Maya – mai puține vieți, dar mai bune

Pe Maya am adoptat-o la sfârșitul lunii mai în 2010 de la o colegă de servici care are o atracție specială pentru animăluțele abandonate. Era un bulgăre de blană sfios, foarte curios și aventuros:

Dar și umpic leneș… Își făcea culcuș peste tot:

Și așa arată Maya acum, la frumoasa vârstă de 17 luni:

În afară de dimensiuni, nu s-a schimbat nimic, așa-i? E același bulgăre de blană și pare oarecum vindecată de curiozitate și de spirit aventuros în favoarea lenii și somnului. Dar asta numai în aparență.

Maya, împreună cu Dana și cu mine locuim aici:

E o mansardă, așa că hai să pun lucrurile în perspectivă:

Acum 2 săptămani, într-o seară, spiritul ei aventuros a fost ceva mai puternic decât ne-am fi dorit cu toții și, prinzând un geam deschis a ieșit la o mică plimbare pe acoperiș. Bineînțeles că dezastrul s-a produs, la un moment dat a alunecat și a căzut. Până jos nu e foarte mult, probabil vreo 12 metri, însă distanța e suficient de mare ca să producă răni serioase… sau chiar mai rău.

Maya însă a reușit să-și pună în alertă instinctele pisicești și s-a agățat în cădere de o ramură de brad amortizându-și astfel cu succes căderea.

Diagnosticul medicului a fost pozitiv, în afară de o lăbuță ruptă, niscai febră și o stare de șoc normală circumstanțelor, Maya e bine. Acum că v-am spus de lăbuță, eu zic să vă uitați mai atent la pozele care o arată la 17 luni și o să vedeți ghipsul… alb, ca și petele de pe blana ei. Sau admirați-l aici în toată splendoarea:

Bineînțeles că pisicii nu-i convine deloc situația actuală, e foarte suparată:

Dar s-a adaptat și știe că încă e frumoasă:

Deși nu de puține ori o surprind căzută pe gânduri și reflectând la cele întâmplate:

De ce vă vorbesc despre Maya aici? Pentru că Maya a intrat în hobby-ul meu în același timp cu mine și cu aceeași pasiune. Îi plac la fel de mult gateway games:

Dar și jocurile mai ușurele de strategie:

Cele puțin mai complicate:

Și chiar jocurile de cărți, deși e greu de presupus cum își face hand management-ul:

Nu știu să vă spun câte vieți mai are acum Maya, dar cu siguranță a avut parte de un miracol. O simt altfel după pățanie, parcă mai cumpătată și mai atentă, iar noi suntem recunoscători că această pisică minunată e încă parte din viața noastră și ne îmbogățește existența în continuare cu prezența ei.

Voi ce credeți, a fost un miracol sau pur și simplu pisicile sunt niște supraviețuitoare înnăscute?

Sursă foto: arhiva personală

Mai citește și:

6 Comments

  1. Marmota Elastica

    Cats have it figured out, man…

  2. Felicitari pentru noul site si mult succes! la cat mai multe articole, cititori si idei bune :)

  3. katka

    mai ai cumva inca o pisica? sau asta e singura?

  4. anca

    Bravo, Maya! :) Asta imi aduce aminte de motanul meu care la o varsta apropiata de a Mayei a picatt de la etajul 8 dintr-un bloc turn in incercarea lui de a prinde un fluture si s-a ales doar cu coada un pic rupta. Magic sau nu … tind sa cred ca zicala cu pisica si cazutul in picioare e foarte adevarata ;)

    Pe de alta parte, inclin sa cred ca si pisicile trebuie sa-si ia zborul la un moment dat …. ca sa ajunga la concluzia ca tot mai bine e (in) acasa :D

Leave a Reply to anca Cancel Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.