All posts tagged “Friedemann Friese”

Copycat – protest subtil prin plagiat recunoscut

Acum câţiva ani un om politic important a fost acuzat că şi-a plagiat lucrarea de doctorat. Au urmat scandaluri în presă, negare din partea acuzatului şi s-a format o comisie care să verifice cum stăteau de fapt lucrurile. La scurt timp, unul dintre membrii acestei comisii a fost la rândul lui acuzat de plagiat. Dacă aceste lucruri sună familiar e din cauză că s-au întâmplat într-o manieră similară şi în România, dar şi în Germania (şi cu siguranţă în multe alte locuri). Friedemann Friese a ales să-şi exprime nemulţumirea creând un joc care copiază cu neruşinare (dar cu aprobarea designer-ilor) mecanici din Dominion, Through the Ages, Agricola şi Puerto Rico. Jocul include multe alte referinţe şi aluzii în ilustraţii şi mecanici dar, în principal, el încearcă să demonstreze că nu e nici frumos şi nici bine să-ţi doreşti să reuşeşti să realizezi ceva prin lucruri care nu-ţi aparţin.

Fabula lui Aesop are drept morală “Nu spera să reuşeşti cu pene împrumutate”, iar Lucian Blaga a spus-o ceva mai elegant: “Te poţi împodobi cu penele altuia, dar nu poţi zbura cu ele”. Titlul jocului în germană este chiar Fremde Federn (pene împrumutate), dar versiunea în engleză ilustrează ceva mai modest intenţiile autorului: Copycat. Let’s dive in.

Continue Reading

Aproape cele mai bune jocuri din 2012 – top 11-20

A venit din nou momentul în care pot lua în linişte la puricat anul anterior şi prezenta jocurile care m-au impresionat cel mai mult. Deşi au rămas câteva titluri pe care mi-aş fi dorit să le încerc, dar nu am reuşit din cauza disponibilităţii (a lor sau a mea) – Al Rashid, Convoy, Edo, Targi, Trains – sunt aproape convins că mari surprize nu au cum să apară. Dacă va fi cazul (aşa cum a fost în anul 2011 cu Vanuatu, despre care sper să pot scrie curând), promit să revin cu detalii.

Cei care m-aţi urmărit cu consecvenţă poate nu veţi avea parte de surprize (mari) citind cele de mai jos pentru că în proporţie covârşitoare jocurile din top personal 20 din 2012 sunt Euro. Pe ici şi colo s-a mai strecurat câte un tematic, un party game sau un joc de cărţi. Dar nu e nici urmă de îndoială că anul trecut a fost unul excelent pentru cei care sunt îndrăgostiţi de cubuleţe de lemn şi cu atât mai mult pentru cei care adoră jocurile de dificultate mare. Haideţi să trecem în revistă mai întâi jocurile ce nu au intrat în acest top şi apoi să le analizăm pe cele 20 în ordine descrescătoare.

Continue Reading

Famiglia – cu mafia (nu) e de joacă

As far back as I can remember, I always wanted to be a gangster” zice Ray Liotta la începutul filmului Goodfellas. Adevărul e că am simţit şi eu la fel urmărind prima jumătate a filmului… dar apoi m-am mai liniştit în cea de-a doua. :)

Acelora dintre voi care aţi rămas consecvenţi dorinţei de a fi gangster vă pot recomanda să mai aşteptaţi puţin până la lansarea lui Mob Ties la Essen sau puteţi să vă delectaţi acum cu Famiglia.

Jocul ne pune în postura de capi ai lumii interlope care încearcă să recruteze cât mai mulţi şi cât mai vajnici oameni de încredere care să ducă la bun sfârşit toate treburile murdare. Pentru asta avem la dispoziţie 60 cărţi şi 30 minute combinate într-un joc uşurel pentru 2 persoane fără scrupule, dispuse să se dedea la tot felul de “mizerii” (a se citi “strategii”) pentru a avea la final cea mai valoroasă echipă de thugs:

Continue Reading