All posts tagged “Matthias Cramer”

Rokoko – prezentare video

Aceasta este prima prezentare video pe care am făcut-o. Am primit feedback pozitiv pe forum şi pe Facebook, deci probabil că de acum încolo voi face reviews în acest fel care e mai apreciat de public.

Probabil analizele şi reportajele vor rămâne în formă scrisă, eventual şi primele impresii despre jocuri.

Până atunci, aştept critici şi sugestii pentru a creşte calitatea prezentărilor.

Cheers to a new start!

Essen 2013 – 30 de titluri care merită urmărite – partea întâi

Timpul zboară fie că ne distrăm, fie că nu – sau, cum zicea Kermit, “Time’s fun when you’re having flies”. Şi iată că ajungem din nou în momentul în care trebuie să discutăm puţin despre Essen şi titlurile pe care le voi urmări cu interes în următoarea perioadă.

Nu vreau să fiu pesimist, dar intuiţia îmi spune că pentru iubitorul de jocuri Euro anul prezent nu va fi la fel de bogat şi de interesant precum cel trecut. Anul 2012 mi-a lăsat în colecţie 15 jocuri cu note de 8 şi 9 (deocamdată, cu siguranţă voi mai renunţa la unele din ele în timp), aşa că voi dedica articolul prezent şi pe cel viitor prezentării unui set de 30 de titluri pe care merită să le aveţi pe radar pentru 2013 dacă gusturile voastre au măcar ceva în comun cu ale mele. Nu am găsit o modalitate deşteaptă de la ierarhiza, informaţiile pe care le am la dispoziţie deocamdată sunt insuficiente, aşa că le voi prezenta pe 15 cele mai promiţătoare în ordine alfabetică, iar apoi în aceeaşi ordine pe celelalte 15.

Continue Reading

Lancaster – toţi contra Franţa, fiecare pentru el

Acum un an toată lumea vorbea despre Glen More. Cât e de bun şi cât e de neaşteptat ca un game designer să scoată o aşa bijuterie (“gem” e termenul unanim acceptat între cunoscătorii vorbitori de limba engleză) din prima încercare. Căci nimeni nu auzise nimic de Matthias Cramer până atunci. Jocul a stat pe piaţă puţine luni după ce a fost lansat la Essen şi, undeva prin primăvară, a dispărut. Tirajul iniţial mic s-a epuizat şi atunci the hype a crescut şi mai mult. Toată lumea îşi dorea să joace Glen More, toată lumea voia să vadă cât e de bun acest prim design atât de lăudat. Printre nerăbdători (şi nefericiţi) mă număram şi eu.

Şi apoi a doua ediţie a apărut la începutul verii şi toată lumea a putut să achiziţioneze şi să pună pe masă the gem. Eu am fost puţin dezamăgit… All the hype, şi jocul nu strălucea cu nimic. Nu mi s-a părut un joc rău, dar după toată vâlva şi toată aşteptarea aş fi vrut să dau peste ceva inovator, peste mecanici interesante şi rejucabilitate mare, peste… o bijuterie! Dar Glen More nu mi s-a părut decât un efort iniţial bun, un design curat şi fără excese, cu gameplay liniştit şi componente destul de slabe calitativ. Dar Lancaster a apărut la scurtă vreme şi s-a dovedit a fi mai bun. Şi fără tot tămbălăul asociat primului joc.

Continue Reading

Lancaster – prezentare componente

Lancaster e un joc de strategie creat de Matthias Cramer (acelaşi din spatele lui Glen More) şi publicat de Queen Games în iulie 2011. Este un joc făcut să dureze în medie 60-90 minute, poate să acomodeze între 2-5 jucători şi are o dificultate medie cu un weight estimat de 3.0. Jucătorii vor intra în pielea nobililor englezi din secolul al XV-lea care, sub cârmuirea lui Henry of Lancaster, vor încerca să devină cât mai prosperi în ţara natală, ţinând în acelaşi timp piept armatelor franceze care le ameninţă graniţele.

Lancaster e unul din acele jocuri care ştii că îţi va rezerva multe surprize încă din momentul în care iei cutia în mână. Greutatea ei substanţială te anunţă că din interior vor ieşi lucruri de calitate şi bine făcute.

Continue Reading