All posts tagged “Ascension: Realms Unraveled”

Despre categorii de jocuri – partea 6 din 7: card games

Jocurile de cărți sunt acea categorie de jocuri unde cărțile de orice fel sunt elementul central – definiția e destul de banal formulată, știu, dar există un motiv: destul de multe jocuri cu planșă și alte componente sunt clasificate drept card games, deși primul instinct ar fi să nu le includem în această categorie. Câteva astfel de exemple: Through the Ages, Seasons, Bruges, A Few Acres of Snow, Saint Petersburg, Glass Road, Last Will, ZhanGuo și așa mai departe.

Din punct de vedere istoric avem jocuri de cărți de prin secolul IX în China și Japonia, iar jocuri de tip trick taking apar în Europa în secolul XV în Italia, mai întâi sub forma deck-ului Tarot de 56 cărți (a nu se confunda cu cărțile de ghicit care au apărut 300 ani mai târziu) și apoi a deck-ului tradițional de 52 cărți. Foarte mult timp jocurile de cărți s-au limitat la trick taking și gambling, iar în prezent dintre “bătrânei” încă mai sunt populari Blackjack (1700), Poker (1810), Bridge (1925), Gin Rummy (1909) sau Canasta (1939).

Dar să nu pierdem mult timp în negura istoriei, ci să vorbim despre timpurile prezente care sunt mult mai interesante.

Continue Reading

Ascension – tărâmuri dezvăluite și zorii campionilor

Disclaimer: articolul își propune doar să prezinte factorul de noutate din ultimele două seturi Ascension. Nu voi discuta mersul jocului și mecanici sau cum se prezintă seturile mai vechi. Pentru asta aveți prezentările lui Tom Vasel pe BGG sau puteți cerceta articolele mele: sezonul 1, sezonul 2, sezonul 3.

 

În urmă cu un an mi-am cumpărat Realms Unraveled și de atunci l-am jucat de vreo 60 ori (90% în mediu digital). În urmă cu o lună mi-am instalat pe telefon Dawn of Champions și de atunci l-am jucat de vreo 50 ori, atât ca joc standalone, cât și în combinație cu RU. Acum sunt pregătit să vă prezint ambele jocuri și să vi le recomand din toată inima: combinația dintre cele două seturi aduce cea mai explozivă experiență Ascension de până acum, dar trebuie să fiți pregătiți pentru trei lucruri:

  • Abilitatea multi-unite este over-powered și Adayu the Serene e un erou ce “sparge” jocul – am reușit scoruri de 10 ori mai mari decât în celelalte seturi.
  • Gameplay-ul este mai dependent de noroc ca niciodată.
  • Dacă varianta preferată de joc este cu maxim de VPs în pool (60 pe jucător), pregătiți foaie și pix pentru a ține evidența resurselor pe care le generați în ultimele runde.

Continue Reading

Jucatele lui 2014 – partea a doua: cele mai bune

Ce face un joc să fie considerat bun?

Mecanicile bine implementate? Tema? Împletirea dintre cele două?

Poate aspectul grafic și calitatea pieselor? Sau faptul că se poate juca la fel de bine în 2 sau 6? Cât de inovator este? Sau cât de intens „arde” creierul prin strategie?

Poate faptul că durează puțin și are reguli accesibile? Sau cât de variabile sunt elementele ce îi asigură rejucabilitatea?

Iconografia intuitivă? Expandabilitatea? Interacțiunea dintre jucători?

Sunt multe criterii de luat în calcul și aprecierea fiecărui jucător față de fiecare dintre ele va fi diferită. În afara cazurilor extreme în care un joc copiază 1:1 mecanici sau teme, ori are o strategie care îl face broken, ori gameplay-ul e insipid sau repetitiv, eu nu cred că există jocuri „proaste”. Există în schimb jocuri care nu sunt pe gustul nostru și pe care le putem aprecia ca atare prin note, comentarii, reviews, recomandări „don’t buy this”.

În această parte a doua voi vorbi despre jocurile publicate în 2014 care mi-au plăcut și care sunt de păstrat în colecție. Și vă extind invitația de a continua această listă cu preferatele voastre.

Continue Reading