All posts tagged “familiy games”

…și câteva gânduri despre joacă și copii

 

(acest articol este o continuare firească a lucrurilor despre care am vorbit în urmă cu o lună)

 

În țările din vestul Europei (în Germania, în special) jocurile pentru copii si jocurile de familie sunt un segment foarte important din piața de boardgames. Cei care au fost la Essen au observat acest lucru: pe de o parte, producătorii germani axați pe familiy games și children games (HUCH, Schmidt, KOSMOS, HABA, Ravensburger, etc.) au cele mai mari standuri și portofolii extrem de diverse, pe de altă parte numărul mare de copii prezenți la târg și activitățile dedicate lor vin să confirme acest lucru.

Dacă ne uităm la Spiel des Jahres vedem că accentul se pune pe jocurile ce se pot juca în familie, există o categorie separată pentru copii, chiar recomandările și câștigătorii din categoria “pentru cunoscători” sunt de multe ori jocuri de dificultate medie, nu neapărat complicate și complexe așa cum ne-am aștepta.

Tradiția germană a jocului în familie durează deja de multe decenii și se răspândește treptat în restul Europei. Tot mai multe jocuri sunt importate în țările din est sau traduse într-un efort susținut de a promova jocurile în familie și alături de copii.

Evident, întrebarea pe care ne-o punem este DE CE? De ce sunt jocurile importante? De ce să mă joc cu copiii mei? De ce să aleg această modalitate de entertainment și educație în defavoarea altora?

Raspunsurile nu sunt tranșante, cred eu, și există o doză semnificativă de subiectivism. Dar beneficiile sunt clare, multe studii le confirmă și starea de bine a copiilor de asemenea. Să vedem mai în detaliu cum stau lucrurile.

Continue Reading