Strasbourg – impresii după primul joc

Cu The Castles of Burgundy ancorat în top 50 și Trajan foarte aproape și într-o continuă ascensiune, se poate spune fără urmă de îndoială că 2011 a fost un an bogat și foarte bun pentru Stefan Feld. Domnia-sa e de-acum în liga celor mari și puternici, alături de Vlaada Chvátil, Martin Wallace sau Corey Konieczka. Dar cum majoritatea marilor game designers au avut mai mult de 2 jocuri lansate în anul precedent, acordarea titlului de “designer of the year” poate fi contestată cu ușurință. Chiar dacă cele 2 jocuri menționate sunt foarte bune și foarte bine cotate pe BGG, chiar dacă unul din ele servește foarte bine zona de dificultate medie și celălalt zona de dificultate mai ridicată, de obicei e nevoie de ÎNCĂ CEVA pentru ca acordarea unui asemenea titlu să fie pe deplin meritată.

Strasbourg pare să fie exact acel joc lipsă care întregește treimea din mai multe puncte de vedere. Nici dificil (dar nici lung), nici revoluționar prin design (dar nici slab), cu o grafică îndrăzneață și foarte reușită, jocul se adresează segmentului gateway unde este poate cea mai bună apariție din 2011 primind și nominalizări la SdJ și DSP. Poate nu acesta este factorul hotărâtor care a determinat numirea lui Stefan Feld designer of the year” de către Opinionated Gamers. Dar jocul este unul bun, curat, incitant și foarte ușor de pus pe masă.

Strasbourg este orașul natal al lui Feld dar, așa cum s-a întâmplat deja cu majoritatea jocurilor lui – și aproape că am obosit să tot repet acest lucru :) – tematica se face slab simțită. Jucătorii sunt reprezentanți ai familiilor înstărite din perioada medievală care doresc să influențeze în cât mai mare măsură breslele din oraș. În funcție de nivelul de influență se vor obține puncte, bunuri și bani, respectiv se vor lua diverse hotărâri în ce privește schimbarea peisajului urban prin ridicarea de clădiri și edificii. Care îi vor avantaja la final tot pe ei, chiaburii locului.

Toate astea sună extrem de plictisitor, așa că hai să înviorăm puțin atmosfera vorbind despre componente. Sunt foarte frumoase!

Nu numai că nivelul calitativ al materialelor folosite este foarte ridicat, dar jocul se face remarcat și prin câteva alegeri cromatice foarte îndrăznețe și foarte plăcute. Contraste mai neobișnuite precum galben/violet m-au făcut să îmi plimb mâna peste planșă pentru a vedea dacă “ascuțișurile” vizuale sunt însoțite și de ceva țepi ascunși cu grijă prin carton. Pe graficianul Alexander Jung l-am mai remarcat și în Antike sau Imperial 2030, dar în nici unul din acele jocuri nu a dat dovadă de atâta îndrăzneală. Și mă bucur să văd rezultatul, căci este foarte reușit.

Jocul se joacă pe parcursul a 5 runde și jucătorii vor avea șansa să participe în nu mai puțin de 7 licitații în fiecare dintre ele. Cum?? Licitații și atât? Boooooring

Ei bine, Feld a reușit să transforme un joc cu potențialul unui Diazepam într-un joc cursiv, rapid și foarte antrenant. Da, sunt 7 licitații posibile în fiecare rundă, dar trebuie să-ți alegi cu grijă participarea pentru că e imposibil să fii implicat în toate. Iar modalitatea de licitare este și ea una neconvențională.

Fiecare jucător va avea un deck de cărți cu valori între 1 și 6, câte 4 exemplare din fiecare – deci 84 puncte. Cărțile se vor amesteca și se vor așeza cu fața în jos. Iar apoi, la începutul fiecărei runde, jucătorul va începe să tragă una câte una cărțile până când va decide că e un moment bun să se oprească. Căci cărțile se vor epuiza la un moment dat și cele 84 de puncte sunt tot ce ai pentru toate cele 5 runde și toate cele 35 licitații posibile.

După ce te-ai oprit și ai decis și care sunt licitațiile din care vrei să faci parte, vei începe să formezi grupuri de cărți, câte unul pentru fiecare licitație și le așezi frumos pe masă întoarse astfel încât “dușmanii” să nu le vadă. Un sistem asemănător de licitație avea și Dungeon Petz, mai țineți minte? Mult mai elaborat și mult mai greu de jonglat însă comparativ cu cel de față.

Și apoi licitațiile sunt luate rând pe rând și rezolvate. În licitațiile pentru bresle primii 3 clasați vor avea de câștigat, iar în licitațiile pentru conducerea orașului sau pentru comercianți doar primul va avea posibilitatea să-și valorifice investiția. Uite și un schepsis, ca să vă țin treaz interesul și să vedeți că licitațiile nu sunt chiar atât de plictisitoare: dacă un jucător decide să nu participle la o licitație pentru că e sigur că nu va câștiga nimic, cărțile pe care le-ar fi alocat licitației sunt pierdute; dar dacă decide totuși să participe va fi – oarecum – recompensat pentru pierderea suferită, una din cărțile din acel grup putând fi pusă la fundul deck-ului, crescându-i astfel potențialul de a licita și șansele de a câștiga mai târziu.

Trec repede peste amănuntele legate de răsplata pentru câștigătorii licitațiilor și cărțile bonus distribuite la început și care aduc puncte la final dacă se îndeplinesc condițiile ilustrate pe ele. Acestea nu fac decât să aducă strategie licitațiilor și să le dea un scop precis. În funcție de cărțile bonus pe care ți le asumi la început vei dori lucruri diverse și chiar antagonice uneori: să plasezi mulți oameni în oraș dar și în conducerea breslelor, să te ții aproape de edificii și biserici dar să fii prezent și la marginile orașului.

Mai spun la final că Feld reușește să inoveze din nou și să creeze un joc ce va atrage și pe începătorii care te întreabă cu glasul tremurând “Am auzit că joci boardgames, îmi arăți și mie?” și pe veteranii care gustă numai jocuri cu dificultate mai mare de 3,5 și durata de joc de măcar 2 ceasuri. Iar dacă pe aceștia din urmă poate jocul nu îi va atrage și a doua și a treia oară, măcar îi va determina să spună: “Fain! Nu am mai întâlnit mecanica asta până acum.”

Strasbourg, un joc care merită încercat pentru inovațiile aduse în sistemul învechit al licitațiilor nesfârșite din jurul mesei de tipul “4… 5… 6…”, pentru tensiunea și deciziile interesante pe care le ai de luat sau măcar pentru a avea o imagine completă asupra realizărilor lui Stefan Feld în 2011.

Un joc care se găsește la cel mai bun preț la Regina și Nebunul.

Sursă foto: BoardGameGeek

Mai citește și:

1 Comment

  1. Din pacate un joc ce nu reuseste sa ma atraga prin absolut nimic.

Leave a Comment