All posts tagged “bidding”

Copycat – protest subtil prin plagiat recunoscut

Acum câţiva ani un om politic important a fost acuzat că şi-a plagiat lucrarea de doctorat. Au urmat scandaluri în presă, negare din partea acuzatului şi s-a format o comisie care să verifice cum stăteau de fapt lucrurile. La scurt timp, unul dintre membrii acestei comisii a fost la rândul lui acuzat de plagiat. Dacă aceste lucruri sună familiar e din cauză că s-au întâmplat într-o manieră similară şi în România, dar şi în Germania (şi cu siguranţă în multe alte locuri). Friedemann Friese a ales să-şi exprime nemulţumirea creând un joc care copiază cu neruşinare (dar cu aprobarea designer-ilor) mecanici din Dominion, Through the Ages, Agricola şi Puerto Rico. Jocul include multe alte referinţe şi aluzii în ilustraţii şi mecanici dar, în principal, el încearcă să demonstreze că nu e nici frumos şi nici bine să-ţi doreşti să reuşeşti să realizezi ceva prin lucruri care nu-ţi aparţin.

Fabula lui Aesop are drept morală “Nu spera să reuşeşti cu pene împrumutate”, iar Lucian Blaga a spus-o ceva mai elegant: “Te poţi împodobi cu penele altuia, dar nu poţi zbura cu ele”. Titlul jocului în germană este chiar Fremde Federn (pene împrumutate), dar versiunea în engleză ilustrează ceva mai modest intenţiile autorului: Copycat. Let’s dive in.

Continue Reading

Keyflower – worker bidding şi auction placement

Mi-e greu să înţeleg de ce Keyflower nu e popular în România. Cel mai apreciat joc din seria Key urcă în top BGG cu încăpăţânare din momentul lansării şi acum bate la uşa celor mai apreciate 100. Are interacţiune directă şi indirectă, are licitaţii şi worker placement, city building şi set collection, are simboluri intuitive şi oferă prilejul de a lua multe decizii interesante, merge bine în aproape tot spectrul de jucători de la 2 la 6, are o durată rezonabilă şi se explică asemeni oricărui alt joc de dificultate medie.

Care să fie deci impedimentele în calea popularităţii? Poate pentru că nici Richard Breese şi nici Sebastian Bleasdale nu sunt foarte cunoscuţi jucătorilor români – Reef Encounter nu e un joc foarte popular din câte am văzut şi nici celelalte jocuri din seria Key nu sunt gustate pe tărâmurile mioritice. Poate datorită lipsei de interes manifestate de magazinele de la noi atât imediat după lansare, cât şi după apariţia celei de-a doua ediţii la începutul acestui an. Oricare ar fi cauzele, poate reuşesc acum să trezesc interesul unora dintre voi. Pentru că jocul merită încercat măcar o dată dacă aspectele menţionate în primul paragraf v-au stârnit curiozitatea.

Continue Reading

The Great Zimbabwe – diamonds are a monument builder’s best friend

Jocul de faţă este cea mai nouă creaţie a olandezilor de la Splotter Spellen (Jeroen Doumen şi Joris Wiersinga), compania ce produce din 1999 jocuri ce se comercializează la preţuri pe gustul unui segment destul de mic de jucători – în medie, 75 EUR bucata. Nu am clipit când am cumpărat Antiquity, nu mi s-a strâns sufletul când am plătit pentru Indonesia, nu m-a reţinut cu nimic apariţia lui Great Zimbabwe şi nu am de gând să stau liniştit când ediţia a patra a lui Roads & Boats se va retipări anul acesta. Concluzia putem să o tragem deja, pentru că am vrut de la bun început să îndepărtez orice urmă de îndoială şi să lămuresc cum stau lucrurile: avem de-a face cu unul din cele mai bune jocuri Euro publicate în 2012, încă o apariţie Splotter Spellen care face toţi banii.

Puternic influenţat de Antiquity, The Great Zimbabwe reuşeşte să se impună cu o personalitate proprie, grafică extrem de evocatoare şi tematică, un gameplay relativ scurt şi plin de tensiune şi decizii critice. Jucătorii se vor confrunta în savana africană şi vor construi monumente cu ajutorul meseriaşilor, a specialiştilor şi a zeilor. Resursele sunt puţine, moneda de schimb e greu de obţinut, logistica transportului e complicată… dar hai să vedem în detaliu ce e atât de special la acest joc.

Continue Reading

Unboxing The Great Zimbabwe

Foarte multe jocuri sunt evaluate de cumpărători prin prisma raportului cantitate/preţ: cât carton sau lemn sau plastic am primit pentru banii daţi? Cât e de grea cutia în comparaţie cu suma lăsată la magazin? Cât de mare şi de impunătoare sunt dimensiunile ei? Cât de mari sau cât de multe sunt miniaturile? Toate piesele de lemn adunate au măcar jumătate de kilogram? Nu de puţine ori suntem tentaţi să lăsăm pe mai târziu achiziţia unor jocuri ce costă mai mult decât ne simţim confortabil să plătim sau chiar ajungem să le ştergem din wishlist. Poate de aceiaşi bani putem cumpăra 2 sau 3 alte jocuri. Poate de aceiaşi bani ochii se vor desfăta mai mult, mâinile se vor simţi mai împlinite sau timpul petrecut la masa de joc va fi dublu. Sau poate nu. Poate cele 2-3 jocuri cumpărate în locul celui scump se vor dovedi a fi doar mediocre sau mai rău. Poate jocul scump e uneori şi foarte bun.

Există o companie olandeză care de-a lungul timpului a publicat câteva capodopere (Antiquity, Indonesia, Roads & Boats), câteva jocuri mai slabe (Duck Dealer, Ur, Cannes) şi unul care se situează pe la mijloc (Greed Incorporated). Numitorul comun în afara siglei Splotter Spellen a fost preţul iniţial de comercializare de aproximativ 60-70 EUR bucata. Unele dintre jocuri au ajuns în timp să se vândă la preţuri mult mai mici datorită succesului modest, altele s-au epuizat în timp record la apariţia ediţiei a doua sau chiar a treia şi acum costă dublu pe piaţa second hand.

The Great Zimbabwe pare să fie deocamdată un succes comercial, tirajul primei ediţii este aproape epuizat şi reacţia comunităţii e pozitivă. Numărul şi cantitatea pieselor din cutie cu siguranţă nu justifică preţul, dar inovaţiile de gameplay şi tensiunea din timpul jocului s-ar putea să vă aducă mari satisfacţii. Eu sunt încântat după prima partidă şi de-abia aştept să-l mai încerc pentru a testa diversele strategii posibile. Până la apariţia review-ului vă las în compania pieselor ce au un caracter aparte, o personalitate deosebită şi o grafică extrem de reuşită şi de evocativă.

Continue Reading

Unboxing Keyflower

După Keywood (1995), Keydom (1998) – primul joc ce se consideră a fi folosit mecanica worker placementKeytown (2000), Keythedral (2002), Key Harvest (2007) şi Key Market (2010), Richard Breese revine în 2012 cu al şaptelea titlu din serie – Keyflower.

Nedorindu-şi o situaţie asemănătoare cu cea din 2010 când jocul Key Market a fost publicat în mult prea puţine exemplare comparativ cu cererea pieţei (ceea ce a dus, evident, la o creştere artificială a preţului puţinelor còpii aflate pe piaţă), Richard a început să strângă pre-comenzi în martie 2012 pentru a vedea care este volumul cererii. Mi-am luat şi eu numărul 295 şi nu mi-a mai rămas decât să aştept. Opt luni mai târziu, cutia  a fost dezbrăcată şi pusă pe masă.

Avem deci un nou design Richard Breese, de astă dată în colaborare cu Sebastian Bleasdale, ilustrat de talentata soţie Juliet alături de fiica Jo. Reacţia comunităţii este până acum una foarte pozitivă vis-à-vis de gameplay, dar despre aceste aspecte vorbim cu altă ocazie. Deocamdată, ochii cât cepele. :)

Continue Reading