All posts tagged “Lancaster”

Despre inserts și organizers – de la carton și plastic la lemn

Dau jos folia de pe cutie, admir ilustrația frontală și scot repede capacul. Petrec câteva secunde inhalând mirosul de cerneală proaspătă și zâmbesc.

Scot punchboards, fac punch pieselor de carton, sortez piesele jucătorilor în pungi separate pe culori. Pun sleeves pe cărți, citesc manualul, admir piesele din lemn.

Apoi strâng de pe jos folia de plastic, ce a mai rămas din punchboards și, cu strângere de inimă, arunc și insert-ul la gunoi.

Sună familiar?

De ce trebuie să fie așa?! De ce din 10 jocuri desfăcute, 7 nu au un insert ce poate fi folosit? De ce nu pot publisher-ii să se gândească câteva minute înainte de a arunca în cutie o bucată complet inutilă de carton sau plastic?

Haideți să analizăm în detaliu această piesă ignorată de mulți, hulită de unii și venerată în prea puține cazuri. Orice sentimente am avea, e poate componenta unui joc pe care o trecem cel mai ușor cu vederea. Dar nu ar trebui să fie așa.

 

Continue Reading

Anul 2011 cu bune și rele

Anul 2011 a fost unul extraordinar pentru boardgames. Din sutele de jocuri publicate (nu cred că vom şti vreodată cifra exactă, în baza de date BGG sunt înregistrate peste 1.000 titluri) 10 stau proţăpite acum în top 100 şi alte 15 s-au ancorat în top 200. Numai anii 2009 şi 2010 se pot lăuda cu performanţe similare – 13 jocuri în top 100 şi alte 14 în top 200 pentru 2009, respectiv 10 jocuri în top 100 şi alte 11 în top 200 pentru 2010.

Putem spune deci fără să greşim că trăim în epoca de aur a boardgames moderne. În nicio altă perioadă nu au fost lansate atât de multe jocuri şi la standarde calitative atât de ridicate. În fiecare an se adună tot mai mulţi oameni la convenţii, târguri şi prezentări şi cifrele din anii anteriori sunt făcute de ruşine. Tot mai mulţi designers îşi încearcă norocul şi talentul pe o piaţă din ce în ce mai saturată. Nicicând marii publishers nu au primit atâtea prototipuri pe care să le analizeze, nicicând Kickstarter nu a fost mai plin de proiecte ambiţioase ca acum, nicicând nu au văzut lumina zilei mai multe proiecte print’n’play. Noi, cei care facem parte din hobby, ne putem considera cu adevărat binecuvântaţi că putem gusta din toate aceste bunătăţi.

Revenind la 2011: am apucat să joc nu mai puţin de 40 de titluri publicate pe parcursul anului şi pe toate 14 cele mai sus clasate, mai puţin unul care nu mă atrage şi nu mă interesează. În câteva articole anterioare am spus că Mage Knight este cel mai bun joc şi A Few Acres of Snow jocul care m-a impresionat cel mai mult. Şi dacă nu am vrut în ruptul capului să încerc Eclipse, hai să vedem ce altceva mi-a mai plăcut.

Continue Reading

Lancaster – toţi contra Franţa, fiecare pentru el

Acum un an toată lumea vorbea despre Glen More. Cât e de bun şi cât e de neaşteptat ca un game designer să scoată o aşa bijuterie (“gem” e termenul unanim acceptat între cunoscătorii vorbitori de limba engleză) din prima încercare. Căci nimeni nu auzise nimic de Matthias Cramer până atunci. Jocul a stat pe piaţă puţine luni după ce a fost lansat la Essen şi, undeva prin primăvară, a dispărut. Tirajul iniţial mic s-a epuizat şi atunci the hype a crescut şi mai mult. Toată lumea îşi dorea să joace Glen More, toată lumea voia să vadă cât e de bun acest prim design atât de lăudat. Printre nerăbdători (şi nefericiţi) mă număram şi eu.

Şi apoi a doua ediţie a apărut la începutul verii şi toată lumea a putut să achiziţioneze şi să pună pe masă the gem. Eu am fost puţin dezamăgit… All the hype, şi jocul nu strălucea cu nimic. Nu mi s-a părut un joc rău, dar după toată vâlva şi toată aşteptarea aş fi vrut să dau peste ceva inovator, peste mecanici interesante şi rejucabilitate mare, peste… o bijuterie! Dar Glen More nu mi s-a părut decât un efort iniţial bun, un design curat şi fără excese, cu gameplay liniştit şi componente destul de slabe calitativ. Dar Lancaster a apărut la scurtă vreme şi s-a dovedit a fi mai bun. Şi fără tot tămbălăul asociat primului joc.

Continue Reading

“Gantere” de 3

După ce am discutat despre jocurile uşurele şi care nu ar trebui să pună probleme nimănui, e timpul să ridicăm puţin miza şi să punem muşchiul cerebral la treabă. Mi-am dat seama în timp că jocurile medii ca dificultate au cele mai mici şanse să-mi fie pe plac. Prefer întotdeauna să joc fie un joc mai complex şi care să-mi ofere satisfacţii pe măsura efortului depus de neuronii siliţi să descâlcească îmbârligăciunile unor mecanisme complicate, fie un joc simplu, amuzant, scurt, care să mă binedispună sau să să-mi relaxeze latura ludică.

Jocurile medii îmi par astfel ca un compromis, nu ca un nivel intermediar. Cele câteva care mi-au atras atenţia trebuie să fie deci deosebite şi pline de acel “je ne sais quoi” ce m-a determinat să le dau o notă mare şi să-mi doresc să le mai întâlnesc la masă. Acest segment de dificultate cu valori între 2.8 şi 3.3 are câteva “bijuterii” pe care mă bucur că am avut şansa să le încerc.

Continue Reading

Sparta – impresii după primul joc

Acum puţină vreme am avut şansa să joc cu Mihai “suf” Stanimir 5 (cinci) jocuri noi într-o seară de marţi. Unul dintre ele nu m-a încântat (Mijnlief), de al doilea m-am îndrăgostit pe loc (Hive), al treilea m-a fascinat prin calitatea componentelor şi tensiunea permanentă din joc (Confusion: Espionage and Deception in the Cold War), al patrulea e cel mai bun joc al lui 2011 (A Few Acres of Snow) şi ultimul e Sparta.

În general nu mă dau în vânt după abstracte. Ca să îmi placă trebuie să fie foarte bune şi tema de suprafaţă să reuşească să poleiască mecanicile întortocheate cu un strat mai gros decât aş putea să dau la o parte cu o râcâială de unghie. Knizia are câteva astfel de jocuri. Dar Knizia e un veteran. Knizia e doctor în matematică şi e de meserie boardgame designer. Din partea lui mă aştept la lucruri mari. Însă nu mă aştept în fiecare zi ca un puşti de 14 ani să publice un joc de strategie abstractă ce te face să te uiţi cu gura căscată la tabla de joc şi să-ţi dai seama cât de multe mutări posibile sunt.

Sparta e un astfel de joc şi Yannick Holtkamp e un astfel de puşti de 14 ani. Acum e student la universitatea din Duseldorf, un mic prodigy de la care mă aştept să văd lucruri revoluţionare în următorii ani. Dar să nu ne îndepărtăm încă de prezent.

Continue Reading