All posts tagged “2010”

Ascension – cronica ucigaşului de zei şi întoarcerea celui căzut

Întreabă un fanboy Dominion ce îi lipseşte jocului preferat şi va spune că e perfect. Întreabă un jucător de boardgames cu oarecare pretenţii şi vei afla imediat că jocul nu are temă. Chiar şi eu, un mare amator de Euros în care tema nu e niciodată elementul preponderent, am fost nevoit să mă despart de Intrigue după 2 partide. Am zis să încerc direct “nivelul 2”, mai bine cotat şi mai bine construit decât originalul, dar nu ne-am potrivit. Îi recunosc lui Donald meritul de a fi introdus această mecanică şi cred că Dominion e unul din puţinele jocuri care într-adevăr merită Spiel des Jahres şi multe alte premii – dar, după ce i-am dat Cezarului ce-i aparține, haideţi să ne îndreptăm atenţia spre alt deck builder care e mai dinamic, mai tematic şi mai pe placul meu.

Ascension a apărut în 2010 şi multă vreme l-am ignorat pentru că eram foarte ocupat cu studierea sinergiilor din expansiunile Thunderstone. Apoi am văzut că în 2011 a apărut o expansiune standalone pentru 2 jucători şi am ridicat o sprânceană, mai ales când au început să apară şi notele mai mari decât pentru setul original. La finalul lui 2011 a fost lansată încă o expansiune standalone şi acela a fost momentul în care am pus jocul în wishlist. Am cumpărat iniţial Return of the Fallen încercând să minimizez pierderile financiare în caz că jocul nu mi-ar fi fost pe plac. Câteva partide mai târziu am fost cucerit iremediabil şi am comandat şi jocul original, Chronicle of the Godslayer. Iar în viitorul apropiat urmează să integrez cu niscai house rules Storm of Souls.

Continue Reading

Talpa vs. PÜNCT – să tragem o linie

Am ales să vorbesc şi astăzi despre jocuri abstracte. Nu că aş duce lipsă de Euro bune, dar au şi abstractele rolul lor pe lumea asta… şi în viaţa mea.

Ambele jocuri de sub lupă prezintă aceeaşi provocare jucătorilor – trasarea unei linii continue dintr-o parte a planşei de joc în cealaltă – şi ambele o fac în feluri diferite. Într-un caz e vorba de plasarea de piese, în celălalt de îndepărtarea lor. Într-un caz planşa e pătrată, în celălalt e hexagonală. Într-un caz toate piesele arată la fel şi se comportă identic, în celălalt există mai multe tipuri de piese care au comportamente diferite.

Iată cum 2 abstracte ce par să aibă multe lucruri în comun pot fi atât de diferite încât coabitarea pe acelaşi raft se face fără nicio problemă. Să luăm deci la puricat în amănunt PÜNCT şi Talpa.

Continue Reading

Unboxing Runewars

Runewars e un amestec oarecum ciudat. E primul joc de proporţii epice pe care l-am încercat, dar există jocuri mult mai epice – Twilight Imperium. Are multe miniaturi care sunt bine făcute, dar am văzut jocuri cu miniaturi mult mai arătoase şi mai detaliate – Conquest of Nerath, Mansions of Madness, Space Hulk. Are multe cărţi cu ilustraţii frumoase şi cartoanele sunt de bună calitate şi foarte evocatoare – dar jocuri precum Lancaster, Dungeon Lords sau Planet Steam se descurcă mai bine la acest capitol.

Jocul are însă o poveste interesantă, un mecanism inovator de rezolvare a bătăliilor, foarte multă atmosferă şi eroi care îşi croiesc propriile aventuri independent de armatele care se războiesc la 2 paşi de ei. Are cursivitate, are ritm, are tensiune şi e perfect ca lungime. Este un joc care nu excelează din aproape nici un punct de vedere, dar reuşeşte să se facă plăcut îmbinând de o manieră excelentă mecanicile, tematica şi aspectul. Trebuie numai să vă rezervaţi din timp o seară cu 4-5 ore libere şi să intraţi în “epic mode“. :)

Continue Reading

Vinhos – impresii după primul joc

Cu o dificultate estimată la nivelul celei din Through the Ages, Vinhos are nevoie de aceleaşi decizii grele şi strategii foarte bune, dar în numai un sfert din timpul necesar pentru viitorul nr. 1 în top BGG (da, sunt convins că Through the Ages va ajunge foarte curând numărul 1). Creat în 2010 de un anonim la acea vreme, Vital Lacerda, Vinhos promite celor 2-4 jucători participanţi să îi epuizeze psihic şi să îi termine intelectual în cele aproximativ 90-120 minute cât durează un joc.

Continue Reading

Biblios – zaruri care nu se rostogolesc şi cărţi care nu se citesc

Biblios și-a început „cariera” de jos, cu umilință. Un joc de numai 30 minute și creat pentru 2-4 jucători, Steve Finn l-a publicat inițial în 2007 prin compania proprie și într-un tiraj mic, sub numele Scriptorium. Datorită cererii mari, în același an a publicat a doua ediție identică din punct de vedere vizual, dar sub numele Scripts and Scribes. În 2008 se vede nevoit să reediteze jocul tot ca Script and Scribes, dar de astă dată încearcă să folosească o cutie mai atractivă. Degeaba însă. Chiar dacă din punct de vedere al mecanicii jocul strălucea și încă strălucește și în noua versiune (publicată de IELLO) grafica era pur și simplu… atroce. Sincer, eu aș fi stat departe de joc orice aș fi auzit despre el. Dar nu vreau să vă sperii cu urâțenia istoriei, aşa că haideți să vă arăt noua cutie – frumoasă, colorată și strălucitoare:

Continue Reading