima pagină a manualului conţine o listă completă a tuturor creaturilor ce sălăşluiesc în întuneric, aşa că vă veţi avânta tot timpul cu capul înainte într-o oarecare cunoştinţă de cauză.

Despre calitatea materialelor folosite şi aspectul grafic am numai cuvinte de laudă. Desenele de pe cărţi sunt foarte reuşite, harta arată foarte frumos odată înşirată pe masă, piesele de plastic sunt bine executate şi miniaturile detaliate şi frumos vopsite. Singurul neajuns ar fi calitatea cărţilor care este mai degrabă mediocră decât bună. Pentru că unele cărţi se vor uza mai repede decât altele şi nu vreţi să aveţi indicatori vizuali sau tactili atunci când vă manevraţi deck-ul, o mică sesiune de sleeving e imperios necesară înainte de a începe să jucaţi.

Preţul jocului nu aş zice că e prietenos. Date fiind însă multele componente bine făcute, calitatea excelentă a gameplay-ului şi rejucabilitatea foarte ridicată veţi simţi numai o mică strângere de portofel la achiziţionarea lui, care se va risipi în timp odată cu zecile de ore petrecute la masă.

Pe partea de scalabilitate vă recomand să-l încercaţi atât solo, cât şi în 2 sau 3 oameni. Atenţie mare însă, scenariile care durează mai mult de 4 runde tind să aibă ture foarte lungi de la runda a cincea încolo – numărul posibilităţilor şi al abilităţilor creşte foarte mult, astfel încât deciziile şi calculele se vor face tot mai greu. De aceea nu vă recomand jocul în 4 decât poate în scenariile blitz, iar eu personal voi evita pe cât posibil această configuraţie. La fel ca Through the Ages, jocul e perfect în 2 sau 3 şi downtime-ul mare cam strică din experienţa de joc atunci când 4 oameni se luptă cu analysis paralysis.

Ar mai fi multe lucruri de zis despre joc, nu pot avea pretenţia să îi acopăr toate aspectele în numai trei mii de cuvinte. Vlaada a reuşit să mă impresioneze foarte plăcut cu acest design, mai ales că nu mă aşteptam la asemenea nivel de detaliu al regulilor şi o aşa complexitate a jocului – başca faptul că Mage Knight nu e singurul joc de anul trecut al cehului. Din punct de vedere strategic e poate cel mai complex joc apărut în 2011, iar din punct de vedere al calităţii pe ansamblu e singurul de nota 10. Aştept cu mare interes să văd care este finalitatea acestui poll iniţiat de domnul Chvatil pe BGG. Poate ne paşte o expansiune sau poate designer-ul doreşte să afle în ce măsură efortul său a fost bine primit de public. Sau un nou joc tematic mai mare şi mai frumos, dacă acest lucru e cu putinţă.

În speranţa materializării primei variante îmi mai rămâne sarcina de a vă anunţa că al doilea print al primei ediţii (care corectează şi câteva mici scăpări în primul print) e disponibil deja, deci vă rămâne numai să plasaţi o comandă la Regina şi Nebunul. Acum! :) 

Sursă foto: magicul BoardGameGeek

Mai citește și:

4 Comments

  1. acidutzu

    Hai sa-ti raspund eu, daca tot l-am criticat. :)

    Jocul mi s-a parut ok, poate chiar il si cumparam, daca nu plecam cu asteptari foarte mari despre el. De cand i-am vazut plansa cu good vs evil am sperat sa fie ceva mai elaborat. Trauma asta o am din RPG-urile de pe calculator, in care nimeni nu incearca sa implementeze optiuni inteligente pentru caracterele rele. Ca sa faci puncte de rautate nu ai optiuni decat casapesti oameni inocenti ca bolovanul. Nu tu planuri diabolice, nu tu uneltiri, nu tu capcane. Doar tai gatul mamelor care iti cer sa o salvezi pe Lassie din fantana. Asa ori iti calci pe inima si joci un personaj dobitoc, care nu stie sa zica decat “Ngggg!” si-i calca pe toti, sau mergi de partea binelui, pentru ca acolo ai decizii mai inteligente de facut. La fel si in MK. Cum ajungi rau? Parjolesti ca nebunul? Beneficii? Putine, spre deloc! Cat de greu ii era sa adauge si aliati, arme sau vraji care sa fie folosite doar de cei rai. Poate nu vrea sa joace toata lumea cu cavaleri nobili. Asta m-a facut sa-l razui de pe lista de dorinte.
    Dar imi place cum se joaca, imi place ca este modular, deci infinit, imi plac cum interactioneaza cartile si mi se pare ca ofere un mod de lupta foarte bun, daca nu perfect, de lupta cu monstrii.
    Cartile il fac sa fie mai mult un joc tactic si nu strategic. Pe mine nu ma deranjeaza, eu facandu-mi planuri doar pentru runda in curs (de asta castig mai mult la jocuri tactice si pierd grav la cele in care ar trebui sa imi fac planuri pentru tot jocul, vezi Labora :D), dar Oana se vaita la fiecare tura ca nu poate merge cand vrea sa mearga, sau sa atace cand vrea sa atace (astfel eu consider ca random-ul este destul de mare, cartile schimband planurile aproape la fiecare tura). Stiu ca vei zice ca trebuie sa te adaptezi si sunt de acord cu asta, dar poate sa alunge unii jucatori.
    Pretul l-am criticat din punctul de vedere al componentelor, nu al parerii mele despre joc. La pretul ala mi-as lua, daca e sa judec ce am prin curte :), Middle Earth Quest, World of Warcraft the Board Game, Mansions of Madness, sau cu putin noroc Runewars, care ofera mult mai multe componente. Poate costa atat pentru ca e facut de cine e facut? Stiu ca suna aiurea, dar nu cumpar etichete. Asa cum si Through the Ages intra in aceeasi categorie, costand mult peste ceea ce ofera interiorul cutiei. Si-mi place TtA. :)

    In incheiere ma bucur ca ai un joc care musteste de tema si nu-l alungi. ;) Ca pot sa zic si eu “Cum au Ice mages armura patru? Nu sunt imbracati cu canadiene? Armura 10 vs frig, -50 vs restul!”

    Gata, ca nu sunt platit la litera.
    Spor la joc!

    • Pai vezi, nu e bine sa-ti doresti sa fii rau in jocuri care te rasplatesc sa fii bun – si nici macar nu sunt dotate cu arsenal pe masura rautatii tale… incipiente. :)

      Da, e foarte tactic jocul, dar toate acele mici tactici valabile o tura vor converge inspre strategia ce se va finaliza la finalul rundei a cincea cand te pregatesti sa asediezi orasul. Poti sa-l vizualizezi ca pe un deck builder extrem de mare si greoi care se construieste din putine carti (nu sunt convins ca numarul de carti + unitati va depasi 30 la finalul jocului, ele plecand de la 16), dar foarte puternice. Si ca in orice alt deck builder, trebuie sa-ti optimizezi tura. Gandeste-te la Thuderstone: in unele ture cumperi, in altele ataci, in altele te odihnesti, in altele te pregatesti. Exact asa e si aici, numai ca de obicei faci cam toate lucrurile astea in fiecare tura. Incearca abordarea asta cu Oana, poate o convingi. :)

      Pretul e mare pentru ca e produs de Wizkidz – care au raport destul de slab pret/calitate in ultima vreme – dar ideile si rejucabilitatea compenseaza din plin. La fel si la TtA, 250 lei pentru 360 carti mici, cateva planse si niste tokens minusculi de lemn pare exagerat. Dar dupa 10 partide de TtA vei avea la bord 30-50 ore petrecute in compania jocului (sunt putine si jocurile pe PC care asigura asemenea durata lunga de viata) si nici macar la jumatate din potential nu ai ajuns. Mai ai inca cel putin pe atat, daca nu cu mult mai mult.

      Si sa stii ca mai am tematice in colectie: Starcraft, High Frontier, Thunderstone, Revolver. Nu ma deranjeaza genul, cat modul in care designer-ii implementeaza anumite lucruri. Cum ziceai si tu, modul de lupta cu monstrii e perfect in Mage Knight si tocmai de aceea ma mir ca in acelasi timp apreciezi Runewars si Mansions of Madness care sunt cam departe de perfectiune, din umilul meu punct de vedere. Dar na, fiecare cu piticii lui, fiecare cu preferintele si hachitzele proprii.

      Si cam cat zici ca ai vrea sa primesti ca sa mai scrii pe aici? :)
      Poate aranjam ceva…

      • acidutzu

        Daca jocul imi da sansa de a deveni rau, atunci sa ma lase sa fiu rau. Altfel putea sa lase ca la Dungeon Lords – nuante de rau (bine in cazul MK) – si nu ma mai suparam.

        La Thunderstone nu ai un tinut imens de strabatut. Nu dadeai cu Th-ul de pamant daca voiai sa mergi in temnita dar iti mai trebuiau doua carti de mers? :) Desi in Advance ai pregatirea, dar tu nu-l ai, deci nu se pune. :))

        La WoW ajungem la 30 de ore din doua partide. Saptamana viitoare incercam sa ne jucam partida anuala.

        Despre pret m-am plans doar din punctul de vedere al componentelor si nu din cel al jocului (Mansions of Madness il am tot nejucat, dar poate il rezolv maine).

        Astept sa-ti vad review-ul despre High Frontier. Imi pare interesant, dar pare sa fie oribil de explicat si stiu cat am patimit la TtA, cand nici nu incepusem sa explic jocul si Oana deja isi luase fata de “nu o sa inteleg niciodata, nu are rost sa continui”. Totusi mult mai bine decat cu alt grup, care nici nu asculta regulile. Ziceau:
        “- Hai sa jucam si vedem pe parcurs.
        – Cum pe parcurs? Pai voi nu cunoasteti regulile elementare!
        – Te intrebam cand nu intelegem ceva.
        – ???”
        Nimeni nu apreciaza orele pe care le petrec buchisind manualele. :)

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.