Răsfățuri ludice contemporane

Singura constantă e schimbarea, zice o vorbă înțeleaptă (fără sursă clar stabilită). Iar majoritatea schimbărilor se produc treptat, în pași mici cu care ne obișnuim progresiv și devin parte a cotidianului. Uneori aceste schimbări sunt benefice, alteori nu. Uneori le acceptăm fără să băgăm de seamă, alteori opunem rezistență sau ne bucurăm când le vedem.

Cumpăr și joc boardgames de suficient timp ca să pot remarca anumite schimbări pe termen lung ce poate nu sunt evidente jucătorilor mai “tineri” în hobby. Am văzut prețurile jocurilor crescând, multe titluri devenind out of print și dispărând din oferta magazinelor, am urmărit ascensiunea și coborârea a sute de jocuri în preferințele oamenilor. Am văzut pasionați care s-au aruncat cu capul înainte în grămada de jocuri și apoi au renunțat după o perioadă. Dar am văzut și persoane a căror pasiune a rămas constantă de-a lungul timpului, chiar dacă flacăra nu ardea cu intensitate mare.

Dar, poate cel mai important, am văzut cum lucrurile s-au schimbat treptat în bine, astfel că în prezent consider că suntem niște răsfățați. Și, pentru că în măsură mai mică sau mai mare toți suntem predispuși la loss aversion, sper să nu pierdem prea curând ce avem.

I’m done teaching games

Timp de mulți ani, oamenii se adunau în jurul mesei pentru a testa un joc nou și o persoană, de obicei proprietarul, începea să explice regulile. Aceeași persoană urmărea apoi întreaga partidă mutările tuturor jucătorilor pentru a evita greșelile, consecința fiind o abordare strategică destul de slabă a jocului – se știe că, la un joc nou pentru toată lumea, cel care explică nu căștigă aproape niciodată.

Rules videos nu sunt o invenție recentă, dar numai în ultimii 2 ani calitatea și numărul lor a făcut posibilă (cel puțin pentru mine) eliminarea etapei de explicare a regulilor. Evident, nu toate jocurile au un astfel de video. Dar, acolo unde se poate, recomand întotdeauna participanților să urmărească prezentarea înainte de a ne așeza la masă. Avantajele sunt evidente pentru toată lumea:

  • Fiecare persoană are ritmul și modul propriu de înțelegere. Când urmărești o prezentare video poți să faci pauze sau să revezi un anume aspect neclar. Plus că atunci când există un interval de timp între ingerarea regulilor și partidă, lucrurile au timp să se sedimenteze și să devină mai clare.
  • De multe ori locul de joacă este aglomerat sau zgomotos, astfel că explicarea și ascultarea regulilor pot deveni activități obositoare.
  • Proprietarul jocului rămâne în continuare responsabil cu urmărirea jocului și clarificarea detaliilor, dar este mult mai liber să se bucure de experiență.

 

Cantitate și calitate

Am vorbit despre aceste aspecte și cu alte ocazii, așa că nu insist.

În fiecare din ultimii 5 ani s-au adăugat peste 3.000 jocuri noi în baza de date BGG. Aproape că nu mai există temă, mecanică sau categorie care să nu primească din abundență jocuri noi.

În plus, cutiile jocurilor arată tot mai bine, grafica este mai detaliată și mai atractivă, se fac eforturi constante pentru a îmbunătăți experiența de joc prin componente de bună calitate, eye candy și detalii funcționale: layered boards, custom tokens, simboluri intuitive.

Mecanicile se rafinează, integrarea tematică se cizelează, regulamentele devin mai ușor de citit și de înțeles. Pe ansamblu, se simte că industria e matură și populată de oameni profesioniști. Mai multe detalii găsiți aici.

 

Reprints and reimplementations

Cu mai bine de 5 ani în urmă, era un lucru obișnuit să ai în wishlist jocuri mai vechi out of print și să încerci să le obții prin orice mijloc disponibil: Ebay, BGG market, math trades, licitații, etc. Reprint se făcea numai pentru succesele comerciale mari unde se știa că un nou lot de câteva mii de bucăți va fi absorbit de piață în maxim 2 ani.

Dacă astăzi vreți să încercați un joc mai vechi ce e out of print, nu e nevoie să plătiți sume mai mari decât prețul MSRP. Ultimii ani ne-au demonstrat că, atunci când un joc e bun, e doar o chestiune de timp până când cineva decide că un reprint e oportun. Sunt zeci de exemple de jocuri vechi ce au fost retipărite în ultima vreme, multe dintre ele cu aspect grafic superior și mici tweaks acolo unde era nevoie: Kingsburg, Amun-Re, Torres, Tikal, Mexica, seria GIPF, Finca, Brass, Stephensons’s Rocket, jocurile Splotter Spellen, El Grande, Liar’s Dice, Zendo, Through the Desert, Die Macher (urmează în 2019 probabil) și multe altele.

Lucrurile stau la fel de bine pentru reimplementări, jocurile noi bazate pe succese din anii anteriori pentru care s-a considerat că fie aducerea la zi e necesară, fie o nouă temă poate fi utilizată cu succes. Cu siguranță ați jucat sau ați auzit de versiunile noi pentru Through the Ages, Agricola, Twilight Imperium, Descent, Eclipse, Mansions of Madness, 51st State sau Fury of Dracula. Dar poate nu știați că succese comerciale precum Blood Rage, Sheriff of Nothingham, Imperial Assault, Broom Service sau Celestia sunt reimplementări după jocuri mai mult sau mai puțin cunoscute.

În concluzie, păstrați-vă calmul și bucurați-vă de ce aveți pe raft în acest moment fără a vâna himerele din wishlist pe Ebay, pentru că vin ele la voi mai devreme sau mai târziu.

Evident, dacă jocul mult râvnit are note relativ mici pe BGG sau de la un grup restrâns, șansele de reprint scad. Dar, în acest caz, probabil că prețul pentru o copie second hand va fi rezonabil.

 

The content of the box

Acum câțiva ani, cutia unui boardgame conținea piesele jocului… și cam atât. Oamenii cumpărau cu frenezie zip lock bags, sleeves transparente, organizers generice din plastic, bowls, play mats fără temă, etc.

În timp, pungile zip lock au devenit o prezență obișnuită. Unii producători au început să includă și mici containere de plastic ori deck boxes sau să pună la dispoziția cumpărătorilor accesorii specifice: custom sleeves, play mats, extra dice, custom inserts, drawstring bags. Piața de accesorii s-a dezvoltat în special pe segmentele sleeves (unde sunt mulți producători ce fabrică toate dimensiunile imaginabile la diverse nivele calitative) și inserts, despre care am vorbit pe larg într-un articol anterior.

Dincolo de calitatea tot mai bună a pieselor și atenția tot mai mare care se acordă organizării conținutului, numărul de extra bits prezent în cutie la cumpărare sau care se pot adăuga unui joc cu scop de pimping a devenit chiar copleșitor în unele cazuri – de la pungile de plastic ce au devenit nelipsite până la realistic resources produse de Stonemeier Games.

 

Free shipping

Nu cu mult timp în urmă livrarea gratis în România se obținea doar atunci când totalul cumpărăturilor depășea 300 lei (în unele cazuri chiar 500 lei). În condițiile în care prețul mediu al unui joc era 150 lei, de multe ori era dificil să te “califici” pentru livrare fără cost.

În prezent, majoritatea magazinelor mari oferă livrare gratuită la cumpărături de minim 150 lei, prețul mediu pentru un joc apropiindu-se de 200 lei. Ceea ce înseamnă că practic nu mai există cheltuieli suplimentare chiar și la achiziția unui singur exemplar.

Nu mică mi-a fost mirarea să văd și campanii pe Kickstarter care ofereau livrare gratuită sau la costuri foarte mici (Artipia Games, Mindclash Games), inclusiv companii de peste ocean au reușit să reducă substanțial costurile de transport sau au ales să contribuie la o mare parte din ele (de exemplu, Roxley Games oferea cele două Brass la 14 USD sau Dice Throne la 8 USD). La polul opus se află companiile americane CMON, AEG sau Tasty Minstrel care pretind sume mai mari de 25 USD pentru fiecare joc livrat în EU. În apărarea lor se poate spune că greutatea coletelor depășește de obicei 3 kg. Dar Anachrony, Trickerion sau Lancashire + Birmingham sunt în aceeași categorie. Deci e loc de mult mai bine.

 

Parteneri aleși pe sprânceană

În acest hobby oamenii și comunitățile sunt cel mai important aspect. Dacă nu ai cu cine să te joci titlurile preferate sau nu ai unde să te întâlnești cu prietenii, ai o mare problemă.

Numărul jucătorilor pasionați a crescut constant și în jurul magazinelor locale sau pe lângă “stabilimente” care au ales să includă boardgames în meniu s-au dezvoltat comunități solide – vezi mai multe detalii aici.

Dacă până prin 2013 încă surprindeam prin cafenele oameni care se uitau la jucătorii de boardgames ca la aliens, în ultimii 5 ani lucrurile s-au schimbat mult. Acum ai șanse să auzi “Și mie îmi place jocul ăsta!” în loc de “Ce faceți aici?” de la necunoscutul care s-a apropiat de masa ta.

Mai mult decât atât, ai șanse mai mari să găsești oameni pasionați de aceeași nișă pe care o îndrăgești: wargames, tematice epice, abstracte, heavy Euros. Dacă până nu demult erai mulțumit să găsești pe cineva dispus să joace ORICE, acum căutăm jucători cu gusturi asemănătoare cu care să ne delectăm în plăceri ludice. Și aceste lucruri sunt de înțeles, pentru că e dificil să explici Lisboa celui care știe doar Ticket to Ride și greu poți implica într-o sesiune de Twilight Imperium un jucător casual de Catan. În ambele cazuri e nevoie de oameni dispuși să sacrifice timp consistent și neuroni prețioși găsind calea optimă înspre victorie. Spre norocul și răsfățul nostru, există sute de jocuri de dificultate mică și medie ce pot netezi calea oricărui începător înspre o carieră fabuloasă de expert într-ale plăcerilor ludice.

 

Surse de informație

Playthroughs, forums, podcasts, reviews (scrise și video), sesiuni, comparații, comentarii etc. Internetul e absolut PLIN.

Nu cred că avem suficient timp să citim, să vizionăm sau să ascultăm tot ce apare despre boardgames. Unii discută noutățile anului următor, alții fac unboxing la ceva tocmai s-a lansat. Unii se lansează în sesiuni solo demonstrative, alții fac stream live cu o partidă de 4 jucători. Unii doresc conținut și impresiile despre jocurile fierbinți ale momentului, alții caută opinii despre “crema” anilor trecuți și citesc sutele de păreri pro și contra vis-a-vis de numărul optim de jucători, durata primei partide, variante de joc ori house rules.

Nu cred că greșesc atunci când spun că avem la dispoziție o cantitate covârșitoare de informații și numai preferința noastră pentru jocuri obscure ne poate convinge de contrariu.

Chiar aș îndrăzni să spun că există o oarecare inflație de conținut pentru că valoarea de ansamblu a informațiilor o simt în scădere. Deși există suficienți oameni care produc prezentări audio și video la modul profesionist și ca singura sursă de venit, diversitatea de opinii, gusturi și păreri creează uneori confuzie. Așa cum fiecare om cu un smartphone are potențialul de a deveni fotograf, tot așa fiecare jucător de boardgames are șansa de a fi critic de jocuri. Există opinii pozitive și păreri negative, recomandări pentru grupuri de X jucători și avertismente pentru Y jucători, formulări cu titlu vehement despre o strategie overpowered, o carte mai bună ca toate sau o sursă de VPs imbatabilă.

În toată această avalanșă de informații mai văd cum se dau note de 1 jocului pentru că publisher-ul a apelat la Kickstarter (Queen Games), designer-ul scrie reviews la jocuri celebre pentru a insinua informații despre proiectul la care lucrează (Juma Al-JouJou), și o nouă generație de jucători alergică la lecturarea manualului se profilează. Sarcina de căutare, filtrare și acceptare a informației cade în sarcina fiecăruia, dar trebuie să nu uităm că avem gusturi, preferințe, moods și grupuri de joacă extrem de diferite.

 

Cum spuneam și la început, singura constantă e schimbarea. Eu zic să nu uităm să ne bucurăm de ce avem acum și aici. Jocurile de mâine nu sunt mai bune sau mai strălucitoare decât cele de azi. Beneficiază doar de mai mult hype și de profesioniști într-ale vânzării. Bucurați-vă de răsfățurile prezentului și rămâneți vigilenți.

 

Asta e tot.

Vă mulțumesc.

Cheers!

Mai citește și:

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.