All posts tagged “Medina”

Despre câteva jocuri care au îmbătrânit frumos

În industria boardgames, 10 ani reprezintă o perioadă foarte lungă de timp. Standardele evoluează, calitatea componentelor crește, mecanicile se rafinează, unele teme sunt abuzate, iar altele abandonate.

De aceea pentru mine e un motiv de bucurie să constat că unele jocuri tipărite în urmă cu 10 ani sau mai mult sunt încă “viabile” pe o piață cu pretenții tot mai mari.

Nu cred că există rețete pentru a determina care jocuri au îmbătrânit frumos și care nu, pentru că aprecierea elementelor grafice și a mecanicilor sunt subiective. Și da, am ales să pun pe primul plan estetica și nu calitatea gameplay – pentru că mai întâi suntem cuceriți de felul în care arată un joc și abia apoi îi dăm o șansă pe masă. Există suficiente jocuri vechi care sunt absolut superbe, dar care nu arată tocmai strălucit conform standardelor contemporane, iată câteva exemple: Caylus, El Grande, Brass, Puerto Rico, Through the Ages, Agricola, Twilight Struggle, Tigris & Euphrates, Die Macher. Din fericire, majoritatea au ediții noi mult îmbunătățite, așa că mai bine să vorbim despre “bătrâneii” care consider că în 2018 încă pot face față invaziei de miniaturi, piese din lemn custom sau layered boards.

Aceste jocuri nu numai că arată bine, dar și gameplay-ul e bun. Multe dintre ele au reprezentat sursă de inspirație pentru alte jocuri, au primit numeroase premii și/sau încă se tipăresc și se joacă frenetic după mai bine de 10 ani. Altele sunt însă out of print și greu de găsit, acolo unde se poate am inclus și links pentru comandă.

Continue Reading

Despre categorii de jocuri – partea 1 din 7: city building

Din perspectiva BGG, fiecare joc aparține unui domeniu (strategie, tematic, familie, wargame, party, abstract, customizabil, de copii), se poate regăsi în una sau mai multe categorii (peste 80 în acest moment), este bazat pe una sau mai multe mecanici (peste 50 deocamdată) și poate face parte dintr-o familie (aici lucrurile sunt foarte diverse, nu are rost să intrăm în detalii). Unii jucători acordă atenție acestor caracteristici, alții deloc. Unii se limitează la a încerca jocuri din anumite domenii sau explorează mecanici specifice, alții fug ca dracul de tămâie când văd „farming” sau „trading”, iar alții abordează întreg spectrul cu lejeritate.

Categoriile ne spun câte ceva fie despre temă, fie despre tipul jocului, dar asta nu înseamnă că tot ce aparține de o anume categorie va fi la fel. Gândiți-vă la ele ca la genurile de film: sunt multe feluri de a face science fiction, la fel cum o biografie poate fi povestită în diverse moduri.

Această serie de articole analizează șase dintre categoriile mele preferate de jocuri: city building, fantasy, science fictionancient, medieval, card games, economice. Ordinea categoriilor este aleatoare, să zicem. Iar printre jocurile recomandate vor exista suprapuneri, deci să nu vă mirați când vedeți un joc menționat în mai multe locuri (e.g. Caylus).

 

City building este o categorie ce există de aproape 100 ani (primele jocuri au apărut prin anii ’30) și cunoaște două forme de implementare:

  1. Cea în care jucătorii lucrează împreună pentru a construi un întreg.
  2. Cea în care fiecare jucător construiește separat o parte a întregului, putând exista sau nu interacțiune între aceste părți.

Continue Reading

Jucatele lui 2014 – partea a doua: cele mai bune

Ce face un joc să fie considerat bun?

Mecanicile bine implementate? Tema? Împletirea dintre cele două?

Poate aspectul grafic și calitatea pieselor? Sau faptul că se poate juca la fel de bine în 2 sau 6? Cât de inovator este? Sau cât de intens „arde” creierul prin strategie?

Poate faptul că durează puțin și are reguli accesibile? Sau cât de variabile sunt elementele ce îi asigură rejucabilitatea?

Iconografia intuitivă? Expandabilitatea? Interacțiunea dintre jucători?

Sunt multe criterii de luat în calcul și aprecierea fiecărui jucător față de fiecare dintre ele va fi diferită. În afara cazurilor extreme în care un joc copiază 1:1 mecanici sau teme, ori are o strategie care îl face broken, ori gameplay-ul e insipid sau repetitiv, eu nu cred că există jocuri „proaste”. Există în schimb jocuri care nu sunt pe gustul nostru și pe care le putem aprecia ca atare prin note, comentarii, reviews, recomandări „don’t buy this”.

În această parte a doua voi vorbi despre jocurile publicate în 2014 care mi-au plăcut și care sunt de păstrat în colecție. Și vă extind invitația de a continua această listă cu preferatele voastre.

Continue Reading