All posts tagged “Kickstarter”

Star Realms – ceva mai mult decât Ascension cu pvp

(textul de mai jos e doar pentru cei ce nu doresc să urmarească prezentarea)

Aşa poate arăta un joc de succes dacă de la început designer-ul ştie ce face şi publisher-ul e conştient de importanţa preţului de vânzare. Un astfel de joc costă 50-60 lei şi asigură zeci de ore de joacă, veţi putea juca minim 50 partide înainte să simţiţi vreo plictiseală.

Prima ediţie s-a tot tipărit în vreo 3 tranşe în ultimul an după ce jocul a fost publicat pe Kickstarter în 2013 şi fiecare dintre ele s-a epuizat aproape imediat.

Cum a ajuns un astfel de joc să fie atât de popular şi să intre în top 100?

Continue Reading

Euphoria – standarde ridicate într-un Euro cu pretenţii

Epoca jocurilor de strategie bazate pe zaruri a căror utilizare e versatilă a început prin 2005 cu jocul Roma creat de Stefan Feld. Sau, cel puţin, aşa îmi place mie să cred – astfel că accept argumente contra bazate pe fapte “istorice”. A urmat apoi Yspahan în 2006 şi Kingsburg în 2007. Stefan Feld a venit cu o altă abordare în 2009 cu Macao, iar în 2010 au apărut Alien Frontiers şi Troyes. Apoi Stefan Feld a regândit din nou zarurile şi a creat The Castles of Burgundy în 2011, respectiv Bora Bora în 2013. Tot în 2013 au mai văzut lumina tiparului Madeira şi Euphoria.

Ce au în comun toate aceste jocuri? Păi faptul că jucătorul rostogoleşte la un moment dat nişte zaruri şi apoi decide ordinea în care le foloseşte pentru a selecta anumite acţiuni sau găseşte combinaţiile cele mai fericite în contextul respectiv. Ce le diferenţiază pe fiecare în parte? Ei bine, asta e o discuţie foarte lungă pe care nu am de gând să o dezvolt aici, dar voi discuta despre elementele originale din Euphoria şi voi încerca să le compar cu celelate strategic rollers, cum am botezat grupul de jocuri ce se folosesc de zaruri în moduri care de care mai ingenioase.

Continue Reading

Manhattan Project – droppin’ some bombs

Proiectul Manhattan a luat naştere în 1939 în urma unei scrisori de avertizare trimisă de câţiva fizicieni notorii ai vremii – printre care şi Albert Einstein – preşedintelui american Roosevelt despre potenţialul distructiv al noului tip de reacţii descoperit de Enrico Fermi în urma studierii unor izotopi de uraniu. Proiectul a implicat pe ansamblu în cei 7 ani de existenţă peste 130.000 oameni şi echivalentul a 26 miliarde dolari, culminând în iulie 1945 cu primul test nuclear denumit Trinity, iar apoi în august cu atacurile asupra Hiroshima cu bomba “Little Boy” şi asupra Nagasaki cu “Fat Man”.

Nu este acum momentul să discutăm despre ororile războiului, urmările îngrozitoare ale atacurilor asupra Japoniei sau miile de teste nucleare ce au urmat în timpul războiului rece în toată lumea “civilizată”. În schimb, să ne bucurăm de pacea de care avem parte şi să povestim despre un joc inspirat de aceste evenimente.

Manhattan Project a început ca un proiect micuţ pe Kickstarter ce a strâns o sumă modestă în august 2011. Un an mai târziu Minion Games a profitat de succesul de care jocul se bucura deja pe BGG şi a iniţiat o nouă campanie cu dublu scop: de a retipări jocul şi de a adăuga o expansiune. Finanţată în proporţie de aproape 800%, această a doua campanie va da posibilitatea celor care nu au reuşit să obţină un exemplar din prima ediţie să se bucure de un joc solid, ingenios şi foarte frumos ilustrat.

Continue Reading

Unboxing Exile Sun

Exile Sun este un proiect ceva mai special pe care l-am sprijinit pe Kickstarter la sfarşitul lui 2011. Ca multe alte campanii publice şi acesta a suferit oarecare întârzieri, data preconizată de livrare fiind august 2012. Jocul a avut parte nu de o singură campanie – ca majoritatea jocurilor – ci de două. Prima a vizat producerea jocului şi s-a bucurat de un succes modest (s-au strâns $5.000 peste pragul de $18.000 stabilit iniţial), iar cea de-a doua a avut drept scop înlocuirea jetoanelor de carton ce reprezintă flota spaţială cu miniaturi de plastic. S-au mai strâns şi de aici vreo $17.000 şi jocul a putut fi publicat la un standard de calitate ridicat.

Jocul îşi doreşte să creeze un sistem de space combat fără zaruri bazat pe deck building, hand management, secret unit deployment şi variable player powers. Dacă mecanicile şi atmosfera se vor ridica la înălţime, voi vorbi pe larg despre el într-un articol viitor. Până atunci vă invit să admiraţi culorile vii, design-ul minimalist şi funcţional al cărților, alături de grafica foarte sugestivă. Toate acestea au fost realizate de unul dintre membrii echipei ce a contribuit la succesul grafic al lui Eminent Domain – Eric J. Carter.

Continue Reading

Glory to Rome Black Box Edition

Acum un an scriam despre succesul pe Kickstarter al proiectului Black Box Edition şi cum acesta devenea cel mai bine finanţat proiect la categoria Games. Eram încântat de idee şi de grafică, prototipurile arătau extraordinar, termenele de livrare erau foarte bune şi vizau sfârşitul lui 2011.

Timpul a trecut pe nesimţite şi proiectul a devenit, în cele din urmă, realitate. După 10 luni de amânări, scuze, întârzieri nejustificate sau invocări de motive în faţa cărora nu puteam decât să râd ca un idiot, jocul mi-a ajuns acum două zile în braţe. Aşteptarea nu a meritat, cu siguranţă, niciun om nu poate pretinde senin că 10 luni petrecute aşteptând s-au şters cu buretele atunci când cutia a fost pusă pe masă şi desfăcută. Gustul mi-e acum cu atât mai amar cu cât ştiu că sunt printre cei fericiţi care au intrat în posesia jocului, mulţi alţi contribuitori pe Kickstarter din Asia, Australia şi US încă aşteaptă – cei de la antipozi o vor face probabil până în preajma Crăciunului.

Între timp Black Box nu mai este nici măcar un proiect de succes pe Kickstarter, vreo duzină de alte proiecte din zona boardgames depăşindu-l, câteva dintre ele chiar trecând de fabulosul prag de un milion de dolari adunaţi. Vă prezint scurt cutia şi apoi mai disec puţin măruntaiele mirositoare ale dihaniei logistice eşuate mai grav decât o balenă la mal.

Continue Reading