All posts tagged “Jaipur”

Despre inserts și organizers – de la carton și plastic la lemn

Dau jos folia de pe cutie, admir ilustrația frontală și scot repede capacul. Petrec câteva secunde inhalând mirosul de cerneală proaspătă și zâmbesc.

Scot punchboards, fac punch pieselor de carton, sortez piesele jucătorilor în pungi separate pe culori. Pun sleeves pe cărți, citesc manualul, admir piesele din lemn.

Apoi strâng de pe jos folia de plastic, ce a mai rămas din punchboards și, cu strângere de inimă, arunc și insert-ul la gunoi.

Sună familiar?

De ce trebuie să fie așa?! De ce din 10 jocuri desfăcute, 7 nu au un insert ce poate fi folosit? De ce nu pot publisher-ii să se gândească câteva minute înainte de a arunca în cutie o bucată complet inutilă de carton sau plastic?

Haideți să analizăm în detaliu această piesă ignorată de mulți, hulită de unii și venerată în prea puține cazuri. Orice sentimente am avea, e poate componenta unui joc pe care o trecem cel mai ușor cu vederea. Dar nu ar trebui să fie așa.

 

Continue Reading

Triunghiul promisiunilor neîmplinite – impresii despre Nations, Targi, It’s Alive

Anul acesta am decis să schimb puţin formatul prezentării de impresii de început despre jocuri. Motivaţiile sunt multiple. În primul rând, o dată pe lună e cam rar. În al doilea rând, în 2013 am jucat în medie 10 jocuri noi în fiecare lună şi unele informaţii riscă să fie trecute cu vederea de cititori datorită numărului mare de titluri înşirate într-un singur articol – sau chiar de mine din dorinţa de a nu depăşi o oarecare lungime a articolului. În al treilea rând, uneori e amuzant să încerci să grupezi jocurile nou încercate în diverse “triburi” sau grupuri de apartenenţă inventate ad-hoc.

Astfel că în primul articol din această serie voi prezenta 3 titluri ce m-au dezamăgit mai mult sau mai puţin. Pe două dintre ele le aşteptam cu sufletul la gură, al treilea l-am jucat mai degrabă din lipsă de activitate. Şi astfel mi-am dat seama că sunt note de 5-6 pe care le dau cu indiferenţă, dar sunt şi note din aceeaşi zonă pe care le acord cu foarte multe sentimente la mijloc, asemeni unui trântit de receptor de telefon din era analogică. Pentru că nimic nu e mai supărător decât să descoperi încă un joc ce nu poate să depăşească mediocritatea.

E probabil de prisos să adaug că aceste păreri nu reflectă caracteristici obiective ale jocurilor analizate, ci doar opinii personale după 1-2 partide, filtrate prin sita celor 400 de jocuri diferite şi 1600+ partide jucate în ultimii 3 ani. Sunt doar un euro gamer ce crede că dorinţa oamenilor de a citi opinii despre jocuri încă mai există.

Continue Reading

2 ani şi 1000 partide mai târziu – statistici, concluzii, observaţii

Parcă mai ieri intram cu reticenţă în librăria Humanitas şi achiziţionam un Coloniştii din Catan. Nu ştiam despre boardgames decât din auzite că sunt multe la număr, relativ diverse ca tematică şi unele dintre ele foarte populare. Experienţa mea se limita la sesiunile de Canasta jucate cu câţiva ani în urmă într-un grup de prieteni, partidele de table (Backgammon) de pe coridoarele căminului din timpul facultăţii sau cele 2-3 încercări eşuate de a termina un Europolis. Bineînţeles că avusesem parte în copilărie de Piticot, Păcălici, Nu te supăra, frate!, Şeptic şi alte minunăţii din acelaşi spectru. Dar călătoria iniţiatică a început în acea zi de noiembrie 2010 când am luat Catan sub braţ şi am plecat înspre colegii de serviciu care erau pregătiţi să mă “şcolească”.

Nu pot zice că mi-a plăcut jocul, deşi am câştigat prima partidă. Dar intuiţia (şi colega Alina) mi-a spus că sunt şanse să găsesc alte jocuri pe placul meu şi că boardgames e un hobby ce merită explorat o perioadă. Timpul avea să-mi confirme aşteptările. Au urmat până la sfârşitul lui 2010 Ticket to Ride, Lost Cities şi Cleopatra and the Society of Architects. Iar la începutul lui 2011, după ce am jucat Carcassonne fără să fiu impresionat, am pus mâna pe Tigris & Euphrates. Primele partide mi-au cauzat dureri de cap, dar şi satisfacţii deosebite. Multitudinea de posibilităţi şi strategii, calculele şi scenariile infinite ce se desfăşurau în mintea mea, toate îmi spuneau că găsisem în sfârşit ceva pe gustul meu.

Drumul a continuat apoi într-un crescendo continuu, astfel că până la finalul lui 2011 am reuşit să joc 116 jocuri diferite în peste 400 de partide. Anul 2012 a fost şi mai aprig, cu mult mai multe realizări pe plan ludic, multe definitivări de preferinţe în materie de mecanici şi genuri, dar şi multe analize, observaţii şi concluzii. Lucrurile încă nu sunt săpate în piatră şi evoluţia continuă, dar hai să vedem ce avem până acum.

Continue Reading

Morels – amateur mycologists have questionable morels

Până acum nu am mai auzit nici de Brent Povis (designer), nici de Vince Dorse (grafician), nici de Two Lantern Games (publisher). Niciunul dintre ei nu au “antecedente” în boardgames şi singurul lucru care-i leagă este Morels. Au respirat adânc, l-au publicat în 2012 şi jocul a fost foarte bine primit.

Un joc puternic inspirat de Jaipur, dar mai bun decât acesta. Se poate să iasă aşa ceva din mâna unor începători? Ei bine, pare-se că da. Sunt de condamnat jocurile ce se inspiră din “clasici în viaţă” pentru a îmbunătăţi o experienţă de joc deja bună? Aş zice că deloc. Dimpotrivă. Într-o lume plină de clone nereuşite, preluări neinspirate şi còpii nesimţite, un joc ce preia elemente consacrate şi le face upgrade e de căutat şi de încercat. Iar dacă despre Jaipur am spus că e jocul perfect pentru cuplul liniştit, haideţi să vedem ce ciupercă mai e şi acest Morels.

Continue Reading

Jaipur – jocul perfect pentru cuplul liniştit

Domnul Sébastien Pauchon îmi face impresia unui tip extraordinar de liniştit şi calm. Jocurile sale (Jamaica, Metropolys, Yspahan) sunt prietenoase şi colorate, potrivite familiilor şi celor la început de drum într-ale boardgames, cu mecanici simple şi uşor de înţeles. Nu găseşti elemente competitive dure, nu găseşti mecanici care nu iartă greşelile, nu ai parte de strategii care să-ţi solicite mintea în mod deosebit. Astfel că singurul joc pentru doi creat de domnia-sa e unul foarte liniştit şi adresat cuplurilor care nu prea îşi doresc confruntarea directă.

Jaipur e un joc simplu, frumos ilustrat şi uşor de înţeles. Îmbină armonios hand management cu set collection şi răsplăteşte strategia bună, riscurile asumate cu cap şi dramul de noroc rezultat din luck of the draw. Dacă vă plac jocurile competitive, dar nu confruntaţionale, Jaipur e ce căutaţi. Dar dacă sunteţi ca mine şi vreţi ceva mai multă acţiune şi puţină “îmbrânceală” – vedeţi la final recomandările mele din această zonă.

Continue Reading