All posts tagged “Lost Cities”

Șase moduri de a face un top 10 jocuri pentru 2 jucători

E necesar să încep cu câteva precizări pe post de disclaimer.

Nu mă dau în vânt după wargames, LCGs, CCGs, deci din start mă văd nevoit să elimin o mare parte din posibilele candidate (sau să realizez că nu au primit note suficient de mari pentru a prezenta competiție pentru celelalte jocuri).

Nu sunt un mare admirator al jocurilor tematice, care pun accent pe poveste și imersiune mai degrabă decât pe mecanici.

Nu pot recomanda jocuri abstracte care cer ani de studiu precum Șah, GO, Shogi, etc. Deși am studiat GO timp de mai multe luni și le-aș lua cu mine pe o insulă pustie (și măcar un partener de joacă) dacă aș ști că nu mai am contact cu civilizația timp de câteva decade.

Și am decis să nu includ spin-offs precum Blokus Duo, Ingenious for Two, Codenames Duet, seturile mici Ascension, etc. Dar am dat o șansă jocurilor pentru doi apărute ca reimplementări ale jocurilor pentru mai mulți.

Here we go!

Continue Reading

Trambahn – and so, the Lost Cities are dead

În mod normal e dificil să faci un joc lejer strict pentru 2 jucători care să se bazeze pe hand management. Star Realms ar fi un exemplu bun, Battle Line un altul. Lost Cities e aproape un clasic, iar Morels de-abia se atinge de mecanică – predomină mai degrabă set collection. Și lista se cam oprește aici. Celelalte jocuri cu o implementare bună pe hand management sunt fie pentru mai mult de 2 jucători, fie dificultatea tinde să crească (sau ambele afirmații sunt adevărate).

Trambahn e un joc creat de Helmut Ohley (cunoscut pentru Russian Railroads, Poseidon, 1880, 1844, 1848) în 2015, ilustrat de Klemenz Franz cu ajutorul imaginilor oferite de muzeul tramvaiului din Munchen. Jocul face parte alături de Patchwork, Hengist, Gold Ahoy, Le Havre: The Inland Port și Agricola: All Creatures Big and Small din seria jocurilor pentru 2 jucători publicate de Lookout Games în germană și Mayfair Games în engleză.

Continue Reading

Pledoarie în favoarea jocurilor vechi

Mă consider un om ancorat în tot ce e nou, poate chiar un adept al „cult of the new”. Vânez jocuri noi, caut muzică nouă, mă uit la filme noi. Poate 80-90% din tot ce „consum” e apărut în ultimul an. Dar uneori îi mai caut pe Katharine Hepburn sau pe James Stewart, îl mai regăsesc pe Frank Sinatra sau Queen, ori mă pierd prin Go sau Backgammon.

Jocurile vechi nu au mare trecere în zilele noastre. Spun asta uitându-mă la oferta magazinelor, la ce se joacă pe la întâlniri, la ce se vinde pe forum. Iar „vechi” în domeniul boardgames poartă o dată a apariției mai recentă decât ați crede: dacă nu începe cu 2xxx, anul apariției se pierde în negura timpului. E de înțeles. Pe de o parte, pentru că foarte puțini dintre noi joacă boardgames de mai mult de 4-5 ani – eu însumi am jucat prima partidă de Catan în decembrie 2010 – deci nu am crescut cu jocuri și nu le considerăm parte a copilăriei. Pe de altă parte, jocurile vechi sunt greu de găsit – dacă nu a apărut o ediție nouă, cam orice joc dispare de pe piață în 2 ani. În fine, jocurile vechi „suferă” de aspect grafic perimat, de mecanici desuete, de reimplementări sub diverse forme.

Am jucat vreo 80 astfel de jocuri vechi de-a lungul timpului și, spre surprinderea mea, distribuția notelor este similară pentru cele 3 segmente considerate de mine: antichitatea de până în 2000, evul mediu 2001-2010, era modernă din 2011 încoace. Cam 45-50% din jocuri au primit note de 7 sau mai mari. Cu alte cuvinte, ai șanse să găsești ceva pe gustul tău oriunde ai căuta.

Haideți deci să facem câteva categorii și să le analizăm pe îndelete.

Continue Reading

Triunghiul promisiunilor neîmplinite – impresii despre Nations, Targi, It’s Alive

Anul acesta am decis să schimb puţin formatul prezentării de impresii de început despre jocuri. Motivaţiile sunt multiple. În primul rând, o dată pe lună e cam rar. În al doilea rând, în 2013 am jucat în medie 10 jocuri noi în fiecare lună şi unele informaţii riscă să fie trecute cu vederea de cititori datorită numărului mare de titluri înşirate într-un singur articol – sau chiar de mine din dorinţa de a nu depăşi o oarecare lungime a articolului. În al treilea rând, uneori e amuzant să încerci să grupezi jocurile nou încercate în diverse “triburi” sau grupuri de apartenenţă inventate ad-hoc.

Astfel că în primul articol din această serie voi prezenta 3 titluri ce m-au dezamăgit mai mult sau mai puţin. Pe două dintre ele le aşteptam cu sufletul la gură, al treilea l-am jucat mai degrabă din lipsă de activitate. Şi astfel mi-am dat seama că sunt note de 5-6 pe care le dau cu indiferenţă, dar sunt şi note din aceeaşi zonă pe care le acord cu foarte multe sentimente la mijloc, asemeni unui trântit de receptor de telefon din era analogică. Pentru că nimic nu e mai supărător decât să descoperi încă un joc ce nu poate să depăşească mediocritatea.

E probabil de prisos să adaug că aceste păreri nu reflectă caracteristici obiective ale jocurilor analizate, ci doar opinii personale după 1-2 partide, filtrate prin sita celor 400 de jocuri diferite şi 1600+ partide jucate în ultimii 3 ani. Sunt doar un euro gamer ce crede că dorinţa oamenilor de a citi opinii despre jocuri încă mai există.

Continue Reading