All posts tagged “Liar’s Dice”

Suntem 5, ce să jucăm?

Există anumite configurații de grupuri ce pot întâmpina dificultăți în găsirea unui joc pentru seara de gaming.

Dacă toată lumea preferă jocurile de petrecere, atunci alegerea se simplifică semnificativ pentru că majoritatea acestor jocuri sunt gândite pentru 5 sau mai mulți oameni. So party on! – și vedeți lista de recomandări de la final.

Dar dacă jocurile de petrecere nu sunt agreate sau se dorește o schimbare, lucrurile pot deveni dificile. Cu cât e mai mare grupul, cu atât se îngustează portofoliul disponibil. Sunt 3-4 oameni? Nicio problemă, există sute de jocuri din care se poate alege o anume temă, un set de mecanici sau o partidă de lungime dorită. Grupul e de 7-8 oameni sau mai mare? Îl împărțim la 2-3 mese și jucăm mai multe jocuri în paralel.

Când grupul are însă 5 sau 6 persoane, trebuie să facem niscai investigații.

Continue Reading

Pledoarie în favoarea jocurilor vechi

Mă consider un om ancorat în tot ce e nou, poate chiar un adept al „cult of the new”. Vânez jocuri noi, caut muzică nouă, mă uit la filme noi. Poate 80-90% din tot ce „consum” e apărut în ultimul an. Dar uneori îi mai caut pe Katharine Hepburn sau pe James Stewart, îl mai regăsesc pe Frank Sinatra sau Queen, ori mă pierd prin Go sau Backgammon.

Jocurile vechi nu au mare trecere în zilele noastre. Spun asta uitându-mă la oferta magazinelor, la ce se joacă pe la întâlniri, la ce se vinde pe forum. Iar „vechi” în domeniul boardgames poartă o dată a apariției mai recentă decât ați crede: dacă nu începe cu 2xxx, anul apariției se pierde în negura timpului. E de înțeles. Pe de o parte, pentru că foarte puțini dintre noi joacă boardgames de mai mult de 4-5 ani – eu însumi am jucat prima partidă de Catan în decembrie 2010 – deci nu am crescut cu jocuri și nu le considerăm parte a copilăriei. Pe de altă parte, jocurile vechi sunt greu de găsit – dacă nu a apărut o ediție nouă, cam orice joc dispare de pe piață în 2 ani. În fine, jocurile vechi „suferă” de aspect grafic perimat, de mecanici desuete, de reimplementări sub diverse forme.

Am jucat vreo 80 astfel de jocuri vechi de-a lungul timpului și, spre surprinderea mea, distribuția notelor este similară pentru cele 3 segmente considerate de mine: antichitatea de până în 2000, evul mediu 2001-2010, era modernă din 2011 încoace. Cam 45-50% din jocuri au primit note de 7 sau mai mari. Cu alte cuvinte, ai șanse să găsești ceva pe gustul tău oriunde ai căuta.

Haideți deci să facem câteva categorii și să le analizăm pe îndelete.

Continue Reading