All posts tagged “deck building”

Cult of the new – cine n-are jocuri vechi, să-şi cumpere

DI: Tavi, bine ai venit în echipă, sper că seria asta de articole scrise colaborativ să-mi dea şansa să-ţi scurm puţin printre idei şi gânduri şi să văd cum preferinţele şi gusturile noastre se deosebesc sau se aseamănă. Mai mult decât atât, de-abia aştept să aud argumentele pe care sper să le putem aduce în favoarea simpatiilor pe care le arătăm unor jocuri/mecanici/designers/teme/genuri etc, respectiv de ce nu ne plac altele.

MD: Salutare Daniel, mă bucur să avem ocazia de a lucra împreună. Cred că am văzut deja suficiente jocuri amândoi încât să purtăm discuţii dintr-o perspectivă ceva mai analitică. De ceva vreme am ajuns să privesc şi un pic mai ştiinţific boardgames şi aştept cu nerăbdare să văd prin ochii altui boardgamer cum se văd lucrurile. Mă vor ajuta cu certitudine să găsesc răspunsuri la în punctele în care m-am blocat sau să formulez nişte întrebări noi valide.

DI: Tema de azi e una foarte interesantă pentru mine, am analizat-o de multe ori de-a lungul timpului şi concluziile au fost altele de fiecare dată – dar tot mai aproape de statusul actual despre care vom vorbi ceva mai târziu. Punem deci faţă în faţă jocurile noi, goana după titluri mereu proaspete şi mai ales motivele noastre de a alerga după ele (cult of the new i se mai spune) de o parte a baricadei şi jocurile vechi de cealaltă parte. Putem cădea de acord asupra convenţiei de a considera joc nou orice titlu apărut din 2008 încoace, respectiv la categoria jocuri vechi vom avea jocurile publicate în 2007 sau mai devreme? Iar ca să reducem şi mai mult intervalul de analiză şi să nu riscăm să intrăm în tot felul de filosofii, ne vom limita la a emite păreri doar despre jocurile vechi apărute în a doua parte a secolului XX, clasicele nu prea îşi au locul în această discuţie – dar poate le abordăm cu altă ocazie şi descriem experienţele avute în ŞahGOCrokinoleBridgePokerCribbageMahjongMancala sau Canasta. De acord sau ai alte propuneri?

MD: Tema de astăzi este într-adevăr una foarte interesantă şi despre care am putea dezbate câteva zile fără a atinge toate faţetele. Sunt perfect de acord cu convenţia prin care să alegem delimitarea propusă de tine. De asemenea, nu cred că aş fi adus în discuţie clasicele Şah, GO şi compania pentru că discutăm despre boardgames în formatul modern.

DI: Şi acum să trecem la o scurtă analiză a topului BGG. Cu mici aproximaţii (pentru că topul suferă modificări chiar de la o zi la alta) atât în top 100 cât şi în top 200 ponderea de jocuri vechi şi noi aşa cum le-am definit mai sus e aproximativ egală (50/50, respectiv 103/97). Cum ţi se pare acest aspect? Te surprinde sau te aşteptai să fie aşa?

Şi să împingem puţin mai departe întrebarea: cum ţi se par jocurile noi din top 50 în raport cu cele vechi din acelaşi interval? Ce crezi că le-a adus acolo?

Continue Reading

Unboxing Exile Sun

Exile Sun este un proiect ceva mai special pe care l-am sprijinit pe Kickstarter la sfarşitul lui 2011. Ca multe alte campanii publice şi acesta a suferit oarecare întârzieri, data preconizată de livrare fiind august 2012. Jocul a avut parte nu de o singură campanie – ca majoritatea jocurilor – ci de două. Prima a vizat producerea jocului şi s-a bucurat de un succes modest (s-au strâns $5.000 peste pragul de $18.000 stabilit iniţial), iar cea de-a doua a avut drept scop înlocuirea jetoanelor de carton ce reprezintă flota spaţială cu miniaturi de plastic. S-au mai strâns şi de aici vreo $17.000 şi jocul a putut fi publicat la un standard de calitate ridicat.

Jocul îşi doreşte să creeze un sistem de space combat fără zaruri bazat pe deck building, hand management, secret unit deployment şi variable player powers. Dacă mecanicile şi atmosfera se vor ridica la înălţime, voi vorbi pe larg despre el într-un articol viitor. Până atunci vă invit să admiraţi culorile vii, design-ul minimalist şi funcţional al cărților, alături de grafica foarte sugestivă. Toate acestea au fost realizate de unul dintre membrii echipei ce a contribuit la succesul grafic al lui Eminent Domain – Eric J. Carter.

Continue Reading

Ascension – cronica ucigaşului de zei şi întoarcerea celui căzut

Întreabă un fanboy Dominion ce îi lipseşte jocului preferat şi va spune că e perfect. Întreabă un jucător de boardgames cu oarecare pretenţii şi vei afla imediat că jocul nu are temă. Chiar şi eu, un mare amator de Euros în care tema nu e niciodată elementul preponderent, am fost nevoit să mă despart de Intrigue după 2 partide. Am zis să încerc direct “nivelul 2”, mai bine cotat şi mai bine construit decât originalul, dar nu ne-am potrivit. Îi recunosc lui Donald meritul de a fi introdus această mecanică şi cred că Dominion e unul din puţinele jocuri care într-adevăr merită Spiel des Jahres şi multe alte premii – dar, după ce i-am dat Cezarului ce-i aparține, haideţi să ne îndreptăm atenţia spre alt deck builder care e mai dinamic, mai tematic şi mai pe placul meu.

Ascension a apărut în 2010 şi multă vreme l-am ignorat pentru că eram foarte ocupat cu studierea sinergiilor din expansiunile Thunderstone. Apoi am văzut că în 2011 a apărut o expansiune standalone pentru 2 jucători şi am ridicat o sprânceană, mai ales când au început să apară şi notele mai mari decât pentru setul original. La finalul lui 2011 a fost lansată încă o expansiune standalone şi acela a fost momentul în care am pus jocul în wishlist. Am cumpărat iniţial Return of the Fallen încercând să minimizez pierderile financiare în caz că jocul nu mi-ar fi fost pe plac. Câteva partide mai târziu am fost cucerit iremediabil şi am comandat şi jocul original, Chronicle of the Godslayer. Iar în viitorul apropiat urmează să integrez cu niscai house rules Storm of Souls.

Continue Reading

Mage Knight – singurul 10 din 2011

Mage Knight e un monstru, la propriu. Dacă abordarea jucătorului la prima sesiune va fi una simplistă şi uşuratică şi, crezând că a văzut tot ce poate Vlaada după ce a jucat 2-3 designs anterioare şi are impresia că ştie ce urmează, jocul îl va lua pe sus şi îl va trânti de pământ. Mage Knight e un joc ce are nevoie de 4-5 partide de acomodare, pentru ca lucrurile să se lege cât de cât în mintea ta, să-ţi faci o idee despre cum interacţionează elementele din joc şi cât de bine au fost gândite de la început. Nu mai vorbesc de echilibrarea eroilor, inovaţiile la nivel de mecanică şi luptele streamlined foarte lipsite de elemente aleatoare. Aşă că puteţi citi acest articol ca şi o impresie de început – pentru că deşi am jucat 4 partide nu pot pretinde că jocul mi-a arătat tot ce poate. Posibil să pot spune asta peste alte 10-15, dar acum curba de învăţare încă nu s-a domolit din urcuşul abrupt.

Nu sunt un mare jucător de RPG sau D&D (şi nu pun la socoteală cele 20-30 jocuri de gen încercate pe PC acum mulţi ani) şi nu am testat nici Magic Realm, Talisman sau Runebound. Nu îmi plac foarte mult jocurile tematice (deşi am jucat vreo 20) şi nici nu mă dau în vânt după elementele aleatoare prezente în multe exemplare din acest grup doar de dragul de a avea ceva ce nu poate fi calculabil. De aceea nu pot pretinde că Mage Knight e cel mai bun dintre tematice, dar pot spune că e cel mai bun din cele 40 de jocuri publicate în 2011 pe care le-am încercat până acum. Şi e singurul care a primit nota 10.

Continue Reading

In the year of the deck builder

Nebunia a început în 2008. Donald X. Vaccarino a lansat Dominion şi lumea boardgames s-a schimbat profund. Jocul a ajuns 4 ani mai târziu să fie în posesia a peste 25.000 utilizatori BGG, al patrulea în clasament după Catan, Carcassonne şi Puerto Rico. Cu peste 320.000 de partide înregistrate în toată această perioadă, jocul este primul şi cel mai de succes deck builder făcut vreodată.

Dar nu am de gând să vorbesc despre Dominion şi nici despre “succesurile” lui. Vreau să povestim puţin despre istorie şi despre cum 2011 a fost cel mai prolific, mai bogat şi mai interesant an din scurta istorie a mecanicii deck building.

Continue Reading