All posts tagged “Gizmos”

Câteva gânduri și impresii despre jocurile pe care le-am încercat pentru prima oară în ianuarie 2019

Acum câțiva ani scriam cu regularitate sesiuni de “impresii după primul joc”. Am creat chiar și o categorie pentru articole numită “impresii de început”.

Apoi a urmat o perioadă plină de îndatoriri casnice prin 2013-2014 (găsirea unui apartament, mutarea, etc.), apoi s-a născut Damian în 2016, apoi Damian a fost mic… și n-a mai fost timp de nimic (rimă!).

Am decis să reiau acea serie de impresii și s-o mențin cu regularitate, mai ales că ianuarie a fost o lună deosebit de bogată în jocuri noi. N-o să insist asupra felului în care se joacă, a regulilor sau a mecanicilor din jocurile amintite. Mai degrabă voi încerca să surprind ce am simțit și ce gânduri mi-au trecut prin minte în timp ce jucam și după ce partida s-a încheiat. Dar, de dragul unei argumentări care să aibă sens, probabil voi explica niscai lucruri despre mecanicile care m-au impresionat, dezamăgit, șocat sau elementele grafice care m-au încântat sau oripilat.

Jocurile sunt ordonate crescător după nivelul de plăcere și satisfacție resimțit la finalul partidei.

 

Continue Reading

50 motive să fii nerăbdător pentru târgul de la Essen 2018

În fiecare an, cu o lună înainte de târgul de la Essen, sunt deja pregătit cu o listă de 50+ jocuri și extensii pe care o să stau cu ochii ca pe butelie. Pentru că am observat că în ultimii 5 ani s-a conturat un pattern: din miile de apariții de la Essen reușesc să încerc vreo 40-50 și să păstrez în colecție vreo 15-20. Mai mult decât unii, mai puțin decât alții, dar consider că aceste cifre sunt pe deplin satisfăcătoare.

Anul acesta am schimbat puțin modul de abordare și am ales să mă axez pe publisher mai degrabă decât pe designer. Pentru că, după 8 ani de joacă și studiu plus 320 jocuri pe care nu le-am păstrat pe raft, am avut o semi-revelație: designer-ul trece, publisher-ul rămâne. O parafrazare cam nereușită, iar “traducerea” ar fi: uneori, designer-ii decid că o schimbare e binevenită și explorează teritorii cu care eu nu sunt familiarizat sau de pe care nu mi-aș dori să primesc o vedere. Dar la nivel de publisher există o oarecare coeziune (în special la cei mai mici) sau, dacă vorbim de un gigant care publică aproape orice, pot măcar să fiu aproape sigur de calitatea componentelor sau de disponibilitate.

Să-i dăm drumul.

Continue Reading