Philippe Keyaerts este cunoscut în special pentru Small World, un joc apreciat de mulţi şi jucat cu multă plăcere în toate colţurile lumii. Jocul a fost un succes comercial extraordinar primind 5 expansiuni între 2009 şi 2010 şi un sequel Small World Underground în 2011. Nu e de mirare că am aşteptat cu sufletul la gură să apară Olympos, acest “Civilization light”, aşa cum a fost numit atunci când s-a aflat în mare care e tematica. Jocul a incitat spiritele încă din perioada de design prin ale sale foarte provocatoare evocări grafice ale zeităţilor greceşti şi au existat multe discuţii despre artwork-ul foarte curajos şi foarte erotic. Aici aveţi un exemplu.
Am achiziţionat deci jocul fără să stau prea mult pe gânduri imediat după apariţie, l-am desfăcut, l-am admirat, am proliferat nişte “WOW!!” atât pentru componente cât şi pentru gameplay, şi acum iată-mă aici împărtăşindu-vă primele mele impresii după 3 jocuri.
Olympos este un joc publicat în iulie 2011 de către Ystari. Este un joc de dificultate medie cu un weight estimat de 3.1, un timp de joc mediu de 90 minute şi făcut pentru grupuri compacte de 2-5 jucători.
(click pe imagini pentru o versiune mai mare)
Athena, Ares şi Parthenon sunt 3 dintre simbolurile proeminente care atrag imediat atenţia. Încă de pe acum jocul ne sugerează că vom avea de a face cu mânia zeilor şi va trebui să ne punem la contribuţie atât spiritul războinic, cât şi înţelepciunea şi agerimea.
Jocul se învârte în jurul a două planşe, una principală pe care se vor putea cuceri teritorii şi controla cele 4 resurse disponibile în joc – grâne, lemn, aur și piatră:
Şi una mai mică numită technology board pe care se vor putea face descoperiri sau se vor putea construi minuni – wonders adică, şi sunt numai 5 de astă dată, nu 7 ca în alt joc mai puţin cunoscut:
Jucătorii se vor lupta deci pe planşa mare cucerind teritorii goale sau ocupate de băștinași sau cucerindu-se unii pe alţii pentru a controla cât mai multe resurse (care vor fi folosite pentru a plăti pentru descoperiri) şi cât mai multe stars (care ajută la construirea minunilor). Jocul nu merge pe ture clasice ci se foloseşte de un sistem ingenios pentru calcularea costurilor acţiunilor făcute, manifestat în unităţi de timp marcate pe exteriorul planşei de joc. Fiecare acţiune făcută costă timp, iar poziţia markerului pe acest track va determina şi ordinea în tură a jucătorilor – ultimul este următorul la rând:
Intrarea pe hartă cu un marker propriu costă timp, deplasarea de la un teritoriu la altul costă timp, cucerirea de teritorii ocupate costă timp. Jucătorii trebuie constant să decidă ce fel de acţiuni vor să întreprindă: scurte şi poate ineficiente însă mai multe, respectiv lungi şi profitabile, însă mai rare.
Cucerirea teritoriilor nu se discută şi nu se negociază, jucătorul care ajuge acolo pur şi simplu devine noul stăpân şi preia controlul. Diferă însă costul în timp plătit în funcţie de cât de mare e puterea militară proprie faţă de cea a celui cucerit. Cu cât eşti mai inferior din punct de vedere militar, cu atât mai usturător va fi costul:
Zona sudică a planşei este reprezentată de Atlandida şi e un teritoriu mai special şi mai greu de atins datorită distanţei (deplasarea pe apă costă dublu în timp), însă oferă bonusuri mai mari la finalul jocului… şi o distanţă confortabilă faţă de eventualii cuceritori:
La ce sunt bune aceste resurse pe care le tot adunăm? Ca să plătim descoperirile pe care le vom face și care ne vor creşte puterea miltară:
Ne vor ajuta să ne deplasăm mai eficient pe uscat sau pe mare:
Ne vor ieftini alte descoperiri:
Sau ne vor da puncte şi alte bonusuri în timpul jocului și la final:
Fiecare descoperire costă 7 unităţi de timp şi are şi un cost în resurse ilustrat pe planşă deasupra piesei. Dar fiecare descoperire are un dublu beneficiu, cel ilustrat pe piesă şi cel ilustrat pe planşă în partea de jos unde jucătorul îşi va plasa un marker:
Dacă asta ar fi tot, jocul nu ar străluci foarte tare. Zeii şi soarta vor interveni din când în când în mersul jocului, condimentându-l şi schimbându-l în bine sau în rău, pedepsindu-i pe cei care nu au avut grijă de partea spirituală şi răsplătindu-i pe cei care au mai dat pe la templu. “Spiritualitatea” fiecărui jucător se măsoară în simboluri Zeus, care pot fi obţinute controlând un anume teritoriu de pe hartă, cumpărând anumite descoperiri sau adunând cărţi de Destin:
Pe time track există nişte marcaje (6 în total) în dreptul cărora se vor plasa cărţile cu zei cu faţa în jos, câte una sau câte două după caz:
În momentul în care un jucător ajunge pe acel marcaj sau îl depăşeşte plătindu-şi o acţiune, el va trage o carte a destinului (de care se va putea folosi în orice moment şi care oferă resurse, stars, puncte sau simboluri Zeus):
Şi apoi imediat va întoarce un Zeu. Aceştia sunt 10 la număr, 5 oferă efecte benefice şi 5 sunt malefici. Jucătorii cu cele mai multe simboluri Zeus vor beneficia de efectele pozitive (putere militară, stars, puncte, resurse), jucătorii cu cele mai puţine simboluri vor fi afectaţi de efectele negative (puncte minus, pierderea cărţilor de Destin, restricţii la deplasarea pe hartă, pierderea de markers):
Jocul continuă astfel cu toată lumea războindu-se pentru a controla resursele, încercând să pună mâna pe cele mai bune descoperiri sau construind cele mai frumoase wonders:
Jocul se termină când toţi jucătorii au ajuns la capătul time track:
Şi apoi se răsplăteşte supremaţia pe hartă şi eficienţa în realizarea descoperirilor sau construcţia de wonders, se mai numără punctele acumulate în timpul jocului şi se va desemna drept câştigător jucătorul care a fost mare cuceritor, mare descoperitor, mare constructor şi un om foarte spiritual.
De ce îmi place Olympos?
Pentru că e un joc în care trebuie să-ţi gândeşti cu maximă atenţie fiecare mişcare astfel încât să-ţi vină rândul cât mai des, dar să faci şi acţiuni profitabile.
Pentru că trebuie să fii atent şi la resursele pe care le controlezi, şi la puterea militară, şi la eficientizarea deplasărilor pe hartă, şi la partea spirituală care te poate uneori afecta destul de mult.
Pentru că e frumos şi bine ilustrat, intuitiv ca simbolistică şi elegant ca mecanică, cu o temă care reușește să se impună peste mecanica de joc și să te facă să te simți la cheremul sorții și la bunăvoința zeilor.
Pentru că tot timpul urmăreşti cu maximă atenţie cum ceilalţi te cuceresc, îţi fură resursele sau îţi iau de sub nas descoperirile şi construiesc wonders înaintea ta. Şi apoi revii şi le faci la rândul tău exact aceleaşi lucruri.
Un joc care are un vag iz de Small World, dar e mult mai complex şi mai strategic.
Acesta este Olympos, un joc care mi-a plăcut de la primul contact şi pe care am de gând să-l mai joc foarte curând. Un joc pe care nu l-am văzut încă în oferta nici unui magazin din România, dar vă sfătuiesc să încercaţi să plasaţi o comandă la Regina & Nebunul, să-l jucaţi şi apoi să-mi spuneţi cum vă place.
Sursă foto: arhiva personală