All posts tagged “Stronghold Games”

2.0: the new old games

Am început să mă delectez cu jocurile moderne în 2010. Ca orice om “de rând”, am început simplu, primele jocuri au fost Catan, Carcassonne și Ticket to Ride. Consideram pe atunci că lumea jocurilor e vastă și greu de înțeles, cu multe variațiuni pe aceeași temă, versiuni diverse ale jocurilor și ediții încâlcite. În ultimii 6 ani lucrurile s-au complicat tot mai mult și cred că e din ce în ce mai greu pentru jucătorii noi să înțeleagă și să se familiarizeze cu ce oferă piața.

Alături de jocurile noi și originale apar destul de multe jocuri din categoria pe care am numit-o “2.0”. Versiuni noi, retipăriri, reimplementări. Uneori de la același publisher, alteori nu. Uneori cu schimbări majore, alteori foarte mici sau chiar deloc. Cred că se pot distinge 6 categorii distincte, fiecare cu specificul ei, unele dintre ele cu ramificații în celelalte. Haideți să le analizăm pe rând și să vedem dacă putem să dăm sens acestui amalgam încâlcit. Iar apoi tragem și niște concluzii.

Continue Reading

Confusion: Espionage and Deception in the Cold War

Ziceam într-un articol anterior că nu prea îmi plac abstractele, cu excepția celor care au o temă care transcede mecanicilor și reușește să te introducă eficient într-o oarecare atmosferă de joc. Jocurile lui Reiner Knizia sunt un exemplu superb de astfel de abordare, capodopere precum Samurai sau Tigris & Euphrates fiind foarte apreciate de mine. Samurai are un avantaj suplimentar, calitatea pieselor de joc este foarte bună și senzațiile tactile deosebite aduc un plus experienței de joc. Avem deci rețeta completă: pentru ca un abstract să fie bun trebuie să aibă o temă foarte bine aleasă, pe măsura mecanicilor de joc și o calitate superioară a componentelor.

S-ar putea zice că am pretenții destul de mari dar, spre norocul meu, îmi permit să am astfel de pretenții în anul 2011. De ce? Pentru că pe piață sunt zeci de mii de jocuri și sute de publishers, mii de jocuri noi sunt publicate anual și e doar o chestiune de timp până când un publisher cu ambiții mari și o situație financiară bună se va asocia cu un designer bun și jucătorii din toată lumea vor avea parte de încă o capodoperă.

Spre norocul meu (nostru), Stronghold Games a decis republicarea în 2011 a clasicului Confusion creat de veteranul Robert Abbott în 1992. S-a decis folosirea unei teme care prinde foarte bine în jocurile 1 contra 1: războiul rece. Regulile jocului original au fost revizuite astfel încât să se muleze mai bine pe noua temă. Iar Stronghold Games – încurajat de succesul înregistrat tot în 2011 de republicarea lui Survive: Escape from Atlantis!, joc care nu a mai văzut lumina tiparului din 1982 – a făcut echipă cu David Ausloos (designer și artist la Panic Station) și a publicat… ceva nemaivăzut.

Continue Reading