All posts tagged “dice rolling”

Bora Bora – tatua-mi-aş zarurile cu analysis paralysis

Ca să apreciezi munca lui Stefan Feld nu trebuie neapărat să-i joci toate creaţiile. Dar pentru a-i sesiza evoluţia poate e nevoie s-o faci. Similar, nu e musai să joci Castles of Burgundy şi Trajan ca să dezvolţi admiraţie pentru Bora Bora, dar pentru un review e neapărată nevoie să te adânceşti în toate cele 3 jocuri.

Unii spun că Feld nu mai inovează de ceva vreme (2009) şi tot ce produce e un remix a ceea ce a creat de-a lungul vremii fără să vină cu nimic nou. Alţii sunt convinşi că geniul său e nestăvilit şi fiecare joc nou e o manifestare diferită a infinitei sale capacităţi creatoare. În fine, alţii văd elemente noi în multe din jocurile domniei-sale, dar sunt şi nemulţumiţi de altele sau nu găsesc nimic nou şi interesant în ele. Din această ultimă categorie fac şi eu parte şi consider că Stefan e designer bun, care mai are multe lucruri de spus, dar care uneori mai dă şi cu băţul în baltă. Dar nu e cazul la Bora Bora.

Continue Reading

Unboxing Myrmes

Myrmes este rezultatul muncii unui designer la prima încercare şi a unui grafician cu multă experienţă. Dacă la nivelul ilustraţiilor se simte că amatorismul a fost depăşit de mult – Arnaud Demaegd este bine cunoscut pentru Caylus, The Princes of Florence, Yspahan, Amyitis, Mykerinos, Ys, Olympos, Sylla, Assyria – după lecturarea regulamentului am fost tentat să cred că Yoann Levet e la rândul lui un profesionist. Avem însă de a face cu a doua surpriză plăcută din acest an dacă e să ne raportăm la jocuri extrem de interesante ieşite din mâna unor necunoscuţi – Tzolk’in este prima.

Rămâne de văzut dacă la nivel de gameplay Myrmes este un succes, deocamdată eu sunt cucerit de temă, de furnicuţele de plastic şi de complexitatea pe care jocul o promite. Iar dacă nu ştiţi ce înseamnă titlul jocului, vă propun o scurtă lectură.

Continue Reading

Mage Knight – singurul 10 din 2011

Mage Knight e un monstru, la propriu. Dacă abordarea jucătorului la prima sesiune va fi una simplistă şi uşuratică şi, crezând că a văzut tot ce poate Vlaada după ce a jucat 2-3 designs anterioare şi are impresia că ştie ce urmează, jocul îl va lua pe sus şi îl va trânti de pământ. Mage Knight e un joc ce are nevoie de 4-5 partide de acomodare, pentru ca lucrurile să se lege cât de cât în mintea ta, să-ţi faci o idee despre cum interacţionează elementele din joc şi cât de bine au fost gândite de la început. Nu mai vorbesc de echilibrarea eroilor, inovaţiile la nivel de mecanică şi luptele streamlined foarte lipsite de elemente aleatoare. Aşă că puteţi citi acest articol ca şi o impresie de început – pentru că deşi am jucat 4 partide nu pot pretinde că jocul mi-a arătat tot ce poate. Posibil să pot spune asta peste alte 10-15, dar acum curba de învăţare încă nu s-a domolit din urcuşul abrupt.

Nu sunt un mare jucător de RPG sau D&D (şi nu pun la socoteală cele 20-30 jocuri de gen încercate pe PC acum mulţi ani) şi nu am testat nici Magic Realm, Talisman sau Runebound. Nu îmi plac foarte mult jocurile tematice (deşi am jucat vreo 20) şi nici nu mă dau în vânt după elementele aleatoare prezente în multe exemplare din acest grup doar de dragul de a avea ceva ce nu poate fi calculabil. De aceea nu pot pretinde că Mage Knight e cel mai bun dintre tematice, dar pot spune că e cel mai bun din cele 40 de jocuri publicate în 2011 pe care le-am încercat până acum. Şi e singurul care a primit nota 10.

Continue Reading

Space Hulk 3rd Edition teaser

Space Hulk a apărut în prima ediţie în anul de graţie 1989. Primit cu surle şi trâmbiţe, a fost un succes instant pentru Games Workshop şi a oferit un excelent intro în universul Warhammer 40k ce conţinea până atunci doar RPG-uri lungi şi complexe. Jocul garanta o experienţă scurtă şi intensă pentru cei 2 jucători implicaţi, în numai 45-60 de minute pe masa din faţa lor desfăşurându-se un film extraordinar de atmosferic ce amintea foarte puternic de Aliens.

Ediţia a doua a jocului din 1996 nu a beneficiat de multă popularitate. Designer-ului original Richard Halliwell i s-a alăturat o întreagă echipă ce a modificat de maniere nu foarte interesante regulile primei ediţii. Ediţia a treia din 2009 a fost cea care a revitalizat “bătrânelul” acum în vârstă de 20 ani. Regulile primei ediţii au fost rafinate, miniaturile au fost realizate cu o atenţie deosebită la detalii, componentele din carton au primit o grosime apreciabilă şi ilustraţiile au fost aduse la zi. Rezultatul final e o capodoperă în universul pasionaţilor de boardgames şi o bijuterie în lumea celor care gustă universul Warhammer 40k: Space Hulk 3rd Edition.

Continue Reading

Carson City – impresii după primul joc

De-a lungul timpului au apărut vreo 100 de boardgames care se folosesc în diverse feluri de mecanica de worker placement. Unele sunt jocuri excelente, altele mai puţin, unele se bazează exclusiv pe această mecanică, altele încearcă să o combine cu diverse alte mecanici producând rezultate mai mult sau mai puţin spectaculoase. Vorba reclamei, “e greu să găsești un mix bun”. Cert e că într-o piaţă în care există multe jocuri foarte bine făcute şi care acoperă o plajă tematică extrem de largă, e dificil să vii cu ceva nou şi interesant.

Dacă ar fi să mă rezum la numai câteva din cele mai interesante jocuri bazate pe worker placement, aş aminti (în ordine alfabetică, să nu se creadă că fac vreo ierarhizare): Agricola, Caylus, Dominant Species, Drum Roll, Dungeon Lords, Dungeon Petz, Lancaster, Le Havre, Luna, PretaPorter, Tribune, Vinhos. Iar pe lângă ele ar mai fi şi altele: A Castle for All Seasons, Age of Empires, Alea Iacta Est, Alien Frontiers, Cuba, Egizia, Fresco, Stone Age, The Pillars of the Earth, Troyes şi multe altele. Iar în acest univers extrem de colorat şi de divers a mai apărut un joc ce a scos pistolul şi a tras de la şold fără să clipească, exact ca un cowboy provocat la duel: Carson City.

Continue Reading