All posts tagged “Fairy Tale”

Ginkgopolis – simbioză cu natura, armonie în mecanici

Arborele de Ginkgo Biloba este o fosilă vie, o plantă ce există pe planeta noastră de aproximativ 250 milioane de ani şi a văzut de-a lungul vremii întreaga evoluţie fascinantă a regnului vegetal şi animal. Copacii de Ginkgo ajung să trăiască şi peste 2.000 ani şi sunt fie de sex masculin, fie de sex feminin – o raritate în lumea vegetală – iar extractul de Ginkgo se crede că îmbunătăţeşte circulaţia sangvină, memoria şi ajută la eliminarea radicalilor liberi. Medicina tradiţională chinezească are zeci de aplicaţii practice pentru această plantă, iar industria farmaceutică modernă abundă de produse bazate pe faimosul extract.

Nu sunt convins că Xavier Georges are neapărat o fascinaţie pentru Ginkgo Biloba, dar folosirea minunatului copac drept cadru de desfăşurare a unor activităţi urbanistice într-un viitor utopic e foarte inspirată. Extrem de reuşite sunt şi ilustraţiile, forma pieselor ce reprezintă victory points, cât şi cilindrii voluminoşi de lemn ce marchează clădirile proaspăt construite. Mecanicile se îmbină şi ele armonios construind un joc extrem de tactic şi tensionat, dar fluid şi intuitiv totodată. Hai să vorbim mai pe larg despre toate acestea.

Continue Reading

2 ani şi 1000 partide mai târziu – statistici, concluzii, observaţii

Parcă mai ieri intram cu reticenţă în librăria Humanitas şi achiziţionam un Coloniştii din Catan. Nu ştiam despre boardgames decât din auzite că sunt multe la număr, relativ diverse ca tematică şi unele dintre ele foarte populare. Experienţa mea se limita la sesiunile de Canasta jucate cu câţiva ani în urmă într-un grup de prieteni, partidele de table (Backgammon) de pe coridoarele căminului din timpul facultăţii sau cele 2-3 încercări eşuate de a termina un Europolis. Bineînţeles că avusesem parte în copilărie de Piticot, Păcălici, Nu te supăra, frate!, Şeptic şi alte minunăţii din acelaşi spectru. Dar călătoria iniţiatică a început în acea zi de noiembrie 2010 când am luat Catan sub braţ şi am plecat înspre colegii de serviciu care erau pregătiţi să mă “şcolească”.

Nu pot zice că mi-a plăcut jocul, deşi am câştigat prima partidă. Dar intuiţia (şi colega Alina) mi-a spus că sunt şanse să găsesc alte jocuri pe placul meu şi că boardgames e un hobby ce merită explorat o perioadă. Timpul avea să-mi confirme aşteptările. Au urmat până la sfârşitul lui 2010 Ticket to Ride, Lost Cities şi Cleopatra and the Society of Architects. Iar la începutul lui 2011, după ce am jucat Carcassonne fără să fiu impresionat, am pus mâna pe Tigris & Euphrates. Primele partide mi-au cauzat dureri de cap, dar şi satisfacţii deosebite. Multitudinea de posibilităţi şi strategii, calculele şi scenariile infinite ce se desfăşurau în mintea mea, toate îmi spuneau că găsisem în sfârşit ceva pe gustul meu.

Drumul a continuat apoi într-un crescendo continuu, astfel că până la finalul lui 2011 am reuşit să joc 116 jocuri diferite în peste 400 de partide. Anul 2012 a fost şi mai aprig, cu mult mai multe realizări pe plan ludic, multe definitivări de preferinţe în materie de mecanici şi genuri, dar şi multe analize, observaţii şi concluzii. Lucrurile încă nu sunt săpate în piatră şi evoluţia continuă, dar hai să vedem ce avem până acum.

Continue Reading

Fairy Tale – Satoshi kicks Antoine’s ass

Nu mă impresionează premiile, trofeele, nominalizările sau onorurile, nici în boardgames şi nici în alte domenii. Pentru că ele sunt rezultatul deciziei unor “comitete și comiţii” de oameni cu a căror părere pot fi mai mult sau mai puţin de acord. Urmăresc cu interes însă acordarea acestora şi, mai ales, încerc să înţeleg procesul decizional şi motivaţia juriului. Dincolo de politică, lobby, gusturi sau dorinţa de promovare a unor (ne)cunoscuţi, premiile sunt un motiv de mândrie pentru deţinătorii lor, o rampă de lansare pentru identităţile proprii sau cu care aceştia s-au asociat (publishers, distributors, designers, diverşi oameni de artă sau de ştiinţă), respectiv creează trends, meme şi followers – uneori imitaţii ieftine, cópii la indigo sau cu mici variaţii neinteresante.

Urmăresc în fiecare an Spiel des Jahres, Golden Geek, International Gamers Awards şi altele, dar niciun câştigător nu m-a determinat să fac vreo achiziţie sau să-mi schimb părerea deja formată despre jocuri. Mă bucur în schimb când văd că personalităţi precum Stefan Feld, Martin Wallace, Reiner Knizia sau Wolfgang Kramer sunt răsplătite pentru contribuţiile şi inovaţiile lor în boardgame design. Sunt conştient că Spiel des Jahres se adresează exclusiv familiilor (în special germane), Golden Geek este expresia votului comunităţii BGG, iar IGA exprimă părerea unui juriu pertinent de oameni influenţi – îi amintesc pe W. Eric Martin, Scott Alden sau Greg Schloesser.

Ar trebui deci să fim impresionaţi când jocuri precum 7 Wonders sau Dominion adună zeci de premii şi nominalizări? Eu zic că nu. Mai degrabă mă ghidez după opinia unor oameni de pe BGG precum doubtofbuddha, surya sau maestrul sufertashu decât după onoruri acordate de diverşi. Umila mea părere e că pe piaţă există oricum multe jocuri mai bune. Iar azi voi vorbi despre unul care îmi place mai mult decât 7 Wonders şi a fost publicat mult înaintea acestuia.

Continue Reading