All posts tagged “review”

Câteva lucruri care ar putea să-ți influențeze mai mult decât crezi părerea despre un joc

Ai jucat pentru prima dată un joc. Ți-a plăcut – sau  nu. Te-ai simțit bine – sau ai fi preferat să fi jucat altceva. Ai înțeles ce se întâmplă și ai apreciat ingeniozitatea mecanicilor ori unicitatea temei – sau ai trecut prin partidă precum cuțitul fierbinte prin unt și de-abia aștepți să joci altceva. Ai avut parte de o atmosferă excelentă care a ridicat pe culmile extazului orele petrecute la masă – sau oamenii de-abia au schimbat două vorbe și au stat cu nasul în cărți.

Oricare ți-ar fi sentimentele, ai stat vreodată să te gândești cât de mulți factori pot influența felul în care te simți acum? Cât de multe necunoscute intră în ecuația pe care o numim “experiență de joc”? Mai ales la prima partidă. Și mai ales atunci când mai multe stele nefaste (aka situațiile descrise mai jos) luminează asupra ta.

Poate ești unul dintre puținii norocoși imuni la tot ce scriu eu aici. Poate pe tine nu te influențează nimic dincolo de componente, reguli și mecanici. Poate reușești să te detașezi de tot ce stă în calea stării de bine și ai parte numai de bucurii de fiecare dată. Dar eu nu sunt așa. Și nici mulți dintre oamenii cu care joc. Citește, cugetă, poate o să-mi dai dreptate. Măcar parțial.

Continue Reading

Signorie – dice drafting for the pros

Mulți dintre noi avem impresia că în ultimii ani jocurile bazate pe dice placement au explodat. E vorba despre acele jocuri în care acțiunile jucătorilor sunt alese pe baza unui zar în loc să fie selectate dintr-un grup de acțiuni “fixe”. E adevărat, mecanicile bazate pe zaruri s-au diversificat în ultimii 3 ani și suficiente jocuri au fost publicate, dar nu se poate vorbi nici pe departe de o explozie sau de aceeași popularitate pe care a cunoscut-o worker placement, de exemplu, în perioada 2010-2014.

Mai întâi trebuie să clarificăm niște nuanțe. Există 3 tipuri de astfel de jocuri:

  1. Jocurile cu re-roll gen yahtzee – jucătorii au un grup de zaruri la care pot face re-roll de mai multe ori atâta timp cât după fiecare rostogolire cel puțin un zar e pus deoparte. Zarurile sunt folosite apoi individual sau în grup pentru unul sau mai multe lucruri. Exemple: Roll Through the Ages (2008), Elder Sign (2011), CV (2013), Favor of the Pharaoh (2015), Tiny Epic Galaxies (2015), Artifacts Inc (2015).
  2. Jocurile cu pool personal în care fiecare jucător are zarurile lui și ceilalți nu le pot influența numărul sau valoarea. Zarurile se rostogolesc la începutul rundei și sunt folosite apoi individual sau în grup pentru unul sau mai multe lucruri. Exemple: Kingsburg (2007), Shanghaien (2008), Roma/Arena (2005-2009), Claustrophobia (2009), Alien Frontiers (2010), The Castles of Burgundy (2011), Bora Bora (2013), Euphoria: Build a Better Dystopia (2013), Roll for the Galaxy (2014), The Voyages of Marco Polo (2015), Discoveries (2015), Thrash ‘n’ Roll (2015).
  3. Jocurile cu dice drafting în care jucătorii aleg dintr-un pool comun zaruri pe care le folosesc individual sau în grup pentru unul sau mai multe lucruri. Exemple: Yspahan (2006), Seasons (2012), Madeira (2013), La Granja (2014), El Gaucho (2014), Panamax (2014), Grand Austria Hotel (2015), My Village (2015).

Fiecare grup de jocuri are farmecul lui și deciziile luate pe baza zarurilor vor fi diferite. Jocurile cu re-roll tind să aibă dificultate mai mică, iar jocurile din celelalte două grupuri se întind pe tot spectrul de dificultate – depinde numai de imaginația designer-ului cum va implementa sistemul de acțiuni bazate pe zaruri și cum va mitiga (sau nu) luck of the roll.

Un nou venit în cel de-al treilea grup este Signorie, un titlu la care m-am uitat cu scepticism o bună bucată de vreme pentru că era jocul anunțat de What’s Your Game cu întârziere pentru Essen, alături de Nippon. Andrea Chiarvesio are experiența zarului din Kingsburg și cea a unui design complex din Hyperborea. Pierluca Zizzi a colaborat la Hyperborea și s-a mai ocupat și de Asgard, Al Rashid și Simurgh. Deci premise pentru un joc măcar decent există. Haideți să vedem cât de bun e de fapt Signorie.

Continue Reading

Kanban vs. The Gallerist – pentru că vrei să-ți fie greu și dificil

Jocurile Euro de dificultate mare (3.6 sau mai mult pe scara BGG*) formează nișa care mă atrage cel mai mult. Din nefericire, există doar vreo 90 astfel de jocuri din care am jucat vreo 50 – iar restul nu prea mă atrag. Din cele nejucate,  două treimi sunt în afara lui top 1000 BGG, deci șanse mici să găsesc vreun joc bun pe-acolo. Restul au teme ce nu-mi spun mare lucru (vezi 18xx) sau ce am citit despre ele nu-mi trezește absolut nicio poftă de a le încerca. Deci sunt și mofturos, iar asta nu mă ajută cu nimic. Dar veștile proaste nu se opresc aici.

Din cele 50 jucate, vreo 9-10 nu au fost pe gustul meu, amintesc în trecere Dominant Species, Sid Meier’s Civilization, Struggle of Empires, Archipelago și Aquasphere. Alte 12 sunt jocuri bunicele, dar pe care nu le-aș juca în fiecare zi: Le Havre, Ora et Labora, Age of Steam, Antiquity, Stronghold, Reef Encounter, Ground Floor, Wealth of Nations, Florenza, Arkwright, The Lord of the Ice Garden, Confucius. Rămân astfel vreo 30 jocuri într-adevăr bune, majoritatea făcându-mi parte din colecție.

E normal deci ca atunci când un astfel de joc apare pe piață să am urechile ciulite și un șervețel în mână cu care să-mi șterg balele. Cu atât mai mare e anticipația când autorul e unul care nu m-a dezamăgit cu nimic până acum. Vinhos e minunat (iar ediția din 2016 va fi și mai bună!), CO2 e bun, Kanban e mirific. Haideți să vedem dacă Gallerist se ridică la înălțimea așteptărilor și cum se compară cu Kanban, putându-se trage multe paralele între cele două titluri.

Continue Reading

7 Wonders: Duel – drafting cu sila nu se poate

Nu am fost un mare admirator al lui 7 Wonders. Acea mână de cărți din care trebuia să alegi una, deși uneori poate toate erau foarte bune, nu mi-a gâdilat prea mult latura ludică. Am apreciat simplitatea mecanicilor, grafica și numărul mare de jucători care se puteau simți bine simultan fără a crește durata partidei. De aceea i-am dat nota 7 și l-am jucat când s-a ivit ocazia, dar nu mi-am dorit niciodată să-l am în colecție. Numărul mare de expansiuni și părerile împărțite despre valoarea lor a accentuat senzația că voi avea “mixed feelings” odată ce-l pun pe raft. Ori eu îmi propun să am în colecție doar jocuri pe care le-aș juca oricând.

Când am auzit că se lucrează la o variantă pentru 2 jucători, am ridicat o sprânceană. Drafting în doi e destul de plicticos (dacă nu joci Magic), așa că am fost curios să văd ce soluție va găsi Bruna Cathala pentru a face interesant pentru numai doi jocul lui Atoine Bauza. Surprinzător, a ieșit un joc bun. Scurt, intens, plin de surprize. Vedeți mai jos detaliile încântării mele.

Continue Reading

Ships – final de trilogie cu un joc economic solid

Domnul Wallace a “călcat pe multe poteci” de-a lungul carierei. A făcut jocuri de război și jocuri economice, jocuri de cărți și jocuri foarte tematice. Viziunea lui asupra game design este una complexă, se folosește de mecanici familiare pentru a pune în valoare contexte relevante. De obicei există multe piese în mișcare, un număr prestabilit de acțiuni ce pot fi făcute și penalizări atunci când jucătorii nu sunt în pas cu vremurile.

Cel mai nou joc al domniei sale marchează o întoarcere la jocurile economice complexe de tipul Automobile, titlu cu care împărtășește destul de multe lucruri. De asemenea, aici se sfârșește trilogia jocurilor dedicate mijloacelor de transport, mai puțin reușitul Aeroplanes: Aviation Ascendant din 2012 fiind rățușca cea urâtă.

Regulile sunt stufoase, așa că nu îmi propun să le discut în detaliu. Dar voi comenta pe marginea lor pentru a vă oferi o imagine de ansamblu bună.

Continue Reading